Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

JURNAL

Mergi până se termină drumul – 5 (II)

Andrei BURAC

Alte articole de
Andrei BURAC
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXV, 2015

Pentru tipar

 * * *
19 februarie
Oare în ce clipe de suferință o fi scris marele scriitor suedez Johan August STRINDBERG următoarea frază: „Resimt acum toată durerea de a trăi”?..
 
* * *
Ce sentimente aparte poți trăi când ești de mai mult timp departe de casă, printre străini și totodată, încă de la naștere, legat sufletește și spiritual de o altă cultură, de un popor, de o istorie, de niște morminte, rude, prieteni?
Unele nopți trăite aici, la Moscova, mi se par niște hăuri în care rătăcesc cu riscul de a nu mai reveni la lumina zilei.
 
* * *
La renumita Casă Centrală a Scriitorilor am întâlnit (cunoscut) mai multe persoane nimerite întâmplător în literatură, chipuri șterse, obtuze, înrăite, unele alcoolizate, care emană prea multă nesiguranță și îndoială, niște stări contaminante. Mă strădui de fiecare dată să le ocolesc pe cât pot. Lucru știut că în orice domeniu, ca și în literatură și artă, ratații ascund în gușa lor prea mult venin.
 
* * *
Un scriitor trebuie și este dator să tindă spre „triumful limbajului și al lucrului bine scris”.
 
* * *
Aceste perle ale înțelepciunii orientale s-au transmis încet-încet, odată cu hârtia, în inimile și sufletele oamenilor trăitori mai spre apus: „A trăi pur și simplu ziua, prezentul, fără să te gândești la mâine, fără să te întrebi ce se va întâmpla, fără să ai dubii, fără să calculezi, fără să-ți hărțuiești destinul, fără să speri sau să fii disperat, a te lăsa numai purtat, plin de credință, din clipă în clipă”. CALEA ZEN.
 
* * *
Sunt zile când pare-mi-se că duc o viață aproape hâdă. Exersez eu oare zilnic disciplina precum o exersam cândva în spital, unde am tratat bolnavi ani și ani?
 
* * *
Constantin BRÂNCUȘI:
„Frumosul este echitatea absolută.”
„A vedea departe este ceva, dar a ajunge acolo este cu totul altceva.”
 
* * *
Am citit la un poet chinez mai de demult: „Ca să ai succese în poezie, trebuie să te ocupi mai puțin de propria ta poezie”.
 
* * *
15 martie
J. D. Salinger concepe procesul scriitoricesc ca pe o practică spirituală, și nu ca pe o profesie.
Fenomenul ZEN: „Artistul nu se roagă lui Dumnezeu înainte de a crea ceva, ruga lui e însăși creația”.
Cititorul nu poate să nu simtă convingerea în cele gândite, simțite și așezate pe hârtie ca pe o energie transmisibilă a celui care o emană scriind.
 
* * *
Orice om ar fi bine să fie și liber de colectiv (turmă), măcar din când în când să aibă propria lui părere, propriile idei în ceea ce privește viața lui, dar și a semenilor lui. Că doar nu este plămădit doar din măruntaie.
 
* * *
Am și eu convingerea că un scriitor are datoria nu numai de a scrie bine, dar și de a contribui, fie și cât de puțin, la bucuria semenilor. Pe aceasta au împărtășit-o și mulți alți oameni ai scrisului înaintea mea.
 
* * *
Van GOGH:
„Nimic nu-i mai artistic decât dragostea față de oameni”.
Deseori mă gândesc: ce ar fi fost sufletul omului fără influența artelor, a artei în genere.
 
* * *
Aici, în orașul acesta atât de mare, care atrage oameni din toate colțișoarele lumii cu o putere magnetică, trăiesc și clipe uitând de lumea de acasă, din Moldova. Și eu, la sigur, fiind uitat de lumea de acolo.
 
* * *
Și... iarăși Orientul, Japonia, japonezii de mai demult și cei de astăzi cu tot ce au făcut și continuă să facă spre mirarea, dar și admirația, întregii lumi civilizate.
Samuraiul Myamoto MUSACHI, ghidat de cele nouă principii ale vieții pe care le urmează cu sfințenie:
1. A evita toate gândurile perverse care sunt vane și consumă multă energie.
2. A forja propriul sine, calea de urmat practicând-o.
3. A îmbrățișa toate artele și a nu te fixa la una singură.
4. A cunoaște calea fiecărei meserii și a nu te limita la aceea pe care o exersezi tu însuți.
5. A ști să distingi avantajele și inconvenientele fiecărui lucru.
6. În toate lucrurile a te obișnui cu judecata intuitivă.
7. A cunoaște instinctiv ceea ce nu vezi.
8. A acorda atenție fiecărui detaliu.
9. A nu face nimic inutil.
 
* * *
Oare unde mă vor duce picioarele mele astăzi, unde mă va duce timpul cu el? Oricum am o întâlnire programată din timp, pe care nu o pot evita în niciun caz, știind că acolo voi fi stresat. Şi ca doctor știu că stresul este unul din cele mai periculoase lucruri pentru orice om, indiferent de vârstă.
Nu știu de ce, dar în dimineața aceasta, de cum am deschis ochii, mi-am și amintit de o frază a lui Pascal: „Ajută-te și cerul te va ajuta”.
 
* * *
De fiecare dată, ziua sau noaptea, când mă așez la masa de scris, îmi spun mie însumi o rugăciune:
„În orice text cât mai multe fraze meșteșugite. Să fiu atent când voința îmi slăbește”.
 
* * *
Chiar și unii scriitori recunoscuți fac concesii în ceea ce scriu. Ei nu-și dau seama că vor trece ani și ani și, dacă vor mai trăi, va trebui să răspundă de unele lucruri „urâte” pe care le-au „făcut” cu bună știință pentru o poziție în societate, pentru bani și fel de fel de privilegii și avantaje. Scriitorii nu-și dau seama că „trecutul” nu se poate șterge cu niciun fel de burete. Nimic mai vrednic de dispreț decât respectul întemeiat pe frică. Ș-apoi omul, încet-încetișor, devine ceea ce gândește, cu atât mai mult dacă mai și scrie...
Notând în caiet aceste însemnări, mi-a venit din memorie și marele adevăr biblic: „Fericiți cei care se restrâng”.
 
* * *
Cum aș putea ști câți oameni, dintre cei pe care îi cunosc, i-am cunoscut pe parcursul vieții, conștientizează zbuciumul omenesc și sensul vieții...
Doar coborând în propriul Ego, doar explorându-l ne putem atinge și de universalitate.
Și totodată...
Ce putem spune noi despre Dumnezeu? Nimic.
Ce-i putem spune lui Dumnezeu? Totul.
În fond s-a scris totul despre toate. Spre norocul nostru încă multe au rămas neinventate. Ce păcat că în unele izvoare ale muzei omul își poate spăla până și picioarele.
Cred că unica datorie a omului pe acest pământ este adevărul adevărat despre orice ființă.
Și atunci de ce tot omul a inventat fraza celebră că nu orice adevăr se cuvine să fie spus („Toutes vérités ne sont pas bonnes à dire”)?
 
* * *
Aeroportul Vnukovo. În așteptarea timpului de plecare acasă, la Chișinău, mă bântuie un gând că și aici oamenii pe care i-am cunoscut, în orașul acesta atât de mare, deseori se întâmplă că sunt destul de tenebroși, iar uneori chiar cruzi. E drept că deseori doar așa, „în mânecă”.
 
* * *
Asta și este viața: a gândi, a crede, a înțelege fără să fii influențat de cineva, a acționa, a iubi, care te-ar face și să suferi, deci și a suferi. Și a suferi...
Și nu cred că ar fi cu dreptate să fiu pedepsit pentru faptul că mereu mă chinuiește o sete de iubire... reciprocă.
 
* * *
Când cineva are o ieșire necivilizată, mă străduiesc să-l privesc în față, cât se poate de atent, ca să descopăr și rușinea. Dacă aceasta apare, mă bucur că în față am o persoană, un om cu un simț moral. Deci omul a greșit. Cu cine nu se mai întâmplă?
 
* * *
În zorii acestei zile constat că pe parcursul nopții am avut întâlniri grele cu demoni. După astfel de vise cu coșmaruri îmi pot reveni doar prin meditație, la care neapărat voi și recurge.
 
* * *
În centrul orașului Chișinău am întâlnit o veche cunoștință, încă de pe timpurile studenției, pe când serile ieșeam, ca toată „lumea cea bună”, la promenadă în preajma Teatrului „A. S. Pușkin” și casa cu lei. Și această persoană mi-a istorisit că a rămas fără loc de muncă. Am fost profund mirat – un jurnalist de talia lui și fără serviciu? Astăzi, când lumea este forțată, amenințată cu închisoarea, ca neapărat să aibă un loc de muncă... La despărțire am înțeles că era o persoană fără cheag, fără „neamuri”, fără planuri, fără nimic. Or...
Impresionat de cele aflate despre cunoștința mea, i-am dat toate rublele pe care le aveam în buzunar. Mi-am lăsat doar câteva copeici ca să pot plăti troleibuzul până acasă.
 
* * *
Astăzi, încă o dată m-am convins că sensibilitatea este cea mai importantă calitate umană.
 
* * *
E greu să-ți închipui că pe lume au trăit și oameni care nu au fost trădați sau nu au trădat niciodată pe nimeni.
 
* * *
Nu știu dacă e bine ca omul să-și trăiască viața după hatârurile și indicațiile cuiva. Nu poți face din propria viață o veșnică minciună.
 
* * *
Sören KIERKEGAARD:
„Socrate afirma mereu că a învățat totul de la o femeie. Și eu pot spune același lucru; datorez tot ce e mai bun în mine unei fete; n-aș spune tocmai că am învățat de la ea, ci că am învățat din cauza ei.”
Femeia pentru un bărbat...
Vinul amețitor al dragostei...
Gherghefurile ei cu parfumul paradisului, patul ei cu o mireasmă plăcută...
O femeie frumoasă cu dinți de lupoaică tânără.
Cum poți să nu înveți și de la dânsa ceva? Cum poți să nu-i datorezi și unei fete ceva bun din viața ta?
Viața omului trăită la umbra dragostei este plină de surprize, dar și de mistere. Ea este inconfundabilă. Necazurile inevitabile, întâlnite pe parcursul anilor de orice ființă umană, celuia care iubește i se par niște întâmplări stranii, iar bucuriile rămân memorabile pentru restul vieții.
Nu există persoană pe lume să nu-și amintească despre clocotul dragostei dintâi, fiindcă dragostea pentru orice om este cea mai mare energie pe care o poate trăi. Adevărata dragoste mai este și înnoitoare în toate, iar femeia care iubește și simte că este iubită de un bărbat, toată ființa ei poate adjudeca o putere și o ordine de neimaginat.
Dar un mare scriitor ajunge și la o cu totul altă concluzie, precum că în afara dragostei femeia este plicticoasă. Ea nu știe. Trebuie să trăiești cu una și să taci. Sau să te culci cu toate și să faci ce dorești tu. Lucrul cel mai important se află cu siguranță altundeva.
Probabil această părere e și felul de a-ți examina și rodul experienței personale.
Mierea dragostei ar putea până la urmă să se transforme și în fiere. O dragoste asociată cu o plăcere care domină trupul se întâmplă că trebuie plătită, iar plata este durerea cumplită.
Lumea trăiește și cazuri când eternitatea dragostei ține doar câțiva ani. Fiindcă există și oameni care nu iubesc decât ceea ce înțeleg.
 
* * *
Și aici, în Moldova, prea mulți oameni au fost uciși pentru... nevinovăție.
 
* * *
Știu eu oare destule despre intuiția umană, despre intuiția mea? Îmi cunosc eu oare suficient de bine puterile mele nu numai cele fizice? Cred că nu îmi analizez suficient de bine greșelile ireparabile. Pe aceasta o știu cu certitudine.
 
 
* Continuare. Partea I în nr. 1-2, 2015, p. 378-384.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog