Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

APARIŢII EDITORIALE

Despre „Memoria Dornelor”

Constantin CIOPRAGA

Alte articole de
Constantin CIOPRAGA
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XII, 2002

Pentru tipar

Nu multe locuri din ţară fac obiectul unor cercetări pluridisciplinare convergente, rotunde, ca zona Dornelor. Iată, acum, al cincilea volum din seria Memoria Dornelor, elaborat, ca şi celelalte, de către un singur autor, Petru Ţaranu, cercetător riguros cu rădăcini acolo; doctor în ştiinţe, rezident la Vatra-Dornei, el beneficiază de acel psihism tonifiant pe care doar legăturile de profunzime cu pământul înaintaşilor îl poate asigura. Subtitlul noului volum punctează ideea de Repere istorice, generic implicând consideraţii de ordin administrativ-teritorial, particularităţi de interes etnografic, consideraţii cu suport sociologic, precizări despre comunităţile umane, plus date privind cultura, lăcaşurile de cult şi alte realităţi – toate într-o panoramă de anvergură impresionantă. De menţionat, în final, episoade ale luptei pentru Unire, detalii ilustrând conştiinţa exemplară a dornenilor, aceştia mai mult de o sută patruzeci de ani sub ocupaţie habsburgică. De ce „Ţara Dornelor?” De ce „Omul dornelor?” Clarificări de tip factual istoric, alternează cu argumente de aspect interior (psihic şi etic), specifice zonei. Entosul, etosul şi alte dimensiuni, conexe, determină reacţii caracteristice, depunând mărturii despre sufletul omului Dornelor. Sunt, în fapt, mai multe Dorne, de unde toponime ca Dorna Candrenilor, Dorna Josenilor, Dorna Popenilor, Dorna pe Giumalău; acestora li se adaugă zeci de alte aşezări, toate cu rezonanţe dornene tipice. Numai o parte dintre ele cunoscuseră stăpânirea străină; – celelalte rămăseseră ale Moldovei.
Cum volumul în discuţie (aproape 400 de pagini; recent publicat la Editura Biblioteca Bucovinei) însumează documente şi date de tot felul, structurate pe secole (XVIII–XX), pe acestea le vom lăsa în seama istoricilor, a etnologilor, a cercetătorilor mentalităţilor. Să ne oprim la aspecte de ordin toponimic şi lingvistic, la realităţi cu audienţă mai largă.
Câţi dintre cei care pronunţă, bunăoară, termenul plai cunosc sensul lui real? Câţi dintre acei cărora le-a plăcut poemul lui Alecsandri Dan, căpitan de plai, au perceput exact semnificaţia acestui rang social. În zona Dornelor – scrie Petru Ţaranu –, „o arteră de legătură care pornea de la baza unui munte spre vârful acestuia şi apoi urma culmea până la locul de destinaţie”, a fost numită plai. Supraveghetorii traseelor în cauză, cu o „costumaţie distinctă”, înarmaţi, dotaţi cu cai de serviciu şi bucurându-se de mare autoritate, erau plăieşi. Un ultim plăieş de genul acesta a trăit până la jumătatea secolului al XX-lea în satul Linişte (spaţiu natal al autorului cărţii) în Şaru-Dornei. Supraveghetorilor la punctele de trecere spre Transilvania li se zicea lăstuni şi erau ajutaţi de panţiri (p. 169) – de unde frecvenţa antroponimelor! Toponimul Argestru ţine, de bună seamă, de un trecut arhaic; la origine, indica un loc populat cu argele, cu adăposturi umane semiîngropate (p. 14). Ar fi interesantă o apropiere de vlahul Argeş. Nu de vreo haită e vorba în toponimul Gura-Haitii. Termenul hait, denumind „o mare cantitate de apă”, ar proveni din limbajul plutaşilor ruteni care se îndeletniceau cu plutăritul pe râul Neagra-Şarului (p. 199). Un arbust oarecare, dârmoxul (viburnum lautanos) a dat numele localităţii Dârmoxa (p. 199). De practica oieritului, de „munţii sau de trupurile de păşune pe care se vărau şi se tomnau turmele”, amintesc toponimele Bârnar şi Bârnărel (p. 196). Localitatea Buciniş păstrează sonoritatea latină – derivând din buccinus (bucium, p. 196). Ecouri turceşti are toponimul Buliceni; practicanţii de odinioară ai plutăritului pe Bistriţa, angajaţi de către diverşi întreprinzători otomani, erau numiţi buluceni (p. 200). Toponimul Cheile Zugrenilor trimite la „zugrenii de odinioară, adică la lucrătorii specializaţi în executarea lucrărilor de dirijare a buştenilor pe râul Bistriţa” (p. 207). După locul unde fuseseră haje (păduri multiseculare) şi-a luat numele satul Haju (p. 200). Nu e prea lămurit de ce negrul sau neagra intră în componenţa unor toponime ca Neagra Şarului (titlu de volum la Sadoveanu), Neagra Broştenilor, Neagra-Dornei, Poiana-Negrii, Gura Negrii.
 
Un comentariu sistematic priveşte Geneza şi dispersia unor antroponime în aria teritorială a Dornelor (între anii 1774-1982), luându-se în discuţie: Antroponime cu baza formativă în sfera socio-profesională (butnar, cojocar, jitar, scorţar, olar, mrejar); Antroponime cu baza formativă în zona istorico-geografică din care provine o parte din populaţie (Bârgăuan, Toplicean, Liteanu, Ruscanu, Corduneanu şi altele); Antroponime cu baza formativă în starea civilă – de tipul: Airinei, Apalaghiei, Anichiţei, Apetrii; Antroponime cu baza formativă în porecle: Pârdoaia (femeie cu trăsături virile), Norocel, Boncăieş). Datorită fenomenelor de imigrare a unor forme antroponimice din alte zone, ori de emigrare a altora în alte părţi – fenomene puse de către autor pe seama mişcărilor (restrânse) de persoane –, unele forme onomastice autohtone au dispărut; altele s-au adăugat celor existente. Ni se oferă spre edificare date statistice vizând etapele 1774–1832 şi 1832–1982. Trăgând o linie concluzivă, sub raport onomasiologic cele mai specifice sunt antroponime ca: Boca, Bondrea, Burduhos, Cimpoeşu, Cozan, Cozmei, Dranca, Erhan, Haja, Mezdrea, Negrea, Ortoanu, Odochian, Paţa, Pardău, Ţabrea, Ţarcă, Ţăranu şi altele.
 
Stârneşte curiozitate denumirea Strada Vicilicilor, din Vatra-Dornei. Etimologic vorbind, numele respectiv provine din latinescul vigilare (a veghea); la romani, gărzile citadine de noapte acţionau în trei schimburi: „vigilia prima”, „vigilia secunda”, „vigilia tertia”. În Bucovina, sub dominaţie imperială vieneză, prin vigilantes (veghetori) se înţelegeau mandatarii ori purtătorii de cuvânt ai comunităţilor locale, făcând, la nevoie, legătura cu autorităţile guvernamentale. Dar, printr-o metamorfoză bizară acei „vigilantes” au devenit vicilici!
Volumul al şaselea continuând ciclul Memoria Dornelor, volum deja redactat, va fi consacrat Mitologiei dornene. Demers aşteptat cu firesc interes.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog