Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COORDONATE CULTURALE INTERBELICE

Victor Eftimiu şi teatrul din Basarabia

Adriana KORONKA

Alte articole de
Adriana KORONKA
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XII, 2002

Pentru tipar

La moartea lui Constantin Stere, om de cultură şi patriot înflăcărat, Victor Eftimiu aşternea pe hârtie câteva rânduri pline de simţire şi adâncă pioşenie pentru acela pe care îl considera cel mai mare fiu al Basa­rabiei. Sentimentul românismului şi idealul suprem al dezrobirii, nutrite de C. Stere, nu i-au fost străine nici lui Efti­­miu, deşi, răsfoindu-i paginile me­mo­­rialisticii, nu vom găsi în ele decât referiri indirecte la sentimentele lui patriotice. În ciuda alurii de om de lu­me, Victor Eftimiu a fost un timid, considerându-se prea neînsemnat ca persoană pentru a-şi etala dragostea de ţară sau pentru a scrie ce a făcut concret în numele acestei trăiri. A fost însă ataşat până la devoţiune acelora care erau cu adevărat patrioţi, care după marea Unire şi-au strămutat lupta din plan politic în plan spiritual, dorind să vadă semnele culturii româneşti în noile provincii întoarse la Patria-mamă.
dacă unii scriitori au slujit Basarabia cu slova, Eftimiu a dat cuvintelor greutatea faptei, căci, în calitatea sa de Director General al teatrelor (1920-1922), a contribuit efectiv la înfiinţarea teatrului româ­nesc din Chişinău. Multă trudă şi cheltuială a presupus această ­ini­­ţiativă, dar proaspătul director, care era în acelaşi timp şi un talentat autor dramatic, s-a dăruit fără rezerve acestei nobile acţiuni.
Fondarea Teatrului Naţional din Chişinău a fost avantajată şi de faptul că în 1920 la Ministerul Cultelor a fost numit ministru Octavian Goga, prieten şi admirator al lui Victor Eftimiu, care i-a sprijinit iniţiativele. Cunoscând numeroasele probleme financiare şi administrative, cu care se confruntau noile teatre, Eftimiu vrea să facă dreptate Cernăuţiului şi Chişinăului, încercând o descen­tralizare artistică, premergătoare întregii descentralizări administrative şi culturale a ţării. “Ar fi de dorit – scria el – ca şi la noi, nu toate drumurile să ducă la Bucureşti, ar trebui chiar ca drumurile noi să se taie din capitala depărtată spre frumoa­sele oraşe româneşti de la hotare.”
Sprijinul acordat personal de Victor Eftimiu Teatrului Naţional din Basarabia, trecerea dramaturgului prin Chişinău au fost consemnate atât în presa vremii, cât şi în memoriile sale. Astfel, într-o cronică din “Rampa” (1 septembrie 1920) se poate citi că la Chişinău “au produs o impresie frumoasă” costumele pe care le trimise Victor Eftimiu de la Teatrul Naţional din Bucureşti. La deschiderea stagiunii din toamna anului 1924 a fost prezent şi Victor Eftimiu. În alocu­ţiunea sa dramaturgul a evidenţiat importanţa artei scenice şi rolul ei, mai ales, în Basarabia. Presa anunţa, bunăoară, că la Chişinău aveau loc repetiţii în vederea montării piesei lui Eftimiu Akim, care s-a bucurat de succes, rolul titular fiind jucat de actorul E.E.Costescu. Drama Akim s-a jucat de câteva zeci de ori, publicul venind la teatru seri de-a rândul pentru a urmări “o piesă amară, fără dragoste, fără toalete, cu ţărani săraci şi cerşetori în zdrenţe”.
În 1925, când fotoliul directoral al tânărului teatru era ocupat de Ludovic Dauş, s-a montat o altă piesă – Thebaida, scrisă de Eftimiu în 1924. Cu acest prilej autorul a asistat la repetiţii şi, graţie indicaţiilor regizorale pe care le-a dat renumitului actor Vasile Leonescu, piesa a avut un succes răsunător, fapt consemnat şi de cronicarii vieţii teatrale. Thebaida a fost apreciată ca cel mai frumos spectacol pe care l-a văzut vreodată capitala Basa­rabiei. O confirmare în plus a suc­cesului pieselor lui Eftimiu pe scena de la Chişinău a fost şi prezentarea lor în cadrul turneelor teatrului chişinăuian la laşi, Roman, Bălţi şi în alte localităţi.
Eftimiu a apreciat receptivitatea unui public care sorbea vorba româ­nească şi urmărea cu pasiune atât comediile bulevardiere, cât şi dramele sfâşietoare. Iar în 1935, când au fost suprimate fondurile pentru teatrul românesc din Chişinău, Victor Eftimiu a protestat vehement împotriva acestei samavolnicii, de care se făcea vinovat I.M. Sadoveanu. Fapta era cu atât mai gravă cu cât teatrul reprezenta crainicul cel mai bun al înaltei Doamne – Limba românească. Cu amărăciune, cel ce pusese atâta suflet la înfiinţarea primei scene româneşti de la Chişinău, nota: “Un teatru mai mult sau mai puţin la Bucureşti nu are prea mare impor­tanţă. Dar în capitala noilor provincii, în lumea minoritarilor, o scenă românească este un cămin de iradiere naţională, atât de bun pentru cei ce sunt singuri în mijlocul oamenilor de alte graiuri”.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog