Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LECŢIILE ISTORIEI

O pagină de zidire naţională şi bisericească: înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei

Ion NEGREI

Alte articole de
Ion NEGREI
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXV, 2015

Pentru tipar

A page of national and religious edification: establishment of Bessarabian Metropolitan Church. The process of unification of Church from Bessarabia with the Romanian Orthodox Church, after the politic union between Prut and Nistru with Kingdom of Romania (27 March 1918), was a sinusoidal one and for a long time. The century of „development” of Bessarabian church within the ecclesiastical structures of Russian Empire had an influence on many aspects of organization and functioning of church life in this zone. After the political union, the civil and ecclesiastical Romanian authorities had to demonstrate more understanding and to manifest great judgment, so, the differences in the organization and functioning of the church on the two sides of Prut gradually disappeared and the clergy and believers from Bessarabia filled them comfortable in the Romanian Orthodox Church. By establishing the Metropolitan Church of Bessarabia (1928) led by the hierarch Gurie Grossu, the Romanian Orthodox church gave satisfaction of a desire of clergy and faithful people from Bessarabia, this act constituting itself as a national and religious edification action.
 
În hotarele de la 1812, Basarabia a avut la început pe scaunul Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, înfiinţată la 1813, pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, iar aceasta din urmă se bucura de cinstea de „mitropolie şi exarhat” doar datorită titularului ei. După plecarea la Domnul a ierarhului, din 1821, eparhia basarabeană a rămas să fie considerată organism bisericesc de gradul II, adică arhiepiscopie. Totuşi, până la 1918, pe scaunul arhiepiscopal de la Chişinău au fost numiţi şi episcopi.
Consecinţele nefaste ale regimului ţarist, instaurat în Basarabia după 1812 (rusificarea, deznaţionalizarea, colonizarea etc.), pe diferite segmente, au fost prezentate cu lux de amănunte în literatura istorică1. În cele ce urmează vom elucida cum s-a manifestat dominaţia ţaristă în Basarabia, pe dimensiune bisericească2. Indiscutabil, la modul general, aceasta s-a impus ca o forţă malefică, dar constatăm că regimul ţarist a avut şi unele consecinţe pozitive asupra vieţii bisericești din Basarabia (dacă, desigur, admitem că o dominaţie străină poate genera consecinţe de asemenea natură). Când vorbim de influențe benefice, avem în vedere păstrarea, cultivarea şi conservarea în rândurile populaţiei basarabene a unui înalt grad de religiozitate. Determinați să găsească un modus vivendi, privaţi de dreptul de a avea instituţii proprii de stat (administraţie, şcoală, justiţie etc.), românii basarabeni au căutat refugiu şi alinarea sufletului în Biserică, unica instituţie care mai păstrase ceva din spiritul naţional. Pe parcursul secolului al XIX-lea, fenomenul respectiv s-a manifestat cu diferită intensitate, în funcție de modul de afirmare a regimului politic. Fenomenul a continuat şi după căderea ţarismului şi Unirea Basarabiei cu România. Părintele Gala Galaction, bun cunoscător al vieţii religioase şi bisericeşti de la noi, numea felul respectiv de manifestare a religiei „ortodoxism basarabean”3. În acest sens, preacucernicul părinte menţiona faptul că „în inima fraţilor basarabeni credinţa strămoşească trăieşte mai curată, mai primitivă, mai dârză..., decât în inima celorlalţi români”4. Vorbind despre „partea cea bună” a înrâuririi bisericii ruse asupra celei din Basarabia, Gala Galaction menţiona că în perioada interbelică Basarabia era „cea mai ortodoxă provincie din ţară”. Aceeaşi realitate a fost sesizată şi de alţi observatori atenţi la fenomenul basarabean. Într-unul din articolele inserate în revista „Biserica Ortodoxă Română” se menţiona: „Moldovanul din Basarabia e mai religios. Religiozitatea lui a rămas, putem spune, neatinsă şi este aceeaşi ca şi acum o sută de ani şi poate mai mare, căci robia lui sub ruşi l-a făcut poate mai religios”5.
Pe măsura conştientizării diferenţelor, în primul rând a celor de ordin naţional, care existau, pe bună dreptate, în cadrul Imperiului Rus, se cristalizează, încă în plină epocă ţaristă, ideea organizării Bisericii din Basarabia într-o structură administrativă autonomă, în frunte cu un ierarh local. Însă în condiţiile regimului autocrat ţarist, această pledoarie a clerului şi credincioşilor din Basarabia era irealizabilă.
În timpul revoluției burghezo-democratice din Rusia, din 1905-1907, opresiunea ţaristă a slăbit întrucâtva. Biserica din Basarabia, fiind păstorită de episcopul Vladimir (1904-1908), un ierarh receptiv la doleanţele moldovenilor în materie bisericească, a agitat ideea ridicării scaunului arhiepiscopal de la Chişinău la treapta de mitropolie. În numele comunităţii creştineşti basarabene, primăria oraşului Chişinău a mijlocit această acţiune şi a făcut demersurile respective către autorităţile în drept, dar fără izbândă6.
Ideea ridicării Bisericii din Basarabia la treapta de mitropolie s-a reactualizat, cu o nouă putere, imediat după revoluţia democratică din Rusia, din februarie 1917. Odată cu căderea monarhiei şi apariţia formelor democratice de organizare a societăţii, s-au pus în discuţie şi problemele de ordin bisericesc. Era evident că, în urma schimbărilor politice, Biserica din Rusia îşi va modifica statutul juridic, lucru care se va întâmpla în toamna anului 1917, prin reactivarea Patriarhiei Ruse.
Liderii mişcării naţionale şi revoluţionare din Basarabia abordează chestiunea bisericească în contextul revendicărilor de ordin politic, administrativ, naţional, cultural etc. Lucru firesc, deoarece, după un veac de asuprire şi întuneric, setea de libertate, de şcoală în limba maternă, de lumină şi adevăr era prea mare. În perioada de dominaţie ţaristă, Biserica din Basarabia, sub presiunea factorilor politici, a fost antrenată în procesul de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băștinașe. În noile condiţii, fruntaşii moldoveni, constituind la începutul lunii aprilie 1917 Partidul Naţional Moldovenesc, elaborează cerinţele moldovenilor în materie bisericească. Aceste obiective se cuprindeau în punctul VI din programul Partidului Naţional Moldovenesc: „Biserica să-şi aibă autonomia ei, adică să se ocârmuiască singură, ea să alcătuiască o mitropolie deosebită, cu arhiereu moldovan în frunte. Preoţii să fie crescuţi în limba moldovenească, toate slujbele bisericeşti să se facă în această limbă”7.
Aşadar, vedem că prevederile programului P.N.M. conţineau cerinţa naţionalizării şi autonomiei Bisericii din Basarabia. Naţionalizarea era concepută prin organizarea vieţii bisericeşti şi a serviciului divin în „limba moldovenească”, iar autonomia – prin scoaterea ei de sub tutela şi apăsarea statului, prin înfiinţarea mitropoliei basarabene, prin alegerea ierarhilor din rândul clerului moldovenesc, prin ocârmuirea (conducerea) Bisericii din Basarabia, prin reprezentanţii clerului şi ai poporului mirean.
La trasarea acestor obiective au contribuit arhimandritul basarabean Gurie Grosu, profesorul ardelean Onisifor Ghibu, alte personalităţi de vază atât din Basarabia, cât şi din afara provinciei pruto-nistrene, aflată la acel moment într-o adevărată efervescență revoluţionară. Obiectivele fixate în programul P.N.M. au fost puse în discuţie la Adunarea Extraordinară a clerului şi a credincioşilor din Eparhia Chişinăului şi Hotinului, desfășurată în zilele de 19-23 aprilie 1917, adunare care a susţinut ideea autonomiei Basarabiei şi, respectiv, autonomia bisericească. Prin intermediul unei delegaţii desemnate de acest forum, hotărârile Adunării Extraordinare au fost aduse la cunoștința ober-procurorului Sinodului Bisericii Ruse. Clerul din Basarabia, animat de dorinţa de dobândire a autonomiei Bisericii şi ridicarea scaunului arhiepiscopal de la Chișinău la treapta de mitropolie – această schimbare se dorea a fi obţinută pe bază canonică –, a cerut de la Guvernul Provizoriu rus şi de la Sfântul Sinod, factori cu drept de decizie în probleme de organizare bisericească, convocarea în cel mai scurt timp posibil a Soborului bisericesc din întreaga Rusie.
Răspunsul ober-procurorului Sfântului Sinod la cerinţele basarabenilor a fost formal: organizarea autonomă a Bisericii din Basarabia s-ar putea realiza doar în cazul în care s-ar introduce mai întâi proiectata autonomie civilă a guberniei; organizarea scaunului mitropolitan la Chişinău poate fi decisă de Soborul bisericesc pan-rusesc, singura autoritate în drept să facă modificări în circumscripţiile bisericeşti.
Cel de-al doilea congres al clerului şi mirenilor din Basarabia, ţinut la Chișinău la 9-10 august 1917, a votat o rezoluţie în care a reiterat dezideratul autonomiei şi dorinţa preoţimii şi a credincioşilor de a ridica scaunul episcopal de la Chișinău la treapta de mitropolie. Hotărârea respectivă stipula: „§2. În fruntea Bisericii Basarabiei autonome se aşază un mitropolit cu doi sau trei episcopi, care vor conduce părţi ale Basarabiei, aleşi de congresul extraordinar al reprezentanţilor clerului ortodox şi mireni. §3. În fruntea Bisericii ortodoxe basarabene trebuie să fie o persoană care să cunoască particularităţile vieţii locale şi să posede limba rusă şi limba majorităţii populaţiei – moldovenească”8.Dar nici de această dată ideea înfiinţării mitropoliei în Basarabia n-a izbândit.
Evenimentele precipitate în toamna-iarna anului 1917-1918, atât la centru, în Rusia, cât şi la periferii, inclusiv în Basarabia, au generat condiţii favorabile doleanţelor basarabenilor nu doar sub aspect politic. Sub raport civil, statutul politic al Basarabiei s-a modificat esenţial la 2 decembrie 1917 prin proclamarea de către Sfatul Ţării al Republicii Populare (Democratice) Moldoveneşti în componenţa preconizatei Republici Federative Democratice Ruse. Momentul politic (proclamarea Basarabiei drept republică ce dispunea de un grad sporit de autonomie, dar mai cu seamă lovitura de stat dată de bolşevici la Petrograd) oferea condiţii pentru rezolvarea chestiunii bisericești.
În noua conjunctură politică, dobândirea autonomiei de către Biserica din Basarabia şi organizarea scaunului mitropolitan la Chișinău a intrat într-o fază decisivă. Pentru o scurtă perioadă de timp, reprezentanţi ai clerului din Basarabia afişează chiar ideea dobândirii autocefaliei de către Biserica din Basarabia. La 18 februarie 1918, la Chişinău s-a întrunit Comisia pregătitoare pentru convocarea Soborului bisericesc local, la care principala chestiune ce urma a fi discutată era reorganizarea Bisericii din Basarabia, inclusiv înfiinţarea mitropoliei. Prin convocarea Soborului bisericesc local, Comisia pregătitoare urma să elaboreze statutul Bisericii basarabene în condiţiile proclamării la 24 ianuarie 1918 a independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti.
O schimbare de esenţă politicăîn spaţiul basarabean s-a produs la 27 martie 1918, când Sfatul Ţării, organul democratic şi reprezentativ al populaţiei dintre Prut şi Nistru, a votat Declaraţia de Unire a Basarabiei (Republicii Democratice Moldoveneşti) cu România. După Unirea Basarabiei cu România ideea înfiinţării unei mitropolii la Chișinău a luat o turnură neaşteptată. Poziţia autorităţilor române centrale (civile şi bisericeşti), precum că prin unirea politică a Basarabiei s-ar fi înfăptuit şi unirea bisericească, respingea din start ideea constituirii unei structuri bisericeşti în Basarabia, atât de mult râvnită de cler şi de credincioşi. Surprinzător, dar poziţia autorităţilor române centrale civile şi bisericeşti a fost îmbrăţişată şi de autorităţile civile ale Basarabiei, de curând revenită la trupul ţării. Edificatoare în acest sens este atitudinea exprimată de guvernul basarabean în problema convocării Soborului local şi înfiinţării mitropoliei. La 17 mai 1918, părintele Ioan Andronic, preşedintele Comisiei pregătitoare, a avut o întrevedere cu Petre Cazacu, preşedintele Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei, în cadrul căreia cucernicul părinte a solicitat eliberarea fondurilor pentru convocarea Soborului local al Bisericii basarabene. Prim-directorul Guvernului basarabean a declarat că nu recunoaşte nici Comisia pregătitoare şi nici Soborul. Demnitarul îşi motiva opţiunea prin faptul că, în trecut, Basarabia, din punct de vedere administrativ-bisericesc, a fost o eparhie şi în acest statut trebuie să rămână în continuare. Petre Cazacu a exprimat, de fapt, atitudinea autorităţilor centrale civile şi bisericeşti. La momentul respectiv el era doar purtătorul de cuvânt al acestora. Ba mai mult, în concepţia autorităţilor centrale civile şi bisericeşti, păstrarea în continuare a Bisericii din Basarabia, sub forma unei unităţi administrativ autonome, era inadmisibilă. La fel, nu se agrea ideea păstrării autonomiei Bisericii din Bucovina. Această poziţie intransigentă era alimentată de marea dorinţă a autorităţilor de a scăpa cât mai curând de moştenirea străină: „Noi (adică autorităţile civile şi cele bisericeşti ale României Mari – n. I.N.) suntem datori a pune capăt noţiunilor geografice create de Austria cu Bucovina şi de ruşi cu Basarabia”9. Păstrarea în continuare în regim autonom a Bisericii din Basarabia (şi respectiv din Bucovina) era apreciată de autorităţi drept manifestare a separatismului. Invocând faptul că până la răpirea acestor provincii Biserica din ele nu a format o unitate ecleziastică distinctă, se propunea înglobarea Bisericii din Bucovina şi a celei din Basarabia în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, de la care într-adevăr aceste teritorii fuseseră rupte în 1775 şi respectiv în 1812.
Această abordare formală a chestiunii neglija o stare reală de lucruri în bisericile din numitele provincii, nu lua în calcul situaţia creată în Basarabia şi Bucovina în perioada cât aceste provincii au făcut parte din alte structuri politico-administrative şi ecleziastice. De fapt, în anii regimului străin, în urma unor lupte îndelungate şi a unor acţiuni de autoconservare, Bisericile din Basarabia şi Bucovina au dobândit unele caracteristici deosebitoare (unele particularităţi specifice) faţă de cele pe care le avuseră la momentul desprinderii lor de Biserica-mamă. Ba mai mult, aceste deosebiri, generalizându-se cu timpul, au conferit Bisericilor din aceste provincii un statut aparte, chiar în cadrul structurilor ecleziastice străine din care făceau parte. Pledoaria clerului din Basarabia pentru o structură autonomă nu era o ambiţie a cuiva, nu era o tendinţă de conservare a situaţiei bisericeşti din Basarabia, ci o stare de lucruri care trebuia luată în calcul.
În cele din urmă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, autoritatea ecleziastică supremă a ţării, a acceptat în principiu poziţia clerului basarabean. Prin cartea pastorală din 16 iunie 1918, care este primul document de interacţiune dintre autoritatea bisericească supremă a României cu clerul din provincia recent unită la trupul ţării, Bisericii din Basarabia i s-a promis păstrarea statutului de autonomie. Preoţimea din Basarabia considera autonomia Bisericii din ţinut şi ridicarea scaunului la treaptă de mitropolie drept o cucerire obţinută după revoluţia rusă din februarie 191710.
După unire, clerul din Basarabia în repetate rânduri şi-a expus părerea în problema înfiinţării mitropoliei. De pildă, în iunie 1919, când s-a discutat proiectul de reorganizare a B.O.R., în articolul 54 citim: „Basarabia, după teritoriul său, după numărul credincioşilor ortodocşi, diferenţa originii lor şi deosebite obiceiuri şi instituţiuni bisericeşti în faţa clerului şi a poporului se constituie şi trebuie să fie mitropolie autonomă cu un arhiepiscop municipal al oraşului Chişinău şi cu un episcop locţiitor”. Următorul articol al proiectului prevedea instituirea a trei episcopii ale Mitropoliei Basarabiei: 1) Chişinăului, 2) Ismailului şi 3) Hotinului, fiecare formată din cate trei judeţe11.
La cea de-a doua discuţie a Proiectului de statut organic al B.O.R., care a avut loc la congresul extraordinar eparhial din Chișinău (7-13 martie 1921), de asemenea s-a pledat pentru înfiinţarea Mitropoliei în Basarabia. Această doleanţă a clerului şi mirenilor din Basarabia a fost prezentată şi susţinută apoi de Constituanta Bisericească în şedinţa din decembrie 192112. La 22 iunie 1922, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea a două eparhii noi în Basarabia: Episcopia Hotinului cu judeţele Hotin, Bălţi şi Soroca, cu reşedinţă la Bălţi, şi Episcopia Cetăţii Albe cu judeţele Cetatea Albă, Ismail, Cahul, având reşedinţă la Ismail. Congresul general extraordinar al clerului din Basarabia (13-14 martie 1923) a cerut „ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la rangul de mitropolie a Basarabiei (Moldovei dintre Prut şi Nistru)”, calificând acest demers ca un simbol al unităţii strânse bisericeşti, ca „o necesitate ca B.O.R. să fie într-o poziţie mai demnă aici în Basarabia, în mijlocul minorităţilor religioase”13. În acelaşi document se cerea „ca în momentul instalării noilor episcopi pe scaunele episcopale de Bălţi şi Ismail, Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată deja la rangul de mitropolie”. În acest mod, congresele eparhiale au votat totdeauna înfiinţarea acestor episcopii numai în legătură cu modificarea statutului scaunului arhiepiscopal de la Chişinău, cu alte cuvinte, ridicarea lui la treapta de mitropolie pentru întreaga Basarabie.
Autorităţile superioare bisericeşti au satisfăcut doar parţial cerinţele clerului din Basarabia. În martie 1923, pe teritoriul Basarabiei au fost înfiinţate cele două eparhii noi, făcându-se şi numirile de episcopi. La 20 mai 1923, P.S. Nectarie (Cotlarciuc) a fost instalat pe scaunul episcopal al Episcopiei Cetatea Albă cu sediul la Ismail, în scaunul Episcopiei de Hotin cu sediul la Bălţi a fost numit P.S. Visarion (Puiu), iar înfiinţarea mitropoliei Basarabiei se tergiversa.
La următorul şi ultimul congres extraordinar al clerului din Basarabia, din iulie 1923, la care au participat şi cei doi episcopi recent numiţi, s-a luat în dezbatere „starea actuală din Biserica basarabeană, unită pe vecie cu Biserica Ortodoxă a Regatului Român”. Congresul a reiterat dorinţa unanimă a clerului și reprezentanţilor mireni ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată la treapta de mitropolie, cu denumirea Mitropolia Basarabiei (a Moldovei dintre Prut şi Nistru). Printr-un act solemn, adoptat la 8 iulie 1923 şi semnat de toţi participanţii, inclusiv de vlădicii din Basarabia – arhiepiscopul Gurie, episcopul vicar Dionisie şi cei doi episcopi nominalizaţi mai sus – anunţau „forurile înalte ale ţării că aici există, mai ales acum, toate drepturile de Mitropolie şi nu aflăm niciun motiv binecuvântat ca legalizarea dreptăţii printr-o formă să mai fie amânată. Sfântul Sinod a stabilit prin Proiectul de statut al Bisericii Române că în Basarabia e locul unei mitropolii a Moldovei dintre Prut şi Nistru, cu sediul la Chişinău, căreia îi rămân sufragane două episcopii, chiar înfiinţate acum”14.
În şedinţa din 15 noiembrie 1923, Sfântul Sinod al B.O.R., luând în dezbatere raportul Comisiunii de organizare a Bisericii româneşti, întocmit în urma examinării actului solemn din 8 iulie 1923, a hotărât „că cererea (clerului şi mirenilor din Basarabia – n. I.N.) poate fi considerată ca şi rezolvată prin dispoziţiunile favorabile introduse în proiectul de lege şi noul statut de organizare unitară a Bisericii Ortodoxe Române”15. Rămânea doar ca factorii hotărâtori (Parlamentul, Guvernul, Regele) să se pronunţe asupra proiectelor respective.
În timpul discuţiilor pe marginea proiectului de organizare a B.O.R. s-au auzit şi unele glasuri de împotrivire în privinţa înfiinţării mitropoliei Basarabiei. Chiar un ierarh al Basarabiei, P.S. Visarion (Puiu), episcopul Hotinului, s-a exprimat în mod vehement împotriva ridicării la rang de mitropolie a arhiepiscopiei basarabene. În cuvântarea rostită la 10 martie 1925 în Comisia Senatului pentru cercetarea proiectului Legii Bisericeşti, P.S. a spus literalmente următoarele: „S-a făcut o greşeală când, după Unirea Basarabiei cu ţara-mumă, în 1918, s-a adoptat şi s-a păstrat titulatura de arhiepiscop; o altă greşeală se face dacă se va intitula acest scaun mitropolie... Ca episcop într-o eparhie basarabeană, afirm că nu este nicio raţiune serioasă de ordin politic sau administrativ-bisericesc să se creeze această mitropolie”16.
Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, votate de corpurile legiuitoare, la 24 martie 1925 – în Senat, şi, la 3 aprilie acelaşi an – în Cameră, şi promulgate la 6 mai 1925, sunt primele acte legislative în care ideea înfiinţării mitropoliei Basarabiei capătă consacrare juridică. Conform acestor documente, din punct de vedere canonic şi administrativ, Patriarhia Română se compunea din cinci mitropolii. Ultima din ele, ordinea ierarhică stabilindu-se, după cum se știe, în funcţie de vechimea scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail17. Astfel, Mitropolia Basarabiei, de jure, ia fiinţă în 1925, odată cu adoptarea principalelor documente de organizare şi funcţionare a B.O.R.
Dar până la transpunerea în viaţă a prevederilor Statutului şi Legii au trebuit să treacă încă trei ani. Clerul, unele organizaţii obștești, personalităţi ale vieţii publice, în repetate rânduri şi cu diferite ocazii, au cerut aplicarea legii din 1925 în ceea ce priveşte înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei. Chiar la sesiunea ordinară din toamna anului 1925, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului insista asupra aplicării legii: „A sosit vremea ca acestei sfinte mitropolii să i se dea mitropolitul la care o îndreptăţeşte legea”18.
Paralel cu cerinţa de aplicare a legii în ceea ce privește ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la treapta de Mitropolie a Basarabiei se purtau discuţii şi în privinţa desemnării titularului scaunului mitropolitan de la Chişinău. Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chișinăului din 22 mai 1927 şi-a exprimat „în mod hotărât” dorinţa „de a vedea Arhiepiscopia Chişinăului ridicată la rangul de mitropolie”, aşa cum prevedea Legea organizării bisericeşti din 1925, înaintând, concomitent, şi propunerea „ca odată cu aceasta să fie rugate autorităţile înalte bisericeşti şi de stat ca în scaunul Mitropoliei Basarabiei să fie aşezat Î.P.S. Episcop Gurie”19. Această doleanţă a fost adusă la cunoștința Preafericitului Patriarh al României Miron Cristea, dlui prim-ministru, general Alexandru Averescu, şi dlui Vasile Goldiş, ministru al cultelor. Înaltele feţe bisericeşti şi oficialităţile statului erau asigurate că numirea Arhiepiscopului în scaunul mitropolitan de la Chişinău „va produce o largă înviorare şi alte bune dispoziţii sufleteşti în viaţa Bisericii din Basarabia, care sunt necesare pentru întărirea unităţii frăţiei româneşti din întreaga ţară”20.
Era pentru prima oară când clerul din Basarabia făcea o propunere nominală la scaunul mitropolitan de la Chişinău. Candidatura Arhiepiscopului Gurie a fost susţinută de majoritatea clerului, credincioşilor, precum şi de oamenii politici din eparhie. Meritele arhiepiscopului în opera culturală, naţională şi bisericească a Basarabiei nu puteau fi contestate. Fireşte, Arhiepiscopul Gurie avea însă şi duşmani şi, cu regret, unii destul de rău porniți. Adversarul principal era guvernul liberal, cu care arhiepiscopul intrase cândva în conflict, numindu-l din nou pe profesorul Constantin Tomescu, adversar politic al liberalilor, în funcţia de secretar al administraţiei eparhiale, după ce acesta fusese demis disciplinar din respectivul post de un ministru liberal, titular al Departamentului culte21.
La şedinţa din 25 iunie 1927, Sfântul Sinod al B.O.R. a satisfăcut cererea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului din 22 mai 1927 şi a hotărât ca Î.P.S. Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de mitropolit, autorizându-l pe Patriarhul Miron Cristea „să stabilească momentul şi modalitatea îndeplinirii acestei hotărâri”22.
În cele din urmă, după îndelungate tergiversări, Sfântul Sinod şi Guvernul au hotărât ridicarea în scaunul de mitropolit de la Chişinău a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie (Grosu), fixând ziua de 28 aprilie 1928 drept dată a instalării sale. Acest eveniment de mare importanţă bisericească a coincis cu împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România şi a 25 de ani de activitate cărturărească şi patriotică a primului mitropolit al Basarabiei.
În vederea emiterii Decretului Regal de recunoaştere şi numire, la 21 aprilie 1928, ministrul cultelor şi artelor, Al. Lapedatu, prezintă Înaltei Regenţe propunerea de rigoare, în care se arată, printre altele: „Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, sancţionată cu Înaltul Decret Regal nr. 1402 şi publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 97, din 6 mai 1925, prin art. 2 a instituit, pe lângă celelalte Mitropolii ale Ţării, şi o Mitropolie a Basarabiei, având sub jurisdicţia sa Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail.
Potrivit orânduielilor bisericeşti şi înţelesului Legii, urmează ca Arhiepiscopul actual al Chişinăului, Înalt Prea Sfinţitul Gurie (Grosu), să fie ridicat la rangul de Mitropolit al noii Mitropolii a Basarabiei.
Sfântul Sinod, dezbătând această chestiune în şedinţa din 25 iunie 1927, a hotărât următoarele:
Sfântul Sinod lasă în căderea Înalt Prea Sfinţitului Patriarh să afle modalitatea după care Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de Mitropolit.
Înalt Prea Sfinţitul Patriarh, ţinând seama de tradiţia Bisericii noastre, a hotărât ca această înălţare în rang să se facă prin Decret Regal”23.
În aceeaşi zi (21 aprilie 1928), Înalta Regenţă, în numele Regelui Mihai, a emis Decretul cu nr. 1136, contrasemnat de Al. Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor, şi de membrii Înaltei Regenţe: Patriarhul Miron, Nicolae, Principe al României, şi Gheorghe Buzdugan. Articolul I prevedea: „Potrivit art. 2 din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al ședinței din 25 iunie 1927 şi potrivit deciziei Înalt Prea Sfinţitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Prea Sfinţitul Gurie Grosu, Arhiepiscop al Chişinăului, se ridică la rangul de Mitropolit al Basarabiei”24.
La 26 aprilie 1928, la Palatul Regal din Bucureşti, a avut loc ceremonia de învestitură regală a Mitropolitului Gurie. Cârja mitropolitană, lucrată în forma celei pe care o purtase cu mai bine de o sută de ani în urmă Gavriil Bănulescu-Bodoni, în prezenţa înalţilor conducători ai statului român şi a marilor ierarhi ai B.O.R., i-a fost înmânată de Principele Nicolae, care a rostit cuvintele: „Îţi încredinţez această cârjă mitropolitană, ca să păstoreşti ca Mitropolit al Basarabiei”25.
La recepţia oferită cu acest prilej la Palatul Patriarhal, Mitropolitul Gurie a rostit un discurs în care a spus, printre altele: „Prin ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de Mitropolie, s-a dat largă satisfacţie tuturor clericilor Basarabiei. Toţi vor simţi dragostea ce o au pentru ei Regenţa, Regele şi ţara întreagă. Deşi, din punct de vedere politic, poate că nu convenea cuiva să se dea fiinţă şi acestei Mitropolii, totuşi alte considerente, superioare, de ordin dumnezeiesc, au realizat-o. Acum, Biserica românească este organizată după chipul Sfântului Pristol, cu cinci stâlpi, cei patru din colţuri fiind Mitropolie, iar cel din mijloc, în care se aşază Sf. Moaşte, însemnând Patriarhia”26.
Instalarea în scaunul de la Chişinău s-a fixat pentru ziua de sâmbătă, 28 aprilie 1928. În acest scop la Chişinău au sosit Î.P.S. Nectarie, Mitropolit al Bucovinei, delegat al Sfântului Sinod, P. S. episcopi Lucian al Romanului, Iustinian al Ismailului, Cosma al Dunării de Jos şi Gherontie al Constanţei. La ceremonia de instalare a mitropolitului Gurie, oficialităţile civile şi cele militare au fost reprezentate de miniştrii Alexandru Lapedatu, dr. Nicolae Lupu, Constantin D. Dimitriu,Ion Inculeţ, generalii Alexandru Averescu, Nicolae Petala, Ernest Broşteanu şi alţii. Din cuprinsul eparhiei, s-au adunat toți protopopii şi stareţii, apoi delegaţi ai consiliilor eparhiale din Bălţi şi Ismail, Eforia bisericească, delegaţi ai consiliilor judeţene şi ai multor societăţi culturale. Clerul şi credincioşii din Chişinău i-au făcut o primire călduroasă primului mitropolit al Basarabiei. La chemarea primarului Chişinăului, Gherman Pântea, locuitorii şi-au demonstrat toată consideraţiunea fată de Î.P.S. Gurie. La ceremonie au participat studenții Facultăţii de Teologie, elevii Seminarului Teologic şi ai altor şcoli din oraş.
Reprezentarea autorităţilor bisericeşti şi de stat la ceremonia de instalare a mitropolitului Gurie a fost modestă. A lipsit Patriarhul Miron Cristea, fiind la acel moment membru al Regenţei; n-a găsit de cuviinţă să fie prezent nici mitropolitul Pimen al Moldovei, care, în timpul în care Patriarhul făcea parte din Regenţă, a ocupat scaunul de preşedinte al Sfântului Sinod. Istoricul Boris Buzilă consideră că absenţa Î.P.S. Mitropolit al Moldovei s-ar fi datorat nemulţumirii ierarhului că în spaţiul jurisdicţional de altădată al vechii Mitropolii a Moldovei s-a creat o nouă structură bisericească27. Nu împărtăşim această opinie, deoarece, către momentul înfiinţării Mitropoliei Basarabiei, Mitropolitul Pimen nu mai pretindea drepturi de jurisdicţie asupra teritoriului de la est de Prut. Însuşi Mitropolitul Moldovei şi Sucevei a participat la ceremonia de învestitură a lui Gurie, la Bucureşti. Cârja mitropolitană i-a fost înmânată lui Gurie de către A.S. Regală Principele Regent Nicolae, care, la rândul său, a primit-o din mâna Î.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei şi Sucevei. Credem că la momentul înfiinţării Mitropoliei Basarabiei toate animozităţile dintre Mitropolia din Iaşi şi Arhiepiscopia Chişinăului se consumaseră. Ba mai mult, tomosul (gramata patriarhală) de instalare a lui Gurie în scaunul mitropolitan, citit în Catedrala Mitropolitană din Chişinău de către Nectarie Cotlarciuc, Mitropolitul Bucovinei, a fost semnat de Î.P.S. Pimen, în calitatea sa de preşedinte al Sfântului Sinod al B.O.R.
La sosirea Î.P.S. Gurie în gara Chişinău, o delegaţie a Societăţii femeilor române i-a dăruit o camilafcă albă, ca s-o poarte cum a purtat-o pe vremuri şi mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Î.P.S. Sa a primit-o cu bucurie, a aşezat-o pe cap şi a rămas în vremea solemnității cu ea, ca semn al curăţeniei înalte a slujbei arhiereşti. Ceremonia înscăunării Î.P.S. Gurie a avut loc în Catedrala Chişinăului, unde, cu 10 ani în urmă, fiind arhimandrit, implora binecuvântarea clerului asupra actului Unirii. Acum urma să urce treptele nou-înfiinţatului scaun de Mitropolit al Basarabiei. Aici clerul l-a înveşmântat cu mantia şi cârja mitropolitană. În numele clerului, al credincioşilor, calde cuvinte de salut a adresat P.S. Dionisie, Episcop de Ismail.
Î.P.S. Mitropolit Nectarie, delegat al Sfântului Sinod, a dat citire Tomosului patriarhal al Sfântului Sinod român. În acest act de mare importanţă se menţiona: „...dăm Î.P.S. Gurie Grosu prin această gramată sinodicească învestitura canonică de Mitropolit al de Dumnezeu păzitei Mitropolii a Basarabiei, alcătuită din Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismailului, cu toate târgurile şi satele câte se ţin azi sau se vor ţine în viitor de această sfântă Mitropolie, drept mărturie că Î.P.S. Sa, fiind hirotonit cu Sfânta Taină arhierească şi învestit cu dregătorie de mitropolit, are darul şi puterea de a face şi rândui toate acele lucrări care, după rânduielile Sfintei noastre Biserici drept mărturisitoare de răsărit şi legile ţării, se cuvine jurisdicţiunei Înalt Prea Sfinţiei Sale ca Mitropolit al Basarabiei spre zidirea şi întărirea turmei celei duhovniceşti încredinţată păstoriei sale”28.
Adresându-se Î.P.S. Mitropolit Gurie, Mitropolitul Nectarie al Bucovinei a menţionat: „Prin acest act de instalare se împlinește un vechi deziderat al basarabenilor. O doleanţă generală a poporului şi clerului ortodox din Basarabia a fost satisfăcută. Vitregia vremurilor din trecut şi stăpinirea străină nu v-a îngăduit această cinste. Abia acum Sf. Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale române, în dragostea sa pentru toţi bine-credincioşii creştini din Regatul României, a stăruit şi v-a îndeplinit acest vechi postulat. Iar Guvernul român prin lege a întărit aceasta hotărâre a Sf. Sinod şi astăzi, după ce aţi primit, I.P. Sfinţite, învestitura regală, vă înmânez această gramată canonicească prin care sunteţi, canonic, în mod definitiv, aşezat ca Mitropolit al Basarabiei”29.
Cuvinte de felicitare şi mesaje de salut au rostit în adresa mitropolitului Basarabiei Alexandru Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor, Grigore Pişculescu (Gala Galaction), decanul Facultăţii de Teologie din Chişinău, P.C. L. Trofimov, protopopul cercului I Lăpuşna şi alţii.
Î.P.S. Mitropolit Gurie al Basarabiei le-a răspuns tuturor cu binecuvântarea sa. Adresându-se turmei asupra căreia era chemat să păstorească, a spus: „Precum aşezarea mea ca arhiepiscop a adus pe atunci (este vorba de anul 1921, când Î.P.S. a fost înscăunat arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului – n. I.N.) pace sufletelor îngrijorate, aşa şi acum ridicarea la demnitatea de mitropolit, atât de dorită de toţi, trebuie să umple de bucurie inimile tuturor, care demult se chinuiesc întru aşteptare, căci vedem astăzi îndeplinite năzuinţele, dorinţele şi aşteptările noastre.
Drept că cu multe greutăţi am ajuns să vedem dorințele satisfăcute; multe piedici a trebuit să înlăturăm ca să se realizeze năzuinţele noastre. Şi pentru aceea bucuria noastră e mai adâncă decât dacă așteptările noastre s-ar fi realizat mai uşor”30.
Astfel, înfiinţarea de facto a Mitropoliei Basarabiei s-a încheiat odată cu înălţarea Arhiepiscopului Gurie la rangul de mitropolit. Jurisdicţia Mitropolitului se întindea peste Arhiepiscopia formată din judeţele Orhei, Lăpuşna şi Tighina şi Episcopia Cetăţii Albe cu judeţele Cetatea Albă, Ismail şi Cahul, având reşedinţa la Ismail.
Prin înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, clerul şi poporul ortodox din această parte a ţării a fost pus pe picior de egalitate cu tot clerul şi credincioşii din celelalte provincii alipite: Bucovina şi Transilvania. Iar prin instalarea Î.P.S. Gurie în fruntea acestei Mitropolii, Biserica din Basarabia a căpătat recunoaştere ca valoare la nivelul întregii ţări.
 
Note
1 Nicolae Ciachir, Basarabia sub stăpânire ţaristă (1812-1917), Bucureşti, 1992; Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1992; Anton Moraru, Istoria românilor. Basarabia şi Transnistria (1812-1993), Chişinău, 1995; 200 de ani din istoria românilor dintre Prut şi Nistru. 1812-2012, volum coord. de Ioan-Aurel Pop şi Ioan Scurtu, Chişinău, 2012; Dinu Poştarencu, Destinul românilor basarabeni sub dominaţia ţaristă, Chişinău, 2001; Tratatul de Pace de la Bucureşti din 1812. 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, coord. Sergiu Musteaţă. Materialele Conferinţei Internaţionale, Chişinău, 26-28 aprilie 2012, Chişinău, 2012.
2 La acest capitol menţionăm lucrările: Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, ediţie îngrijită de Iurie Colesnic, Chişinău, 2000; Mircea Păcurariu, Basarabia: Aspecte din istoria Bisericii şi a neamului românesc, Iaşi, 1993; Boris Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia (1812-1918; 1918-1944). Cuvânt-înainte de Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului, Chişinău – Bucureşti, 1996; Mitropolitul Gurie – misiunea de credinţă şi cultură. Culegere de articole şi texte despre Mitropolitul Gurie (Grosu) al Basarabiei (1877-1943), îngrijită şi coordonată de Silvia Grossu, Chişinău, 2007.
3 Gala Galaction, Zile basarabene, text ales şi îngrijit, studiu introductiv de preotul Gheorghe Cunescu, Chişinău, 1993, p. 141-145.
4 Ibidem, p. 60, 143.
5 I. Duşcian, Religiozitatea din Basarabia în atingere cu cea de la noi, în Biserica Ortodoxă Română, anul XLI (octombrie 1922), nr. 10 (499); vezi şi:Boris Buzilă, Ortodoxismul basarabean, în „Literatura şi Arta”, 19 noiembrie 1998.
6 „Luminătorul”, octombrie, nr. 10, 1928, p. 1.
7 „Cugetul”, revistă de istorie şi ştiinţe umaniste, Chişinău, martie 1998, p. 18.
8 „Luminătorul”, octombrie, nr. 10, 1928, p. 2.
9 Mai amănunţit vezi: Ion Negrei, Patriarhul Miron Cristea şi Biserica din Basarabia, în „Luminătorul”, 1998, nr. 4, p. 44-45.
10 Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Bucureşti, 1993, p. 15.
11 „Luminătorul”, octombrie, nr. 10, 1928, p. 2.
12 Ibidem, p. 3.
13 Ibidem.
14 Ibidem, p. 3-4; Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Bucureşti, 1993, p. 15.
15 Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, p. 17.
16 Visarion Puiu, Glas în pustie, vol. I, Chişinău, 1931, p. 34-35; Boris Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti..., p. 161.
17 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993, p. 420.
18 Biserica Ortodoxă Română, 1926, nr. 7, p. 407; Boris Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti..., p. 159.
19 „Luminătorul”, 1927, nr. 12, p. 19.
20 Ibidem, p. 20.
21Boris Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti...,p. 160.
22 Adevărul despre Mitropolia Basarabiei... p. 17-18.
23 „Luminătorul”, octombrie, nr. 10, 1928, p. 5.
24 Ibidem, p. 6.
25 Ibidem, p. 8.
26 Ibidem, p. 15.
27 Boris Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti...,p. 163.
28 „Luminătorul”, octombrie, nr. 10, 1920, p. 21.
29 Ibidem, p. 23.
30 Ibidem, p. 30.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog