Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

LECŢIILE ISTORIEI

ADEVĂRUL DESPRE NOI

COŞERIANA

FAȚETELE CUVÂNTULUI

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CRITICĂ, ESEU

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

PRO DIDACTICA

BLAZON DE PROFESOR

ITINERAR LEXICAL

EX CIVITAS

SINTEZE

INEDIT

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PORTOFOLIUL PROFESORULUI

Interpretarea textului literar din perspectivă structuralistă

Constantin ŞCHIOPU

Alte articole de
Constantin ŞCHIOPU
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XII, 2002

Pentru tipar

Analiza operei artistice în spirit modern, actual, descoperirea semnificaţiilor acesteia la lecţiile de literatură necesită, pe de o parte, renunţarea la stereotipuri (interpretarea sociologică fiind unul din ele), iar pe de altă parte cunoaşterea de către elevi a diverselor perspective de interpretare a textului (structuralistă, semiotică, mitologică-arhetipală, psihanalitică etc.).
Metoda structuralistă s-a consolidat în anii 60, când Roman Jakobson şi Claude Levi-Strauss au realizat analiza-standard a poemului “Chats” al lui Baudelaire (1962), iară Jakobson a publicat lucrarea “Lingvistică şi poetică” (1964). Metoda porneşte de la concepţia că opera literară este o structură, adică un ansamblu de elemente independente ce formează un sistem. Pentru structuralişti, opera este înainte de toate text, limbaj, constituit într-un cod format din semnificant (complex sonor, realizarea materială a semnului lingvistic) prin descrierea şi interpretarea căruia se ajunge la conturarea semnificatului (a sensului). Menirea analizei, a criticii constă în a pune în evidenţă structura pe baza studiului componentelor. Structuraliştii organizează elementele structurii în câteva straturi: fonetico-prozodic, morfologic, lexico-semantic, sintactic.
Având drept scop interpretarea operei literare din perspectivă structuralistă, profesorul le va propune elevilor un algoritm de analiză, care ar include următoarele repere:
1. Analiza mărcilor stilistice la nivel fonetico-prozodic:
• vocale, consoane, diftongi, triftongi, hiat;
• aliteraţii, asonanţe, muzicalitate interioară;
• ritm, rimă, măsură, cezură;
• aranjarea versurilor în strofe;
• relaţia cu ansamblul şi cu ideea lirică centrală.
 
2. Analiza cuvintelor la nivel lexico-semantic:
• câmpuri semantice;
• cuvinte-simbol;
• sens propriu/figurat, polisemantism;
• regionalisme, arhaisme, neologisme;
• cuvinte din fondul principal/secundar al vocabularului limbii române;
• metafore, comparaţii, metonimii, personificări, hiperbole etc.;
• sinonimia, antonimia, omonimia.
 
3. Analiza termenilor la nivel gramatical:
• părţile de vorbire;
• categoriile gramaticale;
• părţile de propoziţie;
• topica;
• structura frazelor;
• relaţia cu ansamblul şi evidenţierea aportului nivelului gramatical la susţinerea mesajului artistic.
 
4. Refacerea întregului.
5. Concluzii.
 
În cele ce urmează, propunem analiza poeziei “Plumb” de G.Bacovia din perspectivă structuralistă. Comentariul acestei poezii necesită rezolvarea, la diferite etape de activitate, a mai multor obiective. Elevul va fi capabil:
a) să explice valenţele repetiţiei (aliteraţiile, asonanţele), ale ritmului şi rimei caracteristice poeziei;
b) să descifreze conotaţiile mai multor cuvinte utilizate cu sens propriu şi figurat.
c) să comenteze prezenţa şi rolul substantivelor uniformizate prin acelaşi determinativ, al verbelor statice în poezie;
d) să comenteze structurile sintactice atestate.
 
 
PLUMB
 
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou … şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.
 
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb… şi-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripile de plumb.
 
Analiza pe nivele
1. Nivelul structurii fonetice:
– repetarea obsedantă a unui cuvânt expresiv prin latura lui sonoră: plumb – trei consoane labiale sprijinite pe o singură vocală închisă → impresia de cădere grea, surdă;
– repetarea consoanei vibrante “r”;
– ritmul parţial iambic, rima sonoră, gravă, elegiacă (vestmânt, vânt), ascuţită (strig, frig).
 
2. Structura lexico-semantică:
– Acumularea cuvintelor din aria semantică a morţii (sicriu, funerar, coroane, mortul);
– Mijloace de expresie figurată: repetiţie, epitet (funerar vestmânt, flori de plumb), personificarea amorului;
– Cuvântul-simbol plumb (epitet pentru realităţi concrete, asociat unor abstracţii echivoce – “amorul de plumb”);
* sens propriu – element chimic, cu greutate specifică mare, locul 82 în sistemul periodic, metal greu, cenuşiu, se oxidează rapid;
* sensuri figurate – apăsare sufletească, atmosfera cenuşie a cimitirului, prin extindere:
cimitir | * dominat de monotonie şi plictis, cu false străluciri,
cavou | asociat inautenticului, artificialului, stigmatul kitschului,
| surogatul: “flori de plumb”, “coroane de plumb”.
 
Se comentează versul “Dormea întors amorul meu de plumb” – iubirea trecută, moartea, renunţarea (întoarcerea spre apus = întoarcerea spre moarte)
“atârnau aripile de plumb” = oximoron (zbor şi cădere). Se sugerează prăbuşirea lăuntrică
– univers monoton cromatic;
– imagini auditive – strigătul.
 
3. Structura morfologică:
• predomină substantivele uniformizate prin acelaşi determinant („de plumb”) – impresia de materialitate grea, densă;
• verbe statice – dormea, stam (la imperfect – prelungeşte într-o nedeterminare temporală trăirea umană, timp durativ).
 
4. Structura sintactică:
a) Revenirea simetrică a calificativului „de plumb” cu funcţia de atribut subliniază în plan imagistic o obsesie (şase contexte simetrice);
b) Fraza poetică este organizată schematic – propoziţii principale (cu o excepţie) în raport de coordonare prin juxtapunere sau copulativ, acumulând impresii egale ca importanţă.
c) Topica în propoziţiile celor două strofe este simetrică.
d) Versul care iese din schemă: „… şi-am început să-l strig” echivalează cu zvâcnirea revoltei, opoziţia disperată faţă de acest spaţiu al împietririi şi al solitudinii.
e) Elementul predicativ suplimentar „Dormea întors amorul” (dublă subordonare).
5. Nivelul semnificaţiilor:
Discurs concentrat, structurat în două strofe cu o geometrie perfectă.
Prima strofă – realitatea exterioară, ambianţa funebră.
A doua strofă – planul interior, lumea lăuntrică.
În universul static, eul poetic se simte închis, încercuit într-un metaforic cavou (oraşul-cavou şi trupul-cavou).
Se conturează sentimentul singurătăţii, al claustrării, teama de moarte.
Construcţii paralele (paralelism sintactic şi semantic):
„Stam singur în cavou … şi era vânt…”.
„Stam singur lângă mort … şi era frig.”
Coborârea infernului condiţiei umane, conştientizarea dramei, absurdul existenţial.
În finalul analizei are loc refacerea întregului, a unităţii poemului – se va căuta răspuns la întrebarea: “De ce această poezie este considerată ars poetica lui George Bacovia şi totodată o capodoperă a liricii româneşti?” Este potrivită pentru răspuns afirmaţia lui Ion Apetroaie, notată la începutul orei pe tablă: “Eul liric bacovian se mişcă pe traiectoria unui cerc, adică într-un orizont închis, opac, simbolizat prin sicriu sau mormânt”.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog