Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ÎNTRE CORECT ŞI ERONAT

Dificultăţi ale limbii române

Alexei AXAN

Alte articole de
Alexei AXAN
Revista Limba Română
Nr. 4-8, anul XI, 2001

Pentru tipar

Întrebări şi răspunsuri
 
În limba română există mai multe cuvinte ce prezintă dificultăţi de ordin ortografic şi ortoepic. Vulnerabilitatea folosirii lor se explică prin faptul că în limbajul uzual, de rând cu variantele general acceptate, se utilizează forme ce contravin normelor limbii literare.
Nu arareori se întâmplă ca cel ce vorbeşte (sau scrie) să ezite la alegerea variantelor corecte ale unor cuvinte în cazul când ele au forme paralele. printre acestea le vom menţiona pe următoarele:
1. Cuvinte ce se scriu fie cu a, fie cu ea după literele j, s, (se aşază / se aşează; se furişază / se furişează etc.)
2. Cuvinte ce se ortografiază fie cu e, fie cu ie, (statuetă / statuietă; statue / statuie etc.)
3. Cuvinte scrise fie cu ea, fie cu ia, când atare secvenţe se pronunţă ca diftong (se aciuează / se aciuiază; chişinăuean / chişinăuian etc.)
4. Cuvinte ortografiate fie cu s, fie cu z (filosofie / filozofie; peisaj / peizaj etc.)
5. Cuvinte ce se scriu fie cu x, fie cu cs (toxin / tocsin; toxină / tocsină etc.).
 
Scoaterea în relief a unor atare cazuri dificile, găsirea unor modalităţi eficiente de explicare şi memorizare a formelor corecte, promovarea insistentă şi propagarea variantelor conforme cu normele limbii literare reprezintă, fără îndoială, căi sigure în vederea evitării multiplelor greşeli de ordin ortografic şi ortoepic.
Acesta este scopul final al rubricii de întrebări şi răspunsuri.
 
Întrebare: De ce verbul a se aşeza la indicativ prezent (pers. a III-a) se ortografiază cu a după ş (se aşază), iar în verbul a se furişa (acelaşi mod) apare ea (se furişează)?
Răspuns: Ortografierea acestor verbe diferă, deoarece regulile ce reglementează scrierea lor sunt diferite.
Pentru a nu comite greşeli, e necesar să cunoaştem două reguli ce se referă la scrierea literei a şi a îmbinării de litere ea după j, ş.
Regula I. În radicalul cuvintelor după j, ş se scrie şi se pronunţă a (nu ea).
Regula a II-a. Se scrie şi se pronunţă ea (nu a) în cuvintele cu tema terminată în j, ş, formate cu ajutorul sufixelor (-eaz-, -easc-, -ean-, -eaţ-, -eal-).
 
                Regula I                                Regula a II-a
                A se aşeza                            A se furişa
                mă aşez                                mă furişez
                se aşază                               se furişea
 
• Scrieţi în locul punctelor literele care lipsesc şi motivaţi alegerea.
Deş...rtă, înş..lă, deş...lă, aş...ză, ş...de, dirij...ză, triş...ză, plonj...ză, tranş...ză, se ruj...ză.
• Subliniaţi cuvintele scrise greşit, transcrieţi-le în forma recomandată de normele literare şi explicaţi ortograma.
Dârjală, îndârjală, moroşan, maramureşan, tânjală, să tânjască, ruşală, roşală, dojană, doljan, şale, greşală.
 
Întrebare: De ce în cuvântul femeie se scrie şi se pronunţă diftongul ie, cuvântul alee se ortografiază cu e, iar în forma verbală este se scrie e, dar se pronunţă ie(diftongat)?
Răspuns: Primul cuvânt (femeie) este un element lexical vechi, al doilea (alee) reprezintă un neologism, iar în forma verbală este, potrivit tradiţiei, se scrie e, dar se pronunţă ie.
Alegerea formelor ce se scriu cu e sau ie necesită cunoaşterea a trei reguli de ortografiere a acestor secvenţe.
Regula I. Se scrie şi se pronunţă e (nu ie) la început de cuvânt sau de silabă (după vocală) în neologisme.
Regula a II-a. La început de cuvânt sau de silabă (după vocală) în elemente lexicale vechi se scrie şi se pronunţă ie (nu e).
Regula a III-a. În poziţie iniţială în formele verbului a fi şi ale pronumelor personale se scrie e, dar se pronunţă ie (diftongat).
 
Motivaţi ortografia cuvintelor.
Epocă, ienicer, eram, faeton, aievea, eşti, statuetă, statuie, ele (pronume), iele (substantiv).
 
Întrebare: În ce situaţii trebuie să scriem şi să pronunţăm diftongul ie după consoane?
Răspuns:Îmbinarea de litere ie, pronunţată ca diftong, se scrie şi se rosteşte după consoanele b, p, m, v, f, atunci când e posibilă alternanţa ie / ia: biet / biată, pietrar / piatră, dezmierdare / dezmiardă, a vieţui / viaţă, fierbe / să fiarbă.
Există însă situaţii când nu are loc alternanţa menţionată: piedică, piele, piept, vierme, viespe, mierlă, pieziş, fiere.
E necesar să observăm că în unele cuvinte după aceleaşi litere b, p, m, v, f se scrie şi se rosteşte e (nu ie): beretă, pernă, femelă, fetru, verde, peltea.
Vom diferenţia semantic cuvintele: vers (rând în poezie) şi viers (melodie, voce); a versui (a versifica) şi a viersui (a cânta); mere (fructe) şi miere (produs apicol); beţi (turmentaţi) şi bieţi (sărmani); mei (plantă) şi miei (animale); pere (fructe; substantiv) şi piere (moare; verb).
 
• Scrieţi în locul punctelor literele necesare.
F...roviar, f...r, p...ţire, p...ţe, m...rcur, m...rcuri, p...rle, p...tre, p...ctoral, p...pt, p...depse, p...dici, f...bră, f...rbere, p...rnă, p...ziş, p...lerin, p...le, v...rs, m...re, p...re, m...i.
 
Întrebare: Există vreo regulă a cărei cunoaştere ar facilita ortografierea îmbinărilor de litere ea şi ia?
Răspuns: Scrierea îmbinărilor de litere ea şi ia, rostite ca diftong, prezintă unele dificultăţi din cauza lipsei unor reguli bine motivate de ortografiere a cuvintelor ce conţin aceste secvenţe, ele având o pronunţie aproape identică.
Cu toate acestea, vom menţiona că după consoane se scrie, de regulă, ea.
De exemplu: ceai, ceaun, ceasornic, cearşaf, geamantan, gealău, leat.
Se simplifică înţelegerea scrierii şi rostirii diftongului respectiv după consoane în cuvinte în care ea alternează cu e: ceapă / cepe, ceară / ceruire, gheaţă/ gheţuri, ceaşcă / ceşti, seară / seri, deal / deluşor, veac / vecie, cheag / a închega.
prezintă unele dificultăţi cuvintele în care se atestă alternanţa i / ea, întâlnită sporadic în limba română (luni / lunea, asemeni / asemenea, alături / alăturea, nimeni / nimenea, cinci / a cincea).
Aceeaşi alternanţă se produce şi în formele de infinitiv şi de imperfect ale verbelor de conjugarea a IV-a terminate în i după consoană (a fugi / fugea, a citi / citea, a păşi / păşea, a păţi / păţea, a păzi / păzea, a veni / venea).
Spre deosebire de ea, îmbinarea de litere ia apare la început de cuvânt: ianuarie, iarmaroc, iasomie, iaurt, iarăşi, iatagan.
Se scrie ia la început de silabă (după vocală) în elemente lexicale vechi: nevoiaş, toiag, poiată.
Există multe cazuri în care secvenţa ia poate fi verificată prin alternanţa cu ie sau prin găsirea formelor ce conţin i după vocală: iarbă / ierburi, băiat / băieţi, chişinăuian / chişinăuieni, locuia / locuieşte / a locui, să trăiască / trăieşte / a trăi.
În unele cuvinte ia apare şi după consoane: amiază, miazăzi, miazănoapte, abia, obială, chiar, chiabur, ghiaur, maghiar, coniac, fiară, diavol.
Fiind apropiate fonetic, secvenţele ia şi ea fac diferenţierea de gen şi număr în unele cuvinte: fata aceea – băieţii aceia, aceeaşi fată – aceiaşi băieţi, fetele acestea – băieţii aceştia, atâtea fete – atâţia băieţi.
 
• Scrieţi în locul punctelor ia sau ea.
Ch...g, ch...r, gh...ră, gh...ur, a b..., ab..., caf..., f...ră, şoch...ză, ch...bur, gh...tă, magh...r, glum..., m....ună, to...g, g...m.
 
Întrebare: Există multe cuvinte în limba română în care se scrie îmbinarea de litere cs?
Răspuns: Majoritatea cuvintelor se ortografiază cu x: ruxandră, examinare, exces, excitare, excelent, exasperare, executare, exemplu, exercitare, existenţă, exagerare.
Doar în câteva cuvinte (unele create pe teren românesc, altele împrumutate din diferite limbi) apare cs: micsandră, a îmbâcsi (îmbâcseală, îmbâcsit), a ticsi (ticseală, ticsit), a catadicsi, bucsău, vacs, cocs, comics, sconcs, facsimil, fucsie.
Diferă din punctul de vedere al semanticii cuvintele: tocsin (clopot de alarmă) şi toxină (substanţă toxică); lacs (peşte) şi lax (lejer).
Prin tradiţie, numele bardului de la Mirceşti se scrie cu cs: Vasile Alecsandri.
De asemenea cu cs îşi ortografiază numele poetul, traducătorul şi ziaristul Ion Acsan.
Norma ortoepică recomandă rostirea lui x în unele cuvinte [cs], iar în altele [gz].
Prezintă dificultăţi cuvintele care conţin secvenţa fonetică [gz]: elixir, exasperare, execrabil, exaltare, examen, examinare, exemplar, exercitare, exerciţiu, exersare, existenţă, exilare.
 
Întrebare: De ce natură e fluctuaţia înregistrată în formele filozofie – filosofie?
Răspuns: Forma recomandată de toate dicţionarele ortografice este cea cu z: filozofie. Persoanele care pledează pentru varianta cu s (filosofie) aduc un argument credibil la prima vedere: cuvântul respectiv în neogreacă avea forma philosophie. Nu acceptăm însă forma cu s, deoarece cuvântul filozofie a pătruns în limba română prin filieră franceză, iar în această limbă s intervocalic se pronunţă z.
E necesar să recunoaştem că deocamdată se înregistrează mai multe greşeli la scrierea în cuvinte a literelor s sau z.
menţionăm că se scriu cu s (nu cu z) următoarele cuvinte: episod, peisaj, desinenţă, premisă, prismă, agheasmă, mireasmă, balsam, vaselină, disident, mausoleu, aisberg, laser, cens, sesam, numismat, conclusiv, corosiv, a disloca, a smulge, a smuci, a plesni, a trăsni.
Fără mari dificultăţi poate fi verificată prezenţa literei s în secvenţele -asm-, -ism-.
Colonialism – se scrie s (nu z) în cuvintele formate cu ajutorul sufixului -ism.
Cataclism – se scrie s (nu z) în cuvintele terminate în -ism.
Tot s (nu z) apare în cuvintele a răszice, a deszăpezi, a deszăvorî şi în derivatele lor, ele reprezentând o excepţie de la regula care stipulează scrierea lui z în prefixe înaintea vocalelor şi a consoanelor sonore.
Prezintă dificultăţi şi unele cuvinte ce se ortografiază, în mod obligatoriu, cu z: buzna, autobuz, troleibuz, microbuz, omnibuz, pizmă, izlaz, guzlă, matroz, ovăz, siloz, coroziune (dar: corosiv), concluzie (compară cu: conclusiv), filozofie.
Vom face o diferenţiere semantică a perechilor de cuvinte: atlaz (stofă) – atlas (colecţie de hărţi); duzină (grup de douăsprezece obiecte) – dusină (termen din arhitectură).
 
• Douăzeci de cuvinte din şirul de mai jos sunt scrise greşit. Selectaţi-le şi corectaţi-le.
Mătase, tuse, mentă, dăunăzi, cumătru, cumetri, ciobeni, căpăţină, gips, cinescop, ghitară, chişleag, harag, harpacică, cipici, clavesin, cocos, druc, dublicat, liturgie, locaş, măcieş, muschetar, penţetă, recetă, piuneză, zgârie, intelegent, anghină, cangrenă, năgară, ajiotaj, pătrat, căpitan, în zădar, ştecăr, introductiv, încasator, mânuţe, pâinică, lenjerie, găgăuji, kilovat, influenţă, iederă, chintal, umple, fasolă, cange, băjenar, becisnic, impermeabil, diseară, desperare, vinietă.
 
• Concretizaţi sensul perechilor de cuvinte.
A insera – a însera; a investi – a învesti; a depana – a depăna; complement – compliment; a degera – a digera; a emigra – a imigra; dependenţă – dependinţă; deferenţă – diferenţă; a (se) enerva – a inerva; a freza – a (se) friza; a gera – a gira; eminent – iminent; priveghetoare – privighetoare; familiar – familial; literar – literal; orar – oral; ordinar – ordinal; originar – original; eprubetă – epruvetă; pronume – prenume; propoziţie – prepoziţie; hogeag – huceag; nuvelă – novelă; plonjor – plonjon.
 
Recomandări bibliografice
Avram, Mioara, Ortografia pentru toţi, Bucureşti, 1990.
Beldescu, George, ortografia actuală a limbii române, Bucureşti, 1984.
Crijanovschi, Andrei, Dicţionar de dificultăţi ale limbii române, Chişinău, 2000.
Graur, Alexandru, Mic tratat de ortografie, Bucureşti, 1974.
Melniciuc, Ion, Limba română. Îndrumar metodic, Chişinău, 1996.
Purice, Mihail, Curs practic de ortografie şi ortoepie, Chişinău, 1997.
Uritescu, Dorin, Noutăţi în ortografie. Corectitudine şi greşeală, Bucureşti, 1995.
Şuteu, Flora, Dificultăţile ortografiei limbii române, Bucureşti, 1986.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog