Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRESA DESPRE NOI

Odă limbii române

Sergiu NUCĂ

Alte articole de
Sergiu NUCĂ
Revista Limba Română
Nr. 4-8, anul XI, 2001

Pentru tipar

Limba noastră-i foc ce arde...
A. Mateevici
 
Atâta vreme cât viaţa este o luptă, atâta vreme cât lumea este vrăjmăşită în două tabere socialmente adverse, când conflictul dintre ele se înăspreşte tot mai mult, când forţele neocomuniste au acaparat din nou puterea în stat, instaurând regimul vechi de viaţă, iar forţele democratice se zbat, neputincioase, să recucerească redutele pierdute, când omul muncii este împovărat de marea grijă a zilei de mâine, nu se poate vorbi de o mişcare culturală imparţială, în afara preocupărilor sociale; de o artă “pură” a cuvântului, cu atât mai mult de o ştiinţă lingvistică neangajată, cu preocupări “eterne” şi “abstracte”, fără atitudini, fără o ancorare absolută în realitatea groaznică în care se află azi limba oficială din Republica Moldova şi cea vorbită curent – limba română.
Fixată de cealaltă parte a baricadei în concertul presei actuale cu atâtea voci false, revista de ştiinţă şi cultură Limba Română mai rezistă ca o oază de lumină, spre lauda echipei redacţionale, a colaboratorilor şi protectorilor ei fideli, radiind puternic prin mesajul său naţional-patriotic. Sărbătoarea prilejuită de împlinirea unui deceniu de la zămislirea primului număr a demonstrat încă o dată că garanţia publicaţiei, durata ei în timp şi în spaţiu rezidă în calitatea materialelor găzduite în coloanele sale cu atâta dărnicie şi bunăvoinţă. Spiritul rafinat în selectarea şi prezentarea cultă a studiilor şi a aspectului ei grafic îi conferă revistei temelie şi înălţime, deschidere spre publicul larg de cititori. Intrată “cu dreptul” în tumultuoasa arenă a mişcării pentru independenţă şi suveranitate, pentru limbă şi alfabet, revista Limba Română a ştiut să-şi respecte, pe parcursul unui deceniu, cu o constanţă demnă de admirat, deviza iniţială, pusă la temelia publicaţiei de către primul ei redactor-şef, cunoscutul om de ştiinţă şi patriot înflăcărat al limbii materne, Ion Dumeniuk: “Limba Română” este o revistă a unităţii noastre naţionale.
În cronica de faţă nu vom descrie momentul festiv ca atare, elogiile aduse de vorbitori publicaţiei şi colectivului redacţional; şi nici o relatare privind alocuţiunile şi mesajele de salut nu vom face. Acestea sunt reflectate în evocările din 24 mai a.c. şi în materialele prezente în paginile de azi.
Ceea ce dorim să subliniem e că fenomenul s-a produs pe fundalul şi în deplină concordanţă cu marcarea altor două mari evenimente, şi anume: Anul European al Limbilor – 2001 şi Zilele Eugeniu Coşeriu, organizate cu ocazia împlinirii de către D-sa a 80 de ani de viaţă. Evenimente ce-au dat revistei şi mai multă pondere şi rezonanţă în lumea culturii lingvistice din întregul areal daco-roman.
Prin urmare, scopul nostru e să atenţionăm cititorul asupra unor idei magistrale, a unor precepte şi îndrumări la zi, lansate cu ocazia sărbătoririi revistei Limba Română de către ilustrul romanist cu renume mondial, acad. Eugeniu Coşeriu, basarabean de origine (com. Mihăileni, jud. Bălţi, azi trăitor la Tübingen, Germania), în discursul aniversar “Credinţă, sacrificiu şi destin”. În primul rând, savantul a accentuat importanţa mare pe care o poate avea o revistă de specialitate de talia Limbii Române, ca organ activ pe firmamentul creării unui spaţiu cultural-istoric şi lingvistic unic al românilor de pretutindeni, organ care să contribuie la consolidarea identităţii noastre naţionale. Organ care, zice dl acad. Coşeriu, “să prezinte toate ţinuturile sub aspect lingvistic”, “să publice aceste modele de limbă locală”. Lucru de care era nevoie stringentă de la 1991 încoace. Or, aceasta este azi menirea nobilă a revistei Limba Română, ajunsă la cel de-al 70-lea număr jubiliar, înscriind în palmaresul său mai multe ediţii tematice speciale de reală valoare istorico-ştiinţifică şi culturală: “Limba română şi varietăţile ei locale”, “Limba română este numele corect al limbii noastre”, “Metodica predării limbii şi literaturii române în gimnaziu şi liceu”, “Pe urmele descălecătorilor de neam” ş.a. Într-un cuvânt, a subliniat savantul, “dacă în momentul fondării sale, revista Limba Română era necesară, acum ea este indispensabilă”; că “ceea ce-l doare pe vorbitor, trebuie să-l doară şi pe lingvist” şi, principalul, “să nu lăsăm revista să scadă din ritmul ei”; “dacă dispare această revistă, atunci ne-am trădat limba noastră”.
Sunt precepte ce-au răsunat aidoma unor porunci istorice în Aula Magna a Academiei la acest ceas de grea cumpănă!...
Un alt gând semnificativ, care vine să întregească cele spuse mai sus de dl acad. Eugen Coşeriu, este cel al apărării demnităţii de neam şi de limbă în contextul când antiunioniştii de toate culorile nu vor şi nici nu pot să înţeleagă că există un factor obiectiv de continuitate istorică, decisiv pentru existenţa şi supravieţuirea oricărei naţiuni; când pseudosavanţi de tot soiul reiterează teorii absurde, din arsenalul aparatelor opresive coloniale, ţarist şi sovietic, despre existenţa a două popoare “frăţeşti” de-a lungul Prutului, unul românesc, celălalt... “moldovenesc”; când noţiunea istorico-geografică “Moldova” este uzurpată, dorindu-se anularea actului Marii Uniri de la 1918 şi făurirea “Moldovei Mari” sau, în cel mai rău caz, federalizarea Republicii Moldova – pretenţii ale cercurilor imperialiste şovine din Rusia şi Ucraina; când panslavismul şi fundamentalismul moldovenesc devin tot mai agresive o dată cu venirea comuniştilor la putere; când basna cu “limba moldovenească” a devenit o realitate (vezi art. 13 din Constituţie şi Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi statutul juridic al organizaţiei lor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 10.07.2001); când limba rusă este pusă în capul mesei pretutindeni, căpătând putere de a doua limbă de stat ş.a.m.d.
Într-un cuvânt, în această situaţie social-politică şi cultural-lingvistică dezastruoasă, revistei Limba Română îi revine marea sarcină de a determina locul limbii naţionale la ea acasă; nobila misiune de a instaura, prin memoria sa, prin tratatele ştiinţifice publicate în paginile sale, prin cronicile şi prezentările tematice la subiect, dreptatea în lumea adevărului lingvistic, o dreptate istorică, cultural-literară, nu civilă, atunci când justiţia, legile constituţionale întârzie sau nu vor să-şi facă datoria sacră.
 
“Literatura şi arta”,
31 mai 2001
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog