Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

EVOCĂRI. MĂRTURII. IMPRESII

Morţii noştri necesari

Iulian FILIP

Alte articole de
Iulian FILIP
Revista Limba Română
Nr. 10, anul XII, 2002

Pentru tipar

Cât e omul viu, cum îl ascultăm?
Dar de auzit, cum auzim omul viu?
La un moment... se bate clopotul, se bate alarma, se declanşează spectacolul fariseic la patul de moarte al omului drag, pe care în viaţă l-am ascultat pe apucate, iar de auzit l-am auzit şi mai rar: veniţi repede şi ascultaţi ultimul cuvânt, că-i pe moarte!
Cuvânt de om viu şi cuvânt de om pe moarte... Cuvintele morţilor necesari, care ajung cu lumina lor aidoma stelei eminesciene – dacă ajung...
Adevărat: mai mulţi vii mitraliază roiuri-roiuri de vorbe, lăsând cuvintelor foarte puţine urechi proaspete, nelehămetite – de auzire. Purtătorilor, lansatorilor de cuvinte pline, miezoase, potrivite începuturilor, adeseori (de cele mai multe ori!) abia trecerea dincolo le facilitează utilitatea optimală, valorificarea, aprecierea, preţuirea.
Ori şi acestea în mod fariseic, considerându-se mortul absent, lipsă, chiar lipsă.
Toate se trag de la cuvânt. Dacă avem noroc la început de cuvântul potrivit începuturilor, cuvântul ce exprimă adevărul, ca să nu vorbim degeaba, urmează – în temeiul cuvintelor potrivite, pline de adevăr – şi o gândire pe potrivă, în temeiul căreia se realizează o viaţă de calitate, pe potriva calităţii gândirii şi vorbirii.
Ne umilim pe noi înşine, cunoscând adevărul şi minciuna, pornind şi susţinând războiul cuvintelor limbii noastre, limbii române, având patronajul celei mai indicate treimi în domeniu: Eminescu, Mateevici, Coşeriu.
Să nu roim vorbe-vorbe. Să se audă El, care unanim ne-au îndemnat să nu pierdem timpul.
De câte ori îl pomenim şi îl punem la lucru pe Eminescu, i se aude reproşul, îndemnul, semnul hotărât de adevăr limpede: şi punctum!
De câte ori e pus la treabă Mateevici, de câte ori răsună imnul Republicii Moldova, de atâtea ori se aude îndemnul preotului poet: să nu vorbim degeaba!
Eugen Coşeriu ne îndemna să nu pierdem timpul cu demonstrarea adevărului – să o facă cei care afirmă că 2 plus 2 fac 5 ori chiar 7.
Timpul mult, pierdut în interminabile înşirări de argumente pentru convingerea celor cu aritmetica de la culinarnâi tehnicum (vă amintiţi bancul notoriu?) e necesar de folosit în programe adevărate, din care să ne alegem cu alte adevăruri, cu noi auzitori şi purtători, şi trăitori în adevăr.
Pământeanul nostru, bălţeanul, mihăileneanul, chişinăuianul de onoare, cavalerul Ordinului Republicii şi al Stelei României Eugen Coşeriu nu era adeptul alarmelor fariseice – nu ne-a speriat cu clopote şi nu ne-a deranjat să-i venim la cuvântul de om pe moarte: ne-a lăsat toate cuvintele de om foarte viu, cuvinte roind de plinătate şi lumină, îndemnându-ne să încheiem războiul cuvintelor, că-i război ruşinos.
...Ar fi cea mai creştinească pomenire şi cinstire a treimii noastre de nobleţe – Eminescu, Mateevici, Coşeriu – înţelegerile până la capăt şi punerea cuvintelor adevărate şi în Constituţia Republicii Moldova, la noi acasă, unde cel mai tânăr a acceptat să vină, a acceptat să primească cea mai înaltă distincţie, având încredere că va fi auzit.
Dumnezeu să-i ierte pe cei trei, iar cei trei să ne ierte pe noi, iar noi... să ştim ce iertăm. Dar ceea ce nu se uită să nu uităm.
 
Drum spre Arpino
Poartă-n piatră.
Trepte-n pietre...
Iertătorul să mă certe.
Ştiutorul să mă ierte.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog