Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONGRESUL I AL FILOLOGILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Nu! tiraniei limbii ruse

Ion CIOCANU

Alte articole de
Ion CIOCANU
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XI, 2001

Pentru tipar

Îngăduiţi-mi să mă refer pentru început la două hotărâri despre limbi, adoptate încă pe vremea Puterii Sovietice: “Despre învăţarea limbii ruse în R.S.S. Moldovenească” şi “Despre învăţarea limbii moldoveneşti în R.S.S. Moldovenească”. Cum se face, doamnelor şi domnilor, că una dintre aceste hotărâri – gândiţi-vă dumneavoastră înşivă care anume – a fost realizată chiar în momentul adoptării ei, iar cea de-a doua – aş dori să vă gândiţi şi să înţelegeţi care şi de ce – nu este realizată nici până în prezent.
Nu mă grăbesc să trag de aici concluziile care se cer, le las, în mod conştient, pentru finalul acestei cuvântări*, dar noi, românii moldoveni, am învăţat rusa pe timpul ţarismului, am învăţat-o pe timpul sovietelor, o învăţăm după declararea Independenţei, deci după 1991, iar ruşii nu ne-au îndrăgit limba nici măcar după 1989, când au fost adoptate legile despre limba de stat, despre grafia latină şi despre funcţionarea limbilor vorbite la noi, legi prin care erau obligaţi în chip magistral s-o facă.
Până la un punct îi putem, desigur, înţelege, de vreme ce legea “Cu privire la funcţionarea limbilor...” este împestriţată cu fraze despre întocmirea documentelor în limba moldovenească sau rusă, alteori – în moldovenească şi rusă.
Mărinimoşi ca de la Burebista, Decebal şi traian, noi le-am oferit cetăţenilor rusofoni, în 1989, posibilitatea de a însuşi treptat, în urma frecventării grupelor, cercurilor, cursurilor special organizate – pe banii publici! – pentru domniile lor, ca să li se dea minimul necesar din ceea ce li se cerea să cunoască. Domniile lor au acceptat banii, unii conducători notau în cataloage că învaţă limba “moldovenească”, în realitate însuşind cu hărnicie de invidiat limba... engleză.
Aceasta, engleza, le era de mare trebuinţă, pe când “moldoveneasca”...
S-a vorbit, în ultimii ani, de sute de ori despre necesitatea schimbării legislaţiei lingvistice în corespundere cu situaţia actuală, după ce au fost organizate mai mult de 2000 (două mii!) de grupe, cercuri şi cursuri de însuşire a limbii de stat de către alolingvi, după nenumărate emisiuni radiofonice şi televizate în ajutorul alolingvilor doritori de a ne învăţa limba, după cele circa 150 (una sută cincizeci!) de manuale, ghiduri, dicţionare destinate de asemenea lor.
Zadarnic.
Limba rusă n-a încetat, nici după 1989, să împingă pe planul al doilea limba acestui pământ. majoritatea documentelor în organizaţii, la întreprinderi, mai cu seamă la cele particulare, au continuat, în tot acest răstimp, să fie redactate în ruseşte. Controalele, indicaţiile, dispoziţiile Departamentului de Stat al Limbilor (1992-1994) şi ale Departamentului Relaţii Interetnice şi Funcţionarea Limbilor (1998-2001) n-au ajuns la urechile şi, mai ales, la conştiinţa tuturor conducătorilor de toate rangurile. Astfel încât este suficient ca directorul, preşedintele sau cel puţin contabilul să nu cunoască limba statului, pentru ca toate adunările, şedinţele, consfătuirile să se ţină în limba rusă.
pe parcurs au fost depuse multe şi mari eforturi ca să apărăm limba de stat, să stăvilim poftele nesăbuite ale conducătorilor internaţionalişti care, vorba lui Nicolae Dabija, cunosc numai o singură limbă, dar nici demersurile departamentului, nici acţionarea în judecată (a căpătat o rezonanţă deosebită cazul unui oarecare Veselovski de la Ialoveni), nici circularele expediate în judeţe şi sectoare de către Procuratura Generală n-au dat rezultatele aşteptate de noi.
Să nu ajungi la concluzia că în domeniul funcţionării limbii de stat au dominat tot timpul adevărate fărădelegi?
Am mai abordat această problemă. Revin la ea, deoarece trebuie să conştientizăm pericolul care ne paşte în continuare din partea limbii ruse, mai ales după 25 februarie 2001, de când a venit la putere Partidul Comuniştilor. trei legi adoptate sau pe cale de a fi adoptate râmă nemilos şi neruşinat la rădăcina limbii noastre, rămase cu denumirea improprie – “moldovenească” – în constituţia agrariano-interfrontistă din 1994. E vorba de o variantă nouă a legii publicităţii, conform căreia materialele de reclamă se întocmesc în limba română sau rusă (noua lege vine în flagrantă contradicţie chiar şi cu legea, perimată între timp, cu privire la funcţionarea limbilor, în care se stipula că aceste materiale se întocmesc în limbile română şi rusă, deci în două limbi; deputaţii comunişti au dat frâu liber rusofonilor care n-au respectat niciodată limba acestui pământ; apropo, la Chişinău au apărut primele anunţuri în care se scrie fără jenă ori – mai exact – cu neruşinare că la angajarea în funcţie “cunoaşterea limbii de stat nu este obligatorie”). Apoi – de legea privind minorităţile etnice, în care acestora li se fixează drepturi de care beneficiază, în orice stat care se respectă, numai majoritarii. De exemplu, limba rusă, limbă a unui grup etnic de numai 13 %, este avansată la funcţia unei a doua limbi de stat. Curând după legea privind minorităţile etnice Parlamentul chişinăuian a purces la pregătirea legii despre funcţiile limbii ruse ca a doua limbă de stat, proiectul acesteia fiind publicat în ziarul “Comunistul” încă la 12 ianuarie a.c., drept care ne întrebăm: cât timp limba acestui pământ o să mai aibă de suferit din cauza tiraniei neînzăbălate a unei limbi minoritare la noi?
Nu este sănătos să credem că în cazul dominării abuzive a limbii ruse vor continua să înflorească şi limbile ucraineană, bulgară, găgăuză şi celelalte. Experienţa Transnistriei şi a Găgăuziei vorbeşte, mult prea elocvent, că unde se deschid porţile limbii ruse nu mai poate fi vorba despre dezvoltarea normală a altei limbi.
Aşa stând lucrurile, este absolut necesar să tragem concluziile cuvenite. Nu în sensul vreunui apel că nu trebuie să cunoaştem limba lui Puşkin, care e în adevăr “măreaţă şi viguroasă”, ci în sensul că aceasta, având “la noi” statut de limbă minoritară, pierzându-şi firesc statutul de “limbă de comunicare pe teritoriul Republicii Moldova” o dată cu destrămarea imperiului de odinioară, în care ea a avut un atare statut şi a ţinut în umbră în chip diabolic peste o sută de limbi ale popoarelor şi grupurilor etnice din fosta Uniune Sovietică, e timpul să stea cuminte la locul ce i se cuvine conform numărului de purtători naturali, nu de români, ucraineni, bulgari, găgăuzi etc. rusificaţi. Cu alte cuvinte, e timpul ca şi grupurile etnice conlocuitoare să-şi dezvolte limbile lor, nemaivorbind de populaţia băştinaşă majoritară.
Dacă nici după declararea limbii noastre drept limbă de stat ea n-a reuşit să-şi revină pe deplin de pe urma influenţei nefaste din partea limbii “fratelui mai mare”, cum o să-şi revină limba noastră, cum o să se dezvolte ea în cazul declarării limbii ruse drept a doua limbă de stat, atât de impertinent anunţată recent de vicepreşedintele parlamentului chişinăuian?
Aceasta e întrebarea şi de aici reies concluziile noastre privind încercările guvernanţilor actuali de a ne lipsi în continuare de dreptul nostru absolut legitim de a ne vorbi nestingherit – oriunde şi oricând – limba strămoşească:
Nu! limbii ruse ca a doua limbă de stat. Zicem acest prim “Nu!”, deoarece limba rusă îşi bate joc de limba noastră nu numai în sensul amintitului deja proiect publicat în ziarul “Comunistul”, nu numai în sensul declaraţiei dezmăţate a nou-înfiinţatului şef Mişin că până la sfârşitul lui septembrie vom mai avea o limbă de stat, dar şi în sensul că guvernul cere perfectarea tuturor documentelor şi în limba rusă. De ce şi în limba rusă, dacă încă la 17 iunie 1994 Parlamentul a adoptat o hotărâre (XIII-151), prin care se stipula ca de la 1 ianuarie 1997 la angajarea sau reangajarea funcţionarilor publici avea să se ia în seamă cunoaşterea limbii de stat? Dar mai citiţi o dată, stimaţi guvernanţi, Legea Serviciului Public, pentru a vă convinge că nu aveţi temei să ţineţi traducători în ruseşte (sau poate totuşi din ruseşte???) şi să cheltuiţi sute şi mii de tone de hârtie (de dragul cui, domnilor ???).
Nu! dispoziţiei Ministerului Învăţământului de a ne obliga copiii să înveţe limba rusă încă din clasa a doua. Mai explicăm o dată că e bine să cunoaştem limba rusă, dar nu înainte de a ne cunoaşte ireproşabil limba strămoşească. Or, statul nostru s-a străduit tot timpul să pregătească armate întregi de cadre pentru învăţământul rusesc, a eliberat licenţe câtorva filiale ale universităţilor din Federaţia Rusă – pe teritoriul republicii, a admis funcţionarea Universităţii Slavone la Chişinău, acum având – se vede – un surplus de profesori de limba rusă, de dragul cărora copiii şi nepoţii noştri sunt obligaţi să înveţe în şcoli ruseşti ori cel puţin mixte şi să buchisească ruseşte încă din clasa a doua. Cum planificaţi pregătirea cadrelor de profesori rusişti, domnilor guvernanţi? Ori aceştia vin şi azi din fundurile Rusiei, ca în primii ani postbelici?
Nu! prigonirii denumirii corecte a limbii noastre, denumire recunoscută, între altele, de Marx, Engels şi lenin, care scriau că Basarabia e locuită de români şi că locuitorii ei vorbesc româna. Toţi clasicii literaturii noastre, inclusiv basarabenii Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alecu Russo, Constantin Stamati, Costache Negruzzi etc., s-au numit români şi au scris în limba română.
Nu! prigonirii etnonimului care ne exprimă în mod exhaustiv. Nu! tentativelor moldoveniste primitive de substituire a disciplinei de studiu Istoria românilor prin una de esenţă stalinist-grosulist-ţaranovistă – Istoria Moldovei.
Noi trebuie să încetăm odată şi odată de a privi cu seninătate de antilopă cum ni se încalcă drepturile fundamentale aici, la noi acasă. Sper să exprim opinia voastră, stimaţi profesori, scriitori, ziarişti, reprezentanţi ai altor categorii de intelectuali, spunând aici în mod răspicat că forul nostru de astăzi este ultima manifestare paşnică întru apărarea istoriei limbii şi în general a identităţii noastre spirituale.
 
 
* Ţinută la Congresul I al Filologilor din Republica Moldova, la 29 august 2001.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog