Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Ochi de şoim

Vlad POHILĂ

Alte articole de
Vlad POHILĂ
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Ce se poate bănui acum despre un doctor în economie, conferenţiar universitar, prorector-cofondator al unei prestigioase instituţii de învăţămînt superior, pe de-asupra – şi fost deputat în două legislaturi ale Parlamentului?
Că are o mulţime de studenţi “blatişti”, darnici la “şpagă” şi la peşcheşuri din cele de care omul de rînd nici în vis nu a văzut. Că are una sau mai multe firme prospere, cîteva case şi cîteva vile, vreun BMW, vreun Volvo sau vreun Lincoln, pe puţin – un cont în vreo bancă solidă, dacă nu în S.U.A. sau Elveţia, măcar la Bucureşti...
Ei bine, dl conf. univ. dr. în economie Vasile Şoimaru, vicerector-cofondator al A.S.E.M., deputat în primul şi în ultimul Parlament al R. Moldova nu are nimic din aceste “daruri cereşti”. Are, în schimb, “la activ” două cărţi: volumul de publicistică economică, intitulat de-a dreptul profetic! – Căderea premierilor –, căci a văzut lumina tiparului în primăvara lui 1999; apoi o monografie a satului natal, Cornova, în care, împreună cu alţi autori, pe aproape 1000 de pagini, “a mers pe urmele lui Dimitrie Gusti”, redutabilul sociolog român cercetînd în 1931, cu o faimoasă echipă de peste 50 de tineri, tocmai Cornova ca pe unul dintre satele exemplare ale României Mari. Aceste împliniri – neobişnuite, ce mai vorbă, pentru un economist antrenat şi în marea politică –, i-au fost răsplătite prin numeroase cuvinte de recunoştinţă şi chiar elogii, dar, aşa cum se cuvine la moldoveni, şi prin stupide ironii, manifestări de maliţiozitate şi zaviste.
Vasile Şoimaru a putut rămîne rece şi la elogii, şi la “critici”, văzîndu-şi omul de treabă. După căderea ultimului Parlament de factură naţional-democratică, şi-a pus la punct cursul universitar, lăsat baltă din cauza deputăţiei, “Economia şi managementul resurselor umane” (pe vechi – “Economia muncii”, disciplină deloc socialistă chiar şi în condiţiile socialismului!), curs pe care-l predă de un an la A.S.E.M. Cînd are posibilitate, întreprinde “expediţii” – prin diferite sate şi oraşe, dar mai ales prin primării, biblioteci, arhive, muzee... unde îşi caută strămoşii, în vederea întocmirii, scrierii unei monografii genealogice a neamului său, care – aţi observat frumuseţea coincidenţei? – e chiar Neamul Şoimăreştilor!
Fire perseverentă, ba chiar îndărătnică aş zice, profesorul Vasile Şoimaru nu se lasă nici de alte pasiuni mai vechi. În studenţie, apoi şi ca tînăr cadru universitar a fost un dansator bine cotat în faimoasa cîndva formaţie de dans popular “Hora” a lui Ion Bazatin. Şi dacă arta coregrafică îi cam scapă deja din... picioare!, această artă avîndu-şi limite de vîrstă mai dure, apoi alte pasiuni, alte tentaţii sau “frumoase nebunii” nu-i scapă din mîini şi... din minte. Dimpotrivă, se pare că aceste fascinaţii convieţuiesc paşnic, tot mai rodnic şi benefic în cotidianul său.
Arta fotografică, magia clipei surprinse pe pelicula de film îl obsedează de vreo zece ani, poate mai vîrtos de cînd şi-a cumpărat la New York, pe banii prevăzuţi pentru o delegaţie de la A.S.E.M., un aparat foto performant. Face fotografii oriunde impresia personală i-o dictează; uneori prinde în cadre foto şi puncte geografice sau locuri de interes, ca să-i zicem aşa, turistic – cultural, istoric, etnografic. (În treacăt fie spus, această pasiune a lui Vasile Şoimaru “a dat de furcă” – şi mai dă! – firmei Kodak, unde nu numai directorul, dl Sergiu Cucoş, dar şi mulţi angajaţi îl apreciază ca pe un bun aducător de surprize fotografice şi de... profit!).
Spun şi mărturisesc”: am fost de mai multe ori alături de Vasile Şoimaru, în drumeţii prin Basarabia şi în dreapta Prutului şi m-a mirat întotdeauna că vede mai mult sau cu totul altceva decît mine, că observă multe fenomene cu alţi ochi, cu “ochi de şoim”, cum am zis o dată, mai în glumă, mai în serios. Pînă la urmă, probabil, e şi firesc să fie aşa; în aceasta şi rezidă diferenţa dintre un ochi comun şi unul de artist (nu mi-e teamă să aplic acest calificativ şi cu referire la V. Şoimaru): ultimul vede mai altfel şi un banal, în aparenţă, cîmp cu maci, printre care s-a rătăcit o albăstriţă; un cal pus pe goană, exact ca şi timpul pe care-l trăim; o pasăre în zbor zbuciumat, aidoma vieţii noastre; un copac stingher, cum sîntem, pînă la urmă, şi noi, fiecare luat aparte; o rafală de vînt gata-gata să răstoarne tot ce se clădeşte cu dăruire, minuţiozitate, măiestrie, speranţă...
V. Şoimaru nu recurge – poate pentru că nu le posedă, poate pentru că nu vrea – la tehnici şi trucuri moderne, postmoderne, arhimoderne, sofisticate; el se mulţumeşte cu o manieră “clasică” de surprindere a lucrurilor, a siluetelor, a priveliştilor, a întîmplărilor din jur. Tocmai de aceea, raportat la maeştri de talia lui Mihai Potârniche, Vasile Şoimaru e „un clasic întîrziat între modernişti”; pus alături de fotografi mai oficiali – e un simbolist într-o epocă de foarte dur realism. Simbolice, metaforice sînt chiar şi titlurile multor creaţii fotografice de-ale lui, fapt de care se poate convinge pînă şi un om lipsit de fiorul poeziei, dar pus în faţa unor asemenea legende fotografice: “Roz de Voroneţ”, “Galben de Cornova”, “Valsul toamnei”, “Primul sărut al toamnei”, “La cumpăna soarelui”, “Ameninţarea roşului”, “Făt-Frumos din... porumb”, “Au înnebunit toţi macii”, “Pe lîngă plopul fără soţ”, “Asfinţit de mileniu II”, “Umbra luminii”, “Tensiuni industriale”, “Cine paşte-n Valea Seacă?..” etc.
O primă recoltă a preocupărilor de maestru fotograf ale lui V. Şoimaru a constituit-o expoziţia cu genericul “De la Columna lui Traian la Valul lui Traian”, organizată între 10 şi 16 decembrie 2002 la Muzeul Naţional de Istorie.
“Oficial”, expoziţia a fost consacrată fiicei Mihaela Şoimaru-Butuc: una din pozele ce putea fi văzută la expoziţie se intitula chiar aşa, “Fata tatei”. (În altă fotografie, “Cădere liberă”, e surprins fiul, Tudor Şoimaru; iar expoziţia însăşi se deschidea cu lucrarea “Maria printre nori”, unde apropiaţii familiei au identificat-o uşor pe soţia economistului-politician-publicist-fotograf etc., dna Maria Erhan-Şoimaru. E în stilul lui Vasile Şoimaru de a face asemenea dedicaţii: prima sa carte a consacrat-o copiilor, iar pe cea de-a doua, monografia Cornova – consătenilor şi tuturor înaintaşilor care au contribuit la cercetarea satului natal).
“Neoficial”, expoziţia a fost dedicată Sărbătorii din Unu Decembrie şi invitaţiei de aderare la NATO a României. Tocmai din acest “neoficial” se desprind şi subiectele esenţiale ale celor 100 de lucrări fotografice expuse. Pe de o parte, monumente şi privelişti tipice Latiniei şi latinităţii noastre, pe care autorul le completează norocos cu imagini din alte puncte cardinale, ce-i drept, fără vreo legătură cu contextul, atît de copios mediatizat acum, al globalizării. Pe de altă parte, impresionează în fotografii frumuseţea, uneori dramatică, a plaiurilor natale – de la cetăţile de pe Nistru şi pînă la ruinele Sarmizegetusei cu surprinzătoare abateri din drum: prin Cornova natală, pe la mănăstirile lui Ştefan cel Mare, pe la Coloana fără Sfîrşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii; maestrul fotograf ba “lunecînd” pe oglinda Oltului, ba conducîndu-ne pe o potecă spre o Poiană a lui Eminescu, ba ferindu-ne de căderea continuă a crestelor Ceahlăului... Peste tot – pe pajişti şi pe lanuri, la răsărit şi la apus de soare, la intrări în primării sau universităţi, de-asupra Parlamentului şi, cu deosebire, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, în toate anotimpurile, flutură Tricolorul, cu multiplele sale semnificaţii: steag al demnităţii noastre naţionale, stîlp al speranţelor noastre, în fine – flamura ce reprezintă cele trei culori de bază ale spectrului cromatic – roşu, galben şi albastru. Îţi vin în faţa ochilor, apoi, diverse scene ale epocii pe care o traversăm, autorul avînd şi un ciclu intitulat chiar aşa: “Copiii tranziţiei”, chipurile micuţilor în aceste fotografii cel mai adînc şi mai emoţionant adevăr grăind. Din alte cicluri fotografice am invoca “Simetrii” şi “Cornova natală”. Are V. Şoimaru o adevărată obsesie a simetriei, şi nu numai în spaţiu (la acest capitol poate cea mai edificatoare fiind imaginea “Gemenii newyorkezi: fascinaţia cerului”, surprinsă cu mult înainte de 11 septembrie 2001), dar şi în... timp. Numai un obsedat – în sensul cel mai frumos al cuvîntului – a trebuit să aştepte şi să eternizeze pe pelicula fotografică asemenea simetrie temporală: 20.02.2002-20.00.02. Descifrăm, pentru cei nedumeriţi, această stranie aglomerare de cifre, care se întîlneşte o dată în cîteva milenii: 20 februarie anul 2002, ora opt (seara) şi două secunde...
I-am întrebat pe mai mulţi vizitatori ai expoziţiei lui V. Şoimaru cu ce impresii părăsesc fastuoasa sală a Muzeului Naţional de Istorie. Majoritatea dintre ei s-a referit la substratul simbolic al lucrărilor fotografice; alţii au remarcat “naţionalismul” lor; un maestru al penelului mi-a mărturisit că nu poate să nu impresioneze cromatica fotografiilor – adevărate rafale şi chiar explozii de culori, “ploi şi ninsori” coloristice – pure, bine filtrate... Cineva mi-a spus că a văzut la expoziţie frumosul acestei lumi şi pericolele ce-l ameninţă; altcineva a zis că admirînd suita (suta!) de fotografii “şoimăreşti” parcă a efectuat un voiaj prin lume, dar cu o agreabilă şi încetinită şedere pe plaiuri româneşti... Nu au putut să lipsească şi comentarii de altă natură: „Iată că Şoimaru “din nou se etalează” – ba scoate o carte, ba organizează un colocviu omagial Dimitrie Gusti, iar acum vrea să ne epateze şi printr-o expoziţie de fotografii!...”. Nu cred că e un lucru rău să-ţi etalezi preocupările, mai ales atunci cînd ai ce arăta şi altora; mai rău e cînd ascunzi de ochii lumii obiectul preocupărilor: business subteran, politică necinstită, mîini murdare, minte tulbure... Altfel zis – vai de capul celor care fac investiţii, cu bătaie oricît de lungă, dar ale căror conţinut şi efect trebuie să le dosească de alţii. Şi ferice de cei care investesc – şi bani, şi efort, şi suflet, şi imaginaţie... – pentru a înveşnici clipa, omul şi fapta de alături, în alte dimensiuni decît cele ale unor automobile, palate, petreceri etc. – toate de lux, dar infinit mai trecătoare decît cea mai simplă fotografie cu un pom, cu o fîntînă, cu un copil, cu o mănăstire... De eternitatea Columnei lui Traian sau a Valului lui Traian nici nu mai vorbim.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog