Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PATRIMONIU

Descriptio Moldaviae în cultura europeană

Andrei EŞANU

Alte articole de
Andrei EŞANU
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Motto:
  “Sufletul odihnă nu poate afla, pînă nu găseşte adevărul, care îl cearcă
orcît de departe şi orcît de cu trudă i-ar fi a-l nimeri.”
Dimitrie Cantemir. Hronicul..., p. 139
 
INTRODUCERE
 
Viaţa lui Dimitrie Cantemir a fost plină de căutări şi de muncă asiduă. Operele sale demonstrează cu prisosinţă erudiţia-i excepţională. Savant de talie mondială – istoric, geograf şi orientalist – D. Cantemir a fost, în acelaşi timp, un adevărat poliglot: în afară de limba maternă cunoştea limbile greacă, latină, slavă veche, turcă, arabă, persană, italiană, franceză şi rusă. Personalitate înzestrată cu multiple calităţi intelectuale, a lăsat posterităţii lucrări nemuritoare în cele mai diverse domenii: literatură, filozofie, istorie, geografie, cartografie, muzică ş.a. Însă geniul său creator s-a manifestat pregnant în domeniul ştiinţelor istorice şi geografice. Au intrat pentru totdeauna în fondul de aur al valorilor spirituale ale poporului român operele sale Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, Istoria ieroglifică, Descrierea Moldovei, Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor ş.a. Multe din aceste capodopere au fost scrise de Dimitrie Cantemir în Rusia, unde marele nostru cărturar se refugiase după campania de la Prut (1711).
Activitatea savantului român în Rusia a suscitat, pe bună dreptate, un viu interes din partea oamenilor de ştiinţă, interes manifestat şi de ţarul Petru cel Mare. Cunoscînd îndeaproape acest mediu, Ion Neculce va scrie mai tîrziu în Letopiseţul său: “Deci şi moscalii cei mari încă-l urîsă, pentru căci îl iubea împăratul şi-i dedesă nume mai sus decît a tuturor”1 .
Cercetătorii au atras atenţia, în repetate rînduri, asupra evoluţiei considerabile a concepţiei lui Cantemir în perioada aflării sale în Rusia. Ambianţa culturală şi politică din această ţară a influenţat puternic viziunea lui Dimitrie Cantemir. Spiritul nou, modernizator al reformelor lui Petru I, cu repercusiuni importante pentru Imperiul Rus, a pătruns şi în majoritatea operelor scrise în această perioadă de Dimitrie Cantemir, între care un loc aparte îl ocupă Descrierea Moldovei.
Deopotrivă cu istoricul elaborării acestei opere, în prezenta lucrare vom încerca să arătăm, pe cît ne-au permis sursele accesibile pentru studiu, raporturile lui Dimitrie Cantemir, după 1711, cu oamenii de ştiinţă şi cultură din Rusia şi din Germania, inclusiv cele ce ţin de realizarea, difuzarea şi circulaţia Descrierii Moldovei; atenţia acordată lucrării de către cercurile politice şi savante din Rusia şi din alte centre ştiinţifice europene, atît în timpul vieţii autorului, cît şi de-a lungul secolelor, după plecarea sa în nefiinţă, dar nu şi în neantul uitării.
Deşi bibliografia lucrărilor despre opera şi activitatea multilaterală a lui D. Cantemir este apreciabilă, după cum menţiona cercetătorul Vasile Coroban, “viaţa şi opera lui Dimitrie Cantemir, oricît ar fi de paradoxal, rămîne deocamdată un continent puţin cunoscut”2. Constatarea este valabilă, în mare măsură, şi pentru Descrierea Moldovei, care nu a avut parte de cercetări aprofundate.
Pînă în prezent au fost întreprinse doar încercări sporadice de a examina această operă sub diferite aspecte şi unghiuri de vedere cu ocazia întocmirii unor ediţii, precum şi cu alte prilejuri (jubilee cantemiriene, articole în mass-media ş.a.). Tocmai de aceea, în studiul de faţă, ne-am propus să ne referim mai ales la unele probleme ce ţin de elaborarea şi etapele redactării, valoarea ştiinţifică a operei, precum şi la destinul manuscriselor şi ediţiilor tipărite ale acestei lucrări – una din primele scrieri cu conţinut descriptiv geografic, etnologic, istoric, spiritual şi politic în cultura românească.
Aspectele abordate în prezenta lucrare pentru prima dată sînt studiate într-o strînsă corelaţie. În special, vom evidenţia principalele etape ale procesului de elaborare a Descrierii Moldovei, de asemenea împrejurările în care a fost concepută şi scrisă lucrarea, relaţiile ştiinţifice ale lui Dimitrie Cantemir cu Academia din Berlin şi rolul acestora în elaborarea şi definitivarea de către cărturarul român a celebrei sale Descrieri…; vom face o trecere în revistă a manuscriselor latine, ajunse pînă în zilele noastre, împreună cu istoricul lor, încercând, totodată, să schiţăm profilul probabil al manuscrisului original autograf (încă nedescoperit) al operei. O importanţă deosebită se acordă suplimentului Descrierii…Hărţii Moldovei, istoriei acesteia, precum şi primelor ediţii ale Descrierii Moldovei: versiunilor în limbile germană (1769-1770, 1771), în rusă (1789) şi română (1825), importanţei lor în răspîndirea operei cantemiriene în întreaga Europă etc.
Descrierea Moldovei ocupă un loc deosebit în creaţia ştiinţifică a lui Dimitrie Cantemir, în istoria culturii şi spiritualităţii româneşti în general. Ne exprimăm speranţa că modestul nostru studiu va contribui, într-o anumită măsură, la elucidarea unor aspecte ce ţin de istoria elaborării, a circulaţiei în manuscrise şi tipărituri a Descrierii…, precum şi de integrarea ei treptată atît în ştiinţa şi cultura europeană, cît şi în cea românească.
Lucrarea a fost realizată cu sprijinul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române.
Exprim sincere mulţumiri soţiei mele Valentina pentru ajutorul acordat la redactarea prezentului studiu.
 
 
Capitolul I
 
DESCRIEREA MOLDOVEI DE DIMITRIE CANTEMIR
 
1. Descrierea Moldovei – operă reprezentativă a epocii
 
În istoriografia românească, această lucrare cantemiriană s-a bucurat de multiple aprecieri elogioase. Nicolae Iorga, de exemplu, a definit Descrierea Moldovei drept “o antropogeografie à la Ratzel”3, iar Dimitrie Ciurea – ca pe o replică eficientă la numeroasele “descrieri” ale unor străini.
Dimitrie Cantemir a trăit şi a activat într-o perioadă de grele încercări pentru Ţara Moldovei, care, aflîndu-se de mai multă vreme sub stăpînire otomană, în ultimele decenii ale sec. al XVII-lea şi primele decenii ale sec. al XVIII-lea trecea printr-un cumplit declin economic. Stăpînirea otomană a influenţat puternic întregul conţinut al creaţiei marelui cărturar şi îndeosebi pe cel al Descrierii Moldovei. Autorul îşi propunea să atragă atenţia opiniei publice europene asupra stării nedrepte de înrobire a Moldovei, exprimînd, cu o claritate şi convingere nemaiîntîlnite la nimeni altul pînă la el, idealul independenţei politice a ţării. D. Cantemir, ca luptător consecvent pentru libertatea şi neatîrnarea poporului său, în Descriere... a scos în evidenţă urmările nefaste ale dominaţiei turceşti în Moldova şi necesitatea imperioasă de a elibera ţara de sub stăpînirea otomană.
Totodată, prin această operă, Dimitrie Cantemir urmărea scopul de a-şi prezenta patria şi poporul sub aspect descriptiv geografic, istoric, social-politic, etnologic, cultural şi bisericesc, lucrarea fiind calificată drept una ştiinţifică, cu caracter enciclopedic. Descrierea Moldovei constituie nu numai o primă expunere privind geografia şi situaţia social-politică a Moldovei, un monument al gîndirii ştiinţifice şi politice româneşti de la începutul sec. al XVIII-lea, dar şi o vibrantă pledoarie pentru neatîrnare. Descrierea... însemna un omagiu adus ţării natale, un imn de dragoste înălţat rîurilor, munţilor şi codrilor Moldovei, obiceiurilor străvechi, fecundităţii pămîntului şi mitologiei poporului român4.
Precum se consideră, Descrierea… face corp comun cu Hronicul… şi cu alte scrieri dedicate istoriei culturii şi civilizaţiei româneşti. Spectrul de probleme, abordat de Dimitrie Cantemir în această scriere monografică, este deosebit de extins. Prin Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir devine un adevărat deschizător de drumuri în cele mai variate domenii ale culturii şi spiritualităţii româneşti. El a lărgit substanţial orizonturile cunoaşterii cu privire la trecutul şi prezentul poporului român.
Opera lui D. Cantemir, în special Descriptio Moldaviae, are calităţi incontestabile din mai multe puncte de vedere. Ea relevă nivelul deosebit de elevat al autorului. Însă adesea se regăseşte aici amprenta trecutului, a ştiinţei şi scolasticii medievale. Cu toate acestea, importanţa vastei moşteniri culturale şi istoriografice a lui Dimitrie Cantemir în dezvoltarea gîndirii ştiinţifice şi spirituale româneşti rămîne de neegalat. Unul din marile merite ale lui Dimitrie Cantemir constă în aceea că prin Hronicul..., Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei şi alte lucrări face un pas hotărâtor de la cronografie, cu specificul şi viziunea ei într-un fel limitată, la autentice cercetări istoriografice, de factură întru totul modernă, bazate pe izvoare documentare, pe acte şi hrisoave oficiale, pe cronici româneşti şi străine, pe operele multor autori antici şi medievali şi pe scrierile unor istorici europeni contemporani lui, în special din Polonia, Imperiul Otoman şi Rusia lui Petru cel Mare.
Luată aparte, Descrierea Moldovei are un caracter descriptiv geografic, de tip modern; asemenea cercetări se efectuau şi se publicau pretutindeni în Europa de atunci. În tratarea unor astfel de subiecte cum ar fi trecutul şi prezentul poporului român şi ale altor popoare; bogăţiile ţării, valorificarea lor, rolul acestora în dezvoltarea economiei; structurile politice, sociale şi statale; rolul personalităţii în istorie, al monarhiei absolute şi luminate, în special, al celei ereditare, Descrierea... are similitudini cu lucrări de un conţinut geografic-descriptiv din alte ţări europene. Ea este considerată pe bună dreptate un model de monografie a Ţării Moldovei, în care toate aspectele: istoric, geografic, etnografic, social, politic, economic, lingvistic, cultural şi bisericesc sînt prezentate şi analizate5.
Descrierea Moldovei a fost elaborată în Rusia. De aceea transformările radicale, înfăptuite aici în primul sfert al sec. al XVIII-lea, l-au influenţat mult pe cărturarul nostru, făcîndu-l să se situeze prin această operă pe poziţii deosebit de avansate pentru vremea sa. Astfel, în deplină concordanţă cu spiritul timpului, în Descrierea Moldovei autorul a manifestat un viu interes faţă de bogăţiile naturale ale ţării sale, descriind cu lux de amănunte apele, pădurile, munţii, cîmpiile, zăcămintele şi importanţa lor economică pentru Ţara Moldovei. În paralel, în Descriere..., Cantemir manifestă un deosebit interes faţă de viaţa poporului Moldovei, faţă de îndeletnicirile gospodăreşti ale populaţiei, situaţia economică a statului în general în condiţiile stăpînirii Porţii Otomane, precum şi organizarea politică a ţării.
În Descriere... Dimitrie Cantemir prezintă, în spiritul epocii sale, şi structura socială a societăţii. “Primul loc, desigur, a fost dat boierilor, pe care domnitorul îi ridicase la slujbele cele mai înalte de stat, ori celor născuţi din sîngele lor... Pe a doua treaptă se află curtenii… ultimii sînt răzeşii, pe care mai degrabă i-am numit ţărani liberi decît boieri”6 . Din categoriile de jos ale societăţii, conform lui D. Cantemir, fac parte orăşenii, iobagii şi robii ţigani. Deosebirea dintre primii şi ultimii el o vede în faptul că orăşenii sînt persoane libere şi se supun numai domnului, pe cînd iobagii lucrează pentru feudali. Dar dacă D. Cantemir condamna înrobirea răzeşilor de către boieri, aservirea ţăranilor el o considera absolut firească, deşi recunoştea, că anume aceştia erau principalii producători ai bunurilor materiale. În inegalitatea socială (împărţirea oamenilor în bogaţi şi săraci) D. Cantemir vedea izvorul plăcerilor pentru cei bogaţi şi al chinurilor celor săraci: “cel bogat rîde, iar cel sărac plînge”. Dar în societatea divizată în avuţi şi neavuţi o altă situaţie, după D. Cantemir, nici nu poate fi, deoarece “bunăstarea şi măreţia unora sînt imposibile fără nefericirea şi umilirea altora”. Ca reprezentant al clasei dominante, D. Cantemir nu a fost în stare să înţeleagă adevărata cauză a productivităţii reduse a muncii ţăranilor. În condiţiile aprige ale declinului economic şi ale creşterii fără precedent a dărilor şi birurilor de tot felul, ei erau aduşi la condiţia de a nu mai fi cointeresaţi să producă mai mult decît le era necesar pentru menţinerea existenţei lor mizere.
Dintre toate formele de conducere D. Cantemir dădea prioritate celei monarhice ereditare. În opinia lui, monarhul luminat trebuie să aibă grijă de bunăstarea societăţii, de înflorirea economiei, ştiinţei şi culturii, însă nu observa laturile negative ale monarhiei absolute, care acorda drepturi nelimitate suveranului, cu atît mai mult, dacă la putere se afla un om care nu ştia să aprecieze ceea ce i se oferea prin dreptul de moştenire7 .
Aşadar, Descrierea Moldovei, prin conţinutul şi concepţia ei de ansamblu, este o creaţie reprezentativă a epocii, iar autorul ei este un cărturar, cu idei avansate, moderne care a intenţionat să convingă opinia publică europeană de necesitatea salvării cît mai grabnice a unui popor nobil, a Ţării Moldovei de sub stăpînirea otomană.
 
 
2. Parametrii de bază ai Descrierii Moldovei
 
Descrierea Moldovei e recunoscută drept una dintre cele mai desăvîrşite scrieri cantemiriene. Ea se impune astăzi nu numai ca o lucrare complexă şi valoroasă a timpului în care a fost concepută şi elaborată ci, mai ales, ca un izvor istoric de epocă extrem de preţios, la care fac apel permanent specialişti din diverse domenii: istorici, etnografi, geografi ş.a. Este o primă prezentare de sinteză a Ţării Moldovei din punct de vedere geografic, istoric, etnografic, lingvistic, social, politic, economic, cultural şi religios.
Cercetătorul rus D.M. Lebedev, într-o lucrare dedicată problemelor dezvoltării ştiinţei geografice în Rusia pe timpul reformelor lui Petru I, apreciază Descrierea Moldovei în felul următor: “Prin claritatea şi caracterul sistematic al expunerii, prin vastitatea aspectelor vieţii ţării, surprinse în ea, scrierea lui D. Cantemir poate fi considerată drept una din operele proeminente de tip descriptiv-geografic, realizate în Europa în prima jumătate a sec. al XVIII-lea”8 . Avînd un caracter enciclopedic, Descrierea Moldovei include într-o formă rezumativă multiple informaţii despre teritoriul şi populaţia Ţării Moldovei.
Lucrarea este alcătuită din trei părţi ample: partea întîi – geografică, partea a doua – politică şi partea a treia – Despre starea bisericească şi literară a Moldovei.
Prima parte cuprinde şapte capitole. Fiecare dintre ele are obiectul său de studiu: despre numele vechi şi cele de azi ale Moldovei; despre aşezarea Moldovei; despre hotarele din vechime şi cele de azi şi despre clima ţării; despre apele Moldovei, începînd cu cele mai mari – Dunărea, Nistrul, Prutul, Siretul – şi terminînd cu mulţimea rîuleţelor şi pîraielor aproape fără număr; despre ţinuturile (împărţirea administrativă), tîrgurile (oraşele) şi cetăţile Moldovei; despre munţii şi mineralele (bogăţiile subterane) Moldovei, relevîndu-se mari cantităţi de aur în apele de munte, apoi minereul de fier şi “păcura, care izvorăşte pe valea Tazlăului”, bogăţia de sare şi silitră. Un capitol este consacrat cîmpiilor Moldovei, bogate în cereale, unde în anii favorabili pentru agricultură “grîul dă de 24 de ori mai mult decît cantitatea semănată, orzul – de 60 de ori, iar meiul – de 300 de ori, ceea ce greu poate crede cine n-a văzut”, adaugă D. Cantemir, pentru a-l convinge pe cititor. Pomii roditori formează adevărate “păduri”, iar viile de la Dunăre pînă la Cotnari, al căror vin învechit ia foc ca rachiul şi întrece toate vinurile europene, inclusiv Tokay-ul, sînt o bogăţie de seamă a ţării. În acelaşi capitol sînt descrise şi pădurile ţării. Moldova are, arată Cantemir, şi păduri întinse, “stejarul moldovenesc” fiind foarte apreciat la construirea corăbiilor. În capitolul referitor la “animalele sălbatice şi domestice” se menţionează existenţa a numeroase turme de oi şi cirezi de boi, care asigură ţării un mare volum al exportului; faimoşii cai, care i-au făcut pe turci să spună, că “un tânăr persan şi un cal moldovenesc sînt cei mai lăudaţi”; albinele ce aduc un mare folos prin mierea şi ceara lor, autorul evidenţiind şi apreciind înalt mai ales ceara neagră, de fapt, verde-închisă, cu aromă puternică. Cît priveşte animalele sălbatice, D. Cantemir acordă o atenţie deosebită zimbrului (ce ocupă un loc destoinic în stema ţării), apoi calului sălbatic de Bugeac, oii sălbatice ş.a.
Partea a doua a lucrării, deşi este intitulată – “politică”, vizează un număr mult mai vast de aspecte decît organizarea politică propriu-zisă a ţării. Ea include 19 capitole cu următoarele compartimente: despre organizarea statului moldovenesc; despre alegerea domnilor Moldovei; despre datinile de demult şi cele de azi la înscăunarea domnilor Moldovei; despre confirmarea domnilor, precum şi despre scoaterea din scaun; despre boierii Moldovei şi treptele (ierarhia) lor; despre armata ţării; despre ceremoniile Curţii Domneşti la ieşirea şi ospeţele domnilor, despre vînătorile domneşti, despre înmormîntarea domnilor; despre legile Ţării Moldovei; despre scaunul de judecată al domnitorului şi al boierilor; despre veniturile de altădată şi cele de azi ale Moldovei; despre tributul şi darurile, pe care Moldova le plăteşte Porţii Otomane; despre boierimea moldovenească (dinastiile lor) din acea vreme; despre ceilalţi locuitori ai Moldovei; despre obiceiurile moldovenilor. În capitole aparte sînt reliefate ceremoniile moldovenilor de logodnă şi de nuntă, cele de înmormîntare.
D. Cantemir împărtăşeşte întru totul concepţia originii romane a poporului român, care în timpul năvălirilor barbare s-a retras în munţi, apoi “s-a reîntors” pe pămîntul Moldovei. Dintre domnitorii Moldovei, al căror şir îl începe cu Dragoş, “vînătorul de zimbri”, şi-l încheie cu Mihai Racoviţă, D. Cantemir îl distinge pe Ştefan cel Mare (după autor – Ştefan al V-lea9 , supranumit cel Mare) – “domnitor mai presus de toată lauda” şi “apărătorul cel mai viteaz al patriei sale împotriva încălcărilor tuturor vrăjmaşilor din toate părţile”.
Partea a treia, cea mai scurtă (alcătuită din cinci capitole), tratează probleme privind starea bisericească şi literară a Moldovei, vizînd următoarele aspecte: despre religia moldovenilor; despre ierarhia bisericească locală şi mănăstirile Moldovei; despre limba şi literele (alfabetul şi literatura) moldovenilor. Un capitol din această parte este consacrat credinţelor şi eresurilor populare, farmecelor şi descîntecelor. Capitolul “Ierarhia bisericească” se referă la Mitropolia Sucevei şi la cele trei episcopii moldovene – de Roman, Rădăuţi şi Huşi. Obiectul de studiu al următorului capitol îl formează mănăstirile din partea locului, pe care autorul le împarte în “închinate” şi “neînchinate” locurilor “sfinte”. Limba română, care constituie subiectul celui de-al IV-lea capitol, este “scoborîtoare din limba latină”, dar e “mult mai coruptă”, fiind amestecată cu termeni străini. Ultimul capitol al părţii a treia este dedicat literelor moldoveneşti şi culturii scrise la moldoveni, în care, printre altele, se afirmă, de altfel eronat, că literele chirilice au fost introduse în Moldova abia după Conciliul de la Florenţa din 143910.
Privită în ansamblu, Descrierea Moldovei impresionează prin structura (arhitectonica) sa concisă, prin amplitudinea şi diapazonul larg de probleme abordate, prin bogăţia de informaţii şi idei, prin laconismul şi claritatea gîndurilor.
Indiscutabil, Descrierea... este o lucrare cu viziune modernă asupra stării de lucruri din Moldova în primele decenii ale sec. al XVIII-lea. Această viziune a fost influenţată, potrivit unor cercetători, de realităţile şi mediul cultural de atunci din Rusia11, drept urmare a faptului că Dimitrie Cantemir şi-a definitivat opera în această ţară.
Ţinînd cont de epoca în care a fost întocmită lucrarea, surprinde varietatea şi profunzimea informaţiei pe care aceasta o cuprinde. Descrierea Moldovei îşi păstrează pînă astăzi valoarea şi actualitatea ştiinţifică. Fiind o operă reprezentativă a epocii, un monument de cultură scrisă, ea este, în acelaşi timp, o sursă istorică şi de informare în general.
Bineînţeles, în opera cantemiriană, prezentată sumar, sunt şi anumite lacune, inadvertenţe, fapt întru totul explicabil, dacă luăm în considerare atît nivelul de atunci de acumulare a cunoştinţelor în general, cît şi circumstanţele în care D. Cantemir şi-a definitivat lucrarea, aflându-se departe de patrie. Evident, la data scrierii multe din cele expuse de autor nicidecum nu puteau fi verificate la faţa locului sau în baza unor materiale documentare originale.
Cantemir rămînea în multe privinţe omul epocii sale: conform mentalităţii de atunci credea în cele auzite despre fenomenele supranaturale, despre efectul descîntecelor, al vrăjilor ş.a. Însă, desigur, nu aceşti parametri sînt definitorii în aprecierea valorii operei cantemiriene.
Ca supliment şi, în acelaşi timp, parte integrantă a Descrierii Moldovei este harta Ţării Moldovei, alcătuită de D. Cantemir concomitent cu textul lucrării. Ea reprezenta pentru acea perioadă o mare realizare cartografică, depăşind vădit nivelul ştiinţific al hărţilor anterioare ale Moldovei. Savantul a depus o muncă enormă la întocmirea hărţii, realizată la cel mai înalt nivel de atunci al cartografiei europene. Harta Moldovei cuprinde aproape 1000 de elemente, printre care 654 de localităţi, inclusiv oraşe şi cetăţi; 182 de ape – fluvii, rîuri, rîuleţe şi lacuri; împărţirea administrativă în ţinuturi; munţii, pădurile, cîmpiile, hotarele ţării ş.a.
Această hartă, care se bucură pînă în prezent de cele mai înalte aprecieri în lumea savantă, a avut o largă circulaţie şi utilizare în întreaga Europă. Ea a fost editată pentru prima dată la Amsterdam, în 1737. Ulterior, fiind copiată sau tirajată în mai multe variante, a fost calificată drept cea mai bună hartă geografică a Moldovei pînă în ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea. Cu părere de rău, originalul ei nu a fost deocamdată descoperit. De aceea, cînd se vorbeşte despre harta lui Dimitrie Cantemir, cercetătorii operează doar cu diferite variante – copii posterioare vieţii autorului, mai mult ori mai puţin fidele originalului, dintre care amintim ediţia de la Amsterdam, copia cartografului francez d’Anville, varianta anexată la ediţia germană, lucrări cartografice la care vom reveni într-un capitol aparte.
Descrierea Moldovei, creaţie de prim rang în cultura românească, a cunoscut pe parcursul secolelor XVIII-XX o largă circulaţie în Europa, atît sub formă de manuscris, cît şi în numeroase ediţii, care în totalitatea lor au contribuit la cunoaşterea aprofundată nu numai a celebrei scrieri cantemiriene, dar şi a ţării descrise. Aceste aspecte vor constitui obiectul de studiu al unor compartimente speciale ale lucrării noastre. Alături de Istoria Imperiului Otoman, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Descrierea Moldovei este lucrarea ce a contribuit mult la întărirea faimei în lume a savantului român.
 
 
3. Opera şi denumirea ei
 
Întrucît manuscrisul original autograf definitivat al Descrierii Moldovei de D. Cantemir nu a fost descoperit pînă în prezent, nu putem stabili cu exactitate cum l-a intitulat iniţial autorul. Denumirea Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae) este, după cum vom încerca să arătăm, doar unul din titlurile date de autor în perioada de concepere a operei, care cu timpul s-a impus tot mai mult, devenind, astfel, unanim recunoscut. Se ştie că în procesul de lucru la monografia sa despre Ţara Moldovei D. Cantemir a avut cîteva variante de titlu, unele dintre care s-au dovedit a fi provizorii. Astfel, referindu-se la Descriere..., în Hronic... autorul o numeşte Geografia noastră pentru Moldova (p. 106), Geografia Moldovei (p. 131, 249), Hotărîrea Moldovei. Cu tabla geografică (p. 179) ori Cartea Hotărîrii Ţării Moldovei (p. 471), iar cînd în acelaşi Hronic... vorbeşte de “boierimea Ţării de Sus”, arată că “pentru podanii (supuşii, populaţia – n.n., A.E.) Moldovei avînd noi deosebit dzis în Descripţia Moldovei (n.n., A. E.) mai mult nu avem a zice” (p. 325)12.
Într-un captivant studiu introductiv la Vita Constantini Cantemyrii... Andrei Pippidi arată, pe bună dreptate, că Dimitrie Cantemir pe parcursul elaborării Descrierii... era în căutarea unei denumiri cît mai adecvate a operei sale. Astfel, dacă pe la 1714 Dimitrie Cantemir îşi intitulase lucrarea în curs de elaborare Historia Moldaviae, apoi în 1716 o intitula deja Descriptio veteris et novae Moldaviae.13  Însă şi această denumire s-a dovedit a fi temporară, deoarece căutările lui Dimitrie Cantemir au continuat şi după data respectivă, ceea ce ne-o demonstrează titlurile din manuscrisele latine ajunse pînă în zilele noastre.
S-a constatat că nici unul din manuscrisele latine ale Descrierii Moldovei, cunoscute pînă în prezent, nu poartă aceste titluri. În cele ce urmează vom încerca să stabilim cum şi-a intitulat D. Cantemir manuscrisul original autograf definitivat şi de unde provine denumirea cea mai răspîndită şi, de fapt, cea consacrată – Descrierea Moldovei. Cel mai vechi manuscris latin cunoscut al Descrierii... este cel păstrat astăzi în Arhiva Institutului de Orientalistică al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, secţia din Petersburg (Fond. 25, D. 7), intitulat Demetrii Cantemiri, principis Moldaviae. Descriptio Moldaviae. Iniţial acest manuscris avea titlul Historia Moldovei, apoi cuvîntul Historia a fost înlocuit cu Descriptio. Deoarece manuscrisul este datat încă din timpul vieţii lui D. Cantemir, nu este exclus, ca redactarea titlului să fi aparţinut chiar autorului (amintim de un “autographum auctoris in margine” de pe acest manuscris).
Al doilea manuscris, deţinut de aceeaşi arhivă, datează din 1727 fiind, prin urmare, o copie, şi poartă un titlu desfăşurat: Demetrii Cantemiri, principis Moldaviae. Descripta antiqui et hodierni status Moldaviae, descripta ex apographo, quod ejus filius mecum communicavit (Dimitrie Cantemir, principele Moldovei. Descrierea stării antice şi actuale a Moldovei).
Un alt manuscris, ce se păstrează în Biblioteca regională din Odesa (Ucraina), este intitulat Moldaviae Descriptio in tres partes distincto, adică Descrierea Moldovei în trei părţi distincte.
Ediţiile germane (din 1769-1770 şi 1771) au fost intitulate deviindu-se de la denumirile întîlnite în manuscrisele latine ale Descrierii Moldovei. Denumirea pe fila de titlu: Demetrii Kantemirs. Historische-geographische und politische Beschreibung der Moldau... (Dimitrie Cantemir. Descrierea istorică-geografică şi politică a Moldovei) şi denumirea prescurtată de pe copertă Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei).
Prima ediţie rusă (Moscova, 1789)14  şi prima ediţie românească (Mănăstirea Neamţ, 1825)15, fiind traduceri ale celei germane din 1771, au reprodus şi titlul acestei versiuni. Ediţiile ulterioare din România, iar mai tîrziu şi cele din Republica Moldova apar cu titlul propus de Constantin Negruzzi – Descrierea Moldovei, acesta înlocuindu-l pe cel de la 1825, Scrisoarea Moldovei16.
Astfel, în majoritatea ediţiilor, indiferent de limba în care au văzut lumina tiparului, lucrarea a rămas ca Descrierea Moldovei.
Sistematizînd cele expuse mai sus, ajungem la concluzia că Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) nu este altceva decît una din variantele de titlu propuse chiar de Dimitrie Cantemir în procesul compunerii şi definitivării scrierii sale. Aşadar, titlul lucrării pare să fi fost dat de autor, la redactarea efectuată în manuscrisul original autograf, şi să se fi încetăţenit mai tîrziu pe deplin în ştiinţă şi în numeroase manuscrise şi ediţii.
 
 
4. Considerente privind data elaborării Descrierii Moldovei
 
Istoria cunoaşte mai multe opere notorii, care au fost scrise într-o perioadă extrem de scurtă. Descrierea Moldovei poate servi drept exemplu în acest sens. Majoritatea absolută a cercetătorilor susţine, cu argumente concludente, precum că Descrierea Moldovei a fost elaborată între anii 1714 şi 171617, înaintea Hronicului...18, pe cînd unii cercetători consideră că lucrarea a fost terminată pînă la stabilirea lui D. Cantemir în Rusia19. Există şi o altă opinie, conform căreia, deşi D. Cantemir în linii mari încheiase lucrul la Descriere... prin 1716, totuşi, a continuat să revină la ea cu precizări pînă prin 171820. În ceea ce ne priveşte, considerăm că descrierile minuţioase ce apar pretutindeni în opera dată, caracterul ei vast nu ne permit să susţinem că a fost concepută fără o pregătire temeinică şi îndelungată. Anume acest fapt i-a determinat, probabil, pe unii cercetători să admită că lucrarea a fost gîndită şi proiectată în întregime în timpul aflării lui D. Cantemir în scaunul domnesc (1710-1711) sau chiar mai înainte. Se pare că asemenea lucrări cu caracter fragmentar, cum ar fi De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus (Despre numele antice şi de astăzi ale Moldovei) şi Historia moldo-vlahica21, care pot fi datate cu dificultate, ar putea reprezenta, în viziunea noastră, variante şi fragmente preparatorii care au condus în cele din urmă atît la ideea elaborării, cît şi la realizarea propriu-zisă a scrierilor fundamentale de mari proporţii: Descrierea Moldovei şi Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor22. Întocmirea acestor scrieri poate fi calificată drept rezultat al unor investigaţii de durată ale lui D. Cantemir în trecutul şi prezentul patriei sale, Ţara Moldovei, şi ale poporului român în general.
Reflectînd asupra lucrării cantemiriene De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus23, reputatul cantemirolog român Virgil Cândea notează între altele: „sfîrşitul brusc al textului arată că ne aflăm în faţa unei încercări abandonate, care nu şi-a aflat în forma iniţială locul în alcătuirile ulterioare ale lucrării principelui. Intenţiona autorul să folosească părţi din această lucrare pentru o formă dezvoltată din Descrierea Moldovei?” Acelaşi cercetător răspunde, în opinia noastră întru totul judicios la întrebare, arătînd că „aşa s-ar părea după indicaţia autografă de la fila 153, sus (este vorba de manuscrisul latin al lucrării De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibusn.n., A.E.), pe marginea paragrafului privind originea latină a limbii române... Acest capitol este al patrulea din partea a treia a Descrierii. Spre o relaţie între cele două scrieri (De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus şi Descrierea...n.n., A.E.) ne orientează însuşi textul primului capitol din partea întîi a Descrierii24. Despre legătura organică între aceleaşi opere cantemiriene ne vorbesc şi editorii scrierii De antiquis... Ei comentează acelaşi text de la fila 153 cu nota marginală a lui Dimitrie Cantemir, „ceea ce demonstrează strînsa relaţie dintre textul de faţă şi geneza Descrierii Moldovei25.
Să apelăm, spre exemplu, şi la harta Moldovei, alcătuită şi anexată la manuscris de D. Cantemir. Desigur, autorul a putut recurge la lucrări cartografice mai vechi, care existau pe atunci în Europa. S-a constatat însă că el nu a copiat documentele respective, ci a avut o atitudine deosebit de critică faţă de aceste izvoare, arătînd că toate hărţile din trecut ale Moldovei au fost întocmite “absurd şi eronat”26. Astfel, se admite că autorul ar fi efectuat unele lucrări şi măsurări pe teren, de unde am putea conchide, că în timpul aflării sale în Moldova (atît în perioada celor două domnii ale fratelui său Antioh, cît şi a scurtei sale domnii) Dimitrie Cantemir a elaborat unele schiţe pregătitoare pentru viitoarea hartă a Moldovei.
Se presupune, de asemenea, că tot în timpul aflării sale, în cîteva rînduri, în Moldova, D. Cantemir s-ar fi folosit de documente de arhivă din cancelaria domnească şi în baza unor extrase din ele a putut indica în lucrarea sa, în fapte şi cifre concrete, tributul plătit Imperiului Otoman de Ţara Moldovei în diferite epoci. Iar în capitolul din Descrierea Moldovei, consacrat ceremonialului de învestitură la Poartă a domnitorilor Moldovei, autorul face o expunere atît de precisă, încît citează cuvînt cu cuvînt un număr mare de formule complicate, ce se rosteau cu asemenea ocazii, iar inscripţia de pe o lespede de piatră, descoperită nu departe de Galaţi în timpul vieţii lui D. Cantemir, este reprodusă textual în Descriere...
Vasile Harea aduce precizări importante asupra faptului că Dimitrie Cantemir, în perioada aflării sale ca ostatic sau reprezentant al fratelui său Antioh pe lîngă Poarta Otomană (în anii 1688-1710), a avut parte de şederi destul de îndelungate în Moldova. Într-un studiu cercetătorul demonstrează precum că D. Cantemir a stat la Constantinopol de fapt nu 22 de ani, ci doar 18 (trei ani între 1688 şi 1691; şase ani între 1693 şi 1699 şi nouă ani între 1701 şi 1710)27. Celălalt interval de timp, în total patru ani, cărturarul nostru s-a aflat în patrie, timp în care s-a dedat ocupaţiilor ştiinţifice menţionate mai sus. Astfel, în perioada unei reveniri la Iaşi, tînărul Dimitrie participă alături de tatăl său la expediţia seraschierului Daltaban spre Soroca28, moment reflectat şi în Viaţa lui Constantin Cantemir. Probabil, asemenea acţiuni i-au oferit viitorului autor prilejul să cunoască în detaliu pe teren realităţile patriei sale. V. Harea mai observă că în biografiile lui D. Cantemir sînt menţionate şi alte călătorii de durată ale cărturarului în Ţara Moldovei29. În timpul unei şederi la Iaşi, de exemplu, este văzut în 1699 de către solul polonez Rafael Leszczynski, acesta caracterizîndu-l drept o persoană deosebit de cultă, care vorbeşte curent limba latină30 .
Prin urmare, D. Cantemir, adunînd astfel de materiale încă pînă la stabilirea sa în Rusia, urmărea un scop bine determinat în vederea elaborării unei sau cîtorva lucrări ştiinţifice despre Ţara Moldovei, despre istoria, cultura şi civilizaţia poporului român în general. Faptul îl denotă, credem noi, atît bogăţia şi varietatea materialului, cît şi precizia informaţiei, cunoaşterea profundă, detaliată a datelor istorice, etnologice, culturale şi bisericeşti ale Moldovei.
Deosebit de interesantă, în acest context, ni se pare şi ipoteza cercetătoarei Maria Holban, care presupune că D. Cantemir, cunoscînd operele lui Miron Costin De neamul moldovenilor şi Poema polonă, încă prin 1700 ar fi încercat să scrie o lucrare asemănătoare cu cele ale vestitului cronicar moldovean. „S-ar putea ca şi acea lucrare pe care o va propune el Academiei din Berlin în 1714, «scrisă în limba ţării şi care urmează să fie tradusă», să nu fie o simplă traducere a scrierii lui Miron Costin De neamul moldovenilor, cum a fost ispitit să creadă P. P. Panaitescu, ci o încercare efectivă de reluare a temei acestuia…”31.
Aşadar, se poate afirma cu certitudine că D. Cantemir îşi pusese în gînd să scrie o serie de lucrări despre trecutul şi prezentul poporului şi ale patriei sale cu mult înainte de 1714. În acest scop, pe parcursul anilor a acumulat un bogat material documentar, pe care în bună parte l-a luat cu el în Rusia şi l-a utilizat cu multă pricepere ulterior. În caz contrar, ar fi prea puţin întemeiat să admitem că marele cărturar s-a bazat în principal pe memorie (chiar dacă avea o memorie excepţională) şi pe mărturiile unor boieri ce-l însoţiseră în Rusia.
Este greu de presupus că din acele timpuri, adică pînă la stabilirea sa în Rusia, D. Cantemir îşi dădea bine seama cu ce se va solda munca sa grea şi migăloasă de nesfîrşite căutări privind trecutul şi prezentul patriei. Un lucru, însă, e cert: că aceste investigaţii l-au pasionat permanent şi le făcea cu mare dăruire de sine, acumulînd cu multă răbdare tot ce se putea afla referitor la istoria şi starea de lucruri de la intersecţia secolelor XVII-XVIII în Ţara Moldovei. Probabil, tot atunci îi încolţise în minte gîndul de a-şi dedica întreaga viaţă şi activitate celui mai măreţ scop – luptei pentru eliberarea Moldovei de sub nesuferita stăpînire otomană, gînd pe care îl tăinuise cu grijă mulţi ani, dar pentru a cărui realizare D. Cantemir acumula cunoştinţe şi puteri.
Elaborarea şi redactarea definitivă a Descrierii Moldovei, după cum mărturiseşte personal D. Cantemir, precum şi a altor materiale documentare, au avut loc, totuşi, în Rusia. Dintr-o scrisoare de la începutul anului 1714, adresată corespondentului său berlinez, probabil reprezentant al Academiei din Berlin, ne dăm seama că savantul român nu poate propune acestuia decît o lucrare ce aminteşte vag de viitoarea Istorie a Imperiului Otoman şi alta ce avusese drept model De neamul moldovenilor de Miron Costin, deoarece D. Cantemir, după cum s-a constatat mai tîrziu, luase cu sine în Rusia o copie a lucrării din urmă32.
La 31 mai 1714, pe cînd aveau loc dezbaterile în vederea primirii lui D. Cantemir în calitate de membru titular al Academiei din Berlin, în procesul-verbal al şedinţei Secţiei literar-orientalistice a instituţiei în cauză se spune doar că prinţul Dimitrie are “o istorie completă a împăraţilor turci cu portretele lor, pe care, tradusă în latineşte, vrea să o editeze cu observaţii scurte”. La aceeaşi şedinţă se acceptă oferta de primire a lui D. Cantemir ca membru titular al Academiei din Berlin şi “i se cere să comunice o informaţie demnă de încredere cu privire la adevărata situaţie şi la graniţele principatelor române Valahia şi Moldova, în privinţa cărora geografii sînt atît de deosebiţi (în păreri – n.n., A.E.)”33.
Prin urmare, aceste informaţii par să arate că D. Cantemir a început întocmirea Descrierii Moldovei în baza materialelor acumulate mai înainte, aproximativ în a doua jumătate a anului 1714. P. P. Panaitescu arăta, pe bună dreptate, că, deşi a fost începută după Istoria Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei a fost terminată înaintea acesteia. În Istoria Imperiului Otoman D. Cantemir aminteşte de cartea sa de geografie a Moldovei, spunînd, că în scurt timp aceasta va vedea lumina tiparului, ceea ce însemna că elaborarea ei, cel puţin în linii mari, era deja încheiată. Şi deoarece Istoria Imperiului Otoman, precum arată P. P. Panaitescu, a fost definitivată după luna august şi înainte de 14 noiembrie 171634, apoi Descrierea Moldovei a fost finalizată ceva mai înainte, dar tot în acelaşi an, 1716. Urmînd şirul precizărilor, acelaşi cercetător afirmă că lista domnitorilor Moldovei, pe care o prezintă D. Cantemir în Descrierea Moldovei ajunge în ordine cronologică pînă la domnia a treia a lui Mihai Racoviţă (25 decembrie 1715 – 5 ianuarie 1716). Despre această domnie, care continua pe atunci, autorul nu spune nimic, dovadă că era încă la începutul ei35. Aşadar, Descrierea Moldovei a fost definitivată mai curînd în prima jumătate a anului 1716. În deplină concordanţă cu această opinie este şi textul latin al Istoriei Imperiului Otoman, lucrare definitivată către sfîrşitul lui 1716, în care autorul menţionează Descriptio Moldaviae ca pe o scriere încheiată ceva mai înainte36. Încercînd să determine consecutivitatea elaborării lucrărilor dedicate Ţării Moldovei, Dan Sluşanschi conchide că Dimitrie Cantemir mai întîi a întocmit Harta Moldovei, apoi forma românească a textului De origine nostrae gentis, după care au urmat De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus – capitolul I al Descrierii... cu scurte note, apoi varianta aceluiaşi capitol cu adnotări marginale mai ample, după care vine o primă variantă a Historia Moldo-Vlahica, cu adnotări marginale adăugate imediat. Abia după aceasta, susţine Dan Sluşanschi, vine în ordine cronologică Descriptio Moldaviae, care presupune mai multe faze de lucru, deocamdată nedefinite. Atestăm ulterior a doua variantă a lucrării Historia Moldo-Vlahica cu adnotări finale, cu numeroase citate din izvoare, noi referiri interioare ş.a. În cele din urmă, a fost elaborat Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, tradus şi dezvoltat după Historia Moldo-Vlahica, a doua variantă, sau fiind o ipotetică reluare pe curat a acesteia37.
Avînd în vedere că Descrierea Moldovei era întocmită concomitent cu Istoria Imperiului Otoman (în manuscris – 1018 pagini), cu Hronicul... (alte peste 1000 de pagini), putem admite că Descrierea Moldovei este una dintre acele opere geniale, realizate într-un timp extrem de scurt: a doua jumătate a anului 1714 – prima jumătate a anului 1716. Şi dacă scrierea propriu-zisă a lucrării a durat un timp relativ scurt, perioada de acumulări, care a precedat geneza ei, a fost mult mai mare. Se prea poate că ea a început pe timpul cînd Dimitrie Cantemir făcea studii sub îndrumarea lui Ieremia Cacavelas şi a durat pînă în 1711, cînd marele nostru gînditor a fost nevoit să-şi părăsească patria.
 
(Va urma)
 
Note
1 Ion Neculce. Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1959, p. 258.
2 Vasile Coroban. Dimitrie Cantemir – scriitor umanist, Chişinău, 1973, p. 12.
3 Nicolae Iorga. Originalitatea lui Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1935.
4 Vasile Netea. Descriptio Moldaviae, în Luceafărul, Bucureşti, 1967, nr. 8, p. 3.
5 M. Nicolescu. Personalitatea lui Cantemir, în 300 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1974, p. 12
6 D. Cantemir. Descrierea Moldovei, Chişinău, 1982, p. 156-157.
7 Nicolae Iorga. Practica Domnească a unui ideolog: Dimitrie Cantemir, în Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom XVI, Bucureşti, Şedinţa de la 12 Aprilie 1935, p. 1-9. (211-219); V. N. Ermuratschi. Dimitrie Cantemir, Chişinău, 1978, p. 60-61.
8 Д. М. Лебедев. География в России Петровского времени, Москва-Ленинград, 1950, с. 328-331.
9 În realitate Ştefan cel Mare era al III-lea voievod cu acest nume, după Ştefan I (circa 1394-1399) şi Ştefan al II-lea (1433-1435, 1442-1447), fiul lui Alexandru cel Bun.
10 Considerat în Biserica catolică drept Sinod ecumenic.
11 Dimitrie Cantemir. Descriptio Moldaviae, Bucureşti, 1973, p. 16-17, 19, 34, 38; Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei. Trad. de Petre Pandrea cu o prefaţă de C.I. Gulian, Bucureşti, 1956, p. 10. În această perioadă în Rusia au fost traduse şi editate o serie de importante lucrări geografice din ştiinţa vest-europeană: География или краткое земного круга описание, Москва, 1716. Autorul şi traducătorul nu sînt indicaţi; Верений Бернгард. География генеральная, Москва, 1718. Traducere din limba latină; Иоганн Гибнер. Земноводного круга описание, Москва, 1719. Traducere din limba germană.
12 D. Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Bucureşti, 1901. Cîteva referinţe la Descrierea Moldovei aflăm şi în Istoria Imperiului Otoman, dar nimic concludent referitor la denumire.
13 Andrei Pippidi. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Opere complete, vol. VI, tom. I, Bucureşti, 1996, p. 36.
14 Дмитрий Кантемир. Историческое, географическoe и политическое описание Молдавии, Москва, 1789.
15 Cantemir Dimitrie. Scrisoarea Moldovei, Mănăstirea Neamţ, 1825.
16 Este vorba despre cea de-a doua ediţie în limba română (efectuată de cunoscutul clasic al literaturii române Constantin Negruzzi la Iaşi, în 1851), care apare pentru prima dată cu titlul Descrierea Moldovei.
17 P.P. Panaitescu. Contribuţii la opera geografică a lui Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1928, p.7, nota 4; George Pascu. Note despre Cantemir (Descrierea Moldovei), în Revista critică; Bucureşti, 1928, nr. 4, p. 231-232; A. Borşci. Dimitrie Cantemir şi opera sa “Descrierea Moldovei”, în Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei. Chişinău, 1957, p.11; P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958; В.Н. Ермуратский. Дмитрий Кантемир и его „Описание Молдавии”, в кн.: Димитрий Кантемир „Описание Молдавии”, Кишинев, 1973, p. XIV.
18 Vezi, de exemplu: Dan Sluşanschi. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Opere complete, vol. IX, partea I, Bucureşti, 1983, p. 12, 18.
19 G. Vâlsan. Opera geografică a principelui Dimitrie Cantemir, Cluj, 1926; D. Bădărău. Filozofia lui Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1964, p. 167-168.
20 Maria Holban. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Descriptio Moldaviae, Bucureşti, 1973, p. 7-15.
21 Aceste opere sînt incluse în Dimitrie Cantemir. Opere complete, vol. IX, partea I, Bucureşti, 1983.
22 Abordînd problema datării Hronicului..., Stela Toma, sprijinindu-se chiar pe spusele lui Dimitrie Cantemir, arată că, deşi elaborarea propriu-zisă a operei date a durat un timp relativ scurt, acestei munci i-a precedat o îndelungată perioadă de acumulări (Stela Toma. Studiu Introductiv, în Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, vol. I, Bucureşti 1999, p.VI-IX). Academicianul Virgil Cândea, atingînd problema limitelor cronologice ale elaborării Descrierii... precum şi a altor opere cantemiriene dedicate istoriei şi civilizaţiei româneşti (De antiquis..., Historia moldo-vlahica), consideră că acestea din urmă trebuie plasate cronologic între Descriere... şi Hronic...(Virgil Cândea. Un proiect cantemiresc abandonat, în Manuscriptum, 1976, An. VII, nr. 2 (23), p. 9). Indiferent însă de ordinea în care au fost realizate aceste patru lucrări, putem observa cu uşurinţă că ele au fost scrise între 1714 şi 1718. Prin urmare, aceste opere de proporţii considerabile au fost elaborate într-un termen extrem de limitat. Să nu uităm totodată că de aceeaşi perioadă ţine şi elaborarea Istoriei Imperiului Otoman. Or, toate acestea ne fac să considerăm că perioada respectivă a fost cea mai fructuoasă din întreaga activitate cărturărească a lui Dimitrie Cantemir.
23 Tradusă şi publicată în variantă de revistă, text paralel în limba latină şi în română de Dan Sluşanschi şi Radu Lăzărescu (Manuscriptum, 1976, An. VII, nr. 2 (23), p. 10-26; nr. 3 (24), nr. 4 (25), p. 15-27; 1977, An. VIII, nr. 1 (26), p. 95-106; nr. 2(27), p. 17-36) şi în Dimitrie Cantemir. Opere complete, IX, Tomul I. Ediţie îngrijită de Virgil Cândea, Bucureşti, 1983, p. 27-123.
24 Virgil Cândea. Un proiect cantemiresc abandonat, în Manuscriptum, 1976, An. VII, nr. 2(23), p. 8-10.
25 Dimitrie Cantemir. De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus. Ediţie de Dan Sluşanschi şi Radu Lăzărescu, în Manuscriptum, 1976, An. VII, nr. 3 (24), p. 25, nota 77.
26 D. Cantemir. Istoria Imperiului Otoman. Creşterea şi scăderea lui. Trad. în română de Dr. Ios. Hodosiu, Bucureşti. Partea I, 1876, p. 177. Recent a văzut lumina tiparului ediţia facsimil a originalului în limba latină a acestei opere: Demetrii Cantemirii. Incrementorum et decrementorum aulae othmannicae libri tres, Bucureşti, 1999, 1064 p.
27 Vasile Harea. Primele trei biografii ale lui D. Cantemir, în Vasile Harea. Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh, Iaşi, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, 1999, p. 27.
28 Ibidem, p. 28.
29 Ibidem.
30 P.P. Panaitescu. Călători poloni în Ţările Române, Bucureşti, 1930, p. 115.
31 Maria Holban. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Descriptio Moldaviae, Bucureşti, 1973, p. 25.
32 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera. Bucureşti, 1958, p. 149; O. Densusianu. Notiţe asupra lui Dimitrie Cantemir, în Revista de critică literară, II, 1894, p. 66-67; D. Bădărău. Dimitrie Cantemir – academician, în Revista de filozofie, 1966, nr. 9, p. 1001-1009.
33 E. Pop. Dimitrie Cantemir şi Academia din Berlin, în Studii. Revistă de istorie, 1969, nr. 5, p. 825-847; T.Truţer. Aspecte inedite privind relaţiile lui Dimitrie Cantemir cu Academia din Berlin, în Forum. Revista învăţămîntului superior, Bucureşti, 1971, nr. 10, p. 77-81.
34 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 149.
35 Ibidem.
36 M.M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. Dimitrie Cantemir, istoric al Imperiului Otoman, în Studii. Revistă de istorie, Bucureşti, 1973, nr. 5, p. 983.
37 Dan Sluşanschi. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Opere complete, vol. IX, tom. I, Bucureşti, 1983, p. 19.
 
 
* * *
Apreciatul istoric Andrei Eşanu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, doctor habilitat, a finalizat o nouă scriere monografică: Dimitrie Cantemir. Descriptio Moldaviae în cultura europeană. Domnia sa a încredinţat revistei Limba Română spre publicare această lucrare.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog