Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRAMATICĂ

Dinamica greşelilor lexico-semantice: copierea de sens sau calculul semantic

Diana VRABIE

Alte articole de
Diana VRABIE
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXV, 2015

Pentru tipar

Despre ospitalitatea limbii române s-ar putea scrie opuri întregi, iar despre faptul că aceasta se dovedește, alături de engleză, malteză și albaneză, una dintre cele mai „ospitaliere” limbi ale Europei, nu ne rămâne decât să ne convingem zilnic. Polo, bungalow, punch, kaki, mocasin, ca să numim doar câteva din împrumuturile recente dintr-o listă extrem de generoasă. Așa cum arată Marius Sala, ospitalitatea limbii române rezultă din „cantitatea mare a împrumuturilor, în comparație cu lexicul moștenit”, dar și din „ponderea lor în ansamblul vocabularului”1. Ospitalitatea limbii noastre nu trebuie însă absolutizată, întrucât, se știe, cuvintele au și ele, asemenea omului, viața lor – nașterea, viețuirea și moartea. La buna „viețuire” a cuvintelor participăm implicit în calitatea noastră de vorbitori, alegând din sistemul limbii cuvintele proprii nouă sau, după necesitate, trăgând cu ochiul în grădina vecinilor, de unde împrumutăm cuvinte nu neapărat absente în limba de origine.
Deși mulți lingviști și oameni de cultură se declară ferm împotriva împrumuturilor „abuzive”, mai ales din engleză, nu vom adopta această atitudine excesiv de puristă, lăsând limba să decidă ce va păstra și ce nu din valul de împrumuturi. De-a lungul veacurilor, limba română a fost pusă în mod frecvent în situația de a alege și, trebuie să recunoaștem, s-a descurcat extrem de inspirat.
Nu ne-am propus să realizăm o incursiune în istoria împrumuturilor lexicale, deziderat altminteri extrem de ambițios, ci să observăm mai degrabă dinamica sensurilor, așa cum se produce aceasta prin intermediul calcului semantic.
Numit și copiere de sens, calcul semantic înseamnă împrumutul de sens prin copierea unui model străin. Copierea se produce, așa cum sugerează Theodor Hristea2, prin atribuirea unui cuvânt existent într-o limbă a unui înțeles nou, după modelul corespondentului său străin. De pildă: cuvântul „cerc” a preluat sensuri figurate de la substantivul cercle din limba franceză, printre care accepția de „grup de oameni legați între ei prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie”. Aşadar, prin intermediul calcului semantic s-a dat un înţeles nou unui cuvânt existent în română, adică s-a împrumutat sensul. Acesta poate fi adăugat la un cuvânt mai vechi (de exemplu, pentru lexemul „pânză”apare, la un moment dat, accepția de„tablou”, după modelul franţuzesc toile) sau poate fi adăugată la un cuvânt neologic (de pildă, „demonstrație” cu sensul de „manifestație de masă cu caracter politico-social”, accepție preluată din limba rusă).
Condițiile apariției calcului semantic, așa cum rezultă inclusiv din aceste exemple, sunt următoarele: „vorbitorul care produce calcul să fie bilingv, termenul străin calchiat să aibă cel puțin 2 semnificații, cele 2 cuvinte din limbi diferite să aibă măcar un sens comun”3.
Ceea ce se proiectează până în acest punct nu ar ține decât de un procedeu de îmbogățire a limbii, dacă fenomenul nu ar presupune și anumite riscuri, generate, în principiu, de vorbitorii nefamiliarizați cu limba-sursă, care dau undă verde „falșilor prieteni” sau „rudelor înșelătoare”, numite și „cuvinte altoite”. Din rândul acestora vom selecta câteva, care sunt tratate rezervat de norma lingvistică. În cele mai multe cazuri sunt afectate de calcul semantic cuvinte de origine franceză, engleză sau slavă, fixate în limba română cu anumite semnificații.
Tot mai frecvent ne este dat să auzim construcții de tipul: „O să te sun înapoi când termin consultația” sau și mai nefiresc românește: „Te resun după ce stabilesc detaliile cu X”. Sub influența limbii engleze, verbul românesc a suna a intrat în construcții noi, neobişnuite, calchiate din engleză: to call back.Același lucru se poate menționa și despre verbul a resuna, care copiază structura verbului englezesc to recall.Formulările mai vechi „a suna mai târziu” și „a suna din nou”, corecte din punct de vedere al normei, sunt înlocuite în limba de azi prin a resuna sau a suna înapoi.
Alt caz la fel de curtat de vorbitori ține de verbul (a se) focusa pe, neînregistrat în dicționarele românești, pătruns abuziv, chiar într-un domeniu specializat cum ar fi cel al fizicii, unde exista deja verbul a focaliza, împrumut nu foarte vechi din fr. focaliser. Având la origine latinescul focus, cu sensul „cămin, vatră, rug, cuptor”, din care româna a moștenit, printr-o alunecare de sens petrecută încă în latină, cuvântul „foc”, ambele verbe, a focusa și a focaliza înseamnă, din punct de vedere tehnic, „a face să treacă, să se unească într-un punct toate razele unui fascicul”: „Retina este ca un ecran pe care lentila focusează lumina”.
Spre deosebire de verbul a focusa, cu conotații exclusiv tehnice în română, verbul „a se focaliza” este folosit și cu sensuri nontehnice: „pe ce anume se focalizează cercetarea ta în această lucrare?”, în accepția de „a se centra”, „a viza cu precădere”, „a se concentra”. Traducerea verbului a se focusa din engleză (to focus), cu sensuri nontehnice, se face fie prin echivalarea cu verbul a se focaliza, fie, ca un automatism, prin a se focusa, care preia verbul englezesc și-i adaugă numai sufixul verbal românesc. Prin urmare, verbul a (se) focusa este preluat abuziv inclusiv pentru contexte nontehnice, în contexte de tipul: „Cum să slăbești focusat în zona abdomenului?” sau: „Eu aleg cum să-mi focusez gândurile”; „Bloggerii români se focusează pe comunitățile academice”. Cea mai inspirată soluție de evitare a calcului supărător a focusa este folosirea unor cuvinte și expresii precum: a se concentra asupra, a viza, a se centra pe, a acorda atenție. Dacă vorbitorul preferă totuși un neologism mai calofil, poate să apeleze la verbul a se focaliza, încetățenit deja în limba română.
Un alt calc semantic eronat vizează verbul a seta, provenit din engleză (to set), și care, în limba română, aparține domeniului tehnicii și al informaticii, având sensul de „a stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare”4. Cu toate acestea, tot mai des auzim expresii de tipul: „am vrut să slăbesc și m-am setat pe ideea aceasta” sau „de azi, mă setez pe cultura chineză”. Observăm că verbul a seta a pătruns din limbajul tehnic în cel familiar, creând adevărate fantasmagorii lingvistice, susținute, mai ales, de utilizatorii de calculatoare. Prin reducerea comportamentului uman la o operație tehnică, a seta a trecut mai ușor la sensul „a se fixa, a se regla, a adopta o anumită idee”, deși corect ar fi să spunem: „am vrut să slăbesc și m-am fixat pe ideea aceasta”.
În ultimul timp și adjectivul (sau adverbul) confortabil cu este folosit tot mai des, greșit, în contexte precum: „dacă nu sunteți confortabil cu instalația electrică, solicitați ajutorul unei persoane cunoscute” sau: „desigur, se poate folosi și calculatorul, dacă sunteți confortabilă cu folosirea lui”.
Adjectivul confortabil, împrumutat din franceză (confortable),înseamnă „care oferă confort, comod”5. Se poate deci vorbi de o mașină confortabilă, canapea confortabilă, încălțăminte confortabilă, dar trebuie tratate cu circumspecție construcții de tipul „preț confortabil, avans confortabil” pentru care există adjectivul convenabil. Calcul se realizează prin trunchierea englezescului comfortable,unde lexemul înregistrează mai multe sensuri, între care și „tolerabil, îndeajuns de bun”, potrivit pentru a reda accepția lui confortabil cu privire la preț, și „încurajator, liniștitor”, care exprimă exact valoarea lui confortabil în contextul avans confortabil. Prin urmare, cum bine observă autorii Adina Dragomirescu și Alexandru Nicolae, „ne aflăm în fața unei copieri a sensului adjectivului corespondent din engleză”6. Aceiași autori, în lucrarea 101 greșeli de lexic și de semantică, aduc și alte exemple pe cât de pitorești, pe atât de nefirești privind calcul semantic: a aplica (engl. to apply), care înseamnă „a face și a depune o cerere formală”, cu derivatele sale aplicației, aplicant, ce au echivalente autohtone variate: a candida, a cere, respectiv, candidatură, cerere, candidat etc. Aceleași sinuozități semantice le înregistrează și verbul a bugeta, respectiv, participiul, bugetat, al cărui echivalente corecte sunt „finanțat de buget” sau „prevăzut de buget”.
Să vorbim corect limba română și să nu uităm că oriunde eșuează ideile, oamenii inventează cuvinte.
 
Note
1 Marius Sala, Aventurile unor cuvinte românești, volumul II, Editura Univers Enciclopedic, București, 2006, p. 15.
2 Theodor Hristea (coord.), Sinteze de limba română, Editura Albatros, București, 1984.
3 Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae, 101 greșeli de lexic și de semantică, Editura Humanitas, București, 2011, p. 36.
4 Dicționarul explicativ al limbii române, ediție revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic, București, 2009.
5 Idem.
6 Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae, op. cit., p. 49.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog