Limba este sufletul unui popor


Ultima mea întâlnire cu Grigore Vieru: la Academia Română, era în primele rânduri, i-am întins mâna, iar el m-a îmbrățișat. La scurt timp după această întâlnire, a murit.
Pentru mine, cuvântul-cheie al poeziei sale, al vieții sale, este MAMA. Mitul mamei revine obsedant în poezia sa: „Ea se șterge cu mâna / De sudoare şi mit, / Coperind cu țărână / Chipul său ostenit”; „Ușoară, maică, ușoară, / C-ai putea să mergi călcând / Pe semințele ce zboară / Între ceruri şi pământ! / În priviri c-un fel de teamă, / Fericită totuși ești – / Iarba știe cum te cheamă, / Steaua știe ce gândești.”; şi chiar a sa Ars poetica tot la mama trimite: „Merg eu dimineața în frunte, / Cu spicele albe în brațe / Ale părului mamei. / Buzele mamei, făptura mamei, chipul mamei...”.
Mi-au revenit toate acestea în minte recent, când revista „Esquire” m-a invitat să vorbesc despre mentorii mei. Mai răspunsesem de multe ori la întrebări de acest fel. Răspunsul meu se referea la cei care mă formaseră profesional, la profesorii mei şi la profesorii profesorilor mei. Ulterior începusem să-i adaug, pe lista mentorilor mei, şi pe unii dintre foștii mei discipoli, care deveniseră pentru mine un izvor de înțelepciune. Dar acum îmi dau seama că principalul şi primul meu mentor a fost şi este mama mea, al cărei al optulea şi ultimul copil i-am fost. Dacă prin „mentor” înțeleg o ființă umană care m-a marcat puternic, atunci realizez că forța şi capacitatea de a mă dărui unei acțiuni educaționale, despre care au mărturisit cei care au contribuit la cărțile Întâlniri cu Solomon Marcus, le-am preluat de la mama mea, care s-a dăruit creșterii celor opt copii ai ei, trebăluind de dimineața devreme până seara târziu, fără a pretinde vreo recompensă.
Da, are dreptate Vieru: „limba unui popor este istoria lui”. Mai mult decât atât, limba este principalul depozitar al culturii unui popor şi în cazul limbii române am încercat să arăt modul în care limba include în germene felul cum percepem spațiul şi timpul, mișcarea şi energia, modul în care gândim logic, modul în care simțim, modul în care facem socoteli şi așa mai departe. Limba unui popor este sufletul său.
 
20.12.2014, București