Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

EVENIMENT

Umbra lui Silvestru la Dragomirna

Doina CERNICA

Alte articole de
Doina CERNICA
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXV, 2015

Pentru tipar

Cu Rozalia Motrici, preşedinta asociaţiei culturale care poartă numele lui Mircea Motrici, cel ce i-a fost ei soţ, iar nouă coleg de breaslă, la celălalt capăt al banchetei şi cu o plantă superbă în mijlocul ei, am călătorit spre Mănăstirea Dragomirna ca într-un soi de imponderabilitate. Însă nu floarea mă lipsise de spaţiu, ci spaima de a nu o atinge, decurgând din grija Mariei Olar pentru verbina destinată stareţei, locaşului şi evenimentului. Cu atât mai mult, cu cât ştiam că verbina venea din vechime cu faima unei plante sacre, al cărei cules nocturn era legat atunci de mari sărbători. Dar starea aparte în care am făcut acest drum avea mai multe explicaţii. Una era legată de comoara pe care o duceam cu noi: primele exemplare din volumul I al impresionantei lucrări a lui Leca Morariu, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Editura Heruvim, Pătrăuţi, 2014. Rodul palpabil al unei trude de ani de zile, sub coordonarea Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava – preşedintă Maria Olar. O altă explicaţie ţinând de melancolia cu care prof. Rodica Iordache suprapunea călătoriei de acum călătoriile de odinioară, împreună cu soţul, criticul literar şi universitarul Mihail Iordache, şi cu bunii lor prieteni, scriitorii Alexandru Ivasiuc şi Tita Chiper. Şi de bucuria cu care le retrăia: îşi lăsau maşina la Valeria, mătuşa lui Alexandru Ivasiuc (avea casa chiar la începutul drumului dinspre Iţcani spre mănăstire), şi porneau pe jos, purtaţi de tinereţe ca de o corabie fermecată. Pentru toţi, apariţia mănăstirii era, de fiecare dată, un dar ceresc, dar Alexandru Ivasiuc era neobosit în a o admira iar şi iar, din unghiuri diferite şi, pentru el, inepuizabile.
După ce dulcea povară a verbinei şi a cărţilor a fost urcată la Stăreţie, am plecat împreună cu ceilalţi, invitaţi şi gazde, spre cimitirul mănăstirii cu minunata sa bisericuţă, păşind încet pe urmele paşilor Mitropolitului Silvestru, ca să inspirăm cât mai adânc frumuseţea dimineţii şi să ne ajungă din urmă atâtea şi atâtea amintiri. Cu o seară înainte, răsfoisem volumul cu Studii de arheologie purtând semnătura lui Florin Hău şi apărut la Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2014, prin grija foştilor săi colegi de la Muzeul Bucovinei, Ion Mareş şi Aura Brădăţan. Aşa că am avut un simţământ de tristeţe şi împăcare, când, chiar la intrare, am văzut cum lumea se opreşte să-i aprindă lumânări, să-i încălzească şi să-i lumineze crucea, el însuşi stând de vorbă cu mine în glasul gândurilor, ca mai demult reporter şi arheolog. În schimb, celelalte amintiri nu mai aveau chipul omului viu, pe care l-am cunoscut în timpul nostru, ci doar acela păstrat în tablouri şi scrieri. Ca al ieromonahului Gherasim Morariu, tatăl Mitropolitului Silvestru, care se odihneşte chiar lângă zidul bisericii mici de la care a pornit biserica mare, şi una şi alta ctitorii ale lui Anastasie Crimca. Acolo, un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor – căruia i s-au alăturat cu glas dulce argintiu monahii ale Dragomirnei, dimpreună cu stareţa lor, stavrofora Macrina Sauciniţanu – a săvârşit o slujbă de pomenire a Mitropolitului Silvestru şi a părintelui său. Nu ştiu dacă menţionându-i pe preoţii protopop Vasile Irimia cu fiul său, Dumitru Irimia (Suceava), pe Dumitru Valenciuc şi fiul său Ioan Paul Valenciuc (Volovăţ), pe Gabriel Herea (Pătrăuţi), Ioan Stan, Ionuţ George Apopei (Mitocu Dragomirnei), Paulică Luca (Mitocaşi), pe protosinghelii Ghenadie (Mănăstirea „Sf. Ioan”, Suceava), Daniel şi David şi pe ieromonahul Spiridon (Mănăstirea Dragomirna), i-am numit pe toţi, dar ştiu cu siguranţă că voi înşira puţini din mai mulţi, amintindu-i, în afară de doamnele deja pomenite, numai pe Aurel Buzincu, director al Direcţiei pentru Cultură Suceava, pe universitarii Olimpia Mitric şi Mihai Iacobescu, pe profesorul Marian Palade, pe Dumitru Davidel, reprezentantul Asociaţiei Cultul Eroilor, şi pe Alexandru Tanasă, fostul primar al comunei Mitocu Dragomirnei. Mi-a făcut plăcere să-l reîntâlnesc pe acest cetăţean deosebit al aşezării, rămas în memoria mea însufleţit şi mândru în chenarul unui eveniment asemănător, din noiembrie 1998, omagierea figurii celui mai ilustru fiu al zonei, a lui Silvestru Morariu-Andrievici, cărturar şi poet – fost vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, arhiepiscop al Cernăuţilor şi apoi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, membru al dietei Bucovinei şi deputat în Parlamentul de la Viena. Şi m-am bucurat să o cunosc pe stareţa Macrina, făptură croită după tiparul bisericii Mănăstirii Dragomirna, subţire şi înaltă, atât de înaltă încât o distingeai de departe într-un pâlc de monahii. Ca şi pe maica secretar Maria Magdalena, cu un remarcabil dar al ubicuităţii, fiind în acelaşi moment în mai multe locuri în care putea să fie de ajutor. Oricum mi s-au părut prea tinere amândouă ca să le fi întâlnit în acum îndepărtatul februarie al anului 1990, când am realizat aici primul meu reportaj din locuri interzise, De ce am ales calea mănăstirii.
După o ultimă privire spre mănăstire, din orizontul din care trebuie să-i fi admirat făptura zveltă şi albă înveşmântată în horbota unei arte desăvârşite şi Alexandru Ivasiuc, cândva, şi ca ieri şi Florin Hău, am lăsat însorita şi înflorita dimineaţă mângâiere celor rămaşi aici în mătasea tainei şi ne-am întors pe drumul pe care venisem, ca să urcăm apoi în sala mare a Stăreţiei. Sala în care a continuat comemorarea Mitropolitului Silvestru la 120 de ani de la plecare prin evocarea faptelor sale bune, la care merită luat aminte şi azi sub privirile înaltului ierarh din tabloul lui Epaminonda Bucevschi şi sub arcada portretului pe care i l-a gravat Mihai Eminescu: „Unul din bărbaţii cei mai de caracter şi mai învăţaţi dintre românii din Austro-Ungaria, căruia şcoala populară şi Biserica Ortodoxă îi datoresc foarte mult”. Şi a convingerii ÎPS Pimen că toate îndatoririle sale au fost cinstite de Mitropolitul Silvestru „la modul superlativ”. După care, pr. Dumitru Valenciuc a vorbit despre Mitropolitul Silvestru şi nevoile neamului său, cu un subtitlu care îi exprimă caracterul polemic, „Povăţuiri de ieri pentru cei de astăzi”. Sfinţia Sa a elogiat atitudinea Mitropolitului faţă de familia creştină, faţă de şcoală şi faptul că l-a înfruntat chiar şi pe împăratul Franz Iosef pentru păstrarea dreptului Bisericii de proprietară a Fondului bisericesc. Şi prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, abordând tema Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici – un mesaj testamentar pentru istorie, a insistat asupra unor merite ale Mitropolitului – între altele, convingerea activă că „parola veacului nostru este cultura”, sfinţirea Complexului Mitropolitan de la Cernăuţi, introducerea condicilor cronicale în toate parohiile, angajarea şi finanţarea lui Epaminonda Bucevschi. Apropo de condici, cu bogăţia lor de informaţii pentru cercetători, Domnia Sa crede că istoria Bucovinei se va putea scrie numai după ce vor fi descoperite în totalitate. Şi legat de această istorie a Bucovinei, nu putem să nu observăm că profesorul Mihai Iacobescu, autorul unora din cele mai preţioase studii contemporane consacrate mult doritei şi necesarei istorii, este frumos „concurat” de îndrumătorul de doctorate, ipostază în care a format sub cupola Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava o adevărată şcoală de istorici ai Bucovinei, în bună parte slujitori ai Bisericii. Ca, de pildă, Constantin Hrehor, cu o teză chiar despre Mitropolitul Silvestru. În continuare, prof. Marian Palade, cu autoritatea specialistului în domeniu, a prezentat comunicarea Silvestru Morariu Andrievici – profesor de muzică bisericească şi realizări culturale deosebite. Cu maximă atenţie a fost urmărită apoi intervenţia succintă şi densă a stareţei locaşului, stavrofora Macrina Sauciniţanu, despre Mitropolitul Silvestru şi Mănăstirea Dragomirna, între altele locul în care cel născut Samuil apare pentru prima dată, pe placa funerară a tatălui, cu numele renaşterii sale, numele de călugărie – Silvestru, intervenţie completată de expoziţia de documente amenajată pe holul Stăreţiei.
Momentul următor al manifestării închinate Mitropolitului Silvestru l-a constituit proiectarea unui film despre viaţa şi personalitatea sa realizat de Mănăstirea Dragomirna, al cărui fundal muzical, Balada lui Ciprian Porumbescu, a pregătit emoţionant lansarea volumului I al monografiei lui Leca Morariu, descendent al Mitropolitului, Iraclie şi Ciprian Porumbescu. Despre cei doi oameni de seamă din istoria Bucovinei a vorbit cu înflăcărare („Ciprian, mort de tânăr, devine o imagine iconică a generaţiei sale”) editorul, pr. dr. Gabriel Herea, amintind că autorul, fiul preotului Constantin Morariu, „care stătea în umbra Mitropolitului şi lucra la proiectele româneşti”, dându-şi seama că lumea lui nu se mai întoarce, „a lucrat 20 de ani la cele 4 volume ale cărţii fără să spere că se vor tipări vreodată”, că „arhiva pe care o creează pentru scrierea acesteia reprezintă un important document al vieţii Bucovinei la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX”. Făcând câteva precizări asupra ediţiei, Maria Olar, preşedinta Fundaţiei „Leca Morariu”din Suceava, a stăruit asupra câtorva fragmente din carte referitoare la Mitropolitul Silvestru, despre cum s-a ales cu „porecla” de Andrievici, despre serbarea de la Putna, la 400 de ani de la târnosirea mănăstirii” ş.a., şi a mulţumit Maicii Stareţe Macrina pentru onoarea acestei lansări, în cadrul elevat al prăznuirii Mitropolitului Silvestru la Mănăstirea Dragomirna, pe care o socotea „acasă”.
În încheiere, dând curs invitaţiei gazdelor, am urcat (ca întotdeauna cu sfială, în ce mă priveşte, generată de conştiinţa minunilor şcolii de caligrafi şi miniaturişti de la Mănăstirea Dragomirna adăpostite aici) în Muzeul „Mitropolit Anastasie Crimca”, ca să urmărim programul artistic al elevilor de la Şcoala Gimnazială din Mitocu Dragomirnei, cu recitări şi cântări axate dominant pe creaţii ale Mitropolitului Silvestru. Un program desăvârşit prin acurateţea interpretării şi răscolitor în contextul manifestării, pe care Înaltul l-a urmărit în picioare, cu o bucurie care rezona cu aceea a elevilor şi îi lumina chipul cu strălucirea tinereţii invincibile în atmosfera sobră a muzeului: „Cântă cucu’, bată-l vina, de răsună Dragomirna”, „Cântă cucu’ într-un plop de răsună în Mitoc”... Făcând să vibreze Bucovina întreagă, în vreme ce mireasma verbinei învăluia cu o aură de sacralitate amintirea Mitropolitului Silvestru.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog