Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Dincolo de sărbători

Alexandru BANTOŞ

Alte articole de
Alexandru BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 4-8, anul XI, 2001

Pentru tipar

Retrospectiv, cei zece ani trecuţi de la apariţia primului număr al revistei îmi par o captivantă şi incredibilă aventură: cu bucurii şi necazuri, cu planuri mari şi amare deziluzii, cu spectaculoase întâlniri şi sfâşietoare despărţiri. E o vreme care s-a dus... Doar ecoul mai persistă în sufletele celor ce şi-au legat propriile destine de cel al “Limbii Române”.
Parcă îl văd aievea, într-un birou din Casa Presei, pe regretatul Ion Dumeniuk, comunicându-mi scurt noutatea: “Am convenit cu Nicolae Mătcaş (ministru al ştiinţei şi învăţământului) să edităm o nouă revistă. Am nevoie de un adjunct!” în acea perioadă eram angajat doar de câteva săptămâni la “Învăţământul public”, una dintre cele mai combative publicaţii de atunci, şi, desigur, eventuala plecare de acolo îmi provoca griji, intram în necunoscut. Un lucru însă mă liniştea, ba chiar mă ademenea: aveam certitudinea că împreună cu neobositul şi neîmpăcatul Ion Dumeniuk voi putea realiza orice proiect, aşa că în sinea mea acceptasem deja propunerea blândului şi, în acelaşi timp, exigentului dascăl universitar. Am întrebat cum se va numi viitoarea revistă. Profesorul a făcut o pauză, a privit tăcut şi îndelung prin geam, de parcă aştepta un semn de undeva, apoi ochii i-au lunecat spre mine. Răspunsul a venit ca o străluminare: “Limba Română”. Şi continuă: “Va fi o revistă deosebită, adresată marelui public, şcolii în general!”
Am constituit foarte curând echipa şi trebuie să recunosc un adevăr: revista a avut noroc la început, dar şi mai târziu, de un şir de harnici şi vrednici îngrijitori şi susţinători – Eugeniu Coşeriu, Silviu Berejan, Mihai Cimpoi, Anatol Ciobanu, Ion Ciocanu, Nicolae Dabija, Mihai Drăgan, Nicolae Mătcaş, Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Constantin Ciopraga, Ana Bantoş, Petru Ţaranu, Eugen Beltechi, Dan Mănucă, Andrei Eşanu, Nicolae Corlăteanu, Vasile Melnic, Valeriu Rusu, Leonida Lari, Ilinca Roşca, Alexei Acsan, şi, desigur, în fruntea listei respective rămânând neschimbat, în toţi cei zece ani, poetul Leo Bordeianu. am elaborat concepţia publicaţiei şi am purces la drum, ştiind din start că nu ne va fi uşor, că vom avea de înfruntat multe greutăţi, inclusiv cele provocate de invidia, pizma şi rătăcirile unora. Animaţi de Ion Dumeniuk (spiritul lui tutelar şi acum ne ocroteşte!), înconjuraţi de mulţi prieteni ai revistei şi ai limbii române, am încercat şi încercăm să edităm o publicaţie onestă, lipsită de false pretenţii, bogată şi variată tematic, clară ca mesaj, o revistă care se află nedezminţit, de zece ani, în serviciul unei cauze sfinte şi nu al unor interese trecătoare. Mulţumim şi pe această cale celor care, cu ocazia împlinirii a zece ani de la fondarea revistei, au găsit cuvinte de apreciere şi încurajare pentru echipa redacţională. Ne exprimăm recunoştinţa dlui Ion Iliescu, Preşedintele României, pentru tulburătorul mesaj adresat revistei şi cititorilor ei, ilustrului lingvist acad. Eugeniu Coşeriu, pentru palpitantul discurs “Credinţă, sacrificiu şi destin”, rostit pe 21 mai 2001 în Sala Mare a Academiei de ştiinţe, precum şi tuturor vorbitorilor la această întâlnire a străjerilor “Limbii Române”. Atunci, în Sala Mare a academiei, în acea atmosferă plină de entuziasm, nu-mi puteam imagina că peste exact trei luni, mă voi afla din nou (a câta oară?) în faţa dilemei: să semnez sau nu, în situaţia financiară precară, revista pentru tipar. Ca şi în alte rânduri avem noroc de dl Boris Mihalache, tipograful nostru, care înţelege că nu doar cuvintele contează...
or, dincolo de entuziasmul şi scepticismul de moment, dincolo de conjunctura socială şi politică (în temei, puţin favorabilă limbii române, implicit revistei noastre, care din 1994 nu mai are subvenţii din partea Guvernului R. Moldova), dincolo de fastul sărbătorilor (la 31 august este aproape singura zi din an când limba noastră adună în capul meselor metafore, euforie şi multe, foarte multe promisiuni!) rămâne ca un handicap fără leac dramatica realitate lingvistică, ce nu a cunoscut ameliorarea reclamată în anii 1988-1989.
Ce facem în continuare? Mergem, orbecăind, înainte? Sau o luăm de la capăt?
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog