Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONGRESUL I AL FILOLOGILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

“Internaţionaliştii”

Nicolae DABIJA

Alte articole de
Nicolae DABIJA
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XI, 2001

Pentru tipar

Dragi colegi!
După părerea mea, Basarabia este ţara tuturor posibilităţilor.
Numai la noi: dacă cineva cunoaşte trei limbi e considerat sionist, dacă cunoaşte două limbi e naţionalist, iar dacă ştie numai una – e internaţionalist.
“Internaţionaliştii” noştri nu cunosc nici o limbă. Nu au nici o Patrie. Dar nici un Dumnezeu (ei fiind ateişti din fire). Nu respectă nici un popor (sub pretextul “luptei de clasă” şi-au distrus propriul popor, apoi şi alte popoare care s-au nimerit în preajmă). “Internaţionaliştii” de ieri ne îndemnau: dacă vreţi să fiţi fericiţi, renunţaţi la limba voastră, la istoria voastră, la sufletul vostru. Cum spusese Nikita Hruşciov despre bieloruşi, ei sunt foarte aproape de comunism, deja au renunţat la limba proprie. Alexandr Lukaşenko, preşedintele Bielorusiei, care nu posedă limba poporului pe care-l conduce, îşi aduce aminte cu melancolie de vremurile când nu era nevoit să explice la conferinţele de presă de ce nu vorbeşte decât ruseşte şi de ce a lichidat toată opoziţia, asasinând scriitori, ziarişti, foşti miniştri, foşti deputaţi etc.
Lucaşenko e un model de “internaţionalist” sadea şi pentru Voronin, Mişin, Ostapciuc & Ko, care vor să facă populaţia “fericită”, lipsind-o de sufletul ei care este limba şi istoria.
Din păcate, nu există nici o deosebire între interesele Rusiei ţarilor, ale Rusiei comuniste şi ale Rusiei democratice de azi.
Una a lucrat pentru cealaltă. Una a continuat politica celeilalte, una a materializat pretenţiile celeilalte. Fiindcă toate trei au existat în paralel, în una şi aceeaşi ţară şi în unul şi acelaşi timp, cu doar predominarea unor sau altor opţiuni politice. Basarabia a fost cucerită de ţari în 1812 pentru bolşevicii de după 1917, cu deosebirea că mesianismul rusesc a căpătat în secolul XX coloratură bolşevică, ateismul fiind noua ei ortodoxie adaptată.
Bolşevicii care au smuls Basarabia cu forţa din trupul României în 1940 au făcut-o, la rândul lor, pentru Rusia “democratică” din anul 2001, care arde de nerăbdare s-o încorporeze ca gubernie în Uniunea rusească Rusia-Belarus.
În Rusia ţaristă, apoi în U.R.S.S. a funcţionat o fabrică diabolică de distrus popoare, de asimilare a neamurilor. Din cele mai vechi timpuri, pentru ca rusificarea unor popoare străvechi să decurgă mai uşor, Rusia a inventat noi limbi, noi naţiuni, noi popoare.
Astfel iranienii peste care s-au lăţit au fost botezaţi tagici, iar limba vorbită de iranienii ocupaţi de ei – tagică.
Finlandezii, cotropiţi în urma războiului sovieto-finlandez, au fost porecliţi careli, iar limba vorbită de finlandezii “eliberaţi” denumită carelă.
Mongolilor, care s-au pomenit în Rusia ţaristă, apoi în U.R.S.S., li s-au zis bureaţi, iar limbii mongole vorbite de aceştia – bureată.
Tătarii din Crimeea, tătarii de pe Volga şi cu başkirii, care sunt tot tătari, au fost prin decret declaraţi a fi popoare diferite care vorbesc limbi diferite, deşi aceştia se înţeleg fără translatori şi fără ajutorul limbii ruse.
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu turcii şi azerii, cu eskimoşii şi aleuţii, cu maghiarii şi ungurii etc.
Destinul nostru nu face excepţie. Dacă ţarii din secolul trecut recunoşteau că Basarabia e locuită de români, “internaţionaliştii” de după 1917 o fac, vorba lui Creangă, pe “niznaiul”. O vreme se sperase că Roşal, trimis de V. Lenin în 1918 pe frontul din România pentru a-l aresta pe regele Ferdinand I, va putea declanşa o revoluţie socialistă în România şi ea va deveni o republică unională în cadrul U.R.S.S.: Republica Sovietică Socialistă Română. Dar intenţiile leniniste eşuând din mai multe motive, e pus în aplicare planul lui Stalin: crearea în 1924 a republicii moldoveneşti, a naţiunii moldoveneşti şi a limbii moldoveneşti în stânga Nistrului, cu anexarea ulterioară a basarabiei sau a întregii Românii la patria-mamă R.A.S.S.M. cu capitala la Balta.
Înarmându-se cu tezele internaţionalismului proletar care vorbea de contopirea naţiunilor şi naţionalităţilor într-o singură naţiune (identificată cu rusificarea brutală a acestora), din cele peste 200 de limbi, câte se vorbeau în Rusia ţaristă până în 1917, la recensământul din 1989 mai sunt atestate doar 88. Unde s-au pierdut celelalte 112?! Nu mai ştie nimeni. Poate – doar “internaţionaliştii”. Au fost şterse de pe faţa pământului mai multe limbi siberiene: iugrina, iukaghira, daura, golda, ciuvanta, ghiliaka, ciukot-kamceatka, liuda, torguta, ainu, saghalina, evena, ziriana, kamciadala, arinţa, osteaca, iuraca, ceapoghira, solona, oroceana, lopara, oroka, kociaka, armana, nanai, olka, sibo, oirat, udihe, ciuda (vorbită de o rasă albă din Siberia) etc., dar şi limbi caucaziene ca: agula, ahvaha, krât, inghiloia (vorbită de gruzinii mahomedani), hevsura, svana, karatina, avara (cea cântată de rasul Gamzatov, pe care toate dicţionarele o dau drept moartă) etc. ş.a.m.d., ş.a.m.d., sau limbi străvechi din Asia Mijlocie: cumana, pecenega etc., etc., etc.
Din considerente internaţionaliste, bineînţeles, în fosta Uniune Sovietică în secolul douăzeci au dispărut 112 limbi. Chiar să nu aibă marele popor rus nici o mustrare de conştiinţă faţă de destinul acestor popoare, pe care, atunci când le-a anexat cu forţa sau paşnic, s-a îndatorat într-un fel să le ocrotească fiinţa?!
Protestează oare “internaţionaliştii” ruşi că Armata Federaţiei Ruse de vreo 6-7 ani lichidează în Caucaz milenarul popor cecen?!
Dacă nu venea anul 1989 destinul popoarelor siberiene dispărute l-am fi împărtăşit, sunt sigur, cu timpul şi noi.
Dar nici acum nu-i târziu, ne dă de înţeles V. Mişin, vicepreşedintele Parlamentului, care adaugă că românii sunt o minoritate nesemnificativă în Republica Moldova, moldovenii fiind în concepţia lui tot un fel de ruşi.
Ziarele ruseşti, care până mai ieri luptau contra Republicii Moldova, de când în fruntea acestui stat s-au pomenit cei care au luptat contra acestui stat – de vreo jumătate de an – se războiesc cu cei care în concepţia lor “subminează” statul – intelectualii, ziariştii, scriitorii, profesorii etc., adică aproape toţi vorbitorii de limba română, apostrofându-ne (în “Kişinevskie novosti”, “Kommunist”, “Nezavisimaia moldova”, “Novoe vremea” etc.) cu fraze ca acestea: “Cei cărora nu le place ţara noastră să plece de aici”, “Cine vrea să vorbească româneşte – să plece în România”, “Nu vom permite ca unioniştii să-şi bată joc de Moldova noastră” etc.
Se creează impresia că Moldova e deja a “lor”, “patrioţii” respectivi vorbind de ea ca de o gubernie rusească: “Наша Молдова”, “Наш Штефан чел Маре”, “Наш молдавский язык” (“Moldova noastră”, “Ştefan cel mare al nostru”, “Limba noastră moldovenească”) etc.
La 24 august “internaţionaliştii” au serbat, cum scrie ziarul şovin “Kişinevskie novosti”, aniversarea a 57-a de la eliberarea românilor basarabeni “de sub jugul românilor”. Obrăznicia “internaţionaliştilor” nu mai cunoaşte hotare.
La 24 august 1944 Chişinăul nu putea fi “eliberat” de sub jugul “fasciştilor români”, fiindcă de la 23 august Armata Română trecuse de partea aliaţilor şi la acea oră ea lupta pe viaţă şi pe moarte.
“Internaţionalişti” cum sunt, să nu ştie ei că moldovenii sunt români şi că deosebirea dintre unii şi ceilalţi este ca dintre ruşi şi moscali (cum sunt numiţi ruşii în cronicile medievale) sau între ruteni şi ucraineni?! Cum s-ar fi simţit “internaţionaliştii” noştri dacă tătarii (sau altă seminţie lăţită peste ei) le-ar fi propus să serbeze în 2001 “eliberarea ruşilor de sub jugul moscalilor”?! Mai invitând-o pe Ala Pugaciova să cânte în această zi turmei depersonalizate, aşa cum a cântat Loredana Groza în duet cu Ion Suruceanu cântecul pe versuri de Vladimir Voronin:
“Independenţa noastră-i făcută zob!
Tare-i bine să fii rob!...”.
Acum internaţionaliştiinoştri vor două limbi de stat în Republica Moldova, ca în vecii vecilor ei să nu trebuiască să cunoască şi limba “aborigenilor” (pretextând că timp de zece ani dânşii n-au însuşit barem două cuvinte: “bună ziua” şi “mulţumesc”, din motiv că nu li s-au creat “condiţii”. Spre deosebire de moldoveni, cărora ei le-au creat toate “condiţiile”: i-au deportat în Siberia, ca aceştia s-o poată însuşi “la izvoare”).
internaţionaliştii vor “drepturi egale”, dar numai pentru ei. Pentru ceilalţi – nu le doresc deloc. Când le-am cerut noi ruşilor să nu vorbească ruseşte?! De ce atunci – prin atitudinea sfidătoare – ne cer nouă să vorbim doar în limba lor?!
Nimeni dintre băştinaşi nu le-a cerut vreodată să se dezică de limba şi cultura lor. Nici găgăuzilor, bulgarilor, evreilor sau ucrainenilor. Moldovenii au fost cei care au insistat ca găgăuzii, bulgarii, ucrainenii, evreii etc. să aibă şcoli în limbile lor. Dar aceştia tot în ruseşte studiază. “Internaţionaliştii” i-au convins că nu e nevoie să-şi cunoască limba, de vreme ce ştiu ruseşte.
Colegului scriitor Serafim Saca, fostului P.F.D.-ist, i-aş atrage atenţia, atunci când îl citează pe “internaţionalistul” A. Dubrovski, că fiecare răspunde pentru ticăloşiile sale şi Dumnezeu n-are aici nici o vină.
Cu atât mai mult că sus-numitul poposise un timp foarte scurt pe la P.F.D., după ce venise cu Partidul Naţional Democrat, al cărui preşedinte a fost, pentru a putea ateriza cât mai comod în partidele domnului Lucinschi.
Întrunirea noastră de azi ar trebui să răspundă la o singură întrebare: ce să facem în continuare ca să ne salvăm limba?!
Pentru noi ziua de 31 august 1989 se asociază cu Căderea Bastiliei.
Cei care ar dori să reclădească astăzi Bastilia fac eforturi zadarnice.
Limba Română e cea cu care ne-a însemnat Dumnezeu pe acest pământ.
S-o ocrotim – iată datoria noastră a tuturor şi a fiecăruia în parte.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog