Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM VICTOR TELEUCĂ

„Fiecare îşi are Decebalul său...”

Teodor ZGUREANU

Alte articole de
Teodor ZGUREANU
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XII, 2002

Pentru tipar

Începând cu anii ’90, în rândurile muzicienilor tot mai frecvent se vorbea despre lipsa la teatrul liric naţional a unei opere naţionale. După lansarea operei “A. Lăpuşneanu” de Gh. Mustea anii 1985-’86, nimeni nu îndrăznea să-şi încerce potenţialul componistic în acest gen.
Mai mulţi colegi şi prieteni – basul Ion Paulencu, dirijorii Nicolae Dohotaru, Boris Cobasnian (Constanţa, România) – mă îndemnau cu insistenţă să abordez o pânză de mari proporţii, invocând argumentul, că în creaţia mea persistă “stofă de operă”. Chiar dacă le respingeam sfaturile, bineînţeles că în sinea mea acest gând nu mă lăsa în pace.
Pentru oamenii de creaţie este importantă Ideea… Şi în momentul când am fost luminat de numele lui Decebal, toate au căpătat o viziune clară şi bine conturată. De aici am pornit noi, de la confruntarea Traian-Decebal – de la originea neamului nostru.
O vară întreagă am răsfoit prin biblioteci tot ce găseam referitor la temă, ca mai apoi, într-o discuţie cu Gr. Vieru, S. Saka, N. Dabija, să-i întreb: Cine ar putea să scrie libretul pentru opera “Decebal”? Răspunsul a fost unul: Mergi la Victor Teleucă.
Cu poetul Victor Teleucă am găsit uşor tangenţe, probabil, din considerentul că firea lui era “îmbibată” de acest subiect, care se potriveşte de minune pentru teatrul muzical.
Au urmat nenumărate întâlniri în parcul Catedralei (1997-’98). Eu îi spuneam despre cele ce-am reuşit deja şi ce trebuie să urmeze… Nu am respectat anumite clişee tradiţionale, ci m-am condus mai mult de propria intuiţie şi de dorinţa de a face o muzică pe înţelesul tuturor, cu o dezvoltare dramatică bine determinată, care are dezlegare în finalul operei cu:
 
Din tragica luptă
Pe viaţă şi moarte
Aici, pe pământul
carpatic bătrân
Se născu o baladă –
Poporul român.
Care porni prin furtuni
mai departe
Fie să-şi fie de soartă stăpân
                               Pe-un picior de plai
                               Pe-o gură de rai…
Asta ni-i istoria-n zbor
E scrisă cu lacrimi şi dor
Cu vârf de sabie-aprins
Un cântec prea trist
Prea trist şi aprins
Frumos şi numai al nostru…
                               Pe-un picior de plai
                               Pe-o gură de rai…
 
Norocul meu şi reuşita a fost conlucrarea cu Victor Teleucă. Dacă n-ar fi fost Poetul cu versul său de mare forţă artistică, n-ar fi apărut opera “Decebal”. Mi-a fost foarte uşor să lucrez cu acest Mare talent – Victor Teleucă. Uneori îl grăbeam:
– Maestre, să mergem mai departe!
– Cum? Parcă săptămâna trecută ţi-am dat două scene?
– Gata, “le-am înghiţit”!
Încerc o consolare sufletească pentru faptul că în august 2001 Poetul a ascultat integral înregistrarea radiofonică a operei, care i-a plăcut foarte mult. Îmi pare foarte rău şi sunt întristat că Victor Teleucă nu a ajuns să fie prezent la premiera din 10 septembrie 2002 pentru a se bucura de acest mare eveniment. De aproape o lună plecase în altă lume...
A rămas însă mesajul filozofic pe care ni l-a lăsat maestrul şi care a fost publicat în revista “Univers muzical”, nr. 2, înainte de premieră.
 
 
* * *
Ideea de a scrie această operă aparţine în întregime maestrului Tudor Zgureanu, eu n-am făcut altceva decât să materializez în cuvinte ceea ce l-a frământat pe compozitor un timp îndelungat. Ce a vrut, ce continuă să vrea dânsul de la acest mare nume al istoriei noastre, o va spune spectatorul, fiindcă fiecare îşi are Decebalul său văzut pe fundalul zbuciumat al destinului celor care s-au născut să ţină, cât a fost posibil, libere vârfurile Carpaţilor împăduriţi sub partea noastră de cer ce ne aparţine de când ne ştim pe aceste meleaguri şi la bine şi la rău.
Sensul spusei lui Constantin Noica – dreptul la partea de cer – e mult mai nemăsurat de cum ni-l imaginăm. E vorba de nesfârşirea cerului în care ni se manifestă nemărginirea gândirii într-o nouă formă după ce Traian a venit de la Roma ca să nu-l poată supune pe Decebal şi, ca semn de adâncă stimă faţă de adversarii săi nesupuşi, împăratul a smuls fragmente din marea bătălie şi i-a dus pe daci să-i imortalizeze aşezându-i în Columna Traiană, prin ei imortalizându-se şi pe sine.
Odată, fiind la Roma, am întârziat în faţa dacilor din columnă, care nu se dau supuşi nici acum. În zgomotul marelui oraş, am încercat să surprind imaginar sunetele metalice ale încrucişărilor de arme de pe urma cărora ne-am născut noi, neamul nostru de oameni crescuţi în spiritul dreptului la partea noastră de cer.
Opera “Decebal” vine, dacă nu să aducă evenimentele în acest prezent, cel puţin să trezească în spectator ideea ce se află într-o stare de somnolenţă nu se ştie pentru cât timp, că noi nu suntem veniţi de undeva de pe alte meleaguri şi în suflet nu purtăm imensităţi de stepe, ci spiritul montan al devenirii noastre pe nişte scări făcute din oasele strămoşilor noştri. În rest, iubitorul de operă istorică va înţelege şi va interpreta evenimentele după bunul său gust, aflându-se în lumea unei muzici de o rară alegere spirituală cum este a maestrului Tudor Zgureanu, autorul operei.
 
Victor TELEUCĂ

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog