Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Anatol Danilişin. Libertatea şi magia culorii

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXV, 2015

Pentru tipar

Anatol Danilişin aparţine noii generaţii de plasticieni români basarabeni – generaţie ce s-a lansat în torentul vieţii artistice din Republica Moldova acum un deceniu şi, care, o dată cu dispariţia rigorilor cenzurii fostului regim totalitar, a profitat de liberalizarea survenită după 1985 şi a depăşit cu mult, prin activitatea sa, fruntariile ţării de baştină.
De formaţie artistică tradiţională, absolvent al şcolii republicane de arte plastice (actualul liceu „Igor Vieru”) şi a facultăţii de grafică şi pictură a Universităţii de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Anatol Danilişin a evoluat de la o artă esenţialmente realistă (cu mici adieri spre impresionism) spre un abstracţionism de factură romantică, fără a abandona, însă, întru totul motivul sau detaliul figurativ. Observăm acest lucru atât în „marinele” cât şi în „peisajele” sale – peisaje, inspirate de obicei din viaţa rurală familiară plasticianului şi privite, adesea, din perspectiva zborului de pasăre.
Covârşitoare întru înţelegerea metodei de creaţie a artistului este rolul acordat tuşei de culoare, – tuşă, ce în ultimă instanţă creează întreaga textură heterogenă a pânzelor sale. Rapidă, nervoasă, plină de dinamism, aplicată cu pensula sau cu cuţitul, – tuşa în pictura lui Danilişin nu este o categorie auxiliară, menită să asigure fidelitatea desenului sau coloritului. Ea însăşi este desen şi colorit. Ea are viaţa sa proprie, – viaţă transmisă direct atmosferei motivului pictat. De aici provine, probabil, acea afinitate cu stările tranzitorii ale naturii, peisajului, ce emană de la tablourile pictorului. De aici provine acea predilecţie pentru tot ce este în perpetuă schimbare, mişcare, pentru ce este trecător, tranzitoriu, pentru cot ce „pluteşte pe aripile vântului”. De aici provin acei „zmei” aruncaţi în văzduhul transparent sau acele „păsări” sumar profilate, ce „străbat” compoziţii de tipul „Zborului”.
 
Constantin I. Ciobanu, 1996
 
 
Danilişin trece prin mine ca o furtună care a trecut, trece, repet, ca un munte transformat în mare, ca o fată de 16 ani încleştată în grumazul meu de mascul, ca maşina de curse ce aleargă la Monte Carlo dar care, amar destin, nu reuşeşte niciodată să vadă şi cazinourile frumosului regat din cauza prea marii viteze cu care îi străbate şoselele-iepele care trag năvodul cu ciulini din vreun Bărăgan-Bugeac însetat de, cum spuneam, prea multă nemurire într-un Cosmos predestinat morţii, anihilării totale.
Danilişin vine, se duce, ciudat de cristalin spre Europa postmodemiştilor şi, deşi, a pedalat destul bicicleta lui Candinski-Malevici-Pollack, rămâne balcanic, rămâne sud-est european rămâne ţăran din nordul Moldovei, rămâne ucenicul lui Gavriil Uric şi Anastasie Crimca de la care, habar n-am cum 1- a furat pe Matisse şi l-a făcut român...
 
Andrei Vartic, 1995
 
 
Pe vremuri, dedicându-i unul dintre romanele mele, ba chiar mai inserând în carte şi o duzină de reproduceri după abstracţiile, peisajele şi naturile statice plăsmuite de el, argumentându-mi gestul într-un cuvânt aparte, am invitat cititorul să guste şi dintr-un alt limbaj decât cel lingvistic, dintr- un limbaj al culorilor surprinse în nişte clipe sublime – visându-se îndrăgostite de ele însele. De atunci au trecut opt ani şi astăzi constat tot atât de fascinat: culorile lui Anatol din textul aproape că al fiecărei noi compoziţii, care se citeşte nu numai potrivit unor canoane consacrate – de la stânga la dreapta şi de sus în jos, ci şi adesea, sau chiar mai ales, dintr-un centru cromatic (care, de altfel, ca şi în cazul centrului de sferă poate fi oriunde) spre margini, ei bine, culorile sale sunt surprinse în aceleaşi clipe sublime. Însă pe lângă simplitatea lor copleşitoare de altă dată de a fi, ca şi nişte flori, de-a-ntregul doar exterior, acum ele şi-au adâncit şi chiar înmulţit şi dimensiunile lor semantice. Astfel că cele mai fireşti uleiuri şi acuarele dau imaginaţiei noastre o libertate interpretativă ce poate fi comparată cu libertatea pe care o avem ascultând o piesă muzicală.
 
Valeriu Babansky
 
 
La o superficială privire, picturile lui Anatol Danilişin par uşor de încadrat după gustul sau ştiinţa iubitorilor de artă sau a criticilor de specialitate, rareori coincidenţi în opinii. Dacă zăboveşti însă mai mult în fata lucrărilor sale, se produce o veritabila atracţie şi tulburare. Este semnul cel mai limpede al originalităţii şi valorii artistice evidente, pe care-1 impun creaţiile sale oricărui privitor avizat sau simplu iubitor de culoare si de frumuseţe. Fiecare lucrare conţine o implicită invitaţie la dialog sau decriptare, la înţelegere sau contradicţie, în termenii culorii, ai luminii sau întunericului. Măiestria artistului survolează orice impediment tehnic pe care contrastele violente său absenţa unor forme explicite le poate induce.
Sugestia devine astfel primordială, purtând semnificaţiile unui posibil „conţinut”, dar lăsând deplină libertate de „interpretare” privirii şi simţirii vizitatorului. Lipsesc până şi atât de obişnuitele „chei” prin care titlurile mai lungi încearcă să completeze sensul şi înţelesul lucrărilor.
Maestrul Anatol Danilişin este zgârcit la vorbă, dând penelului dreptul primordial în exprimarea universului său atât de complex şi inedit.
 
Giri Trif, 2004
 
 
* * *
Anatol Danilişin s-a născut la 22 mai 1960, în comuna Frasin. Şi-a făcut studiile, în perioada 1972-1979, la Liceul de arte plastice Igor Vieru, iar în 1986-1990 – la Universitatea „Ion Creangă”, Facultatea de grafică şi pictură. Lucrează în calitate de profesor de arte plastice, în localitatea de baştină, în 1987-1990, iar în perioada 1990-1995 – profesor la şcoala orăşenească de arte plastice pentru elevi din Chişinău.
A participat la numeroase expoziţii – la Galeria Brâncuşi, la o expoziţie de grup în Caunas, Letonia (1991), în România – Bucureşti, Vatra Dornei, Bacău, în Ungaria, la Budapesta, în oraşul Viena (Austria), la Paris (Franţa) etc.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog