Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONGRESUL I AL FILOLOGILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Limba şi literatura română în şcoală este garantul identităţii noastre naţionale

Vlad PÂSLARU

Alte articole de
Vlad PÂSLARU
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XI, 2001

Pentru tipar

Existenţa unui popor prin limbă este condiţionată de cel puţin trei factori:
• comunicarea în limba maternă în cele mai importante sfere ale activităţii umane – uzuală, economică, politică, cultural-artistică, educaţională, spiritual-religioasă, militară;
• studiul şi însuşirea limbii materne drept cel mai important mijloc de comunicare interumană şi interculturală, exponent al valorilor comunicative / culturale / artistice / spirituale pe care le comportă implicit;
• crearea şi re-crearea continuă a limbii materne prin activitatea comunicativă a vorbitorilor săi; prin producerea în limba maternă a operelor literare şi ştiinţifice, a textelor publicistice, a documentaţiei tehnice şi de secretariat etc.
Funcţionarea acestor factori în statul democratic modern reprezintă garantul fiinţării în normalitate atât a limbii poporului, cât şi a poporului însuşi şi a ţării sale.
Asigurarea condiţiei de a comunica în limba maternă este percepută de cetăţeni drept o datorie sfântă a guvernanţilor, care presupune crearea şi întreţinerea unui mediu sociolingvistic adecvat şi prielnic limbii poporului şi a ţării.
Se pare însă că, de la 1994 încoace, guvernanţii Republicii Moldova se află în opoziţie cu limba română, limba maternă a populaţiei majoritare băştinaşe şi limba oficială a statului, favorizând sau legiferând chiar avantaje pentru limba rusă. limbii române i se refuză în acelaşi timp până şi dreptul de a purta numele său corect, recunoscut de întreaga lume.
Nici o ţară din lume n-a mai discutat atâta timp denumirea limbii sale oficiale şi nici un guvern din lume n-a profitat atâta timp de situaţia incertă, creată artificial, în ce priveşte denumirea limbii materne a poporului pe care-l conduce. Or, reluarea tentativei de a consolida de jure şi de facto o denumire provincială a limbii de stat, precum şi statutul limbii ruse ca disciplină obligatorie de studiu şi ca a doua limbă de stat în Republica Moldova, la zece ani de la declararea independenţei acesteia, este un exemplu de politicianism de cea mai proastă calitate, care periclitează însăşi independenţa statului.
Cel de-al doilea factor, studiul şi însuşirea limbii române, ţine de domeniul învăţământului, care în prezent se află în plină reformă conceptuală, conţinutală, tehnologică şi managerială.
Concepţia dezvoltării învăţământului în Republica Moldova (1994)1 şi concepţiile disciplinelor şcolare, în special cele ale Limbii şi literaturii române şi ale Istoriei românilor2, au reorientat efectiv procesul educativ de la doctrina învăţământului totalitar sovietic la învăţământul modern democratic. Învăţământul pe care-l edificăm al 13-lea an (la 17 mai 1989 a fost publicată prima variantă a concepţiei învăţământului naţional în Republica Moldova3, elaborată la Institutul de Ştiinţe ale educaţiei – I.Ş.E.), este orientat la consolidarea şi/sau re-obţinerea identităţii naţionale a elevilor şi studenţilor, prin energizarea pedagogică a valorilor naţionale, sociale, culturale, religioase ale persoanei şi ale poporului român, ale spaţiului geografic şi istoric, cu ample deschideri către valorile universale.
Concepţia educaţiei lingvistice şi literare4 a întemeiat Limba şi literatura română ca o disciplină şcolară nouă, total diferită de Limba şi literatura moldovenească, instituind-o cu o nouă teleologie, cu conţinuturi principial noi şi cu tehnologii educaţionale moderne, dar mai ales cu o nouă epistemologie educaţională, conform căreia predarea-învăţarea limbii şi literaturii în şcoală are ca scop formarea la elevi a conştiinţei lingvistice şi literar-artistice româneşti, a capacităţilor comunicative/literare/lectorale, necesare oricărui tânăr pentru a se integra cultural, social şi profesional în comunitatea etnică şi socială locală şi în cea europeană.
Componenta axiologică a disciplinei a fost modificată esenţial prin recunoaşterea şi realizarea efectivă, în curricula, manuale şi în procesul educativ, a integrităţii şi identităţii limbii române şi a literaturii române: începând cu anul 1989 – în cadrul U.R.S.S. şi fără a avea aprobarea ideologică a C.C. al P.C.M.! – laboratorul Educaţie Lingvistică şi Literară al I.Ş.E. a elaborat prima generaţie de manuale în grafie latină, care oferă generos elevilor texte din creaţia lui B. Delavrancea, I. L. Caragiale, L. Rebreanu, G. Coşbuc, O. Goga, G. Bacovia, T. Arghezi, L. Blaga, G. Topârceanu, M. Sadoveanu, N. Labiş etc., precum şi texte din opera clasicilor români şi a scriitorilor români basarabeni contemporani, care erau ţinute la index: M. Eminescu, V. Vasilache, Vl. Beşleagă, N. Esinencu ş. a. Generaţia de sacrificiu a autorilor primelor manuale în grafie latină – N. Dabija şi S. Bolduratu (cl. V), Iu. Filip şi M. Gărbălău (cl. VI), Vl. Pâslaru, V. Cirimpei şi I. Iachim (cl. VII), N. Onea (cl. VIII), Vl. Pâslaru şi C. Şchiopu (cl. IX), a declarat cu fermitate, în 1989, apartenenţa literaturii din basarabia la literatura română integră şi unitară, ca expresie de vârf a conştiinţei naţionale a tuturor românilor.
Venirea la putere, în 1994, a agrarienilor a iniţiat un şir de acţiuni împotriva predării limbii şi literaturii române în şcoală, una dintre acestea fiind indicaţia comisiei parlamentare Cultură, ştiinţă, învăţământ şi mijloace de informare în masă (preşedinte V.Senic) de a schimba, la a doua ediţie, denumirea manualelor de limba şi literatura română în manuale de limba şi literatura moldovenească. Protestul vehement al autorilor acestor manuale5, urmat de o declaraţie similară a scriitorilor6, a salvat denumirea corectă a limbii române pentru disciplina şcolară şi cursurile universitare.
Acum suntem la a doua generaţie de manuale în grafie latină, o parte dintre acestea au şi apărut deja şi sunt utilizate în calitate de instrumente principale pentru studiul şi însuşirea limbii române, inclusiv de către elevii alolingvi.
Datorită concepţiilor celor două discipline şcolare, datorită generaţiei noi de manuale, elaborate sub semnul tricolorului şi al năzuinţei pentru libertate şi independenţă, precum şi datorită noului concept de perfecţionare şi de formare a cadrelor didactice, învăţământul din republica Moldova vine la aniversarea a zecea de la proclamarea independenţei cu prima generaţie de absolvenţi care au învăţat a scrie şi a citi cu litere latine, în universul nealterat al tezaurului limbii, literaturii şi culturii româneşti; vine cu o generaţie de tineri care sunt conştienţi de identitatea lor românească.
Este poate cea mai valoroasă performanţă pe care a atins-o Republica Moldova în cei zece ani de independenţă!
Profesorii şi savanţii-filologi, scriitorii şi oamenii de artă, elevii şi părinţii lor, adică acea majoritate a populaţiei româneşti din Republica Moldova care este singura abilitată să accepte sau să respingă determinativul română pentru limba pe care o vorbesc, o învaţă şi o cercetează, au ales să-l accepte fără rezerve. Şi alolingvii acceptă să înveţe limba română, şi nu “limba moldovenească”, căci cu limba română au deschidere în lume, iar cu „limba moldovenească” îşi conservă statutul de agenţi ai acelei subculturi ruse care s-a format la periferia imperiului pe parcursul celor aproape două veacuri de ocupaţie. Cadrele didactice şi directorii de şcoli, aflaţi la cursurile de perfecţionare la Institutul de Ştiinţe ale educaţiei, adică acei vorbitori care, prin statutul etnic şi cel profesional, reprezintă cel mai bine aspiraţiile şi doleanţele întregii populaţii româneşti în chestiunea denumirii corecte a limbii de stat, n-au exprimat vreodată opţiunea pentru denumirea de limbă moldovenească, istoria Moldovei sau pentru acordarea statutului de a doua limbă de stat limbii ruse. iar populaţia reprezentată de profesori, direct sau indirect, copiii, elevii şi studenţii, împreună cu părinţii lor, constituie nu mai puţin de două treimi din întreaga populaţie a ţării.
Limba română este limba culturii şi a ştiinţei, a administraţiei şi a literaturii create în Republica Moldova, ea funcţionează ca limbă principală în comunicarea dintre cetăţenii Republicii Moldova.
Însă cel mai important fenomen al conştiinţei cetăţenilor Republicii Moldova este acceptarea de către majoritatea lor a glotonimului limba română şi a termenului literatura română.
Astfel putem constata fără rezerve că limba română este o realitate incontestabilă a învăţământului, ştiinţei, culturii, administraţiei şi, în cea mai mare măsură, a comunicării şi a conştiinţei civice, lingvistice şi literar-artistice, ceea ce ne îndreptăţeşte să cerem guvernanţilor să acopere această realitate cu o legislaţie adecvată:
1. Modificarea Articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova, termenul moldovenească fiind înlocuit cu termenul română.
2. Aprobarea şi executarea efectivă a unui program naţional de protejare a limbii române şi de încurajare a funcţionării ei în toate sferele comunicării publice.
3. Eliminarea oricăror tentative de subminare a statutului limbii române ca limbă de stat a Republicii Moldova, în primul rând a tentativei de legiferare a limbii ruse drept a doua limbă de stat.
Or, revendicările noastre nu mai sunt de natură socio-culturală, adică de transformare a realităţii prin acte de cultură, în timpul căreia elita intelectuală propune societăţii soluţii de îmbunătăţire a condiţiei sociale şi a celei spirituale a cetăţenilor; revendicările noastre constată o realitate congenitală a spiritualităţii româneşti la populaţia majoritară a Republicii Moldova, care în ultimul deceniu a fost substanţial consolidată prin numeroase acte de cultură şi printr-un învăţământ reconceptualizat pe principii ştiinţifice autentice.
Pe fundalul acestor transformări generale pozitive de mentalitate, politicieni, guvernanţi şi funcţionari de stat, care reprezintă interesele unei părţi minoritare de populaţie, nostalgică după imperiul sovietic, mai cred în mod naiv şi eronat că determinativul moldovenească pentru disciplina şcolară Limba şi literatura română, şi statutul de limbă de stat pentru limba rusă ne-ar putea scăpa de sărăcie şi mizerie, că ar putea rezolva diferendul transnistrean sau că ar contribui la aşa-zisa conciliere a nu ştiu cui cu nu ştiu cine. Oare nu prin U.R.S.S. şi limba rusă am ajuns în mizerie şi sărăcie economică, oare nu datorită limbii ruse şi invaziei subculturii ruse de la periferia imperiului generaţii întregi de români basarabeni şi-au atrofiat identitatea şi conştiinţa naţională, ca să ajungă, în consecinţă, la ei acasă, argaţii patronilor ruşi sau să umple Europa cu mână ieftină de lucru?
Părinţii actualilor elevi şi studenţi plătesc bani grei ca fiii şi fiicele lor să înveţe limbile engleză, franceză, germană, italiană; aproape un milion de basarabeni studiază pe cont propriu greaca, italiana, germana, portugheza, pentru a-şi vinde la negru munca peste hotare, iar guvernanţii, pe banii acestor cetăţeni amărâţi, ne impun studiul obligatoriu al limbii ruse, care este solicitată tot mai puţin în societatea noastră.
Elaborarea manualelor noi şi stagiile de formare a cadrelor didactice sunt finanţate dintr-un credit acordat de banca Mondială. Revizuirea acestora sub incidenţa unei denumiri provinciale a limbii române ar cere cheltuieli noi pentru învăţământ, trecând nejustificat la pierderi o sumă enormă de bani împrumutaţi.
Cei care pledează pentru închistarea noastră în provincialismul moldovenesc şi dizolvarea fiinţei noastre naţionale în imperiul rusesc pot fi uşor recunoscuţi după agresivitatea, impertinenţa şi limba macaronică pe care o vorbesc şi în care scriu – în instituţiile statului, inclusiv în Ministerul Învăţământului, la radio şi la televiziune, precum şi – o spun cu mare regret! – în universităţile noastre şi chiar în ziarul pedagogic “Făclia”. certată cu gramatica limbii române, cu deontologia şi bunul simţ, mediocritatea agresivă ţipă tot mai des de pe paginile unor publicaţii, incriminându-le autorilor reformelor democratice din învăţământ abandonarea idealurilor naţionale. Acum 5-10 ani aceiaşi ţipălăi ne etichetau ca naţionalişti!
În loc să-şi aroge competenţa lingviştilor, a profesorilor şi a scriitorilor, guvernanţii, inclusiv conducerea Ministerului Învăţământului, ar fi trebuit să vină azi în faţa noastră, la aniversarea a zecea de la declararea independenţei, şi să dea seamă pentru ce s-a făcut, şi mai ales pentru ce nu s-a făcut în această perioadă pentru asigurarea condiţiilor bunei funcţionări a limbii române şi, deci, pentru consolidarea independenţei Republicii Moldova.
De ce, contrar Constituţiei, Legii învăţământului, hotărârilor Consiliului colegial al Ministerului Învăţământului:
• Suntem tot mai mult agresaţi de limba rusă în toate sferele de competenţă ale limbii române, limba oficială a statului?
• S-a admis şi s-a legalizat funcţionarea paralelă a două sisteme de învăţământ – unul în limba română, care acum este supus şi mai mult rusificării prin introducerea obligatorie a limbii ruse, şi altul în limba rusă, care este subordonat didactic, ideologic şi chiar material Rusiei, Ukrainei, Turciei, Bulgariei? Întrebarea nu este retorică. Dovada acestui paralelism o constituie, de ex., curricula de limbi materne pentru liceele alolingve, autorii cărora au ignorat cu bună ştiinţă conceptul unic de predare-învăţare a limbilor materne în R.Moldova şi au materializat conceptele respective ale sus-numitelor ţări. Această sfidare a deciziilor ministerului de către proprii săi funcţionari a fost semnalată de către noi comisiei parlamentare Cultură, ştiinţă, învăţământ şi mijloace de informare în masă, conducerii ministerului într-o declaraţie oficială7. Comisia parlamentară a tăcut însă precaut, iar oficialul de la minister, Vladimir Guţu, a răspuns nonşalant că chestiunea este una pur ştiinţifică8.
Concepţia educaţiei lingvistice şi literare, Curriculumul de limba şi literatura română sunt obstrucţionate de către vice ministrul N. Bucun, şefii de subdiviziuni V.Guţu şi E. Coroi prin neadmiterea autorilor acestora la atestarea cadrelor didactice şi la expertiza manuscriselor manualelor, creând astfel în mod artificial un decalaj între conceptul şi actul normativ de bază ale disciplinei şcolare Limba şi literatura română, pe de o parte, şi manualele noi şi evaluarea calităţii formării profesionale a cadrelor didactice de română, pe de alta.
Guvernul, conducerea Ministerului Învăţământului, ba chiar şi Curtea Constituţională ar trebui să ia atitudinea adecvată faţă de aceste grave încălcări ale legislaţiei, prin care se atentează la temeiurile reformei învăţământului şi la însăşi fiinţa noastră naţională.
Îngrijorarea care ne-a adunat în acest congres – căci este un congres al îngrijorării pentru garantul fiinţării noastre, limba română, trebuie să se exprime într-o decizie a fermităţii noastre: Limba română este locul fiinţării noastre şi garantul identităţii noastre naţionale, deci vom preda şi în continuare, în şcoli şi în universităţi, limba şi literatura română, sau nu vom preda deloc!
 
Referinţe bibliografice
1 Concepţia dezvoltării învăţământului în Republica Moldova, în: Valenţele reformei învăţământului, Partea I/Institutul de Ştiinţe Pedagogice şi Psihologice, Chişinău, 1994
2 Valenţele reformei învăţământului/Institutul de Ştiinţe Pedagogice şi Psihologice, Partea II-V, Chişinău, 1994
3 Concepţia învăţământului mediu de cultură generală în R.S.S. Moldovenească // “Învăţământul public”, 17 mai 1998; Концепция общего среднего образования в Молдавской ССР // “Народное образование”, 17 ìàÿ 1989
4 Pâslaru, Vl., Concepţia educaţiei lingvistice şi literare (Rezumat)// “Limba română”, 1995, nr.5, p. 126-129
5 Copiii trebuie să aibă acces la toate valorile naţionale / Vl. Pâslaru, V. Cirimpei, I. Iachim, C. Şchiopu, V. Ţâmpău // “Literatura şi arta”, 29 septembrie 1994; “Făclia”, 30 septembrie 1994
6 “Literatura şi arta”, 6 octombrie 1994
7 Un curriculum răzvrătit // “Făclia” 25 martie 2000
8 Guţu, V., Răspuns la articolul “Un curriculum răzvrătit” // “Făclia”, 15 aprilie 2000.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog