Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GÂNDURI PENTRU GRIGORE

Om al cetăţii şi al adevărului

Nicolae RUSU

Alte articole de
Nicolae RUSU
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Atât naşterea, cât şi moartea nu sunt nişte intenţii subiective ale omului, ci ale voinţei divine. Mai devreme sau mai târziu omul, ca entitate biologică, îşi încheie socotelile cu lumea în care a fost născut. În pofida acestor evidenţe, raţiunea nu admite că Grigore Vieru a plecat în lumea celor drepţi, în lumea de unde nu a revenit nicio fiinţă. Astfel se întâmplă de obicei atunci când omul se desparte pe vecie de noi în mod accidental, neaşteptat, imprevizibil. În asemenea cazuri cei vii, rămaşi îndureraţi şi consternaţi, îşi amintesc de ultima întâlnire cu răposatul, căutând să înţeleagă anumite semnificaţii din comportamentul, replicile, privirile lui.
Pe 12 ianuarie, luni, am trecut pe la redacţia săptămânalului „Literatura şi Arta” să las o cronică despre cartea lui Andrei Vartic Timpul lui Eminescu, text care a şi apărut joi, 15 ianuarie, de ziua poetului naţional al românilor. Redactorul-şef, Nicolae Dabija, lipsea, în schimb în biroul său îi întâlnii pe domnii Ion Ungureanu şi Andrei Strâmbeanu cu care ne-am salutat, strângându-ne şi mâinile. Grigore Vieru şedea aplecat asupra unei foi de hârtie, la un colţ al mesei redactorului, şi scria ceva. Era atât de concentrat asupra textului, încât nici n-a reacţionat la schimbul de replici pe care le avusesem cu cei doi vechi prieteni şi colegi de generaţie ai Domniei Sale. Se pare că nici n-auzise vorbele noastre. M-am apropiat cu gând să-i dau bineţe, dar n-am îndrăznit să-l scot din universul în care plăsmuia textul pe care l-am citit peste trei zile alături de editorialul lui Nicolae Dabija. Nu era pentru prima dată să-l văd în acest birou redactând pagini de publicistică. Odată mi-a recunoscut că nu are vocaţie de publicist şi nici nu-i place să înşire texte care nu au nimic în comun cu poezia. Dar este nevoit s-o facă, îl silesc să scrie publicistică cei care îl atacă pe nedrept şi în modul cel mai mârşav. Nu poate să nu se implice când impostura şi ticăloşia atentează la onoarea oamenilor de omenie, dar mai ales atunci când sunt terfelite demnitatea noastră naţională, adevărul istoric şi bunul simţ. Din acest motiv, de mai mulţi ani redacţia revistei „Literatura şi Arta” îi devenise a doua casă. Aproape în fiecare număr, dacă nu pleca la desele întâlniri cu admiratorii săi din întreg spaţiul românesc, avea câte un text pe care îl scria nu din plăcere, precum îşi gândea şi respira poeziile, cele citite şi cele cântate, ci dintr-o datorie de oştean al neamului românesc, de om al cetăţii şi al adevărului. Aceste texte erau pentru năpăstuitul poet ca un canon pe care-l accepta cu resemnare, fiind conştient că un om de creaţie nu poate să nu se implice, nu poate să nu aibă o poziţie în situaţii de acest gen. Pe 12 ianuarie, îl priveam cum stă aplecat, un pic gârbovit, şi trudeşte asupra foii, înşiruind febril cuvânt după cuvânt. Descumpănit, nu ştiam cum să procedez, şi doar când puse punct la sfârşitul propoziţiei îndrăznii să-i urez: „Spor la muncă, maestre!”. Grigore Vieru tresări, îşi ridică privirea şi-mi surâse vinovat: „Iartă-mă, Nicolae... Mă chinui, iată, cu un text... Vreau să reuşesc... să-l prezint pentru numărul de joi...”. Se aplecă iarăşi asupra paginii şi începu alt rând.
Poetul reuşi să-şi vadă textul cu o zi înainte de naşterea sa în eternitate. Ca pe un oştean adevărat, clipa fatală îl găsi, neînfricat şi viteaz, pe câmpul de luptă. Oricum, locul său de combatant nu rămâne gol, el fiind ocupat de valoroasa şi uriaşa creaţie, fiind susţinută, fireşte, şi de cei care-l iubesc şi îl preţuiesc.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog