Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

INTERFERENŢE

Moartea lui Vieru

Nicolae DABIJA

Alte articole de
Nicolae DABIJA
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

 

Spitalul de Urgenţă s-a trezit
şi-i bântuit de-o veste tot mai grea:
Vieru zace, undeva, strivit,
căci s-a găsit şi pentru dânsul o şosea.
E scos Poetul, pe fragmente, dintre şine...
„Sunteţi Vieru?”
       „Da...”
                „Şi ce vă doare?”
„Doar Basarabia...
                Ea... suferă mai tare...
Pe ea salvaţi-o-ntâi,
                şi-apoi pe mine...”
I-i sângele cu fiare-amestecat
ca Prutul lui cu sârmă ucigaşă:
„Unde vă doare cel mai mult?”
                „Nu sub cămaşă...
Ci Neamul meu... că-i... cel mai
       dezbinat”.
Lui –
       medici voi, cu harul vostru sfânt! –,
scos de sub roţi ca de pe răstignire,
mai daţi-i viaţă, ca să mai respire
şi să mai scrie încă-un Legământ.
Viaţa
       încet
       din trupul lui
                                se scurge,
la el Spitalului i-i greu s-ajungă,
şi Prutul tot
       e-o lacrimă
                prelungă
pe faţa Europei care curge...
Şi, ca-n povestea cea cu lupi şi iezi,
singurătatea s-a făcut mai mare...
Iar ţara seamănă cu-o lumânare
ce pâlpâie uitată în zăpezi...
 
Cu mersul lui, tăcut, de heruvim
el s-a-nălţat la Ceruri: şi învie.
Şi numai noi, rămaşi în străinie,
nici nu ne naştem şi nici nu murim...
 
                                                                     18 ianuarie 2009

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog