Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

EVENIMENT

Orientări spre noi performanţe

Dan MĂNUCĂ

Alte articole de
Dan MĂNUCĂ
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XII, 2002

Pentru tipar

– Domnule profesor, paginile de istorie şi actualitate ale Institutului pe care-l conduceţi dezvăluie căutările continue ale oamenilor care s-au consacrat activităţii ştiinţifice. Ghidaţi de ideea unor performanţe, ei lucrează, totuşi, în anumite condiţii ce le influenţează în mod iminent rezultatele?
– Întrebarea Dumneavoastră atinge, mai întâi, o chestiune fundamentală, fără a cărei rezolvare nu se vor putea pune în aplicare principii profesionale de bază. Este vorba despre fondurile băneşti necesare activităţilor de cercetare. Atâta vreme cât acestea fie că sunt mult sub necesar, fie că lipsesc cu desăvârşire, nu se vor putea cere şi performanţe. Un exemplu, din multe altele. Institutul “A. Philippide” are acces la reţeaua Internet şi are adresă electronică abia de câteva luni. Unii cercetători, cei norocoşi, se foloseau de posibilităţile oferite de Universitatea “Al. I. Cuza”, deoarece sunt cooptaţi la câteva granturi. Un alt exemplu. Unul din departamentele Institutului “Philippide” este specializat în toponimie. Câteva bune zeci de ani, cercetătorii de acolo au făcut anchete toponimice în sute de localităţi din zonele repartizate. În ultimul deceniu, acest lucru s-a dovedit imposibil. Un al treilea exemplu. Proiectul comun al dialectologilor Institutului “A. Philippide” şi al omologilor lor de la Academia de Ştiinţe de la Chişinău nu se poate materializa tot din lipsa fondurilor pentru anchetele de teren. În atare condiţii mai puţin decât precare, specializarea unui tânăr cercetător se arată un vis urât. O concluzie se impune de la sine: cercetare fundamentală pe principiile pieţei nu se poate face. Cu vreo cincisprezece ani în urmă, cineva mi-a servit următoarea replică: “Cercetarea voastră cere spirit de sacrificiu. Trebuie să uiţi de tine şi să te consacri total acestei munci”. Vorbea unul care tocmai ieşea, cu sacoşa plină, de la bufetul judeţenei de partid. Zilele trecute, am auzit o replică identică, servită (O, tempora!…) de unul din “tunarii“ de partid. Dar să mă întorc la lucruri mai puţin triste.
– Oricum, prin acest spirit de sacrificiu cercetările îşi urmează cursul firesc. Care sunt în prezent cele mai importante proiecte ştiinţifice la care se lucrează?
– Institutul “A. Philippide”, un institut pluridisciplinar, cu profil larg filologic, lucrează, de aproape patruzeci de ani, la câteva proiecte de cercetare fie fundamentală, fie prioritară ale Academiei Române. După ce, în 1979, a publicat Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, distins cu Premiul “T. Cipariu” al Academiei Române, departamentul de istorie literară şi-a propus, ulterior, să elaboreze Dicţionarul literaturii române din secolul al XX-lea, din care a şi încheiat primul volum (A – B). Operaţiile legate de acest proiect au fost întrerupte timp de câţiva ani, pentru a se lucra la Dicţionarul general al literaturii române (coordonat de acad. Eugen Simion), atât în ceea ce priveşte redactarea, cât şi în ceea ce priveşte revizia.
Departamentul de lexicografie – lexicologie lucrează la Dicţionarul limbii române (nota red.: volumele editate în cadrul acestui proiect de cercetare sunt menţionate în „ cartea de vizită” a Institutului, ce precedă acest interviu). Lexicografii de la “Philippide” şi-au oferit ajutorul pentru documentarea necesară unor articole din Micul Dicţionar Academic.
Departamentul de toponimie este angrenat în tipărirea Noului Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova şi Bucovina, din care au apărut volumele I (în 1987) şi II (în 1997) cu hărţi şi material necartografiat, precum şi trei volume de Texte dialectale (în 1993, 1995 şi 2002). În 1997, s-a tipărit, de asemenea, volumul Ancheta dialectală ca formă de comunicare. Volumul al treilea de hărţi şi material necartografiat, un volum de texte dialectale şi un glosar regional (sudul Moldovei) se află într-un stadiu avansat de finalizare.
Departamentul de toponimie participă la realizarea unui amplu proiect intitulat Tezaurul toponimic al României, din care s-au tipărit două masive tomuri cuprinzând Repertoriul istoric al unităţilor teritorial administrative (unităţi simple şi unităţi complexe), în 1991 şi 1992. Lucrarea a primit Premiul “T. Cipariu” al Academiei Române. A fost încheiată şi înaintată Editurii Academiei Române şi partea a treia, Toponimia Moldovei în documente scrise în limbi străine (exclusiv slavona), iar partea a patra va fi predată peste puţin.
Departamentul de etnografie şi folclor lucrează la proiectele Arhiva de folclor a Moldovei şi Bucovinei şi Monografii tematice. Într-o cadenţăimpresionantă, au apărut unsprezece volume din seria “Caietele Arhivei de folclor a Moldovei şi Bucovinei”.
– În pofida frumoaselor tradiţii de activitate în cadrul Institutului „A. Philippide”, munca de cercetare nu este încă între cele solicitate. Cum depăşiţi această situaţie, obiectiv existentă, în organizarea procesului de cercetare?
– Pentru a răspunde corect la această întrebare, trebuie, mai întâi, să amintesc de consecinţele celor două nefericite decenii care s-au succedat după 1980. Într-o primă etapă, cercetarea academică a fost decapitată prin oprirea promovării oamenilor de valoare. Aceasta au făcut-o activiştii lui Ceauşescu. Aşa se face că, în Institutul “Philippide”, cercetători care puteau accede fără ezitare la gradul întâi abia dacă îl aveau pe al treilea. Într-o a doua etapă, a venit rândul activiştilor post-revoluţionari să continue cu zel aceeaşi strategie catastrofală, la care au adăugat îngheţarea salarizării. Abia de curând această anomalie a fost îndreptată. Dar răul a fost făcut: numeroşi specialişti de prestigiu din Institutul “Philippide” au plecat la diferite universităţi (din Iaşi, Bacău, Galaţi, Suceava), iar tinerii nu s-au grăbit să se înscrie la concursuri. Cei care s-au prezentat, şi au reuşit, au dat dovadă de îndrăzneală, de voinţă şi de tărie. Din păcate, câţiva, şi încă dintre cei foarte buni, au părăsit institutul la câteva luni după încadrare. Compromisul la care am recurs – i-am reangajat, cu câte o jumătate de normă, pe unii din specialiştii de vârf care plecaseră – a reuşit să stopeze oarecum efectele dezastrului, deşi pe termen scurt. Un interes în creştere observ abia în ultimii doi ani, când la concursuri s-au prezentat câte trei-patru candidaţi, din care cel puţin unul foarte bine pregătit. Perspectiva este, dacă îndrăznesc să o gândesc, una prudent optimistă. Există însă discipline care au puţină căutare, precum toponimia sau etno-folcloristica. În asemenea cazuri, nu mă pot hazarda în pronosticuri.
După cum s-a putut, sper, remarca, toate proiectele Institutului “Philippide” se bazează pe activitatea în echipă. Ceea ce reduce, oarecum, iniţiativa individuală, dar creşte simţul răspunderii faţă de propria performanţă. Iniţiativa individuală are, totuşi, un larg câmp de manifestare cu deosebire în lucrările publicate pe cont propriu. Dintre acestea, sunt destule care au fost distinse, de-a lungul anilor, cu premii academice. Putem număra 27 de cercetători ai Institutului “A. Philippide” (din cei aproape 40, câţi există în prezent) care au primit fie Premiul “T. Cipariu”, fie Premiul “B.P. Hasdeu”. Ca să nu mai amintesc decât în treacăt de numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor, ale Uniunii Internaţionale a Criticilor de Teatru, ale diverselor reviste de specialitate.
Plec de la convingerea că Academia Română a făcut un mare pas pe calea eficientizării activităţii de cercetare prin introducerea evaluărilor individuale. În Institutul “Philippide” funcţionează, pe baza acestui criteriu, o diferenţiere a remunerării uneori chiar drastică (la nivelul aceluiaşi grad profesional).
– Puteţi să-i amintiţi pe câţiva dintre cei care au lucrat în Institutul condus de Dumneavoastră?
– Dintre cei care au lucrat, mai de mult, în Institutul “Philippide”, îi voi aminti pe Iorgu Iordan, Giorge Pascu, Gheorghe Ivănescu, Haralambie Mihăescu, Petru Caraman, August Scriban, Dan Simonescu, Grigore Scorpan, Alexandru Dima, N. I. Popa,
N. A. Ursu, Liviu Leonte.
– Un moment aniversar este şi prilejul unor aprecieri de ansamblu. Care ar fi ele cu referire la activitatea Institutului „Alexandru Philippide”?
– Prin însuşi specificul proiectelor în care este implicat, Institutul “A. Philippide” nu desfăşoară o activitate spectaculoasă, ci una pe care aş caracteriza-o drept sârguincioasă. Lucrările colective tipărite de-a lungul anilor stau mărturie în acest sens, ceea ce mă determină să apreciez că institute precum “A. Philippide” constituie nucleul dur al cercetării academice româneşti. Dar şi că unele criterii de evaluare a institutelor academice trebuie revăzute. Cel puţin în domeniul filologiei, unul din puţinele care au justificat, după cum se cunoaşte, înfiinţarea Academiei Române. Nu pot înţelege motivul pentru care un institut angrenat în elaborarea unora din lucrările prioritare sau fundamentale ale Academiei, care cer (nu-i aşa?!) nu numai “spirit de sacrificiu”, dar şi ani lungi până la finalizare, să fie cotat mai jos decât un institut care tipăreşte anual o lucrărică de două păginuţe pe cap de cercetător. Şi nu cred că numărul de Einstein-i pe cap de cercetător academic, deşi apreciabil, este totuşi foarte mare.
Pe de altă parte, în pofida eforturilor reclamate de finalizarea proiectelor ample de care am amintit, numeroşi cercetători s-au remarcat prin lucrările individuale pe care le-au semnat. Îi amintesc doar pe câţiva şi într-o ordine care ţine seama, pe cât se poate, de specializare: Vasile Arvinte, Stelian Dumistrăcel şi Ion Horia Bârleanu (în dialectologie), Dragoş Moldovanu şi Mircea Ciubotaru (în toponimie), Eugenia Dima, Cristina Florescu, Ioan Oprea şi Carmen-Gabriela Pamfil (în lexicografie), Ion H. Ciubotaru (în etnologie şi folclor), Florin Faifer, Ioan Holban, Leon Volovici, Remus Zăstroiu, Victor Durnea (în istorie literară).
– După câte cunoaştem, deşi este centrat pe probleme de românistică, Institutul “A. Philippide” este deschis şi spre alte discipline.
– Cu toate că şi-a concentrat forţele în jurul unor proiecte stricte de românistică, Institutul “A. Philippide” a fost dintotdeauna deschis tuturor celorlalte discipline, atât teoretice, cât şi aplicative. De aceea, a organizat, în ultimul deceniu, şi câteva simpozioane internaţionale, la care au participat numeroşi specialişti din Anglia, Franţa, Germania, Italia, Statele Unite, Austria, Republica Moldova, Israel, Ucraina, Iugoslavia. Amintesc ultima manifestare de acest fel, desfăşurată în zilele de 17 şi 18 mai 2002, intitulată Identitatea limbii şi literaturii române în perspectiva globalizării. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont şi de faptul că un institut academic de filologie română are specificul lui. Tocmai pentru că acest specific reclamă, la rândul lui, o amplă deschidere, cercetătorii din institut practică, de multă vreme şi pe cont propriu, cercetări interdisciplinare. Aşa se explică, între altele, prezenţa lor la manifestări profesionale şi în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare (Germania, Italia, Austria, Franţa, Rusia, Republica Moldova, Cehia, Statele Unite, Anglia). Dar, din cauza dificultăţilor financiare, numărul lor este în descreştere evidentă. Greutatea profesională explică şi prezenţa institutului în diferite compendii ale cercetării filologice, apărute în Anglia sau în Japonia. Aşa se explică şi alegerea institutului ca membru în forumuri ştiinţifice prestigioase, precum World Cultural Council, din Mexic, care acordă distincţia World Awards of Arts “Leonardo da Vinci”, precum şi prezenţa celor aproape o sută de instituţii străine cu care Institutul “Philippide” face schimb de publicaţii, trimiţându-le revista proprie “Anuar de lingvistică şi istorie literară” (aflată la al treizeci şi optulea an de apariţie).
Ţinând pasul cu noile metode de investigare, cercetătorii din departamentul de dialectologie au reuşit o notabilă performanţă în domeniul studiilor interdisciplinare. În colaborare cu specialişti de la Institutul de Informatică Teoretică, tot al Filialei ieşene a Academiei Române, ei au elaborat un program, unicat la noi în ţară, de culegere asistată de calculator a hărţilor necesare Noului Atlas lingvistic român, pe regiuni. Performanţa merită subliniată, cu atât mai mult cu cât o singură ţară europeană, Italia, mai aplică un astfel de program, pe care l-aş numi de ultimă generaţie, fiecare având însă specificul şi dificultăţile lui, care au trebuit surmontate. Colaborarea cu acelaşi institut ieşean de informatică se derulează în continuare, tot pe baza unui grant. Alţi cercetători din institut frecventează cercuri de lingvistică computaţională, din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza”.
Cercetătorii din departamentul de istorie literară, posesori ai unei bogate experienţe în materie de lexicografie literară, şi-au propus, la rândul lor, să materializeze un proiect privitor la alcătuirea unei baze cuprinzătoare de date referitoare la mişcarea literară (scriitori, reviste, edituri) din toate judeţele Moldovei, precum şi din ţinuturile învecinate acesteia, unde există manifestări de literatură română, deci şi din Republica Moldova şi din Ucraina.
Sunt ferm convins că, prin proiectele sale, Institutul “A. Philippide” continuă cu succes o tradiţie venerabilă şi, totodată, se înscrie în strategia de cercetare promovată actualmente de Academia Română, cu deosebire prin concentrarea potenţialului de cercetare în jurul proiectelor de interes major.
 
 

Consemnare: cor. „L.R.”

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog