Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONGRESUL I AL FILOLOGILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Importanţa instruirii continue a profesorilor

Viorica BOLOCAN

Alte articole de
Viorica BOLOCAN
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XI, 2001

Pentru tipar

Stimate preşedinte, onorată asistenţă, vin din partea profesorului de şcoală, cel care în ierarhia lumii filologice nu prea reuşeşte să ajungă în vârful piramidei, dar care încearcă să reziste la baza ei. S-ar fi desfăşurat acest congres fără profesorii de română care depăşesc, sunt sigură, cifra de 50 la sută din cei prezenţi în sală?!
În ciuda tuturor ironiilor aruncate, cu şi fără argumente, pentru a defavoriza conceptul de curriculum şcolar, e bine să reţinem că revoluţia curriculară, în Europa, a început încă la 1902 şi suta de ani uite că ne bate la uşă. Nu ştiu dacă este mai eficient a pierde timpul criticând acest concept, în loc să-l valorificăm aşa încât să nu ajungem la constatarea: “Dă, doamne, mintea moldoveanului cea de pe urmă”.
De mare importanţă este problema manualului de română...
Dar şi cea a fondului de carte: fie literatură artistică, fie literatură metodică, fie culegeri de comentarii şi analize literare atât de salvatoare încă...
În surdină rămâne problema salariului, unul care prin cifrele fixate în borderouri apreciază capitalul intelectual mai jos decât munca măturătorului de stradă...
Şi chiar dacă ne lamentăm când vine vorba, nu ştiu cum se face că ne punem mintea la contribuţie şi găsim soluţii rezonabile în abordarea acestor probleme.
Dar, să vezi paradoxul: căutăm şi găsim manuale, sclipuim, până la urmă, fondul de carte necesar, ne facem şi salarii (ceea ce spun e la adresa profesorilor care se bucură de toate acestea), dar uite că în faţa clasei tot greu ne descurcăm. de ce? E vorba de nivelul de pregătire al profesorului de română... De primă importanţă rămâne, suntem convinşi, problema instruirii continue. de ea, credem cu certitudine, depinde succesul şcolar la disciplina limba română; de ea depinde statutul meu de filolog, statutul meu de profesor. Vorba filozofului: “Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii, îi înveţi ceea ce eşti.”
În adevăr, “a fi”, a demonstra şi a convinge că “eşti” e lucrul cel mai greu, mai ales din perspectiva omului-filolog. Şi devii doar dacă te implici serios în procesul de formare continuă, doar dacă ţii la respectul de sine, la identitatea ta. Şi dacă vrem să rezistăm ca popor, ca naţiune, nu e destul să vociferăm ori să facem din când în când câte o oră sentimentală. Noi, profesorii, se cere să fim foarte buni la limba română, foarte buni la literatura română şi deosebit de buni la comunicare, dezideratul numărul unu al acestui veac.
Pentru mulţi bătrâni din Europa şi din S.U.A. perfecţionarea e un semn al longevităţii. Au şi o maximă a lor: “Învăţ pentru că nu vreau să mor”. Ei plătesc şi învaţă, mereu sunt antrenaţi în exerciţiu, se antrenează în diferite activităţi pentru a nu fi depăşiţi.
Noi, şi o spun cu regret, mai rămânem robi ai refuzului din capriciu, ai refuzului din lipsă de informaţie, ai refuzului din conformism. Să conştientizăm dar: formarea permanentă presupune menţinerea unei prospeţimi intelectuale. Cum să facem să ne molipsim mai mult şi mai mulţi de dorinţa de instruire permanentă, de setea de perfecţionare? Adesea mă nelinişteşte gândul: ce mă fac atunci când îndrăznesc să-l învăţ pe elevul care e mai bun decât mine, pe elevul care mă provoacă la o discuţie despre Cel mai iubit dintre pământeni, iar eu abia mă descurc la textele Amintirilor... lui Creangă?
Nu cumva îl hrănesc cu fraze generale? Nu cumva mă împac, accept situaţia? Da, elevul din comuna X e încă un copil docil, unul mai puţin informat şi s-ar putea să mă tolereze... Cât? Doi? Trei? Cinci ani? Nu cred că mai mult... Şi după asta?
Nota bene! Într-o societate bazată pe tehnologii avansate priorităţile se evaluează şi fără o formare continuă nu e posibilă integrarea socială a personalităţii umane.
Dacă autorităţile şi mediul au compromis statutul nostru de profesor-filolog, ne-au pus la bătaie printre primii în această criză economică, să nu compromitem chiar noi acest statut: fie că nu vrem să facem lecturi (“Mă tem de omul care a citit o singură carte”), fie că ne place mai mult văicăreala decât fapta, fie că aşteptăm să se întâmple minunea... pe când alţi colegi de-ai noştri, în aceleaşi condiţii, au înţeles că boceala, plânsul nu-i prea salvează şi atunci investesc un ban (greu câştigat) în propria persoană: vin la cursurile Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, vin la stagiile de formare de la Pro Didactica, asistă la ore, xerocopiază materiale de primă utilitate...
Ce oferim noi întru realizarea unei instruiri continue la limba română? Am şi făcut câteva încercări. În colaborare cu centrul educaţional Pro Didactica, cu Ministerul Învăţământului, cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, cu Departamentul Educaţie, Ştiinţă, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău am organizat un şir de seminarii-training; am lăsat uşa deschisă la sala de clasă unde predăm pentru oricine vrea să vadă pe viu desfăşurarea unui proces instructiv modern, să afle, să se molipsească de entuziasm şi iniţiativă, să ia ce-i convine, să discute, să facă schimb de experienţă.
Apropo! Cele peste 200 de ore demonstrative de limba română, organizate în ultimii trei ani la liceul “M. Eliade” din Chişinău, au reuşit să intrige un număr considerabil de profesori, mulţi prezenţi la acest for, care la rândul lor ar putea să-i incite pe alţi colegi de breaslă, care abia aşteaptă să li se sublinieze importanţa. noi, profesorii-filologi, suntem o forţă, un potenţial intelectual de luat în seamă şi putem realiza ceva real, nu doar să vorbim în lozinci despre limbă. Să ieşim mai cu îndrăzneală din zona de confort, ca să putem menţine acea prospeţime intelectuală în fiecare judeţ, în fiecare şcoală.
Vorbeam mai sus de seminariile-training... De ce “training”-ul?
Pentru că acesta mobilizează, incită cursantul.
Formabilului, celui care vrea să se perfecţioneze nu-i mai convine rolul de receptor pasiv. S-a cam săturat de lecţii obositoare, se cam plictiseşte la prelegerile depăşite...
Profesorul de română, cu dorinţă de perfecţionare, se vrea în acţiune, în dezbateri, în proces de creaţie. Toate acestea i le oferă orele noastre cu dominantă interactivă. mai mult, profesorul de română, în cadrul training-ului, al lucrului în grup şi în echipă, trăieşte pe viu actul comunicării, învaţă cum se organizează un exerciţiu de comunicare.
Dragi profesori de limba română, să nu uităm: suntem responsabilii numărul unu pentru exerciţiul comunicării, exerciţiu cu implicaţii atât pentru limbajul ştiinţific, exact, pentru limbajul literar, pentru gândirea filologică, cât şi pentru cel obişnuit, pentru cel funcţional. Vom suferi încă mult, dacă nu ne angajăm, nu luăm atitudine, din cauza incapacităţii multor absolvenţi de a exprima un gând ori de a construi un discurs. Or, “Scopul comunicării în şcoală nu se rezumă la reuşita şcolară, ci urmăreşte reuşita umană, în toate condiţiile şi în toate momentele vieţii” (Laurenţiu Şoitu).
Dispunem de un mare potenţial intelectual şi e păcat să nu-l valorificăm. Şi, dacă instruirea continuă e, după cum zicem, un semn al longevităţii, al tinereţii şi al prospeţimii intelectuale, să ne pătrundem de această înţelepciune căreia merită să te consacri. Să ostenim dar cu cinste la formarea noastră continuă ca profesori de română, fără de care nu putem purcede la formarea elevului nostru întru limba noastră.
 
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte
A. Mateevici.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog