Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRIGORE VIERU, CETĂȚEAN AL POEZIEI

Un mare patriot

Theodor CODREANU

Alte articole de
Theodor CODREANU
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXV, 2015

Pentru tipar

1. Opera lui Grigore Vieru este, prin excelenţă, una transmodernă, în sensul că poetul nu s-a lăsat decât arareori călăuzit de „complexele de cultură” ale unei perioade literare (citeşte şi mode), lăsându-se, în schimb, înstăpânit de „arhetipuri”, de arhei, în limbajul eminescian, de unde şi fascinaţia pentru Cartea poetului. Altfel spus, Vieru l-a citit toată viaţa, în felul său inconfundabil, pe autorul care i-a dăruit ca moştenire adevărurile esenţiale: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră” şi „Nu noi suntem stăpânii adevărului, ci adevărul e stăpânul nostru”. De aici simplitatea şi profunzimea trăirii creştine la acest scriitor, încât existenţa lui lumească, în pofida păcatelor pe care le-a avut şi el ca om, a fost într-o impresionantă armonie cu opera. Altfel spus, Grigore Vieru îndeplinea cu asupra de măsură exigenţa înaintaşului său care spunea că talente se nasc pe toate drumurile, dar nu şi caractere. Or, Vieru a fost şi un excepţional caracter. Secretul cel mare al gândirii poetice vierene este acel ca prima oară care-i străbate opera. De aceea, i-au rămas străine „simulacrele” postmoderniste, ceea ce i-a „scandalizat” pe închinătorii la mode care, cu dispreţ tâmp, l-au acuzat de „tradiţionalism”, de „paşoptism” etc. Nici vorbă, modernitatea lui vine tocmai din acel ca prima oară ce lucrează şi-n surprinzătorul Formular, care l-a impresionat profund pe un poet precum Alain Bosquet.
2. Postumitatea lui Grigore Vieru arată bine, întrecând chiar şi exigenţele unui Harold Bloom, care spunea că intrarea în canonul literar se conturează abia după două decenii de la dispariţia scriitorului. Iată, revista „Limba Română” de la Chişinău sărbătoreşte cei 80 de ani de la naşterea poetului şi n-a încetat să publice articole despre Vieru din 2009 încoace, apoi i s-au ridicat poetului statui în Basarabia şi în ţară, de la Chişinău şi Iaşi până la Râmnicu Sărat, iar zilele acestea, poetul Ionel Mâcnea-Vetrişanu m-a anunţat că, în cinstea celor 80 de ani, se va dezveli o statuie în satul Vetrişoaia din judeţul Vaslui, dovadă că Grigore Vieru nu e nici pe departe doar bogăţia orăşenilor. Să mai adăugăm Festivalul „Grigore Vieru”, sprijinit de primăriile Chişinău şi Iaşi, dar şi ediţiile postume din opera poetului, monografiile recent publicate, datorate lui Paul Gorban (poet şi eseist de talent din generaţia ’90), părintelui Ioan Ciuntu. Şi să menţionez şi o altă noutate aniversară: în aceste zile, a ieşit de sub tipar cartea tinerei profesoare din judeţul Galaţi Florentina Narcisa Boldeanu – Viaţa şi opera lui Grigore Vieru în exegeza românească de sinteză, teză de doctorat susţinută la Universitatea de Stat din Republica Moldova (Editura Zona literară, Iaşi, 2015).
3. Pariul limbii române, sintagmă dragă pe care Grigore Vieru o grafia cu iniţiale majuscule, vine pe urmele lui Eminescu, deja invocate: „Nu noi suntem stăpânii limbii...”. Or, Vieru a respectat cu sfinţenie această raportare a limbii române la Logosul divin, pentru el limba maternă fiind lăcaşul Fiinţei, ca şi la Hölderlin, Eminescu sau Heidegger. Nu e de mirare că, alături de Al. Mateevici, Victor Teleucă, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija ş.a., Grigore Vieru a închinat Limbii Române versuri de rară adâncime şi trăire sufletească, nemaivorbind de numeroasele lui reflecţii despre limbă. Cu atât mai mult gândurile lui intră în destinul Basarabiei, în istoria acestei palme de pământ românesc. Fiindcă bătălia pentru Limba Română a însemnat supravieţuirea din îmbrăţişarea „frăţească” a gheţurilor siberiene.
4. Într-adevăr, tot în sens eminescian, Grigore Vieru a fost un mare caracter, de unde consistenţa şi persistenţa personalităţii sale în întreg arealul românesc. Cum să interpretezi altfel, de pildă, momentul tragic al morţii sale din ianuarie 2009? Atunci s-a întâmplat un fenomen unic în tot spaţiul românesc, comparabil doar cu moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, despre care Grigore Ureche spune că „l-au îngropat ţara”. Aşa a fost: pe Grigore Vieru „l-au îngropat ţara”, ca pe un adevărat poet naţional, spălând ruşinea de a nu-l fi îngropat la fel pe Eminescu. Ba eu cred că, prin Legământul său cu Poetul, Grigore Vieru a adunat marea aceea de oameni îndureraţi spre a ne aminti, prin tragica, nedreapta lui dispariţie lumească, de celălalt martiragiu, al Basarabiei şi al lui Eminescu, Basarabie despre care nimeni n-a scris mai profund, cum am demonstrat în cartea mea Basarabia eminesciană (Editura Junimea, Iaşi, 2013). Ce altă urmă mai adâncă putea lăsa Grigore Vieru în memoria neamului românesc?
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog