Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DE LA GROTESC LA SUBLIM

Adaptarea cuvintelor împrumutate

Iraida CONDREA

Alte articole de
Iraida CONDREA
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XII, 2002

Pentru tipar

Calculator / Computer
 
În zilele noastre o activitate modernă, să zicem, bancară, co­mercială, editorială ş.a.m.d., este de neconceput fără calculator. Această “sculă electronică” a deschis posi­bilităţi enorme pentru multe sfere de activitate, pentru care calculatorul este absolut necesar. Şi iată că, odată cu obiectul respectiv, a trebuit să împru­mutăm şi denumirea, care, ca orice neologism, nu prinde imediat.
Denumirea de calculator circulă în prezent foarte intens, deşi “calculator” poate fi denumit şi orice alt instrument de calcul, nu numai cel electronic sau cel de birou, cunoscut de toată lumea. Această denumire a apărut prin traducere – substantivul englez computer, care înseamnă calculator, a fost format de la verbul to compte – a calcula.
Pe de altă parte, în română circulă şi denumirea împrumutată – computer, care desemnează exact acelaşi obiect şi o astfel de sinonimie terminologică nu este chiar cel mai bun lucru, căci mulţi vorbitori se întreabă care denumire este mai bună şi mai corectă – calculator sau computer. Corecte sunt ambele, dar mai potrivită pare a fi computer, deoarece anume de la acest cuvânt se formează o serie întreagă de derivate. De exemplu, verbul a computeriza înseamnăa introduce folosirea computerului în diverse sfere de activitate, substantivul compu­terizare este denumirea acţiunii respective, alt substantiv – computerist – denumeşte un specialistdin domeniul computerelor, iar adjectivul computaţional are sensul de “referitor la computaţie” şi este utilizat în îmbinări de cuvinte deja cunoscute de tipul grafică computaţională, metode computaţionale ş.a.
cei care utilizează denumirea computer trebuie să ia aminte că acest cuvânt nu se pronunţă aşa cum se scrie computer, ci cu un diftong -iu, adică com/piu/ter. Numai că diftongul nu-l putem utiliza în scris, căci, iarăşi, cuvântul ar putea fi pronunţat com-pi-u-ter. Aşa că trebuie să ne obişnuim cu situaţia că scriem într-un fel, dar pronunţăm în altul, lucru specific, de altfel, aproape pentru toate anglicismele împrumutate recent. Această regulă de pronunţie este valabilă şi pentru derivatele de care vorbeam – a computeriza, computerizare, cu excepţia adjectivului computaţional, în care nu se pronunţă diftongul -iu.
Şi o ultimă observaţie – în limbajul vorbitorilor de la noi a apărut o denumire neaoşă, formată pe jumătate din computer şi pe jumătate din calculator, ceea ce a dat computator. Acest hibrid trebuie evitat, căci el nu mai are nici un rost şi nici o explicaţie şi doar îngreuiază comunicarea, încărcând limbajul cu încă un termen de care nu este nevoie.
 
 
VIP-uri
 
Anglicismele, de care este împânzită acum comunicarea, nu totdeauna sunt uşor de descifrat, căci chiar şi cei care cunosc ceva engleză pot avea dificultăţi cu unele denumiri.
Probabil că aţi observat că în ultimul timp în presa noastră se scrie mult despre VIP-uri – şi acestea nu sunt vreo specie de vipere, ci sunt nişte persoane, mai deosebite sau chiar foarte deosebite. VIP este abrevierea sintagmei englezeşti sau, mai bine zis, americane: Very important person, adică “persoană foarte importantă”. Abrevierea, deşi se scrie cu litere majuscule – VIP – se pronunţă şi se utilizează ca un substantiv ambigen – un VIP, două VIP-uri. Inconvenienţa este că, în timp ce pentru un bărbat se pot utiliza formele cu articol un VIP sau VIP-ul, o doamnă nu poate fi numită o VIP-ă sau VIP-a, cum ar cere-o regulile gramaticale, ci i se spune tot un VIP, ceea ce cam vine în contradicţie cu logica şi cu deprinderile native ale vorbitorilor noştri. Însă ziariştii găsesc nişte posibilităţi de a evita aceste situaţii delicate: ei relatează despre premiile VIP, decernate celor care au obţinut succese deosebite în activitatea lor profesională; cu alte cuvinte, ar ieşi într-un fel că cei care erau numiţi cândva după o moda ştiută “eroi ai muncii socialiste”, acum sunt numiţi (ca să nu zicem porecliţi) tot cu nişte cuvinte de împrumut, dar şi acelea abreviate – VIP-uri: un poet a fost desemnat VIP în cultură, o doamnă a cucerit titlul de VIP prezentator TV(vedeţi că nu prezentatoare, ca să nu fie VIP-ă!). Au mai fost desemnaţi un VIP în jurisprudenţă şi un VIP în industrie. Dar cel mai original ni s-a părut titlul de VIP business-women, care, pronunţat mai îndesat, seamănă mai mult cu o sudalmă decât cu un compliment, iar descifrat se transformă într-o poveste întreagă: VIP business women (oare ce doamnă nu şi-ar dori un asemenea titlu sonor!) este “o persoană foarte importantă şi femeie de afaceri”. În aceste formule, chiar dacă lipseşte numele şi prenumele, rămâne grandiosul şi misteriosul titlu de VIP.
Deşi, vrem-nu vrem, anglicismele dau năvală peste noi, ele totuşi nu ar trebui acceptate orbeşte, aşa cum se întâmplă cu VIP-ul. Această abreviere, comodă poate pentru unele situaţii de comunicare, totuşi sfidează, după părerea noastră, şi bunul simţ, şi frumoasa limbă românească, în care, vă asigurăm, s-ar găsi destule cuvinte pentru a denumi ceea ce se are în vedere prin sofisticatul şi nefirescul VIP.
 
 
Sponsor
 
În prezent limba engleză este o sursă foarte activă de îmbogăţire a vocabularului şi, practic, orice persoană care, cel puţin, citeşte ziare sau ascultă radioul trebuie să cunoască un anumit număr de anglicisme, pentru a înţelege corect mesajul difuzat. Unele cuvinte împrumutate au făcut deja o carieră atât de fulgerătoare, încât avem impresia că fără ele nici nu ne-am putea înţelege. Însă, chiar dacă au devenit extrem de cunoscute, anglicismele de ultimă oră nu sunt nici pe departe atât de clare şi cu sensuri atât de univoce, cum cred mulţi vorbitori.
Spre exemplu, arhicunoscutului sponsor toată lumea îi atribuie doar sensul de “cel care dă bani, care plăteşte, susţine financiar o acţiune”. Dar nu strică să ştim că sponsor în engleză mai înseamnă şi “garant”, şi “protector, ocrotitor, tutore”; la fel şi verbul “a sponsoriza” mai are semnificaţia de “a garanta pentru cineva”, “ a răspunde”.
Aşa că sponsorul, de fapt, se implică nu numai financiar, dar îşi asumă şi alte responsabilităţi. În acest sens, nu este deloc neglijabilă o altă semnificaţie a acestui anglicism – sponsor mai are şi sensul “naş de botez”, fiind evident că naşul, alias sponsorul, îşi asumă şi responsabilitatea de a fi protector, tutore pentru finul său.
Astfel că cei care au copii nou-născuţi trebuie să le caute naşi buni şi vrednici şi să-i adune pe toţi la o cumetrie – în calitate deplină de sponsori ai celui pe care l-au botezat.
 
 
Oportunitate
 
Acest cuvânt apare în ultimul timp deosebit de frecvent în presă, dar, mai ales, în literatura pedagogică, în materialele referitoare la educaţie, şcoală etc. Dificultatea în utilizarea lui este legată de faptul că sensul substantivului “oportunitate” nu coincide total cu cel al adjectivului “oportun”, ca, de exemplu, în cazul perechii “frumos” şi “frumuseţe”. În timp ce “oportun” înseamnă potrivit, prielnic, favorabil şi este folosit de mai mult timp în limba română, “oportunitate” este un împrumut mai recent şi are, în engleză, semnificaţia de “ocazie potrivită, posibilitate favorabilă sau posibilitate bună”. Astfel că dintr-un context de felul “Această colaborare deschide noi oportunităţi” se va înţelege că “o colaborare oferă posibilităţi bune, ocazii potrivite pentru ceva”. Simplificând, am putea deduce, în general, că “oportunitate” înseamnă “posibilitate” şi de multe ori anume ultimul cuvânt este cerut de context.
Însă moda-i modă şi iată că nu ne mai place “posibilitate”, ci vrem “oportunitate”, de aceea apar, prin ziare, în traducere ad litteram, texte stângace de felul următor: “Un pesimist vede o dificultate în fiecare oportunitate; un optimist vede o oportunitate în fiecare dificultate”.
Este de remarcat că dicţionarele – nici cele explicative, nici cele de neologisme – nu înregistrează pentru “oportunitate” semnificaţia de “ocazie potrivită, posibilitate favorabilă”, ci trimit la adjectivul “oportun”, consemnând că “oportunitate” este ”caracterul a ceea ce este oportun”. În legătură cu adjectivul “oportun” ar trebui să mai adăugăm că el este utilizat frecvent cu prefixul -in, căpătând forma “inoportun” şi semnificaţia respectivă de “nepotrivit” sau ”neplăcut”. Astfel că în timp ce “oportunităţile” sunt întotdeauna numai posibilităţi bune şi favorabile, ceea ce este “oportun” la un moment dat poate deveni “inoportun” sau “cu totul inoportun” – exact aşa ar putea fi caracterizată apariţia unor anglicisme în contexte care nu cer asemenea împrumuturi “inoportune”.
 
 
Colonie
 
La unul dintre posturile noastre de radio am auzit nu demult o informaţie care mi-a părut curioasă – şi prin conţinut, dar mai ales prin forma de expunere. Era vorba despre un produs cosmetic, un fel de parfum, pe al cărui etichetă sunt imprimate chipurile clasicilor marxism-leninismului, adică fotografiile lui Marx, Enghels şi Lenin. Curioasă informaţia, dar şi mai curioasă a fost intervenţia prezentatorului, care a anunţat, cam bâlbâit, că acest produs cosmetic se numeşte “iu di coloni”.
Ce o fi acest enigmatic IU? S-a dovedit că este... apă, iar interpretarea îi aparţine celui de la microfon, care a citit “iu” cuvântul franţuzesc “eau” – apă.
Produsul cosmetic despre care era vorba se numeşte în franţuzeşte Eau de Cologne, iar denumirea lui românească este apă de colonie sau poate avea şi o denumire prescurtată – pur şi simplu colonie, cu accentul pe al doilea o. În vorbirea curentă circulă şi varianta odicolon, înregistrată, de altfel, şi în DEX, dar cu menţiunea respectivă – cuvânt popular; odicolon nu este o formă literară în limba română, dar este perfect literară în ruseşte, unde se scrie şi se pronunţă odecolon.
Deci, enigmaticul “iu di coloni, despre care ne relata radiopre­zentatorul, este o “apă de colonie”, adică “un lichid parfumat, fabricat din alcool şi uleiuri vegetale”. Denumirea lui provine de la oraşul numit în franţuzeşte Cologne, dar care este, de fapt, nemţescul Köln – locul de origine al acestui tip de apă de toaletă. Dat fiind faptul că francezii au fost cei care au făcut-o cunoscută, tot ei au şi botezat-o în manieră franţuzească, numind-o Eau de Cologne. Denumirea este preluată şi adaptată de multe alte limbi, inclusiv de română, unde îşi păstrează accentul original – colonie.
Acest cuvânt nu trebuie confundat cu omograful său – colonie, care are mai multe sensuri, destul de cunoscute, cum ar fi: 1. Teritoriu ocupat şi administrat de o naţiune străină, şi care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 2. Colonie poate fi şi un grup compact de persoane, aşezat într-o ţară şi care provine din emigrare sau strămutare. 3. Tot colonie se numeşte un grup de animale sau păsări din aceeaşi specie, care duc viaţa în comun – se vorbeşte despre colonii de lăstuni, colonii de pinguini sau alte animale; nu demult se relata despre o colonie numeroasă de bufniţe, care şi-au găsit adăpost în curtea unui ţăran din Ardeal.
Cuvântul colonie a dat în limba română un derivat, mai puţin frecvent în vorbirea actuală la noi, dar care încă nu este un arhaism şi, deoarece apare în diverse scrieri, e bine să fie cunoscut. Este vorba de coloniale, care are sensul de “articole alimentare de băcănie (ceai, cafea etc.) provenite din ţări exotice (în trecut adesea din ţări coloniale)”. Cuvântul poate fi întâlnit şi în sintagmă – articole coloniale sau mărfuri coloniale, prin care se înţeleg tot felul de produse mai mult sau mai puţin exotice, cum ar fi chiar şi lămâile, nemaivorbind de smochine, curmale, rodii sau vanilie, scorţişoară, cuişoare, chimen şi multe alte mirodenii, a căror patrie este departe de meleagurile noastre.
Scriitorul Cezar Petrescu ne dă o idee despre aceste magazine specializate în nuvela “Aranca, ştima lacurilor”, descriind cu umor imensele rezerve pe care le făcea avocatul dr. Silvestru Hotăran în vederea unei călătorii: “Încă nu părăsisem Clujul şi ne aflam blocaţi în maşină de o sută şi una de coşuri, pachete, pacheţele, sticle, franzele, cornuri, flacoane, borcane şi cutii de conserve; lungi, late, dreptunghiulare, sferice, cilindrice, dodecaedrice şi încă de alte multe şi surprinzătoare forme, ignorate atât de geometria în spaţiu, cât şi de cea plană... Însă avocatul dr. juridic Silvestru Hotăran, luându-şi seama că tot nu şi-a completat colecţia, atinse cu mâna grăsună umărul şoferului, să oprească la al treilea Magazin de coloniale şi delicatese”.
Ştia simpaticul şi pedantul personaj de unde să-şi ia provizii şi nu este exclus că în pachetele şi pacheţelele sale printre alte coloniale era şi colonie, adică eau de Cologne, sau apă de colonie, lucru totdeauna trebuincios oricărui om civilizat.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog