Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PROFIL ŞI CREAŢIE

Foamete

Guy GOFFETTE

Alte articole de
Guy GOFFETTE
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XII, 2002

Pentru tipar

În anumite duminici de vară, cerul se lasă pe pământ şi trage drumurile la sfoară pentru familiile fără maşină, pentru caii fără stăpân, pentru fetele şterse din prin carneţele.
Fără să se clintească, fiecare călătoreşte în ritmul său printr-o ţară care i-a fost dată de dinainte, până când, la căderea serii, aproape că se ridică, pune banca la adăpost căci se răceşte, trece bariera, pragul, jocul umbrelor, aproape că trece de propriu-i corp şi-şi regăseşte în sfârşit chipul în oglindă asemenea acestei pânze uitate de veacuri în odaia pictorului.
 
 
Crepuscul, 1
 
Contabilul a închis ultimul ghişeu
a tras grilajul şi s-a gândit poate o clipă
să devină hoţ, să cedeze sub greutatea
cheii fierbinţi din buzunar
în vreme ce soarele peste cutele de pe ceafa lui
îşi revarsă rugina zilelor pierdute
să cântărească şansa pe care ar avea-o vreo fereastră
în acele chipuri brăzdate, cu lumina dinapoia lor,
de târnăcopul neobosit al timpului.
 
 
Prăzile
 
Satele de şist întunecat şi rece
mai lasă fetele cu buze vopsite să fugă
şi adesea pumnul bătrânilor plugari se zdrobeşte
de masa singurei cârciumi
lărgind dintr-o lovitură timpul de aşteptare
în care, temătoare, se strânge lumina,
ca agăţată de o piesă dintr-o lampă
însă de-abia s-a făcut amiază şi-n drum
pisica pândeşte prada pe care nimeni n-o vede.
 
 
Coşmarul istoriei, 1
 
Dincolo de gardul viu, radioul cu tranzistori
susură „coşmarul Istoriei”
în timp ce bărbatul cu braţe uleioase
sparge cu securea un lemn îndărătnic
care împroaşcă cerul cu sânge pe bărbie
de parc-ar vrea să ducă, în locul nostru,
crucea apăsătoare a prezentului
 
 
Belle
 
Belle n-avea decât un an atunci când a venit să locuiască la mine. Belle cu dinţii de silex, cu inima vraişte. Belle care-mi mânca timpul din mână, mă întrecea la fugă, îmi rupea colţul paginilor nopţii... Acum, fiindcă s-a întors în cuşca de lângă fânar, înot în zile ca într-un pulover prea larg.
 
 
Castel de apă
 
Tatăl meu şi izvoarele lui: dintre acelea pentru care ne irosim zile în şir ca să le dibuim şi pe care le pierdem în cinci minute, o gaură în plus în buzunar; acelea pe care nu le mai aşteptam, care sar noaptea şi devoră oile albastre ale săpătorului de puţuri. Între zidurile acestui castel fragil, ameninţat, ameninţător, am trăi noi împreună, tatăl meu şi cu mine; fără să ajungem chiar să bem aceeaşi apă, el sondând întruna mai departe sufletul puţurilor, iar eu, pe fruntea norilor, fugind ca pierdut printre picături.
 
 
Pentru Gehad E.
 
Să alegi la cinci mii de kilometri de Iordan un lac de doi bani ca să primeşti acolo la treisprezece ani botezul albastru al înecaţilor, recunoaşte că asta înseamnă pentru mama ta, căreia-i ducem vestea, să reţină multe cifre dintr-odată. Amuţită, ea ne întreabă unul după altul, strângând în mâini firele fragede de praz pe care le ţine la piept. Sunt trei care atârnă deja cu capul în jos. Ea le vorbeşte din ochi, le mângâie ca să-şi revină-n fire, s-o ducă-n grădină iar noi, la celălalt capăt al vârstei ei, acolo unde cifrele nu mai contează.
 
 
I
 
Şi dacă ar fi într-adevăr potopul cel care, val după val, zi după zi, alungă până-n adâncuri vechile hârtii, vechile iubiri, chipurile, luminile, casele pe acoperişurile lor, balene eşuate; dacă este cu-adevărat el, frisonul acela îndelung ca un coridor care ne străbate când goarna vânzătorului de peşte răsună în aerul reavăn, am rămâne aşa ca o barcă goală în umbră neclintiţi aşteptând ca trecătorul adormit să sudeze din nou cele două maluri?
 
 

Traducere de Linda Maria BAROS

 

 
 
* * *
Guy Goffette s-a născut la Virton, în Belgia. De la ferestrele casei pe care şi-a construit-o acolo cu propriile sale mâini se întind spre nord câmpiile înverzite ale Belgiei, iar spre sud-vest şi, respectiv, sud-est, la câteva sute de metri, Franţa şi Luxemburgul. Un timp, în localitatea natală, a lucrat ca profesor de limba franceză şi apoi a condus o mare librărie, proprietatea sa.
În prezent, lucrează ca redactor la una dintre cele mai mari edituri din lume, Gallimard.
Opera lui Guy Goffette este comentată foarte elogios într-un vast articol din volumul Literatura franceză (Larousse).
Cărţile sale de poeme: Nomadie, Editions Saint-Germain-des Près (1979), Solo d’ombre, Editions Impomée (1983), Eloge pour une cuisine de province, Champ Vallon (1988), Gallimard (2000), Le pêcheur d’eau, Gallimard (1995), Mariana, portugaise, Le temps qu’il fait (1998) au fost traduse în Europa, SUA şi Asia.
S-au bucurat de mare succes şi ultimele sale volume: Verlaine d’ardoise et de pluie, Gallimard (1996) şi Elle, par bonheur, et toujours nue, Gallimard (1998), Partance et autres lieux urmat de Nema problema, Gallimard (2000), care sunt de fapt nişte lungi poeme în proză. În acelaşi timp, primul său roman, Un été autour du cou, Gallimard (2001), care a concurat pentru Goncourt, a fost tradus deja în şapte limbi; în cursul anului viitor va fi publicată şi o versiune în limba română. Până în prezent au fost traduse în română volumele Solo d’ombre Solo de umbre (1996) şi Eloge pour une cuisine de provinceLaudă bucătăriei de ţară (premiul Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu” pentru traducere, 2001).
În anul 2001, Guy Goffette a primit Premiul Academiei Franceze pentru poezie.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog