Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

Locuţiuni şi comparaţii ca echivalente ale adjectivelor în graiurile moldoveneşti de la est de Prut

Vladimir ZAGAEVSCHI

Alte articole de
Vladimir ZAGAEVSCHI
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

...de-aş fi grămatic, aş călători pe toate
malurile româneşti şi aş culege limba.
 Alecu Russo, Cugetări
 
I. Preliminarii
La baza acestui articol a fost pus materialul dialectal cules, timp de mai mulţi ani, din satele moldoveneşti de la est de Prut. În timpul acestor expediţii dialectologice, unde eram în calitate de conducător de echipă, studenţii filologi de la anul II îşi făceau practica dialectologică, timp de două săptămâni (în iulie), conform programului de învăţământ.
În scopul evidenţierii însuşirilor şi a calităţilor obiectelor, exprimate prin echivalente stilistice ale adjectivelor, adică cu ajutorul locuţiunilor şi a comparaţiilor, am alcătuit un chestionar special, compus din mai multe întrebări care conţineau un adjectiv şi la care trebuia să se răspundă cu locuţiuni şi comparaţii.
Anchetele au fost realizate în 15 localităţi rurale din diferite raioane ale spaţiului interriveran pruto-nistrean (de la Briceni, în partea de nord, până la Ştefan Vodă, în partea de sud, şi de la Ungheni pe Prut până la Criuleni pe Nistru1).
 
II. Locuţiunile
Locuţiunile, după cum susţinea, pe bună dreptate, Mihai Eminescu, sunt o adevărată bogăţie, ele reprezintă „acele tiparuri neschimbate, care se formează în curs de mii de ani şi dau fiecărei limbi o fizionomie proprie”. Aşadar, locuţiunile, invocând spusele poetului şi preotului Alexei Mateevici, ar fi acel „şirag de piatră rară pe moşie revărsată”, tot el lansând îndemnul „Strângeţi piatra lucitoare!”.
La o analiză a acestei comori ale spiritului popular rămâi deseori plăcut surprins de frumuseţea inedită a unor locuţiuni, de gradul înalt de ingeniozitate şi expresivitate, de capacitatea lor de a fi păstrat urme ale vieţii materiale şi spirituale ale poporului.
Astfel, despre timpuri / vremuri vechi / străvechi majoritatea informatorilor / subiecţilor au răspuns cu locuţiunea (vremuri) di dimult. Au fost evidenţiate, mai rar, şi alte locuţiuni pentru noţiunea dată: (vremuri) din străbuni (CC)2, (vremuri) di când lumea şî pământu (NI). Foarte rar însă, paralel cu alte locuţiuni desemnate mai sus, subiecţii îşi completau răspunsurile cu echivalente preluate din comoara poveştilor fantastice sau chiar legate de episoade istorice din vremuri îndepărtate, ceea ce denotă inteligenţă, o doză de isteţime aparte: (vremuri / timpuri) di la Papurî Vodî3 (TB) cu varianta: di când Papurî Vodî (NI); (vremuri) di când iara lupu căţel (CD); (vremuri / timpuri) di la Pozvanti Chioru4(UU).
Ar fi de menţionat că asemenea locuţiuni cu tematică de poveste (di când iara lupu căţel) sau cu tentă de episoade istorice (de ex.: di când Papurî Vodî) se deosebesc şi prin expresivitatea atât de condensată, încât sensul lor desemnează, în acelaşi timp, şi ideea de superlativ absolut al însuşirii sau calităţii, adică foarte de demult. Iată şi alte câteva locuţiuni care ar exprima ideea de superlativ. Astfel, despre un om slab se spune că-i slab numai chelea şî osu (NI) sau: îi slab di-l bati vântu (ibid.), adică: foarte slab.
În limbă există cuvinte, inclusiv adjective, mai mult sau mai puţin incomode, tabuizate, care ar putea stânjeni pe cineva. Locuţiunile-eufemisme / eufemistice sunt utilizate în scopul atenuării sensurilor incomode. Astfel, pentru adjectivul bătrân5 au fost înregistrate eufemismele: (om) în vârstă (cea mai frecventă locuţiune); (om) în ietati (HD); (om) în ani (FC); (om) trecut di ani (BH); (om) în tătî lejea (HC). În s. Mahala, jud. Hotin (azi: reg. Cernăuţi, Ucraina), a fost fixată locuţiunea ųom în stari (vezi: ALM, harta 155, punctul 13). Dar se întâlnesc şi locuţiuni tabuizate, rostite cu supărare, jignitoare: câni bătrân (UU).
Când e vorba de (un om) milos sau de antonimul acestuia, răutăcios, poporul caută aceste calităţi în suflet şi în inimă, măsurând dimensiunile respectivelor sentimente umane şi calificându-le drept pozitive şi negative.
Astfel, (un om) milos e considerat ca (un om) bun la inimă (locuţiune cu o circulaţie mai largă); (om) bun la suflet (în mai multe localităţi); (om) cu suflet ca ųo pâni caldî (HC). Ion Creangă spunea şi el în Ivan Turbincă: „Ostaşul acesta e un om bun la inimă, milostiv”.
Dimpotrivă, omul răutăcios e (un om) rău la inimî sau rău la suflet (în majoritatea localităţilor cercetate); (om) cânos la inimî, dar şi (om) negru la suflet (CN); (om) cu inima răutăşioasî (FC); (om) rău la maţî (HC); (om) rău la rândzî6 (BC). Mai circulă şi locuţiunile: (om) tarcat la maţî.
Despre (un om) deştept se spune că-i (om) cu cap (cea mai frecventă locuţiune); (om) cu minti în cap, dar şi ager / ars la minti (TB); (om) aşadzat la minti7 (HC). O răspândire largă cunoaşte locuţiunea: (om) cu scaun la cap8. În localităţile cercetate de noi (dar, de fapt, pretutindeni), pentru noţiunea (om) deştept sunt cunoscute locuţiunile: cap di neamţ, dar şi cap di friţ, cap di jâdan, oamenii considerând că nemţii sunt oameni foarte deştepţi, oameni calculaţi în toate, iar evreii sunt acei care au adus la noi, au implementat şi tot ei, primii, au deţinut aşa profesii în domenii cum sunt comerţul, medicina, farmacia.
Dacă omul deştept e (un om) cu scaun la cap, apoi despre (omul) prost se spune că-i (om) cu paiįi în cap (BS); omul zăpăcit, ţicnit, nebun (uneori un prost e şi nebun) e un (om) bătut cu leuca (ibid.), iar despre un (om) neinformat sau neiniţiat într-o anumită chestiune se spune că-i (om) chicat din pod (ibid.) ori că-i din Patagonia9 (ibid.).
Omul leneş e numit (un om) rău la treabî (TB, BH, FC); (om) cari nu sî pre traji la treabî (HD); (om) cari nu faşi faţî (BH); (om) cari bati chiulu (CC); (om) cari taiįi frunzî la câni (TB, TŞ); (om) cari traji mâţa di cųoadî (TB, CC).
 
III. Comparaţiile
În graiurile teritoriale, în vorbirea populară a oamenilor de la ţară un loc important, alături de locuţiuni, îi revine redării însuşirilor şi calităţilor obiectelor cu ajutorul comparaţiilor. Acestea sunt nişte figuri de stil, în care anumite însuşiri şi calităţi ale obiectelor (culoare, gust, miros, sentiment, mărime, formă ş.a.) se compară cu alte obiecte din realitatea înconjurătoare, care sunt mai bine cunoscute de vorbitor şi, prin urmare, mai vii în a le desemna şi a le percepe.
Comparaţiile, pe lângă toate celelalte, conţin şi o doză, mai mare sau mai mică, de expresivitate, ceea ce face să se profileze mai bine culoarea, să zicem, sau nuanţa de culoare, gustul, mirosul, sentimentul, dimensiunile obiectului şi contururile lui (mare, mic, înalt, josuţ, gros, slab etc.).
Comparaţia, ca figură de stil, este o creaţie a vorbirii expresive populare. De aici ea a intrat în operele folclorice, în creaţia populară orală şi în operele acelor scriitori care au scris într-o limbă apropiată de vorbirea populară (V. Alecsandri, M. Eminescu, I. Creangă, G. Coşbuc ş.a.).
Vasile Alecsandri, ca să exemplificăm, căuta bogăţia limbii, puterea vie a imaginilor în operele folclorice, care reprezintă „comori nesfârşite de frumuseţi originale, care dovedesc geniul poporului şi care conţin cele mai izbutite mijloace de expresie” (apud Cotelnic 1990, p. 11). Tot el se întreba: „Cine au întrat la vorbă frăţeşte cu locuitorul de la câmp şi nu s-au mirat de ideile, de judecăţile lui, şi nu au găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale?”, aducând şi exemple concrete, adevărate giuvaere, culese din vorbirea populară: „Vrea să grăiască de un om bun? El zice: e bun ca sânul mamei. De un om nalt şi frumos? E nalt ca bradul şi frumos ca luna mai... De o femeie frumoasă? E ruptă din soare...” (ibidem).
Şi la alţi scriitori găsim comparaţii de o frumuseţe nebănuită. În poeziile lui Mihai Eminescu, marmura e „albă ca zăpada iernii” (Înger şi demon), iar „În pădurea argintie iarba pare de omăt” (Călin nebunul), „faţa ei frumoasă ca varul este albă” (Strigoii), luna e „ca o vatră de jăratic” (Călin), limba e dulce „ca un figure de miere” (Epigonii) ş.a.
La Ion Creangă cei trei feciori erau „nalţi ca nişte brazi” (Soacra cu trei nurori). Gh. Coşbuc vorbeşte despre nişte ochi şireţi „ca cei de vulpi” (Nunta Zamfirii), iar luna iese din brădet „gânditoare ca o frunte de poet” (Noapte de vară). La Gh. Topârceanu luna e „galbenă ca un bostan” (Vara la ţară), iar la Şt. O. Iosif o fetiţă e blondă „ca un fir de păpădie” (Vară), pe când la Tudor Arghezi „ceru-i palid ca laleaua” (Moştenire).
În continuare, prezentăm materialul dialectal analizat, întrucât fiecare răspuns (comparaţie) desemnează ceva frumos, ceva original, contribuind la o nuanţare multiplă a noţiunii date. Răspunsurile (comparaţiile) sunt plasate în ordine descrescândă a ocurenţei lor în satele cercetate. Primele comparaţii, în ordinea lor, au fost înregistrate în majoritatea localităţilor anchetate, iar următoarele au fost fixate numai în unele sate, sau numai în câte unul – două din ele.
Începem prin a prezenta câteva comparaţii populare cromatice, după care vor urma cele calificative.
A. Comparaţii populare cromatice:
alb: ca varu (12)10; ca zăpada (3); ca laptili (2); ca neaua (2); ca uomătu (2); ca lebăda (1); ca păretili (1); ca floarea de cireş (1); ca rochiia di n’ireasî (1);
negru: ca tăşiunili (var.: ca tăşiunea) (7); ca pământu (var.: ca pomântu) (6); ca fundu şiaunului (4); ca cărbunili (3); ca dracu (3); ca pana corbului (3); ca noaptea (2); ca smoala (2); ca ţâganu (1);
galben (var.: galbân): ca şeara (var.: ca ceara) (9); ca bostanu (2); ca mortu (2); ca lămâia (1); ca chioara găini „păpădia” (1); ca păpădiia (1); ca schicu di grâu (1); ca soarili (1); ca tăbăcu „tutunul” (1); ca vizdoaga „crăiţa”, „vâzdoaga” (1);
roşu (var.: roş): ca racu (9); ca jaraticu (7); ca macu (5); ca para focului (4); ca chiperiu (2); ca pătlăjica „pătlăgea roşie” (2); ca bujorul (1); ca cucoşu (1); ca focu (1); ca sânjili (1).
verde: ca iarba (7); ca buraticu (5); ca bostanu „dovleacul” (1); ca bradu (1); ca frundza (1); ca harbuzu „pepenele verde” (1);
albastru: ca şeriu (var.: ca ceru), ca cerul (13); ca viorica „vioreaua” (2).
B. Comparaţii populare calificative:
curat: ca lacrâma (var.: ca lacrima) (11); ca soarili (2); ca apa din izvor (1); ca cristalu (1); ca ghiocu (1); ca ghioşelu (1); ca lun’ina ochiului (1); ca neaua (1); ca ochii din cap (1); ca pânea (1);
murdar (var.: mânjât, scârbos, zoios): ca porcu (var.: ca un purşel) (11); ca dracu (1); ca fundu şeaunului (1); ca şî şenuşa (1);
dulce (var.: dulci, dulşi): ca mierea (var.: ca n’erea) (13); ca cozonacu (1); ca dzaharu „zaharul” (1); ca mama (1);
amar: ca şerea „fierea” (var.: ca cerea) (9); ca pelinu (7);
acru: ca borşu (7); ca merâli pădureţî (var.: ca măru pădureţ, ca pădureţâli) (3); ca moarea (2); ca braha „braga” (1); ca lămâia (1); ca oţătu (1);.
frumos: ca floarea (5); ca soarili (var.: [parcâ-i] rupt din soari) (5); ca bradu (2); ca cristalu (1); ca curucubeu(l) (1); ca Făt-Frumos (1);
urât: ca dracu (4); ca noaptea (4); ca şiuma „ciuma” (2); ca Baba Cloanţa (1); ca un broscoi (1); ca naiba (1); ca n’inunea11 (1);
deştept (var.: diştept, hâtru): ca un om bătrân (1); hâtru ca hulpea „isteţ ca vulpea” (1); ca Iosub (prenumele unui om înţelept, deştept din sat) (1); ca înţăleptu (1); ca un ministru (1); ca neamţu12 (1);
prost: ca noaptea (9); ca propca „dop” (6); ca oaia (4); ca bou(l) (1); ca gardu (1); ca Ţurcanu (numele de familie al unui om din sat) (1);
lung: ca prăjâna (var.: ca ųo prăjânî) (11); ca stâlpu (var.: cât stâlpu) (2); cît un brad (1); cât ųo dzî di post (1); cât ųo dzî di varî (1); ca haragu „arac” (1); ca jirafa (1); cât un şarampoi (1);
mare (var.: mari): ca un munti (var.: cât un munti, ca muntili) (5); ca un an di dzâli (var.: ca un an) (2); ca un bou (1); ca un ielefant (1); ca marea (1); ca ųo noapti [de iarnă – n.n.] (1); ca pământu (1); cât stânca (1); cât ųo vacî (1); ca ųo dzî di varî (1);
mic (var.: mititel, mâţâţăl): ca purişili (var.: cât un purişi, ca un purişi) (4); mâţâţăl ca furnicariu „furnica” (var.: ca furnica) (2); ca un arici (1); ca un boboşel (1); ca ųo buburuzî (1); ca buricu pământului (1); cât un dejit (1); cât un fir de mac (1); ca mălaiu (1); ca un melc (1); ca un vârv di ac (1);
ieftin: ca braha (var.: ca braga) (7); ca pi dijeaba (1); ca mărariu (1); ca sarea (1);
scump: ca auru (4); ca ųochii din cap (4); ca viaţa (3); ca apa (1); ca bani(i) (1); ca mama (1); ca naiba (1); ca pacea (1); ca pânea (1); ca sănătatea (1);
limpede (var.: limpidi): ca apa di izvor (var.: ca apa din izvor) (4); ca lacrima (var.: lacrâma) (4); ca apa (3); ca cristalu (2); ca lacu (2); ca cerul (1);
tulbure (var.: tulburi): ca drojdiia (4); ca apa (2); ca marea (1); ca mustu (1); ca nămolu (1); ca noaptea (1); ca ųomu bat (1); ca zoaia (1);
bogat: ca boieriu (var.: ca un boieri) (3); putrid di bogat (3); ca burjuiu (1); ca împăratu (1);
sărac (var.: sarac): [parcă-i] lichit pământului (8); ca pământu (var.: ca pomântu) (2); [„bogat”] ca broasca di păr (1); îi sărac ca broasca di păr (1); ca căţălu (1); ca sărăciia (1);
bun: ca pânea şei caldî (var.: ca pânea cea caldî, ca pânea caldî) (6); ca pânea (5); ca pânea cea di grâu (1); ca sufletu (1);
rău: ca cânili (6); ca duşmanu (1); ca Iţâc (numele unui om considerat rău) (1); ca lupchi(i) „lupii” (1); ca naiba (1); ca puiu şel di lup (1); ca ųo viperî (1);
blând: ca ńelu „mielul” (var.: ca ńelul, ca un ńel) (8); ca mâţa (2); ca ųoaia (1);
drept: ca bradu (3); ca lumânarea (3); ca scândura (2); ca adivăru (1); ca un băţ (1); ca dejitu (1); ca hăragu „aragul” (1); ca plopu (1); ca rigla (1); ca stâlpu (1);
ruşinos (var.: ruşânos): ca ųo fatî mari (var.: ca fata) (12); ca un copchil mâţâţăl (1); ca ųo n’ireasî (1);
obraznic: ca porcu (3); ca dracu (1); ca mândzu (1); ca ţapu (1); ca un jiţăl (1);
tare (var.: tari): ca chiatra (var.: ca piatra) (11); ca creminea (var.: ca creminili) (3); ca şeru „fierul” (3); ca oţălu (1); ca plumbu (1);
slab: ca băţu (3); ca scândura (3); ca umbra (2); ca haragu „aragul” (1); ca mătura (1); ca noaptea (1); [parcă-i] numa chelea şî osu (1); ca scrâńiţa „scrumbia” (1); ca stâlpu (1);
gras: ca porcu (var.: ca un purşel) (5); ca un butoi (1); ca pământu (1); ca un pepini „castravete” (1); ca polobocu (1);
harnic: ca furnica (var.: ca ųo furnicî) (8); ca alghina (var.: ca ųo alghinî, ca albina) (6); ca focul (1); harnic di mama focului (1);
leneş (var.: leniş): ca trântoru (3); ca ųo cucoanî (1); ca Duńitru (prenumele unui om leneş din sat) (1); îi lenos (1); ca motanu (1); ca Pepelea (1);
iute „repede”, „prompt”: iuti ca şpiga13 (var.: ca ųo şpigî) (2); iute ca fulgeru (1); izghit [a izbi] ca sfârluga14 (1).
 
IV. Concluzii
În concluzie, putem spune că materialul dialectal, ce reprezintă echivalente expresive ale adjectivelor, cum sunt locuţiunile şi comparaţiile, este foarte bogat, variat şi valoros; este o adevărată comoară a limbii noastre. De aceea, fără îndoială, el trebuie să fie cules pe teren, adunat şi depozitat în glosare regionale, iar pe viitor îşi va găsi locul cuvenit în dicţionare de locuţiuni frazeologice, de cuvinte înaripate, de imagini poetice, va atrage atenţia atât a lingviştilor, cât şi a scriitorilor.
 
Note
1 Lista localităţilor anchetate cu abrevierile respective (prima literă majusculă notează satul, a doua – raionul): BC – s. Bălăneşti, r-nul Criuleni; BH – s. Bujor, r-nul Hânceşti; BS – s. Bădiceni, r-nul Soroca; CC – s. Cuhureştii de Sus, r-nul Camenca; fost în r-nul Floreşti; CD – s. Chetrosu, r-nul Drochia; CN – s. Cioreşti, r-nul Nisporeni; DG – s. Duşmani, r-nul Glodeni; DS – s. Drăgăneşti, r-nul Sângerei; FC – s. Fârlădeni, r-nul Căuşeni: HC – s. Hârtopul mic, r-nul Criuleni; HD – s. Hăsnăşenii Mari, r-nul Drochia; NI – s. Nimoreni, r-nul Ialoveni; TB – s. Tabani, r-nul Briceni; TŞ – s. Tudora, r-nul Ştefan Vodă; UU – s. Unteşti, r-nul Ungheni.
2 Între paranteze sunt prezentate, prin abrevieri, denumirea satului şi a raionului unde a fost fixată locuţiunea, aceasta neînsemnând că ea n-are circulaţie în alte localităţi din aceeaşi zonă sau chiar în zone mai îndepărtate.
3 Papură-Vodă, poreclă dată domnitorului Moldovei Ştefăniţă Lupu (1659-1661, ani de domnie), fiul lui Vasile Lupu. În timpul domniei lui Şt. Lupu a fost o foamete, încât oamenii mâncau pâine de papură şi de coajă de copac (DER III, p. 657).
4 Pozvante, numele Paşei Bidin Pazvan-Oglu, care şi-a ridicat trupele sale împotriva Porţii Otomane pustiind ţinuturile dunărene (1797-1812). De aici vine expresia: Pe vremea lui Pozvante (Popescu, 1991, p. 153).
5 Scriitorul rus Mihail Şolohov, în romanul său Поднятая целина (Pământ desţelenit), scria chiar aşa: „Дед Щукарь был старичком пятидесятилетнего возраста” („Moş Şciucari era un bătrânel de cincizeci de ani”). La aşa o vârstă oricine s-ar jena, dacă i-ai spune că-i bătrân sau moşneag.
6 Rânză – (pop. şi fam.) stomac. Rânzos – (pop.) răutăcios (DEX). Rândză – stomac la porc (DD IV, p. 83).
7 A se observa evoluţia noţiunii deştept: de la (om) cu cap la (om) cu minti în cap, apoi (om) ager / ars la minti; (om) aşadzat la minti.
8 Etimologiştii ar putea să mediteze asupra originii acestei locuţiuni, cum ar putea fi explicată noţiunea deştept prin corelaţia cap – scaun, în cazul dat.
9 Patagonia – regiune naturală din Argentina cu vegetaţie săracă de stepă şi semideşert (DER III, p. 684).
10 Cifra din paranteze indică numărul de sate în care a fost întâlnită comaparaţia.
11 N’inunat, adj. – urât (DD III, p. 128).
12 Pentru (om) deştept a se vedea şi locuţiunea cap de neamţ.
13 Şpigă, s.f. 1. Persoană prost educată şi cu un caracter rău; 2. Persoană răzbătitoare, descurcăreaţă (DD IV, p. 220).
14 Sfârlugă, s.f. (zool.) chişcar; ţipar (DD IV, p. 187).
 
Bibliografie
Andriescu 1965 = Al. Andriescu, Locuţiuni şi expresii populare în opera lui M. Sadoveanu, în „Anuarul de filologie”, Iaşi, 1965, p. 83-95.
ALM = Atlasul lingvistic moldovenesc, vol. I, partea I. Fonetica de Rubin Udler, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1968.
Căpăţână 2000 = C. Căpăţână, Limba română: Locuţiunile, Editura Universitaria, Craiova, 2000.
Cotelnic 1990 = Teodor Cotelnic, Vasile Alecsandri şi problemele limbii literare, în „Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară”, 1990, nr. 5, p. 3-12.
DD III = Rubin Udler (red. resp.), Dicţionar dialectal, vol. III, L-P, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1986.
DD IV = Rubin Udler (red. resp.), Dicţionar dialectal, vol. IV, P-T, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1986.
DD V= Rubin Udler (red. resp.), Dicţionar dialectal, vol. V, U-IA, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1986.
DEL = Elena Comşulea, Sabina Teiuş, Valentina Şerban, Dicţionar de expresii şi locuţiuni, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1998.
DELR = Vasile Breban, Gh. Bulgăr, Doina Grecu et alii, Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.
DER III = Dicţionar enciclopedic român, vol. III, K-P, Academia Română, Editura Politică, Bucureşti, 1965.
DEX= Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche (cond. lucr.), Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975.
DOOM = Mioara Avram (red. resp.), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1989.
Ioaniţescu 1956 = Eug. Ioaniţescu, Locuţiunile, în „Limba română”, 1956, nr. 6, p. 48-54.
Mareş 1973 = Lucreţia Mareş, Cuvinte regionale în locuţiuni şi expresii literare, în „Limba română”, 1973, nr. 2, p. 149-154.
Poalelungi 1963 = Gheorghe Poalelungi, Locuţiuni adjectivale, în „Limba română”, 1963, nr. 2, p. 133-146.
Popescu 1991 = Ilie Popescu, Cuvinte înaripate, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog