Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LECŢIILE ISTORIEI

Pagini de istorie recentă a Armeniei (2002-2005) (II)

Dorin CIMPOEŞU

Alte articole de
Dorin CIMPOEŞU
Revista Limba Română
Nr. 6, anul XXIV, 2014

Pentru tipar

Deteriorarea relaţiilor Armeniei cu organismele pan-europene
Încălcările grave înregistrate în timpul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, precum şi acuzaţiile opoziţiei de falsificare a rezultatelor acestora, au determinat organismele europene, respectiv Co.E., OSCE şi UE, să constate că Armenia nu a respectat normele internaţionale referitoare la alegerile democratice, ceea ce reprezenta o mare dezamăgire, deoarece alegerile libere şi echitabile constituie baza democraţiei şi a statului de drept9.
Datorită acestei situaţii, relaţiile Armeniei cu instituţiile pan-europene au intrat într-o perioadă dificilă, cu consecinţe directe atât asupra conlucrării cu acestea, cât şi asupra imaginii ţării pe plan extern.
Impactul imediat al acestor raporturi s-a simțit când, la sesiunea de vară a APCE, Bernard Schreiner, raportorul pentru Armenia, a propus nerecunoaşterea mandatelor noilor membri ai delegaţiei naţionale armene la Co.E.
O poziţie similară a adoptat AP a OSCE faţă de Armenia, la sesiunea care a avut loc în Olanda. Astfel, vicepreşedintelui Adunării Naţionale de la Erevan, Vahan Hovhanessian, i s-a refuzat dreptul la cuvânt în A.P., iar celui de-al doilea membru al delegaţiei armene, reprezentant al opoziţiei, i s-a acordat numai dreptul de vot deliberativ.
 
Evoluţia situaţiei politice interne după alegeri
Dinamica situaţiei politice interne din Armenia a fost strâns legată de raportul de forţe rezultat în urma alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, care au avut loc în prima jumătate a anului 200310.
Preşedintele Robert Kocharyan şi partidele din anturajul său au reuşit să se menţină la putere pentru încă un mandat, cu preţul unor încălcări grosolane ale standardelor democratice în timpul alegerilor, sancţionate aspru de organismele euroatlantice, care, luând hotărârea monitorizării, în continuare, a Armeniei, au cerut autorităţilor de la Erevan să modifice legislaţia existentă şi să reformeze sistemul electoral, până la următoarele alegeri (2007).
Pentru prima dată în istoria post-sovietică a Armeniei, opoziţia politică a reuşit să intre în Parlament (Adunarea Naţională) şi să constituie două grupuri parlamentare, „Dreptate” şi „Unitatea Naţională”, care, deşi erau reduse numeric (24 de deputaţi) şi exprimau opinii diferite, aveau posibilitatea să se facă auzite pe arena politică internă şi internaţională.
Confruntarea dintre putere şi opoziţie s-a accentuat, în primele luni ale anului 2004, fiind influenţată şi de victoria revoluţiei portocalii din Georgia.
Opoziţia a repus în Parlament problema votului de încredere în şeful statului, iniţiativa sa fiind respinsă de către coaliţia majoritară, ceea ce a determinat-o să ia decizia boicotării lucrărilor Adunării Naţionale pe termen nelimitat. Concomitent, opoziţia a acţionat pentru diversificarea formele de protest, organizând frecvent mitinguri în teritoriu, în scopul înlăturării puterii „nelegitime”.
 
Strategia de luptă a opoziţiei pentru schimbarea puterii
Obiectivul declarat al opoziţiei, în special al celei parlamentare, îl reprezenta înlăturarea puterii şi reinstaurarea ordinii constituţionale, prin organizarea de alegeri libere şi democratice, înainte de termen.
Realizarea obiectivului propus era posibilă prin organizarea unui referendum de încredere în şeful statului, care ar fi trebuit să aibă loc până la 16 aprilie 2004, în conformitate cu hotărârea Curţii Constituţionale, adoptată la scurt timp după alegerile prezidenţiale, în contextul unor mari demonstraţii populare.
Pentru reuşita acestui demers, Blocul „Dreptate” avea nevoie de sprijinul larg şi activ al populaţiei, sens în care a fost anunţată reluarea mitingurilor în Erevan şi în teritoriu, pentru a le explica cetăţenilor planul şi modalităţile de schimbare a puterii.
Conform aşteptărilor opoziţiei, majoritatea parlamentară a respins, la 2 februarie 2004, cu 81 de voturi pentru şi 4 împotrivă, iniţiativa legislativă a grupului parlamentar „Dreptate” privind amendarea „Legii despre referendum”, care să permită organizarea unui plebiscit de încredere în şeful statului.
După votul negativ din Parlament privind referendumul de încredere, deputaţii celor două grupuri parlamentare ale opoziţiei au hotărât sa boicoteze lucrările Adunării Naţionale pentru un timp nelimitat, ceea ce marca începutul unei grave crize politice în Armenia. Decizia a fost anunţată printr-o Declaraţie comună, dată publicităţii la 3 februarie 2004.
Pe lângă boicotarea şedinţelor Legislativului, cele două forţe ale opoziţiei parlamentare au anunţat că vor relua şi mitingurile de protest în teritoriu, prima mare manifestare fiind organizată la 19 februarie 2004, în capitala regiunii Armavir, din apropierea Erevanului.
Printre alte forme de protest, opoziţia preconiza nesupunerea civică şi blocarea principalelor şosele.
 
Cronica unei revoluţii anunţate
Boicotarea lucrărilor parlamentare de către cele două grupuri ale opoziţiei a continuat, în ciuda eforturilor conducerii Parlamentului de a realiza, pe calea dialogului, o reconciliere între majoritatea şi minoritatea parlamentară11.
Opoziţia şi-a concentrat activitatea, în special asupra organizării de întâlniri frecvente cu populaţia din teritoriu, pentru a lua pulsul acesteia, pentru a o sensibiliza şi a obţine sprijinul necesar în vederea declanşării acţiunilor de înlăturare a clanului Karabahian (preşedintele Robert Kocharian şi ministrul apărării, Serzh Sargsian) de la conducerea Armeniei.
La mitingurile opoziţiei, care se desfăşurau într-un climat relativ paşnic, participau, de regulă, între 500 şi 3.000 de persoane, în funcţie de ponderea populaţiei din localităţile în care acestea erau organizate.
Discursurile liderilor Blocului „Dreptate” erau axate, îndeosebi, pe acuzele aduse puterii privind „asasinatele politice” ai căror autori nu fuseseră încă descoperiţi, actul terorist din Parlament (27 octombrie 1999), fraudarea alegerilor din 2003, privatizarea dubioasă a unor obiective economice de importanţă strategică, creşterea accentuată a preţurilor la produsele de primă necesitate, situaţia social-economică deplorabilă şi gradul de sărăcie avansat (87% din populaţie), polarizarea socială accentuată, calităţile morale îndoielnice ale unor responsabili politici şi altele.
Imaginea participanţilor la întâlnirile opoziţiei era dezolantă: oameni cu haine rupte, fără paltoane, desculţi, flămânzi etc. Aceştia nu protestau numai împotriva situaţiei foarte proaste în care trăiau, ci pur şi simplu din disperare.
Aripa radicală a Blocului „Dreptate”, reprezentată de Partidul Republica, condus de Albert Bazeyan şi Aram Sarkisian, adversarii cei mai aprigi ai clanului Karabahian, chema la declanşarea revoluţiei democratice, susţinând că schimbarea puterii era o chestiune de săptămâni.
A fost fixat chiar şi un termen-limită de înlăturare a puterii: 13 aprilie 2004. Acţiunile efective urmau să aibă loc în perioada 9-12 aprilie 2004.
Tactica opoziţiei consta în pichetarea pe termen nelimitat a sediului Preşedinţiei de către mii de demonstranţi, veniţi din teritoriu şi din Erevan, şi ţinerea acestuia sub asediu, până la obţinerea demisiei preşedintelui Robert Kocharian.
Opoziţia a anunţat că luptă împotriva autorităţilor numai prin mijloace paşnice, întrucâtse temea că puterea putea recurge la forţă. Astfel, în cadrul mitingurilor, liderii acesteia au făcut apeluri repetate la forţele de ordine să nu se ridice împotriva poporului şi să nu se opună curentului, deoarece vor suporta consecinţele.
În ciuda apelurilor la calm ale liderilor, la mitingul de la Gyumri, al doilea oraş ca mărime din Armenia, care a avut loc la 28 martie 2004, s-au produs încăierări între simpatizanţii opoziţiei şi cei ai puterii, soldate cu arestări şi deschiderea de dosare penale împotriva unor activişti ai Blocului „Dreptate”. Represiunile autorităţilor au continuat şi în zilele următoare, 50 de membri ai Partidului Poporului şi 47 ai Partidului „Unitatea Naţională” fiind molestaţi şi reţinuţi de politie, fără mandate de arestare. Printre aceştia s-a aflat şi Suren Soureniants, membru al Biroului Politic al Partidului Republica.
După depăşirea unor disensiuni şi dispute privind tactica de luptă împotriva puterii, cei doi lideri ai opoziţiei parlamentare, Stepan Demirchian şi Artashes Geghamian, au reuşit să ajungă la un consens şi la 5 aprilie 2004 au apărut împreună la o conferinţă de presă, declarând că forţele politice pe care le reprezentau se vor întâlni cu alegatorii, la 9 aprilie 2004, orele 16:00, în Piaţa Libertăţii din Erevan, în cadrul unui miting naţional, al cărui obiectiv fundamental era înapoierea puterii poporului.
Cu o zi înainte de mitingul la nivel naţional cu alegătorii, Robert Kocharian a acordat un interviu postului public de televiziune „Armenia 1”12. Acesta s-a constituit într-un avertisment dat oponenţilor politici în legătură cu tensionarea situaţiei interne, arătând că apelurile la violenţă erau, în primul rând, un pericol pentru opoziţia însăşi, putându-se întoarce împotriva ei ca un bumerang.
Şeful statului a recunoscut că evenimentele din Georgia au influenţat evoluţia situaţiei politice din Armenia, însă condiţiile erau diferite.
Pe de altă parte, la 8 aprilie 2004, Artur Baghdasarian, preşedintele Parlamentului, a organizat consultări cu liderii opoziţiei, în vederea detensionării situaţiei politice interne, dar acestea au eşuat, întrucât propunerile opoziţiei au fost respinse.
Reprezentanţii opoziţiei considerau că un dialog cu puterea era posibil numai în condiţiile în care aceasta accepta organizarea unui vot de încredere în şeful statului.
 
Apogeul mitingurilor de protest ale opoziţiei împotriva puterii
La 9 aprilie 2004, au început ample mitinguri de protest ale opoziţiei, care vizau înlăturarea preşedintelui nelegitim, organizarea de alegeri libere şi democratice şi scoaterea ţării din criza social-economică în care se afla13.
Piaţa Libertăţii din Erevan a devenit locul preferat de opoziţie pentru organizarea demonstraţiilor de protest, care erau programate în fiecare zi, la orele 16:00.
La mitingurile din 9, 10 şi 12 aprilie 2004, numărul participanţilor a variat între 15 şi 50.000 de persoane, după aprecierile estimative ale organizatorilor. Datele difuzate de autorităţi arătau un nivel de participare mult mai redus. Liderii opoziţiei nu erau mulţumiţi de numărul participanţilor, care era sub nivelul aşteptărilor lor.
Măsurile luate de autorităţi pentru descurajarea simpatizanţilor opoziţiei de a părăsi localităţile de domiciliu şi a veni la Erevan, controalele efectuate în mijloacele de transport în comun şi blocarea căilor de acces spre capitala Armeniei au concurat la limitarea amploarei acestor manifestări.
Au continuat arestările ilegale ale unor şefi de organizaţii locale ale partidelor din opoziţie, inclusiv deputaţi, şi ale altor manifestanţi. Astfel, de la declanşarea acţiunilor şi până la 13 aprilie, au fost reţinute, arestate şi supuse unor anchete peste 250 de persoane, printre care patru deputaţi.
Opoziţia l-a informat pe secretarul general al Consiliului Europei şi pe preşedintele APCE despre încălcarea drepturilor omului şi represaliile politice ale puterii.
Cu ocazia mitingului din 9 aprilie 2004, opoziţia i-a dat coaliţiei majoritare un termen-limită, respectiv până la 12 aprilie, pentru introducerea pe agenda de dezbateri a Parlamentului, a iniţiativei legislative privind modificarea Legii despre referendum şi organizarea referendumului de încredere în şeful statului.
Majoritatea parlamentară a respins ultimatumul opoziţiei şi, implicit, singura posibilitate de dialog pentru detensionarea crizei politice interne.
În noile condiţii, opoziţia a hotărât continuarea acţiunilor de protest, până la obţinerea demisiei autorităţilor.
Mitingul din 12 aprilie 2004 s-a transformat într-un marş al demonstranţilor din Piaţa Libertăţii până la sediul Preşedinţiei. Manifestanţii au fost aşteptaţi de un dispozitiv de ordine impresionant, care i-a împiedicat să se apropie de Preşedinţie şi de clădirea Parlamentului.
Liderii opoziţiei au cerut preşedintelui Adunării Naţionale să vină în mijlocul demonstranţilor pentru a discuta cu poporul, au solicitat şefului poliţiei să dea explicaţii privind blocarea accesului spre Preşedinţie, iar posturilor TV să le aloce timpi de antenă în direct. Apelurile acestora au fost fie respinse, fie ignorate. Conducerea Parlamentului a hotărât sistarea şedinţelor în plen ale Adunării Naţionale din săptămâna respectivă.
Marşul s-a încheiat fără rezultate, organizatorii cerând demonstranţilor să rămână în stradă şi peste noapte. Ulterior, au intervenit în forţă structurile de ordine, manifestanţii fiind dispersaţi, iar bulevardul Bagramian redeschis circulaţiei. Au fost efectuate, din nou, arestări în rândul organizatorilor, ziariştilor şi al demonstranţilor. Sediile Partidului „Republica” şi Partidului „Unitatea Naţională” au fost percheziţionate, fără mandate, au fost reţinuţi trei deputaţi pentru cercetări, unul dintre aceştia fiind acuzat de deţinere ilegală de arme. Mai multe persoane au fost rănite în timpul ciocnirilor, inclusiv din rândul poliţiştilor.
După dispersarea manifestanţilor şi arestările operate în rândul acestora, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a declarat că autorităţile armene vor lua toate măsurile necesare, stipulate de lege, pentru a preveni eventuale noi manifestări de extremism politic14.
Potrivit declaraţiilor acestuia, vina pentru cele întâmplate o purta opoziţia, care a adoptat o atitudine agresivă, a lansat apeluri pentru schimbarea prin forţă a puterii şi a organizat mitinguri şi acţiuni neaprobate de autorităţile competente.
 
Continuarea demonstraţiilor de protest, concomitent cu tentativele de dialog putere – opoziţie
La 16 aprilie 2004 a avut loc un nou miting organizat de opoziţia reunită15.
Potrivit organizatorilor, participarea ar fi fost de circa 15.000 de persoane, în timp ce ziarele estimau numărul acestora la 5.000. Liderii opoziţiei au reluat, în discursurile lor, tema plecării lui Robert Kocharian şi a acoliţilor săi şi restaurarea ordinii constituţionale în Armenia. Aceştia au respins orice formă de dialog cu puterea, până când nu vor fi pedepsiţi cei vinovaţi de fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2003 şi de reprimarea demonstraţiei din 12/13 aprilie 2004.
Cu o zi înainte, cele trei partide care compuneau coaliţia de guvernare au dat publicităţii o declaraţie prin care cereau opoziţiei să vină la masa tratativelor, dialogul politic neavând o altă alternativă.
Coaliţia de guvernământ sublinia faptul că politica ireconciliabilă a opoziţiei putea avea consecinţe periculoase pentru ţară. Refuzul dialogului din partea opoziţiei nu făcea decât să reducă posibilităţile politice de relaxare a situaţiei interne din Armenia.
La o întâlnire cu ziariştii, preşedintele Robert Kocharian a afirmat că nu se putea permite ca 1% din populaţie să inducă în eroare întreaga comunitate armeană şi să determine autorităţile să accepte măsuri populiste, care pot fi „catastrofale” pentru ţară.
Şeful statului a avertizat că răspunsul autorităţilor la acţiunile opoziţiei va fi adecvat naturii acestora. Singura ieşire din situaţia rămasă era reîntoarcerea deputaţilor opoziţiei la îndatoririle lor de parlamentari, fără nicio precondiţie.
La 21 aprilie 2004, a avut loc un nou miting al opoziţiei unite, la care au participat între 7.000 şi 12.000 de persoane.
Discursurile liderilor opoziţiei au fost axate pe aceeaşi temă a demisiei şefului statului. S-a cerut, de asemenea, să fie demişi procurorul general şi ministrul apărării, „vinovaţi” de deschiderea dosarelor penale împotriva Blocului „Dreptate” şi falsificarea alegerilor prezidenţiale din 2003.
Blocul „Dreptate” a acceptat propunerea preşedintelui Parlamentului, Artur Baghdasaryan, de a participa la consultări politice cu majoritatea parlamentară, ceea ce constituia primul pas spre dialog între putere şi opoziţie16.
Respingând acuzele puterii că nu acceptă dialogul politic, liderii Blocului s-au întâlnit, la 26 aprilie 2004, cu reprezentanţii coaliţiei de guvernământ.
În cadrul primei runde de consultări, deputatul Victor Dallakyan, secretarul Blocului, a prezentat un document care cuprindea zece propuneri, de a căror realizare depindea crearea condiţiilor pentru a se ajunge la organizarea referendumului de încredere în şeful statului şi la realizarea consensului civic.
Şeful grupului parlamentar al Partidului Republican, Galust Sahakyan, considera că formularea celor zece propuneri ale opoziţiei era părtinitoare şi inacceptabilă. Dacă aceasta va fi schimbată, s-ar putea constitui o bază de discuţii, întrucât propunerile, în principiu, erau realizabile.
După două runde de negocieri, reprezentanţii opoziţiei s-au retras de la consultări, sub pretextul că majoritatea parlamentară nu a luat în considerare două dintre propunerile sale, respectiv dreptul la circulaţia liberă a persoanelor şi amânarea dezbaterilor la proiectul de Lege privind întrunirile publice (adoptat în a treia şi ultima lectură, la şedinţa din 28 aprilie 2004 – n.n.).
La 27 aprilie 2004, a avut loc o nouă demonstraţie de protest a opoziţiei în Piaţa Libertăţii din Erevan. La aceasta au participat circa 12.000 de persoane.
Vorbitorii au arătat că opoziţia dădea puterii un nou termen, de o săptămână, pentru a satisface revendicările avansate. Secretarul Blocului „Dreptate” a făcut apel la populaţie să se alăture luptei împotriva transformării Armeniei într-un „stat poliţienesc”.
Aramazd Zakaryan, membru al Consiliului Politic al Partidului Republica, arestat la 11 aprilie 2004, a intrat în greva foamei. Acesta era acuzat de instigare la schimbarea puterii prin violenţă şi calomnii la adresa oficialilor. Secretarul de presă al Ministerului Justiţiei a declarat că starea sănătăţii lui Zakaryan era normală.
 
APCE somează Armenia să-şi îndeplinească angajamentele asumate
Potrivit unui raport discutat în şedinţa plenară a APCE, la 28 aprilie 2004, Armenia trebuia să îndeplinească angajamentele asumate odată cu intrarea în Consiliul Europei, până la sesiunea din vară a Parlamentului European şi să îmbunătăţească situaţia politică internă. Altfel, urmau să fie aplicate sancţiuni care puteau consta în revizuirea statutului delegaţiei naţionale armene la APCE17.
Printre altele, se cerea autorităţilor să nu obstrucţioneze întrunirile publice şi să se abţină de la măsuri care aduceau atingere libertăţilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Se solicita oficialităţilor, în acelaşi timp, să efectueze investigaţii transparente privind încălcarea drepturilor omului în timpul evenimentelor recente, inclusiv atacurile împotriva ziariştilor şi să informeze Consiliul Europei asupra măsurilor legale luate împotriva vinovaţilor.
Raportul se pronunţa, totodată, pentru eliberarea persoanelor arestate sub motivul participării la mitinguri şi încetarea detenţiilor administrative, concomitent cu modificarea legislaţiei existente în materie.
 
Calmarea relativă a situaţiei interne
Blocul „Dreptate” şi Partidul „Unitatea Naţională” au dat publicităţii o declaraţie prin care îşi exprimau disponibilitatea de a începe un dialog cu autorităţile, îndeosebi cu preşedintele Robert Kocharian şi prim-ministrul Andranik Margarian. Reacţia opoziţiei era, desigur, şi o urmare a recentei Rezoluţii a APCE18.
Potrivit declaraţiei, opoziţia intenţiona să accepte propunerea preşedintelui Parlamentului, Artur Baghdasaryan, de a relua consultările politice, la 6 mai 2004.
Anterior, opoziţia anunţase că va înceta acţiunile de protest în Erevan, pentru o perioadă de 10 zile, „pentru a da posibilitatea autorităţilor să pună în practică cerinţele Parlamentului European”. Liderii opoziţiei nu excludeau însă organizarea unor noi demonstraţii ale simpatizanţilor săi în regiuni.
În cadrul primei runde de consultări, după reprimarea demonstraţiei din 13 aprilie 2004, opoziţia şi coaliţia de guvernământ au ajuns la un acord privind continuarea dialogului început şi stabilirea unei agende de probleme.
Declaraţia comună, semnată de reprezentanţii celor două părţi, sublinia necesitatea creării unui nou climat politic în ţară.
Viktor Dallakian, secretarul Blocului „Dreptate”, a declarat că s-a convenit găsirea unei formule convenabile ambelor părţi privind organizarea referendumului de încredere în şeful statului, care va fi introdusă pe agenda consultărilor.
 
Hărţuirea opoziţiei de către putere continuă
Blocul de opoziţie „Dreptate” a dat publicităţii o declaraţie, prin care arăta că autorităţile armene ignorau, în continuare, Rezoluţia APCE, efectuând noi arestări administrative în rândul membrilor opoziţiei19.
După mitingul de protest din 21 mai 2004, 16 persoane au fost condamnate la diferite pedepse administrative, în cadrul unor proceduri judiciare de urgenţă, care nu au durat mai mult de zece minute.
Într-o declaraţie comună, semnată de Blocul „Dreptate”, Partidul „Unitatea Naţională” şi Partidul Comunist din Armenia, se preciza că „măsurile represive luate de regimul Kocharian nu puteau suprima lupta poporului pentru dreptate şi demnitate”20.
 
Prima etapă a luptei pentru statul de drept a luat sfârşit
La 4 iunie 2004, a avut loc un nou miting de protest al opoziţiei, neaprobat de Primărie.
Numărul participanţilor a fost de circa 15.000, după datele organizatorilor şi 7.000, potrivit autorităţilor.
Aram Sargsian, unul dintre liderii opoziţiei, a precizat că opoziţia nu va stopa acţiunile de protest decât „în cazul unui război cu Azerbaidjanul”.
Stepan Demirchian, liderul Blocului „Dreptate”, a declarat, la mitingul din 16 iunie 2004, că opoziţia nu va renunţa la demonstraţiile de protest şi va continua lupta pentru dreptate, „până la victoria finală”21.
Aram Sargsian, liderul Partidului „Republica”, a afirmat, la acelaşi miting, că „Astăzi, prima etapă a programului naţional de luptă pentru restabilirea legii şi ordinii în ţară a luat sfârşit. Acum avem nevoie să ridicăm un nou val de proteste, mai puternic, care va duce, cu siguranţă, la victoria finală”.
La acest ultim miting de protest au participat doar 600 de persoane!
 
Alocuţiunea preşedintelui Robert Kocharian, la sesiunea de vară a APCE
Preşedintele Armeniei a rostit, la 23 iunie 2004, o alocuţiune în plenul sesiunii de vară a APCE22.
Referindu-se la criza politică internă, acesta a declarat că „Opoziţia, încurajată de rezultatele «revoluţiei portocalii» din Georgia, a încercat să aplice un scenariu similar în Armenia, unde realităţile erau diferite de cele din ţara vecină.
Istoria a demonstrat, în multe rânduri, că inspiraţia venită din partea unor revoluţii străine nu duce niciodată la rezultatele scontate.
Pentru a atrage atenţia asupra sa, opoziţia a organizat demonstraţii de protest, a chemat la nesupunere civică, ceea ce a obligat poliţia să intervină pentru restabilirea ordinii publice, fără a aduce prejudicii semnificative participanţilor.
Asemenea operaţiuni ale poliţiei sunt întotdeauna regretabile, însă autorităţile au obligaţia să protejeze societatea de extremismul politic.
Partidele care compun coaliţia de guvernare au făcut oferte repetate opoziţiei pentru cooperare, pentru dialog, însă acestea au fost respinse.
Obligaţiile Armeniei faţă de Consiliul Europei cad atât în sarcina autorităţilor, cât şi a opoziţiei şi regret că unii deputaţi ai opoziţiei au atras APCE în discuţii de natură să ducă la discreditarea coaliţiei de guvernământ. Sunt convins că nu Consiliul Europei este locul cel mai bun pentru acest lucru, ci Parlamentul naţional”.
 
Eşecul luptei opoziţiei împotriva puterii
Viktor Dalakian, secretarul Blocului „Dreptate”, a declarat că opoziţia va continua, în timpul vacanţei parlamentare din 2004, întâlnirile cu alegătorii, atât la Erevan, cât şi în teritoriu23.
Potrivit opiniei sale, mişcarea naţională iniţiată de opoziţia unită era un proces cu mai multe etape. Pe timpul verii, partidele de opoziţie îşi vor realinia forţele şi îşi vor întări structurile regionale, care vor juca un rol decisiv în noul val de demonstraţii, preconizat să aibă loc în lunile septembrie-octombrie 2004.
Deşi a continuat să boicoteze lucrările Parlamentului, în sesiunea de toamnă a anului 2004, până la începutul anului 2005, acţiunile opoziţiei au intrat într-un con de umbră. Mai mult, unele forţe politice extraparlamentare şi o parte a opiniei publice au pus eşecul Blocului „Dreptate” şi al Partidului Unitatea Naţională pe seama absenţei unui program al opoziţiei unite şi a lipsei de fermitate a liderilor acesteia în confruntarea cu puterea.
După o pauză de peste opt luni, opoziţia parlamentară şi-a anunţat intenţia de a relua lupta, în primăvara lui 2005, pentru restaurarea „ordinii constituţionale”.
Atât Blocul „Dreptate”, cât şi Partidul Unitatea Naţională preconizau să reînceapă aşa-zisele întâlniri cu alegătorii în teritoriu şi în Erevan în următoarele două luni.
De data aceasta însă cele două forţe au anunţat că vor acţiona separat. La 19 februarie 2005, Artashes Geghamian, preşedintele Partidului Unitatea Naţională, a declarat, în mod unilateral, că formaţiunea sa se considera liberă de înţelegerile încheiate în 2004 cu Blocul „Dreptate”, ceea ce însemna, de fapt, o încetare a cooperării cu acesta în lupta pentru înlăturarea regimului din Armenia.
Reacţiile liderilor „Dreptate” faţă de schimbarea apărută în poziţia lui Artashes Geghamian nu s-au lăsat aşteptate. Astfel, Vazgen Manukyan a arătat că, dacă „Geghamian se simte destul de puternic să înfăptuiască revoluţia de unul singur, Blocul îl va urmări cu mare atenţie”.
Potrivit lui Geghamian, „revoluţia”, concepută ca o „largă mişcare populară”, era inevitabilă în Armenia, deoarece „răbdarea poporului s-a epuizat şi acesta se va ridica” împotriva puterii, printre cauze fiind enumerate înfometarea populaţiei, generalizarea corupţiei, dezordinile produse de elementele criminale şi eşecurile înregistrate de autorităţi în politica internă şi externă.
Blocul „Dreptate”, spre deosebire de Partidul Unitatea Naţională, a declarat că va continua să acţioneze într-un cadru legal, pentru îndepărtarea regimului lui Robert Kocharian. Stepan Demirchian, liderul Blocului, evita să folosească noţiunea de revoluţie, optând pentru formula „restaurarea ordinii constituţionale”, realizată numai pe cale paşnică, pentru a nu șoca populația.
Din păcate, evoluţia ulterioară a evenimentelor a arătat că separarea drumurilor celor doi lideri ai opoziţiei a făcut ca demersurile politice preconizate de aceştia să rămână doar la stadiul de deziderat.
 
Note
9 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 373, din 11 iulie 2003, filele 1-2.
10 AMAE, Raport-analiză a Ambasadei României la Erevan privind evoluţia situaţiei politice interne, nr. 349, din 17 martie 2003, filele 1-11.
11 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 500, din 2 aprilie 2004, filele 1-3.
12 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 509, din 9 aprilie 2004, filele 1-2.
13 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 527, din 13 aprilie 2004, filele 1-2.
14 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 531, din 15 aprilie 2004, filele 1-3.
15 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 536, din 16 aprilie 2004, filele 1-2.
16 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 559, din 27 aprilie 2004, filele 1-3.
17 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 560, din 29 aprilie 2004, filele 1-3.
18 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 601, din 6 mai 2004, filele 1-2.
19 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 691, din 26 mai 2004, filele 1-3.
20 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 768, din 7 iunie 2004, filele 1-2.
21 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 787, din 18 iunie 2004, filele 1-2.
22 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 815 din 25 iunie 2004, filele 1-3.
23 AMAE, Infograma Ambasadei României la Erevan, nr. 819, din 30 iunie 2004, filele 1-2.
 
 
* Continuare. Partea I în nr. 5, 2014, p. 167-176.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog