Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ: EVENIMENT

Scriitorul este o nobilă chintesenţă a unei naţiuni

Ion ILIESCU

Alte articole de
Ion ILIESCU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XII, 2002

Pentru tipar

Vă rog să-mi permiteţi, înainte de toate, să salut iniţiativa organizării acestui festival. Aş dori ca această iniţiativă să aibă o anumită continuitate. Şi mă bucur că România a fost gazda unei asemenea întruniri. Eu cred că, la acest început de secol şi de mileniu, scriitorul unei naţiuni moderne, civilizate este de neconceput în afara culturii, aşa cum nici viitorul întregii omeniri nu se poate împlini fără contribuţia fiecăreia dintre naţiunile ei. Este nevoie însă de cât mai multe punţi de dialog între popoare. Un asemenea dialog înţelept a fost promovat pe parcursul festivalului. În urmă cu mai bine de un secol, John Stuart Mill afirma că toate lucrurile bune sunt roadele originalităţi. Aici, la Mangalia, s-au întâlnit spirite creatoare, care în esenţă se caracterizează prin originalitate – un atribut necesar al cuvântului scris, al literaturii de înaltă calitate.
De-a lungul istoriei, dialogul politicii cu literatura, al omului de stat cu scriitorii, cu poeţii n-a fost totdeauna cald sau lipsit de tensiune. Însuşi destinul lui Ovidiu, al cărui nume patronează Marele Premiu al Festivalului dumneavoastră, este o tristă dovadă a acestui adevăr. Iar noi, românii, am cunoscut în ultima jumătate a veacului trecut cât de mutilantă poate fi pentru spirit forţa murdară a unul regim totalitar. Dar cultura română nu a fost singurul caz de cultură oprimată de formele radicale ale politicului. Din păcate, asemenea exemple se întâlnesc astăzi în lume în numeroase cazuri. Dincolo de tensiunile, uneori artificiale, instalate între literatură şi politică, şi dincolo de toate nedreptăţile istoriei există în viaţa fiecăruia dintre noi momente în care răzbate forţa unei înalte instanţe morale pe care o reprezintă scriitorul. Şi acest lucru este resimţit atât de omul de rând, cât şi de omul de stat. Scriitorul este o nobilă chintesenţă a unei naţiuni. Este cel ce trebuie să vorbească posterităţii despre binele şi despre răul din oameni şi din societate. Însă, când somnul raţiunii devine adânc, el ştie, cu forţa instrumentelor sale specifice, să trezească conştiinţa.
Doamnelor şi domnilor, ne aflăm pe meleagurile unde Ovidiu a fost trimis în penitenţă. Dar el s-a înscris în harta culturii europene şi în conştiinţa publică cu ultimele sale capodopere despre această penitenţă. Şi tot el, două milenii mai târziu, a devenit personaj de roman, din opera altui exilat, dar român de această dată, Horia Vintilă, care a primit şi Premiul Goncourt, printre altele.
S-a pus, aici, un semn de întrebare la sfârşitul celebrei maxime a lui Cicero: Inter arma silent musae? Din păcate, de cele mai multe ori, când armele vorbesc, muzele sunt obligate să tacă. Dar tot Cicero spunea, în De oficis, un gând pe care l-aş parafraza astfel: Cedat arma musae – Armele lasă locul muzelor. Aceasta ar fi provocarea zilelor noastre. Dar, probabil, această concluzie ar fi mult prea optimistă. Lumea e ceva mai complicată.
 
 
Din alocuţiunea rostită la întâlnirea cu participanţii la Festivalul Zile şi nopţi de literatură.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog