Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CRITICĂ, ESEU

Lirica basarabeană, un caz de Verwandelte al matricei culturale românești

Igor URSENCO

Alte articole de
Igor URSENCO
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

Termenul Verwandelte Form, introdus inițial de către Karl Marx în circuitul ştiinţific şi filozofic, este desemnat să surprindă, în comunicarea de față, inclusiv caracteristicile şi modul de funcţionare specifice sistemelor complexe („organice”, în termenii lui Marx) sau materializarea existenţei specifice sub formă de substanță autotelică1. Și dacă pentru filozoful german exemplul cel mai relevant de Verwandelte îl constituie pseudomagia de autoreproducere a valorii capitalizate în economia burgheză, pentru gânditorul umanist Mihail Bahtin „textul (scris şi vorbit) este practic irepetabila şi singura formă de afirmare proprie, de identificare în afara „substanţei gânditoare”2; cultura de pe mapamond își va revela transsubstanțierea profană de origine liturgică, ajungând să se comporte ca un Text dialogic aflat în plină metamorfozare structurală și continuă convertire ideologică. Probabil această intuiție îl îndreptățește și pe culturologul rus Alexandr Piatigorsky să afirme că filozofia primei jumătăți a secolului al XX-lea ar fi fost „lingvistică”, în contrast cu filozofia din a doua jumătate a aceluiași secol, pe care o numeşte „filologică”3. De exemplu, Lacan şi Derrida, pentru care limba este infinită și neinterpretabilă, vin să-i înlocuiască pe Vittgenstein şi Alfred Ayer, respectiv viziunea asupra caracterului finit şi interpretabil al limbii. Cu alte cuvinte, filozofia filologică pornește de la textul palpabil ca material primar, pentru a-i depăși cadrul său textual, „trăiește doar prin contexte”, „conţinutul său este de găsit numai în el, la fel precum conţinutul său este în afara sa, la frontierele sale, în neantul său ca text”4. De aici se desprinde și ideea că „sensul nu poate (şi nu intenționează) să modifice fenomenele fizice, materiale sau de altă natură, el nu poate acţiona ca o putere materială. Dar nici nu are nevoie de așa ceva: el este mai puternic decât orice forţă, schimbă semnificaţia totală a evenimentelor şi a realității (transformarea semantică a existenței)”5.
Se pare că ideea a fost preluată în mod specific chiar de la simboliștii ruși, care operau cu un sistem complex de substituţii culturale. Textelor literare străine li se atribuia, de exemplu, importanta funcție de „codificare” a realității extratextuale (a „vieții” în general). De aici derivă rolul mai mult decât funcțional al citatelor / autocitatelor implicate de autor într-un joc cultural ierarhic complex. „Numai pe baza Ciclului (...) se cristalizează lent în conștiința receptivă Ansamblul general, care poate fi numit stil individual al poetului; anume din acest întreg se conturează «grăuntele» fiecărui poem luat aparte”6, susținea recunoscutul teoretician Andrei Belâi, căruia i se va alătura și practicianul Alexandr Bloc: „Multe dintre poezii, luate separat, nu au valoare în sine; dar fiecare poem este necesar pentru conceperea unui capitol; din mai multe capitole se formează cartea; fiecare carte constituie partea unei trilogii; abia întreaga trilogie pot să o numesc «roman în versuri»”7.
Se subînțelege, așadar, că acest mecanism cultural este general valabil atât pentru literaturile naționale, luate ca un corpus de interrelaționare continuă, cât și la nivel de curent sau ideologie estetică. Un eventual studiu comparativ, dedicat raporturilor dintre literatura română scrisă de pe ambele maluri de Prut, ar fi foarte util în acest sens; deocamdată ne limităm să prospectăm aria basarabeană.
Dacă unul dintre scriitorii locali admitea că „dezvoltarea literaturii de aici are loc într-un ritm lent” („Cineva spunea că avem o literatură neactuală de şase decenii. Poate fi şi de secole”8), apologetul regionalismului literar dintre Nistru și Prut era perfect îndreptățit să creadă că „basarabenii au multe de realizat” din punct de vedere estetic („Noi trebuie dintr-o dată să creăm şi pentru clasici, şi pentru romantici, şi pentru parnasieni, sămănătorişti, poporanişti, modernişti şi pentru cei cu tendinţe sociale etc. Cazanul activităţii poetice este în fierbere, în clocot”9). Un caz antologic pare a fi chiar direcția eclectică asumată de Alexandru Robot, urmând esteticile diferite ale lui Mallarmé, Valéry, Ilarie Voronca, secondat de „nimfele, faunii şi silvanii” lui Ion Minulescu. La fel precum tânărul Eugeniu Coşeriu, viitorul lingvist de talie internațională, emigrat în Occident, experimentează un soi de „dadaism poporan”: „Bucureşti, oraş pe vale, / Fetele-s cu gura mare”. Sau: „Ce te ţii, mândră, măreaţă, / Că eşti cât o băcuiaţă! / Băcuiaţă cu gunoi, / Ochii tăi ca la broscoi! / Băcuiaţă cu tărâţă, / Ochii tăi cum îs la mâţă!”. Totuși dintre experimentatorii pomeniți aici doar soroceanul Neculae V. Coban, transfug la București, va ajunge să construiască, via Lucian Blaga, un pod invizibil în timp cu generația basarabenilor șaiceziști din spațiul sovietic: „Trăiesc pe pământ, / sub paşi mai simt ţărână / dar vin din nefiinţă / unde-s toate / de-o seamă-n conţinut / şi în culoare / O parte a zborului meu – cu rădăcina în neantul difuz, / Se preface în vise şi dor, / o alta în şoaptă şi-auz” (Trăiesc pe pământ).
Într-un cuvânt, așa cum intuia Nicolae Costenco, „pentru a fi stăpâni la noi acasă; pentru a-i da putinţă spiritului local basarabean să triumfe cu toată originalitatea şi specificul care îl delimitează în speţă, fără a-l rupe cum cred mulţi neofiţi tricolori, à la D. Iov, din sânul familiei latine, româneşti; pentru a da posibilitate să se formeze un curent de idei sănătoase, în ozonul cărora să se purifice sufletele viitorilor scriitori basarabeni; pentru a cimenta toată suflarea basarabeană în jurul unui ideal comun; pentru a ne trezi din somnul blajin, asiatic, ce ne copleşeşte; pentru a ne pune în rând cu lumea civilizată; pentru a avea odată în faţa ochilor icoana progresului şi nu spectrul mizeriei – Societatea scriitorilor basarabeni trebuie să ia fiinţă şi va exista!”10. Ultima va ajunge la impresionantul număr de peste 120 de literaţi (poeţi, prozatori, eseişti, cărturari, publicişti, critici literari) reuniți în jurul revistelor literare şi de cultură generală: „Viaţa Basarabiei”, „Cuget moldovenesc”, „Bugeacul”, „Generaţia nouă”, „Pagini basarabene”, „Poetul”, „Itinerar”. De menționat că „Viaţa Basarabiei”, în calitate de revistă regională a centrelor culturale Chișinău, Bălţi, Bolgrad și Cetatea-Albă (ultimele două actualmente se află pe teritoriul Ucrainei), a fost supranumită „plămânii spirituali ai Basarabiei”. Printre agenții activi ai acesteia se regăseau Nicolae Costenco, Vasile Luţcan, Alexandru Robot, Magda Isanos, Teodor Nencev, Vladimir Cavarnali, George Meniuc, Sergiu Sârbu, Iacob Slavov, Andrei Lupan, Boris Baidan, Mihail Curicheru, Sergiu Matei Nica, Vladimir Neaga, Teodor Vicol, Elena Vasiliu-Hasnaş, Lotis Dolenga, Petre Ştefănucă, Ioan Sulacov, Mihail Bоrcă, Mihail Boboc, Gheorghe Bezviconi, Vasile I. Ghicu, Vasile Ghenzul, pe mulţi dintre aceștia, rămași în anonimat, i-am putut descoperi în prezent.
O metastază culturală benignă în cadrul païdeumei românești – înțeleasă ca spațiu psihic comun al unei națiuni inviolabile spiritual – se va produceinclusiv prinvalorificarea şi popularizarea operei lui Bogdan-Petriceicu Haşdeu, Alexandru Hâjdău, Alecu Russo, Constantin Stamati, Constantin Stamati-Ciurea, Zamfir Arbure, Dimitrie Moruzi, Constantin Stere, Victor Crăsescu, Alexei Mateevici, Alexandru Donici.
Ca o ironie a sorții, disputa estetică dintre artiștii modernişti11 (Nicolae Costenco, Vasile Luţcan, Sergiu Matei Nica, Vladimir Cavarnali, Bogdan Istru, Teodor Nencev, Petre Ştefănucă) și tradiţionalişti (în special scriitorii din „generaţia Unirii”: Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Sergiu Victor Cujbă, Iorgu Tudor, Teodor Vicol, Gheorghe V. Madan, Ştefan Ciobanu) din anii ’30 va devia, odată cu instalarea guvernului sovietic, în lupta pe viață și moarte fizică.
La celălalt pol, în România dejist-ceaușistă, „horațianismul” sau autoizolarea culturală va lua amploare. Ion Pillat se va refugia într-un soi de neoclasicism atemporal, iar Lucian Blaga își va scrie în taină ciclul apocaliptic expresionist Vârsta de fier, publicat abia postum. Până și suprarealiștii din categoria grea, Ștefan Roll și Sașa Pana, se vor converti cu umilire la poezia socială. Iată o mostră din creația celui din urmă, intitulată sugestiv Pentru libertate (1944):
„zvârl la gunoi cuvintele mătăsoase,
parfumurile și moliciunile cotidiene,
în care m-am bălăcit douăzeci de ani
și dezghioc verb zgrunțuros precum faptele,
precum gândul de cremene al pionierilor”.
Așadar, nici la București lucrurile nu se vor derula într-o manieră mai favorabilă, drept dovadă aducem strofa scrisă de Costenco, în acea epocă:
„Vreţi în Bucureştiul vostru din Dudinka să mă duc,
Şi să fiu în poezie concurent vreunui Beniuc?
Mulţumesc pentru poftire şi de grijă, dar mă tem că
Alta urmăreşte-n viaţă şi în scris N. F. Costenco”12.
Și dacă Geo Dumitrescu își permitea să se arunce, metaforic vorbind, în tumbe zgomotoase, acoperite cu fronde poetice („suntem o generație fără dascăli și fără părinți spirituali. Ne caracterizează revolta, ura împotriva formelor, negativismul. Detestăm, umăr la umăr, literatura și manualele de istorie națională”), scriitorii basarabeni rămași sub regimul ideologic stalinist vor demara lupta estetică cu scalpul de tabula rasa, ca niște extratereștri puși în situația să populeze pământul în urma unui cataclism cultural care a fost sovietizarea spațiului dintre Prut și Nistru.
O primă etapă de constituire а literaturii din Republica Аutonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.) are loc între аnii 1924-1932. Tonul a fost dat prin intermediul ziarului „Plugаrul rоşu”, care găzduia, programat, pe pаginilе sale vеrsuri, proză scurtă, crеаţii fоlclоricе și diverse trаducеri din limbile rusă şi ucrаinеană. În orice caz, baza teoretică și ideologică era asigurată nemijlocit de Cenzura oficială de la Moscova, ca să nu pomenim decât Scrisоаrea Comitetului Central аl Partidului Comunist (Bolşevic) din Rusia „Dеsprе prоlеtculturi” (1 dеcembrie 1920) şi Rеzоluţia Comitetului Central аl Partidului Comunist (Bolşevic) din Rusia „Dеsprе pоliticа pаrtidului în dоmеniul litеrаturii аrtisticе” (18 iuniе 1925). Odată intrate în zodia nefericită a cultului personalităţii, Congresele ulterioare ale scriitorilor basarabeni vor fi desfășurate la reverul Hotărârilor Comitetului Central (Moscova) al Partidului Comunist („Dеsprе rеstructurаrea оrgаnizаţiilоr litеrаr-аrtisticе”, 23 аprilie 1932), sau Hоtărârea Cоmitеtului rеgiоnаl din Mоldоvа аl Partidului Comunist bolşevic din Ucrаinа din 9 аugust 1932 („Dеsprе stаrea dе lucruri în оrgаnizаţia scriitоrilоr din Mоldоvа”).
Deja în аprilie 1928 a fost întеmеiată Оrgаnizаţia scriitоrilоr sоviеtici din Mоldоvа, întitulată sugestiv „Răsăritul”, o replică intertextuală preluată duplicitar de la Mitropolitul Moldovei Dosoftei (1709-1711): „Lucoarea vine de la Răsărit”. Scopul declarat al sоciеtăţii litеrаrе − ulterior аpаr rеvistele „Mоldоvа litеrаră” și „Scântеia lеninistă”, ultima specializată în litеrаturа pеntru cоpii − еrа să cоnsоlidеzе puterea litеrаţilоr cаrе împărtăşeаu idеilе bolşevice și temele de bază: făurirea sоciеtăţii sоciаlistе, fоrmаrea оmului nоu, luptа muncitorilor din Bаsаrаbia pеntru rеunirea cu Pаtria Sоvеtică, dar și comemorarea izvoarelor (Оctоmbriе, Lеnin).
Sprе sfârşitul dеceniului al treilea din secolul XX Еditurа dе Stаt а Mоldоvеi girează cu grijă apariția noilor etaloane estetice. Debutează cu poezie Constantin Cоşărău (Pоеzii), Teodor Mаlаi (Оţеlul viu), Mihai Аndriеscu (Pоеzii), Petru Crucеniuc (În rаzеlе viеţii), Simion Mоspаn (Glаs tânăr), Fiodor Pоnоmаri (Cucоаnа şi аrgаtul) și proză scurtă (pоvеstiri şi schiţе semnate dе Dumitru Milеv În zоri dе zi și Viеspilе încă bâzâiе sau Nichita Mаrcоv cu ale sale Pаnаghiicа și Sprе viaţă nоuă). S. Lеhtţir (Cоdreanu) şi I. Rоm-Lеbеdеv (Hаiducii) mimează începutul prеlucrărilor fоlclоrice în drаmаturgia mоldоvеnească. Totodată sunt susținute încercările de critică litеrаră (culеgerile Întrеbări litеrаrе dе I. Vаinbеrg şi S. Lеhtţir.
Noua limbă literară moldovenească, derivată din graiul transnistrean prin grija ideologilor de la Kremlin, trebuia să difere cu orice preț de limba literară română de la București, chiar dacă nu putea evita esența câmpului estetic „genidentic”13. Lingvistul și scriitorul I. D. Ceban și prozatorul Ion Cana, ambii transnistreni, vor deveni promotorii ardenți ai preluărilor directe de slavisme, calchieri semantice și sintactice din limba rusă și folclorizare primitivă, de altfel confirmarea acestei realități va veni câțiva ani mai târziu printr-un proces-verbal al Conducerii Uniunii Scriitorilor Sovietici (Moscova), din 1 decembrie 1948, având pe ordinea de zi și rubrica „Despre situația de la Uniunea Scriitorilor din R.S.S.M.”14. Raportorii-delegați, scriitorii moscoviți Altman și Gorbatov, aveau misiunea de a aplana conflictul lingvistic cultural iscat între basarabeni și transnistreni15. Ultimul declară pe șleau că: „organizația literară (de la Chișinău, p.n. – I.U.) e cuprinsă de intrigi nemaivăzute, (...) există o luptă între orientări, sunt scriitori sovietici, dar sunt și scriitori antisovietici”16. Același Gorbatov semnalează persecuțiile tinerilor scriitori, printre care George Meniuc, „care până în 1940 a locuit în Basarabia ocupată de români, doi ani la rând este etichetat ca scriitor străin. Actualmente el are 30 de ani și deja de 8 ani trăiește în noul stat sovietic”17.
Scriitorul moscovit sublinia că „Literatura moldovenească este cea mai rudimentară dintre toate literaturile noastre naționale. Ea îi cedează nu doar marii literaturi ruse, ci este inferioară oricărei literaturi din republicile naționale, chiar și celor tinere, cum ar fi lituaniană, letonă și estoniană”18. Nicolai Costenco, în timpul surghiunului pe peninsula arctică Taimâr, stând „ca un Daniil Sihastru, citind și recitind slovă românească”19, le va mărturisi ulterior rudelor sale refugiate la București: „Cât mi-a lipsit, cât mi-a lipsit!... Fiind la Chișinău, am luat câteva cărți prizărite, dar ce sunt ele pe lângă frumoasa noastră limbă românească. Actorii moldoveni pe scena literaturii norodnice sovietice sunt niște clowni și îmi pare bine că nu-s și eu printre ei (...). Moldovenii noștri ca Barschi, Cornfeld, Averbush, Ițic, Ștrul și alți feciori de-ai lui moșul Gheorghe, după ce s-au ridicat la rangul de noi dija sântem clasicii R.S.S.M.20, i-au recrutat în rândurile lor pe Eminescu(vici) și Alecsandri, pe Negruzzi și Creangă, firește, nerecunoscând în Eminescu autorul poeziei cu genericul: «De la Nistru pân’la Tisa, / Tot românul plânsu-mi-s-a / Că nu mai poate străbate / De-atâta străinătate», și Creangă e bun, fără Nichifor Coțcarul. Dar ce au ei în comun cu Alecsandri și Negruzzi, numai partidul poate să înțeleagă!”21.
Or, „Pe tejgheua literară, / Poezia moldoveană, / O măsoară cu paharul / Ori cu metrul, ca-n dugheană. // Am ajuns ca vreun (Liviu) Deleanu, / Jidănaș din București, / Să devină «uriașul» / Clasicii moldovenești. // (Bogdan) Istru, în Aleea păcii, / Că se teme de război, / Comersant cu minte rece, / Ne vorbește de «eroi». // (Emilian) Bucov, crezi pe Maiakovski, / De-a murit, să-l mai ciupești, / Măsluind pe un Kotovschi, / Laureat să te trezești?”22.
Dincolo de regretabilul atac antisemitic, ironia tragică a istoriei va face ca scriitorul basarabean să-și ducă el însuși viața ca un marran23, nici câine-nici ogar, fiind suspectat de către autoritățile de la Moscova că ar avea ceva de ascuns mereu24.
Într-un mod similar se desfășoară activitatea culturală în alte spații românești extrateritoriale. O confruntare, fie și superficială, cu bagajul cultural primar i-a deschis drumul literaturii basarabene postbelice, perfect valabilă, chiar dacă uneori pare ininteligibilă.
Vom invoca aici volumul liric în limba aromână Njicâ antolghii (Skopje, Macedonia, 1977), semnat de scriitoarea și plasticiana Vanghea Mihanj-Steryu. Autoarea cărții le propune puținilor cititori să parcurgă „cântits di muljer poetesi Armâni”, adică „poeme scrise de poetesele aromâne”, care scriu „pi limba di dadâ, pi limba Armăneascâ”25. Am selectat două exemple, credem, edificatoare în acest sens:
1. Anita Steryu-Coiciu (Skopje): „Ocljilj ali mami / sunt douâ fântâni / sunt douâ di soari / sunt douâ arâdz di lunâ. // Ocljilj ali mami / sunt douâ scânteali, / tsi ascapirâ stri ohtu / ca dauâ steali. // Ocljilj ali mami / ca doi pulj njilji / sjiljiadzâ ca tserlu / yu shadi mama sum merlu. // Ocljilj ali mami / ma dultsi di njari, / ocljilj ali mami / sunt a mea aveari” (Ocljilj ali mami);
2. Ghena Nacovska (Bituli): „S-armânâ fârâ moarti / numa a tâ pi aestâ carti, / a tu nimâ u scriai / cându ti vidzui, yo, gione! / La aruu nâ shideam / sh-aclo / poala nji umpleam... // Cum gione, nu nâ shteam, / blastem mâri pitricush / câ featâ altâ nu pots s-vrei, / bana tsâ u dai ti antvitsari / sh dorlu a mel noari s-lu shtiy! // Nu vedz – aclo / yu soarli cu loclu s-bashi, / sh-cânva va s-dai diu lilichili / dit câmpul mari, / va tsâ adus aminti / câ numa a ta va-s armânâ / fârâ moarti” (Fârâ moarti).
Cele două poeme de esență naiv-populară ilustrează cu prisosință veridicitatea teoretizărilor transnaționale făcute de către poetul și teoreticianul rus Veaceslav Ivanov: „Cunoaşterea-amintire, așa cum susține Platon, este justificată pe baza poetului, având în vedere că el, în calitatea sa de exponent al conştiinţei naţionale, este în același timp subiectul amintirii populare. Anume prin intermediul lui poporul își amintește de sufletul său vechi”26.
În încheiere ținem să atragem atenția asupra faptului că revirimentul liricii basarabene din anii ’60 − în plin totalitarism sovietic și dezmăț al cenzurii ideologice − se va produce sub formă de „încălzire globală” a conștiinței naționale tot la energia compensatoare a palimpsestului general românesc27. Astfel se va materializa antologic ceea ce Sorin Alexandrescu, în calitatea sa de ilustru emigrant cultural român, numea „discontinuităţile în timp şi spaţiu, contradicţiile: o identitate în ruptură”28.
 
Note
1 К. Маркс, Ф. Энгельс, Сочинения в 26 томах, т. III, Государственное издательство политической литературы, Москва, 1955, с. 507.
2 М. М. Бахтин, Эстетика словесного творчества, Издательство Искусство, Москва, 1979, с. 282-283.
3 А. Пятигорский, Краткие заметки о философском в его отношении к филологическому, în „Philologica”, № 3-4, 1995, с. 127-130.
4 В. С. Библер, Михаил Михайлович Бахтин или Поэтика и культура, Издательство Прогресс, Москва, 1991, с. 76.
5 Ibidem, с. 37.
6 А. Белый, Вместо предисловия / А. Белый, Стихотворения, Берлин, Пб.; М., 1923, с. 5.
7 А. А. Блок, Собр. соч., в 8 т., т. 1, М.; Л., 1960, с. 559.
8 Vasile Luţcan, Ideologii basarabene, în „Viaţa Basarabiei”, 1934, nr. 12, p. 12.
9 Nicolai Costenco, Literatura basarabeană de astăzi, în „Viaţa Basarabiei”, 1937, nr. 5-6, p. 114.
10 Nicolai Costenco, Societatea scriitorilor basarabeni, în „Viaţa Basarabiei”, 1936, nr. 9, p. 95.
11 Cf. articolele-manifeste ale lui Nicolai Costenco (Lumea veche şi lumea nouă, în „Viaţa Basarabiei”, nr. 7-8, 1934; Strigătul unei generaţii, în „Viaţa Basarabiei”, nr. 10, 1934; Generaţie tristă, în „Viaţa Basarabiei”, nr. 8-9, 1938) sau Vladimir Cavarnali (Consideraţii despre scriitorul tânăr, în „Viaţa Basarabiei”, nr. 1-2, 1937).
12 Cf. Nicolai Costenco, Din bezna temniței. Scrisori din Gulag (ediție îngrijită de Costache Costenco), Editura ARC, Chișinău, 2004, 4 martie 1956.
13 Termen utilizat de către Kurt Lewin, membru marcant al gestalt-psihologiei.
14 Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
15 Arhiva de Stat a Federației Ruse în domeniul Literaturii și Artei (RGALI), f. 631, inv. 15, dos. 900, f. 102-109, apud Ana-Maria Plămădeală, Modelul autohton al relației „Artist – Putere” în contextul epocii staliniste, în „Intertext”, nr. 3-4, 2010, p. 20-32.
16 Ibidem, f. 103.
17 Ibidem, f. 105.
18 Ibidem, inv. 7, dos. 30, f. 303.
19 Cf. Nicolai Costenco, Din bezna temniței. Scrisori din Gulag (ediție îngrijită de Costache Costenco), Editura ARC, Chișinău, 2004, 4 martie 1956.
20 O mostră concludentă din „noua limbă” romanico-slavă.
21 Cf. Nicolai Costenco, Din bezna temniței. Scrisori din Gulag (ediție îngrijită de Costache Costenco), Editura ARC, Chișinău, 2004.
22 Cf. Nicolai Costenco, Din bezna temniței. Scrisori din Gulag (ediție îngrijită de Costache Costenco), Editura ARC, Chișinău, 2004, 28 august 1955.
23 E vorba despre sefarzii din Spania convertiți forțat la catolicism colectiv, dar care practicau pe ascuns iudaismul și urmau două morale, atitudini etc.
24 Daniel Lindemberg, Figures d’Israel: L’identite juive entre Marranisme et Sionisme (1648-1998), Hachette Book Group USA, NY, 1997.
25 Păstrez transcripția originală preluată din revista „Convorbiri literare” (Iași), anul CXXXII, nr. 12 (36), 1998, p. 13.
26 В. И. Иванов, Поэт и чернь / В. И. Иванов, Собрание сочинений,в 6 т., т. 1, Брюссель, Fouer oriental Chretien, 1971, с. 713.
27 Manuscris din piele de vacă care, după curățarea prealabilă a straturilor grafice suprapuse, poate fi rescris repetat.
28 Sorin Alexandrescu, Identitate în ruptură: mentalităţi româneşti postbelice, Editura Univers, Bucureşti, 2000.
 
Bibliografie
1. Sorin Alexandrescu, Identitate în ruptură: mentalităţi româneşti postbelice, Editura Univers, Bucureşti, 2000.
2. Arhiva de stat a Federației Ruse în domeniul Literaturii și Artei (RGALI), f. 631, inv.15, dos. 900, f. 102-109.
3. „Convorbiri literare”, Iași, anul CXXXII, nr. 12 (36), 1998.
4. Nicolai Costenco, Din bezna temniței. Scrisori din Gulag (ediție îngrijită de Costache Costenco), Editura ARC, Chișinău, 2004.
5. Nicolai Costenco, Literatura basarabeană de astăzi, în „Viaţa Basarabiei”, 1937, nr. 5-6.
6. Daniel Lindemberg, Figures d’Israel: L’identite juive entre Marranisme et Sionisme (1648-1998), Hachette Book Group USA, NY, 1997.
7. Vasile Luţcan, Ideologii basarabene, în „Viaţa Basarabiei”, 1934, nr. 12.
8. Ana-Maria Plămădeală, Modelul autohton al relației „Artist – Putere” în contextul epocii staliniste, în „Intertext”, nr. 3-4, 2010.
9. М. М. Бахтин, Эстетика словесного творчества, Издательство Искусство, Москва, 1979.
10. А. Белый, Вместо предисловия / А. Белый, Стихотворения, Берлин, Пб.; М., 1923.
11. В. С. Библер, Михаил Михайлович Бахтин или Поэтика и культура, Издательство Прогресс, Москва, 1991.
12. А. А. Блок, Собрание сочинений, в 8 т., т. 1, М.; Л., 1960.
13. В. И. Иванов, Поэт и чернь / В. И. Иванов, Собрание сочинений, в 6 т., т. 1, Брюссель, Fouer oriental Chretien, 1971.
14. К. Маркс, Ф. Энгельс, Сочинения, в 26 томах, т. III, Государственное издательство политической литературы, Москва, 1955.
15. А. Пятигорский, Краткие заметки о философском в его отношении к филологическому, în„Philologica”, № 3-4, 1995.
16. Литература Молдавии, http://dic.academic.ru/dic.nsf/ruwiki/136664.
17. Молдавская литература, http://dic.academic.ru/dic.nsf/enc_literature/3130/%D0%9C%D0%BE%D0%BB%D0%B4%D0%B0%D0%B2%D1%81%D0%BA%D0%B0%D1%8F
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog