Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONGRESUL I AL FILOLOGILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Un pas înainte, câţi înapoi?

Liliana RUSU

Alte articole de
Liliana RUSU
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XI, 2001

Pentru tipar

Am pierdut totul, să nu pierdem şi sufletul, fiii mei...
Ioan Alexandru

 

 
Viaţa noastră e alcătuită din “balade vesele şi triste”. Spre regret, astăzi balanţa înclină spre cele triste...
Locuiesc în centrul oraşului Edineţ, pe strada 31 August, care începe cu panoul publicitar “Посетите детское кафе Мишутка”, cu “Кафе-бар Каролина”, şi “Салон сотовой связи”. Urmează “Детский мир”, puţin mai jos, pe strada Independenţei, se află alimentara “Танюша”. Continuu să vă fiu ghid: la intersecţia cu strada Alexandru cel Bun vă invit în magazinul “Хозяюшка”, mai la vale – “Прием стеклотары”.
Şi tot aşa! De fapt nu v-am comunicat nimic nou, locuiesc într-un “уездный городишко” ca multe altele din Republica Moldova...
Bineînţeles că pentru situaţia dată noi purtăm vina cea mai mare. Totuşi rămân optimistă şi cred că în cele din urmă lucrurile vor fi puse la locul lor. De către Dumnezeu, însă tot prin noi sau prin copiii noştri.
Mă frământă un gând: de ce nu se revoltă cei care nu ne vorbesc limba atunci când se amână (de fapt se anulează!) termenul de atestare la capitolul cunoaşterea limbii române? Ar fi trebuit să se simtă umiliţi, căci de fapt s-au pus la îndoială capacităţile lor intelectuale! Să nu poată ei învăţa limba ţării în care locuiesc şi a căror cetăţeni sunt?! Am foarte mulţi prieteni ruşi, ucraineni (şi rude, căci după mamă sunt ucraineancă), pe care problema limbii nu-i mai preocupă: au însuşit limba română, o vorbesc fluent şi o numesc corect!
Vreau să vă aduc la cunoştinţă că, dacă, eventual, Dumnezeu s-ar întoarce cu faţa de la noi şi am fi obligaţi să revenim la denumirea dialectală de limbă moldovenească pentru limba literară română contemporană, elevii din şcolile noastre ar râde. Deci nu se mai discută denumirea limbii, e o problemă clară pentru toţi cei care vor să înţeleagă. (Teorema lui Pitagora poate fi scoasă la referendum?!)
Aş vrea să accentuez că rolul profesorului-filolog în vederea cultivării limbii este enorm. Trebuie să muncim încă foarte mult. S-o facem cu multă insistenţă şi răbdare. Ziarul judeţean “Curierul de nord” publică o rubrică permanentă de cultivare a limbii. Mă bucură faptul că mă telefonează jurişti, contabili, funcţionari etc. ca să se documenteze asupra unui termen sau a unei fraze. Lumea nu mai este indiferentă la felul cum vorbeşte. Nu e minunat acest lucru?
O altă problemă pe care aş vrea s-o discutăm este discordanţa, lipsa de continuitate dintre învăţământul preuniversitar şi facultate.
O ştire de ultimă oră: câteva profesoare m-au informat că la probele de înmatriculare la universitatea “Ion Creangă” din Chişinău li s-a cerut abiturienţilor să sublinieze subiectul cu o linie, predicatul – cu două, cum se făcea odată. În fond e un lucru acceptabil şi de o importanţă minoră, deşi e o abatere de la ceea ce se practică în şcoală. Culmea a fost că s-au solicitat analize sintactice reieşind din teoria existenţei a patru feluri de predicate. La obiecţiile unei profesoare de la ţară, lectorii universitari au reproşat: “mai lăsaţi gramaticile şi manualele româneşti (!), că le avem pe ale noastre!” (sic).
Am rămas surprinsă că unii scriitori nu acceptă centrarea procesului educaţional pe obiective şi nu pe conţinuturi, aşa cum prevede curriculumul disciplinar. Consider că e vorba de o lipsă de informare a scriitorilor, fapt care trebuie corectat. “Definiţia unei naţiuni se face prin scriitorii ei. Aceştia plămădesc cu încetul conştiinţa socială”, afirma M. Ralea. Aşa a fost în toate timpurile, aşa dorim să fie şi acum!
E îmbucurător faptul că în ultimul timp se găsesc posibilităţi de a completa bibliotecile şcolare cu participarea Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, a Ambasadei României şi a guvernului Român, a Centrului Educaţional Pro Didactica etc. Iar nouă, filologilor, nu ne rămâne decât să-i aducem pe elevii de toate vârstele în templul bibliotecii şi să le punem în mâini Cartea.
Şi atunci nu vom mai avea a ne teme pentru destinul celor dintre Prut şi Nistru!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog