Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CULTIVAREA LIMBII: PIC CU PIC

Atenţie la ce se primeşte şi ce se respinge în exprimarea noastră!

Vlad POHILĂ

Alte articole de
Vlad POHILĂ
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XII, 2002

Pentru tipar

Ca şi în oricare alt domeniu, în cultivarea limbii există subiecte plăcute, întru cîtva uşor abordabile, dar sînt şi aspecte nu numai dificile, ci chiar dezagreabile. În coloanele de mai jos încercăm a trata un aspect pe care-l trecem categoric în... categoria celor puţin agreabile. Poate că nici nu am fi abordat acest subiect... poate că nu ne-am fi referit iarăşi – şi încă pe larg! – la această greşeală de limbă, o eroare de-a dreptul infamă, detestabilă, “învechită-n rele” la noi, dacă nu era la mijloc o curioasă şi vrednică de reţinut circumstanţă.
Aşadar, mai întîi despre buclucaşa întîmplare: o doamnă respectabilă, aş zice – chiar cultă, pe de-asupra şi chişinăuiancă get-beget, m-a rugat “să-i analizez exhaustiv” greşeala ce apare la folosirea verbului “a se primi”, mai ales a prezentului acestui verb reflexiv, în forma-i impersonală: se primeşte. Căci, mi-a mărturisit desperată dînsa, aflîndu-se recent în România, a avut oribila surpriză de a nu fi înţeleasă corect ori chiar defel cînd recurgea la acest “se primeşte”, din care motiv a nimerit în nişte situaţii cu totul penibile.
Cît priveşte greşeala de limbă, care, repet, îmi provoacă repulsie... ea e destul de veche în vorbirea noastră, fiind surprinsă, cu cîteva decenii în urmă încă, de către maestrul Valentin Mândâcanu, care a calificat-o drept “o calchiere nechibzuită, foarte frecventă” a verbului rus “poluceaetsea”. După V. Mândâcanu au mai scris şi au vorbit mulţi-mulţi alţii – ligvişti, ziarişti, profesori – despre urîţenia acestei erori de limbă, inclusiv subsemnatul, dar se pare că întocmai ca şi în fabula ceea a lui Donici, “carul pe loc a rămas”. Este adevărat, într-un timp, calchierea parcă dispăruse, cel puţin din vorbirea intelectualilor şi aproape cu desăvîrşire a dispărut din ziare, reviste, reportaje radio şi TV. Acum o redescoperim, cu stupoare, în limbajul comun, inclusiv în cel al unor intelectuali şi – ce e mai trist – în comunicarea dintre tineri. Prin urmare, merită a se reveni la analiza, respectiv, la combaterea acestei grave devieri de la exprimarea corectă, de vreme ce eroarea persistă, făcîndu-şi loc şi în vocabularul tinerilor, care s-ar părea că nu au cum s-o perpetueze. Dacă mai adăugăm şi acest detaliu, enunţat la începutul tabletei – că îmbinarea basarabeană “se primeşte” duce la adîncirea “prăpastiei lingvistice” care-i desparte oricum, din alte raţiuni, pe românii de pe cele două maluri ale Prutului, nu mai încape nici o îndoială că subiectul, oricît de banal şi de supărător, trebuie tratat, lămurit, limpezit, pentru a reduce la minim frecvenţa greşelii, dacă nu ne stă în puteri să o lichidăm cu desăvîrşire.
Neîndoios, cel mai bun remediu împotriva acestei erori de exprimare/scriere este tableta respectivă a lui Valentin Mândâcanu din cartea sa Cuvîntul potrivit la locul potrivit (ediţia a 2-a, Chişinău, 1987, pag. 238-240). Cum însă tirajul acestui valoros îndreptar s-a epuizat de mult, iar majoritatea tinerilor noştri nici nu prea pot citi texte cu litere ruseşti, revenim noi la subiect, precizăm – pe urmele lui V. Mândâcanu, după care adeseori este, practic, imposibil să combaţi mai convingător, mai argumentat anumite greşeli de limbă.
Vom încerca, totuşi, să găsim o cheie proprie pentru a deschide lacătul spre combaterea acestei erori.
În română, verbul “a primi” este tranzitiv şi are următoarele înţelesuri de bază: a) a lua în posesiune; a accepta; a obţine; a căpăta; a încasa; a-i fi atribuit un rang, un titlu; b) a se ocupa de un oaspete, a găzdui pe cineva; a acorda o audienţă; c) a admite, a include pe cineva într-o instituţie, formaţiune etc.; d) a accepta, a consimţi; a fi de acord; e) a îmbrăţişa o concepţie sau o doctrină religioasă etc.
În accepţiile mai sus enumerate verbul a primi se traduce în rusă, de regulă, prin polucit/poluceat’, ceea ce creează falsa impresie de echivalenţă semantică totală în regimul respectivului verb atît în rusă, cît şi în română. Există, însă, şi destule cazuri în care acest verb din rusă nu poate fi tradus în nici un caz româneşte prin a primi. Vom cita doar cîteva exemple, precizînd că cele marcate cu asterisc (*) sînt greşite, nerecomandabile:
polucit’ izvestnost’ – a deveni/a ajunge celebru; a dobîndi celebritate;
polucit’ priznanie – a fi/a deveni recunoscut (de toţi), nu *a primi recunoştinţă*;
polucit’ udovol’stvie – a avea plăcere/a avea satisfacţie; a-i plăcea (cuiva, ceva), nu *a primi plăcere/caif*;
polucit’ benzin iz nefti – a obţine/a căpăta benzină din ţiţei, nu *a primi benzină din petrol*;
 polucit’ horoşuiu oţenku – a lua o notă bună;îmbinarea a primi o notă avînd o arie de utilizare mai restrînsă şi o nuanţă uşor arhaică, poate chiar regională;
polucit’ obrazovanie – a-şi face studiile, nu *a primi studii*;
polucit’ rasprostranenie – a se răspîndi; a se difuza; *a primi răspîndire* e o aberaţie lingvistică;
polucit’ primenenie – a-şi găsi întrebuinţare/aplicare;
polucit’ zakonnuiu silu – a căpăta putere de lege;
polucit’ naznacenie – a căpăta o numire; a fi numit; nu *a primi numire*;
polucit’ zvanie – a obţine/a căpăta un titlu/un grad; îmbinarea *a primi un titlu* dacă nu e aberantă, oricum e mai puţin potrivită cu firea limbii române;
polucit’ po morde – a (o) lua la bot/la moacă (“a primi (o mamă) de bătaie” are altă nuanţă, mai “apăsată”) etc., etc.
Deoarece doamna care ne-a rugat să tratăm acest subiect “spinos” este medic de profesie, vom aminti, fireşte, şi cîteva exemple legate de domeniul în care lucrează dînsa.
Astfel: verbul polucit’, urmat de denumirea unei boli/ maladii/ afecţiuni, nu se traduce prin *a primi o boală*, ci prin a se îmbolnăvi de ceva; a contracta/a căpăta o boală. De exemplu: polucit’ vospalenie legkih - a se îmbolnăvi de pneumonie; polucit’ nasmork - a contracta un guturai/a căpăta guturai şi chiar a înhăţa (un) guturai.
Deşi mai rar, totuşi, putem auzi în limbajul unor lucrători medicali expresii greşite ca, de pildă: *a primi leacuri*; *a primi injecţii*. Corect e: a lua medicamente/ doftorii/ leacuri/ pastile/ tablete; respectiv, a face injecţii.
Să ne oprim acum – în fine! – şi la acea formă verbală devenită “celebră” prin ingratitudinea ei: *se primeşte*.
În forma-i impersonală, verbul reflexiv “a se primi” apare în limba noastră destul de rar, în situaţii ca:
Acum la magazin se primeşte marfă (adică: este primită marfa); sau: Corespondenţa se primeşte cu regularitate (adică: este primită cu regularitate); ori: S-a primit o indicaţie/ un ordin de a nu se circula prin centrul oraşului (adică: a fost primită o indicaţie; a fost primit un ordin privind anumite restricţii etc.).
Alte înţelesuri forma *se primeşte* nu poate avea în limba română, de aceea e şi firească mirarea unor români care nu ştiu rusa şi care nu au trăit printre noi, cînd aud îmbinări de felul: *nu mi se primeşte* nimic; *se primeşte* că el nu are dreptul de a merge la muncă în Vest; *s-a primit* ca în fabula aceea cu racul, broasca şi o ştiucă etc.
În aceste trei cazuri avem a face, evident, cu calchierea verbului rus “poluceaetsea”. Oricît de înrădăcinată ar fi greşeala, ea poate fi înlăturată din uz şi încă prin eforturi nu prea mari, pentru că nu e vorba de a căuta cine ştie ce cuvinte sau forme rare, neologice, sofisticate, ci doar de a ne aminti de nişte îmbinări simple, fireşti, din limba părinţilor noştri, cu ajutorul verbelor a obţine, a ieşi, a reieşi, a rezulta, a izbuti, a reuşi, a se întîmpla ş.a. În funcţie de context, avem pentru acest poluceatsea zeci de soluţii, zeci de echivalente, zeci de construcţii româneşti, şi nici una cu verbul *a (se) primi*.
Astfel, în loc de *nu mi se primeşte* nimic, vom zice nu-mi iese/nu-mi reuşeşte nimic; nu izbutesc să fac nimic; pentru *se primeşte* că el nu are ce veni există forme corecte ca: iese/reiese/rezultă că nu are pentru ce veni; prin urmare, el nu are la ce veni; ca să evităm greşeala din expresia *s-a primit* ca în fabula ceea... – vom zice s-a întîmplat ca în fabula ceea... ş.a.m.d.
În concluzie, ori de cîte ori avem a traduce verbul rus poluceaetsea ori sîntem tentaţi să zicem *a se primi*, pentru a nu da cu oiştea în gard, trebuie să ne gîndim la o frază cu unul din verbele româneşti enumerate mai sus (a obţine, a ieşi, a reieşi, a rezulta, a izbuti, a reuşi, a se întîmpla ş.a.).
Şi cum intenţia noastră a fost de a da o “consultaţie lingvistică” unui medic, mai precizăm aici că în legătură cu o maladie, cu o afecţiune, cu o durere, o suferinţă, pe scurt – în medicină, pentru forma populară lui/ei nu i se poate (ce pare a fi o traducere mot-à-mot din rusă, după emu/ei nel’zea/ne polojeno) – avem o îmbinare consacrată: îi este contraindicat. De ex.: emu nel’zea/ne polojeno jirnoe/ eto lekarstvoîi sînt contraindicate grăsimile/îi este contraindicat acest medicament/îi este contraindicată administrarea acestui medicament.
În situaţia noastră, după decenii – şi secole deja! – de crucificare a limbii materne, de siluire a limbii române prin impunerea peste tot a limbii ruse, nouă ne este contraindicată utilizarea rusismelor, fie acestea cuvinte, fie calchieri din rusă. Să fim atenţi, deci, ce primim şi ce respingem în exprimarea/ scrierea noastră!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog