Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PROFILURI

Dumitru Ţepeneag

Valentin HOSSU-LONGIN

Alte articole de
Valentin HOSSU-LONGIN
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XII, 2002

Pentru tipar

Dumitru Ţepeneag a „dispărut” din literatura română imediat după 1975, când regimul ceauşist i-a luat cetăţenia română şi l-a constrâns să trăiască la Paris. Numele şi cărţile sale au fost interzise. Timp de un deceniu şi jumătate s-a văzut nevoit să trăiască numai în literatura franceză, scriind direct în această limbă, cărţile sale din ţară fiind traduse de excelentul Alain Paruit, „starostele traducătorilor din română în franceză”.
 
Scriitorul bilingv – prozator român şi francez totodată, a elaborat chiar o carte în cele două limbi, Le mot sablier (Paris, 1985) – Dumitru Ţepeneag s-a născut la 14 februarie 1937, la Bucureşti. Licean zbuciumat şi student nonconformist, a participat la manifestaţiile din 1956 şi, scăpând „ca prin miracol” de arestare, termină Institutul Pedagogic, specialitatea limbile română şi franceză, în 1962; după absolvire, pentru un an a fost profesor într-un sat de lângă Olteniţa. Adolescentul începuse să scrie „pentru sertar” (1957–1963), multe din prozele scurte din această perioadă constituind volumul de debut Exerciţii (Editura pentru literatură. Colecţia „Luceafărul”, 1966), după care devine corector la Editura Meridiane şi publică în revistele literare. Participă la cenaclul „Luceafărul” şi se împrieteneşte cu scriitori ai deceniului şapte. Un fapt ieşit din comun ce avea să-i aducă unele satisfacţii: juca şah ca un adevărat profesionist, în echipa României de „şah prin corespondenţă”. Este perioada unei „libertăţi regizate” şi a „liberalizării ceauşiste”, când poetul Miron Radu Paraschivescu, scriitor de prestigiu şi cu mare influenţă politică, promova „libertatea de expresie” în artă, devenind mentorul unui grup de tineri literaţi ce aveau să se numească „onirici” (de la grecescul „oneiros”, însemnând „vis”).
 
Împreună cu poetul Leonid Dimov (1926-1987), boem şi ludic, „Ţepi”, cum îi spuneau prietenii, pune bazele teoretice ale onirismului, la care aderă, printre alţii, poeţii Vintilă Ivănceanu, Daniel Turcea, Virgil Mazilescu şi prozatorii Sorin Titel, Virgil Tănase, Florin Gabrea. În acest timp îi apare volumul de nuvele şi povestiri Frig (1967), traducerea romanului Gumele de Alain Robbe-Grillet, articolul-program Autorul şi personajele (în Viaţa Românească), nuvela Înscenare (în Gazeta literară) şi traduce romanul aceluiaşi francez, În labirint. Obţine o bursă de documentare, din partea lui Zaharia Stancu, şi stă trei luni la Paris (ianuarie-martie 1968). Un an mai târziu devine redactor la România literară şi apoi lector la Editura Cartea Românească. În 1970, în toamnă, îl găsim din nou la Paris, cu o bursă acordată de filozoful Gabriel Marcel. Dă interviuri şi scrie articole în presa occidentală, ceea ce atrage atenţia autorităţilor române.
 
Cu chiu, cu vai, cum se spune, peste un an, publică volumul de nuvele Aşteptare (Editura Cartea Românească, retras din librării la o săptămână de la apariţie. Totuşi, la Editura Univers, apare Graal-Pirat, traducerea romanului lui Robert Pinget, concomitent cu apariţia la Flammarion a unei selecţii de proze Exercices d’attente, în traducerea aceluiaşi Alain Paruit. Revenind în Franţa, D.Ţepeneag pune bazele revistei Cahiers de l’Est (1975–1980, douăzeci de numere); paharul anticomunist s-a umplut, astfel că Dumitru Ţepeneag este exclus din U.S.R. şi, prin decret prezidenţial, i se retrage cetăţenia română, obligându-l astfel să rămână în Franţa, cu statut de apatrid. Înfiinţează „Liga drepturilor omului în România” (cu sediul în redacţia sa), asigurând logistica „Mişcării Goma”, mai ales după arestarea acestuia; culmea, i se refuză cererea de naturalizare în Franţa, chit că la Flammarion publică Les Noces nécessaires. Din acelaşi an, 1978, până în 1984, Ţepeneag întrerupe orice activitate literară şi relaţiile cu exilul românesc, refugiindu-se în... şah, scrie chiar o carte de teorie şahistă, La defense Alékhine, (P.O.L.,Paris, 1982). Reîncepe să scrie direct în franceză şi publică,în 1985, Cuvântul nisiparniţă / Le mot sablier, Roman de gare,  iar trei ani mai târziu, apare, sub pseudonimul Ed Pastenague, romanul Pigeon vole (P.O.L., Paris).
 
La sfârşitul lui decembrie ’89, Dumitru Ţepeneag vine în România, implicându-se imediat în procesul de restaurare a democraţiei şi de punere în valoare a literaturii române. Îi apare, la Paris, antologia Quinze poètes roumains şi, în Bucureşti, romanul Zadarnică e arta fugii, distins cu Premiul U.S.R. (1991). Cu asta începe repunerea în „drepturi naţionale” a operei care trebuia să-l aducă în conştiinţa noastră pe cel alungat din literele româneşti. Tipăreşte volumul Înscenare şi alte texte, romanul Nunţile necesare (distins cu Premiul Academiei Române); sunt reeditate volumele Aşteptare şi Roman de citit în tren, apoi jurnalul Un român la Paris (decembrie 1970–februarie 1972), volumul de publicistică Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite (1993). În 1996 publică romanul Hotel Europa (reeditat în 1999, la Editura 100+1 Gramar, cu o prefaţă şi CV de Nicolae Bârna), care avea să primească Premiul UNESCO şi să fie ulterior tradus în germană, maghiară şi slovenă. „Nebunia onirică” a deceniului şapte şi relaţia Leonid Dimov – Dumitru Ţepeneag prind contur în volumul Momentul oniric (antologie de texte-interviuri, eseuri, articole). Tot în 1997, este reeditat jurnalul Un român la Paris, carte distinsă cu Premiul U.S.R. Un an mai târziu, apare a treia ediţie a romanului Nunţile necesare şi volumul Călătorie neizbutită (Editura Cartea Românească).
 
Romanul Maramureş (Premiul Uniunii Scriitorilor, 2001) a fost lansat anul trecut, la a patra întâlnire a scriitorilor români de pretutindeni (de la Neptun), ca a treia piesă a trilogiei începute cu Pont des Arts, trilogie care-l reaşază pe Dumitru Ţepeneag în primul plan al literaturii române contemporane!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog