Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONGRESUL ISTORICILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Românii în vâltoarea evenimentelor din epoca contemporană

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 4-8, anul XI, 2001

Pentru tipar

Întotdeauna, dar mai ales în momentele de cotitură din evoluţia societăţii, interesul faţă de istorie a sporit. O dată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova s-a trecut, în procesul de instruire şi cercetare, de la istoria eronată şi falsificată în baza conceptului despre “cele două popoare şi două limbi est-romanice diferite” la “Istoria românilor”. Treptat, s-a acumulat o experienţă pedagogică, s-a constituit baza didactică, ştiinţifică şi documentară a predării istoriei naţionale sub acest aspect, unicul, de fapt, care permite studierea integrală a istoriei poporului român în evoluţia sa: de la formare până în epoca modernă.
Totodată, de la începutul anilor 90, au început să apară opinii tendenţioase, lansate de anumite persoane interesate, care ne avertizau şi mai continuă să o facă, precum că aducerea în actualitate a trecutului neamului nostru şi revenirea la valorile spiritualităţii româneşti constituie un pericol de moarte pentru statul moldovenesc, constituit după destrămarea fostului imperiu sovietic. Au trecut însă mai mult de zece ani de la începutul mişcării de renaştere naţională a românilor de la est de Prut şi cataclismul prognozat nu s-a produs. Ne-am convins încă o dată că aceste persoane au exprimat şi exprimă tendinţele de revenire la o istorie trunchiată ce dăunează cunoaşterii adevărului ştiinţific şi formării conştiinţei naţionale a noii generaţii.
Cercetătorii ştiinţifici în domeniu, oamenii de cultură, instituţiile ştiinţifice şi cadrele didactice din învăţământul de toate gradele s-au pronunţat de nenumărate ori pentru studierea cursului “Istoria românilor”, respingând cu fermitate orice tentativă de impunere a preceptelor istoriografiei sovietice privind istoria noastră naţională.
Prin introducerea cursului de istorie a românilor s-a urmărit restabilirea istoriei adevărate a etniei majoritare a Moldovei. Se subliniază, prin aceasta, comunitatea istorico-culturală a moldovenilor de la est de Prut cu ceilalţi români, fapt care nu prejudiciază interesele grupurilor etnice minoritare din republică. Dimpotrivă, anume studierea istoriei integrale a românilor oferă acestora posibilitatea de a cunoaşte mediul în care ei trăiesc, perspectivele de dezvoltare, principiile de convieţuire pentru asigurarea unui viitor prosper.
Potrivit Curriculumului de bază, cursul “Istoria românilor” ne ajută să îndeplinim anumite obiective ce ţin de obţinerea cunoştinţelor, formarea capacităţilor şi a aptitudinilor pe care trebuie să le posede tineretul studios. Cu părere de rău, guvernanţii de astăzi încearcă să încalce obiectivele Curriculumului de bază şi a programelor de instruire, deşi acestea sunt documente reglatoare ale învăţământului din Republica Moldova. Prin “Istoria Republicii Moldova” nu pot fi realizate obiectivele privind “însuşirea noţiunilor de timp istoric, spaţiu istoric şi geografic”. Prin cursul propus de grupul lui V. Ţaranov tineretul studios nu va putea cunoaşte pe deplin “limbajul de specialitate, termenii, conceptele, problemele, noţiunile, sistemele, structurile istorice” şi, în special, nu se va putea realiza “cunoaşterea istoriei şi societăţii româneşti” (Curriculumul de bază. Documente reglatoare, Chişinău, 1997, p. 25).
Elevii şi studenţii, învăţând după cursul de istorie propus de grupul V. Ţaranov, nu vor dobândi abilităţile de a plasa corect “evenimentele şi faptele în context istoric şi geografic”. Impunerea disciplinei Istoria Republicii Moldova înseamnă reanimarea conceptelor şi opiniilor eronate, a falsificărilor şi stereotipurilor vechi, sovietice asupra reprezentărilor istoriei naţionale.
Fără “Istoria românilor”, tineretul studios nu va fi în stare să conştientizeze apartenenţa sa la un spaţiu etnic, istoric şi geografic, la comunitatea sa naţională. Va fi el oare capabil să accepte diferenţele etnice şi culturale, dacă nu are posibilitatea să-şi cunoască propria identitate naţională, culturală şi istorică? Desigur că nu. Cursul de “Istorie a românilor” trebuie să fie păstrat atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punct de vedere pedagogic. Timp de zece ani s-a predat “Istoria românilor”, s-au editat programe pentru şcoli, licee şi instituţii de învăţământ superior. Este pur şi simplu antipedagogic să studiem istoria numai a unei părţi de neam. Mai mult ca atât, şi din punct de vedere geopolitic, acest obiect este necesar, pentru că nu poţi studia istoria Moldovei (a Basarabiei) în perioada interbelică separat de Istoria românilor. În acea perioadă Basarabia, fiind parte componentă a statului român, a avut aceeaşi soartă ca şi toate provinciile româneşti. În ce priveşte istoria naţională din epoca modernă, sunt foarte multe teme care pot fi studiate fundamental şi obiectiv, numai examinându-le ca parte componentă a istoriei românilor. Nici un savant istoric nu va putea să studieze şi să oglindească obiectiv istoria Basarabiei în 1914–1918, făcând abstracţie de istoria României în general.
Astfel, în perioada respectivă, Frontul român a cuprins mari teritorii, inclusiv Basarabia, multe operaţii militare s-au desfăşurat pe teritoriul dintre Prut şi Nistru. Aproximativ 300 000 de basarabeni au luptat pe Frontul român. Nu e neapărat nevoie să fii mare specialist în istorie ca să înţelegi că a oglindi această problemă este posibil numai în cadrul istoriei românilor, şi nu a istoriei Moldovei.
Evenimentele revoluţionare din Basarabia din 1917–1918, de asemenea, nu pot fi interpretate ştiinţific, corect decât plasându-le în cadrul general al istoriei românilor. Istoricii reprezentaţi de V. Ţaranov au denaturat, cu bună ştiinţă, istoria noastră atunci când s-au referit numai la aşa-numitele “evenimente din Moldova în 1917 – începutul anului 1918” (Vezi: Istoria Republicii Moldova… Chişinău, 1997, p. 151–162). Aceste evenimente însă erau legate indisolubil de România, de lupta de eliberare naţională din întreg spaţiul românesc, de Frontul român, de ajutorul pe care statul român l-a oferit Basarabiei pentru lichidarea consecinţelor jugului ţarist şi revenirea în albia firească de dezvoltare.
Mişcarea naţională a românilor basarabeni din anii 1917-1918 nu au fost simple “evenimente”, ci a fost o etapă de cotitură în istoria noastră contemporană. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti la 2 decembrie 1917, apoi adoptarea la 24 ianuarie 1918 a Declaraţiei de independenţă, urmată de largi manifestaţii ale populaţiei din Basarabia, au dus, în cele din urmă, la înfăptuirea unirii din 27 martie 1918, eveniment remarcabil în întregul proces de desăvârşire a unităţii naţional-statale a românilor.
De asemenea, este imposibil să elucidăm “istoria Moldovei” din anii 1918-1940 fără a ne referi la istoria românilor din cadrul statului naţional unitar, deoarece în această perioadă, după cum am menţionat, Basarabia era parte componentă a României întregite, evoluând în acelaşi cadru constituţional-juridic împreună cu celelalte provincii româneşti. Respectiv, populaţia dintre Prut şi Nistru a cunoscut tendinţe şi procese similare de dezvoltare cu acelea care au fost caracteristice românilor din Transilvania, Bucovina, Vechiul Regat. Consolidarea neamului românesc, impulsionarea vieţii culturale s-a realizat şi prin contribuţia basarabenilor, tot aşa cum progresele în diverse domenii, la noi, au fost înfăptuite cu participarea largă a intelectualilor, a specialiştilor în drept şi administraţie publică veniţi după 1918 din Vechiul Regat şi provinciile unite. Basarabenii şi-au făcut serviciul militar în unităţile române amplasate pe întreg cuprinsul ţării, iar mii de olteni, ardeleni, bănăţeni ş.a. au păzit hotarele de răsărit ale României de-a lungul Nistrului. Avem o istorie comună, pe care nu o putem despărţi, iar încercarea de a o face este în contradicţie flagrantă cu realităţile de atunci.
lucrurile reveniseră atunci la normalitate şi această normalitate istorică trebuie să fie studiată aşa cum a fost, în conexiune cu evenimentele din întregul spaţiu românesc.
Anii 1940-1941 şi 1941-1944, de asemenea, fac parte din istoria generală a românilor. Acţiunile militare realizate pentru eliberarea Basarabiei, reinstaurarea administraţiei româneşti şi activitatea ei în 1941-1944 sunt reprezentate prin fapte concrete şi date statistice, care permit a oglindi obiectiv evoluţia istorică a întregii ţări.
Studenţii, elevii şi liceenii conştientizează că R.S.S. Moldovenească, proclamată la 2 august 1940, nu a fost decât o consecinţă a odioasei înţelegeri Stalin-Hitler, că prin aceasta Basarabia nu a revenit în componenţa Uniunii Sovietice, precum susţin istoricii din grupul lui V. Ţaranov, ci a fost anexată prin forţa militară a celor 36 de divizii, concentrate din timp de-a lungul hotarului de răsărit al României.
Falsă şi lipsită de orice argument este concepţia privind “eliberarea” în 1944 a Basarabiei (vezi Istoria Republicii Moldova, p. 191-207). Această teză tinde să îndreptăţească acţiunile expansioniste promovate de regimul stalinist de la Moscova. Considerăm drept o revenire la istoriografia comunistă utilizarea de către autorii menţionaţi a sintagmei „ocupaţia fascistă a Moldovei“ în perioada iunie 1941 – august 1944. Numai nişte oameni lipsiţi de scrupule şi de obiectivitate ştiinţifică pot să afirme că Basarabia a fost eliberată în 1940 şi 1944, mai ales că au fost documentate consecinţele dezastruoase ale politicii regimului stalinist pentru românii de la est de Prut: foametea din anii 1946-1947, lichidarea proprietăţii private, colectivizarea forţată, deportările în masă ale populaţiei, prigoana intelectualilor şi a clericilor, execuţiile în urma unor procese improvizate de organele represive etc.
Trebuie subliniat încă un aspect – istoria grupurilor etnice minoritare. Nu poate fi concepută o istorie a bulgarilor, ruşilor, găgăuzilor din acest spaţiu ca obiect de predare aparte, separat de istoria românilor din Republica Moldova. Aceste etnii au venit pe teritoriul dintre Prut şi Nistru datorită politicii expansioniste a Rusiei ţariste, într-o etapă când românii cunoscuseră o evoluţie statală, social-economică şi spirituală de sine stătătoare. Stabilindu-se pe aceste teritorii, aceste grupuri au convieţuit cu populaţia băştinaşă, împreună cu care au trecut prin aceleaşi procese social-economice şi politice, au trăit sub aceleaşi regimuri, fie democratice, fie totalitare.
Atât în perioada interbelică, cât şi în anii 1941–1944, etniile minoritare conlocuitoare s-au instruit în şcoala românească, majoritatea au însuşit limba română, şi-au format, conform legislaţiei româneşti, instituţii de administraţie locală similare cu cele din localităţile pur româneşti ori cu populaţie preponderent românească. Astfel, în cursul “Istoria românilor” este prezentată şi istoria acestor grupuri etnice. Desigur, aceasta nu înseamnă că istoria minorităţilor etnice din Republica Moldova nu poate fi obiectul unor investigaţii aparte, mai ales sub raport demografic, cultural sau religios.
Istoria românilor după cel de-al doilea război mondial şi până la sfârşitul anilor 1980, de asemenea, urmează a fi predată în baza unui curs integral. Esenţa regimului totalitar comunist, modul de instaurare şi de funcţionare a acestuia pot fi concepute numai prin analiza consecutivă a evenimentelor şi proceselor social-politice, economice şi culturale ce s-au desfăşurat atât în România, cât şi în R.S.S. Moldovenească. Să nu uităm şi faptul că dincolo de Prut şi-au găsit refugiu, după 1944, zeci de mii de basarabeni, intelectuali în cea mai mare parte.
De aceea suntem datori a le cunoaşte soarta şi contribuţia lor la dezvoltarea culturii româneşti, care are un caracter unitar, indiferent de hotarele politico-sociale. Paul Mihail, Alexandru Boldur, Vasile Harea, Vasile Ţepordei, Paul Goma – acestea sunt doar câteva dintre numele unor personalităţi culturale basarabene, a căror activitate ne obligă să studiem istoria postbelică a românilor din întregul spaţiu românesc.
Numai în cadrul cursului de “Istorie a românilor” pot fi studiate şi procesele de tranziţie de la regimul totalitar comunist la societatea democratică. Constituirea noilor structuri politice, adoptarea unei legislaţii adecvate societăţii democratice, reformarea economiei, acţiunile de integrare în organismele internaţionale – toate acestea exprimă tendinţele comune de dezvoltare a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Evoluţia vieţii noastre culturale este influenţată, evident, de schimbul de valori spirituale care s-a intensificat după 1990, de noile generaţii de intelectuali pregătiţi în instituţiile de învăţământ din România. Aceasta este istoria actuală a românilor şi neglijarea ei este în contradicţie cu principiile adevărului ştiinţific şi cu interesele noastre naţionale.
Conştienţi de necesitatea şi importanţa scrierii şi cercetării istoriei naţionale numai în cadrul istoriei românilor, considerăm că încercarea cercurilor guvernante de a introduce cursul de “Istorie a Moldovei” este un atentat la dreptul copiilor şi al tineretului studios de a cunoaşte adevărul despre trecutul poporului nostru, de a-şi însuşi valorile spiritualităţii româneşti ca parte integrantă a civilizaţiei europene şi mondiale. Tentativa de a introduce în şcoli cursul de “Istorie a Moldovei” constituie mai curând o acţiune politică, având scopul de a readuce Republica Moldova în componenţa Imperiului Rus, de a ne izola de România şi, respectiv, de civilizaţia occidentală, de a impune ideologia comunistă şi moldovenismul primitiv în procesul de instruire.
 
Gheorghe PALADE, doctor în istorie, conferenţiar universitar;
Anton MORARU, doctor habilitat în istorie, profesor universitar;
Anatol PETRENCU, doctor habilitat în istorie, profesor universitar;
Elena POSTICĂ, doctor în istorie, cercetător ştiinţific superior;
Ion ŞIŞCANU, doctor habilitat în istorie, profesor universitar;
Rodica SOLOVEI, doctor în istorie.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog