Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

IN MEMORIAM SOLOMON MARCUS

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

INTERFERENŢE

SINTEZE

SCRISUL ÎNTEMNIȚAT

POESIS

INEDIT

GRAMATICĂ

IUVENTUS

RECITIREA CLASICILOR

PROZĂ

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

ITINERAR LEXICAL

LECŢIILE ISTORIEI

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

JURNAL

ANIVERSARE. CONSTANTIN BRÂNCUȘI – 140

DIALOGUL ARTELOR

MEMENTO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRAMATICĂ

Câteva considerații privind regimul de acuzativ al prepoziției contra

Cristina CORLA (HANŢ)

Alte articole de
Cristina CORLA (HANŢ)
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXVI, 2016

Pentru tipar

1. Preambul

În general, se admite în gramaticile românești că prepoziția reprezintă o clasă închisă de cuvinte care permite cu greu preluări de termeni din altă limbă sau crearea de noi membri prin procedee interne: „Domeniul elementelor de relație – prepoziții, conjuncții – 

este de obicei neatins de împrumuturi directe; ele constituie un fond stabil, moștenit din limba de bază, ca unități care aparțin deopotrivă vocabularului fundamental și structurii gramaticale.” (Avram 1973: 239). Alexandru Graur (1954) observă că, din cele 22 de prepoziții care aparțin fondului principal lexical, 20 au origine latină. Doar două prepoziții neologice sunt înregistrate în GLR 1966: a și contra, preluate din franceză. Cercetarea pe care am realizat-o între anii 2012–2015 a relevat faptul că limba română admite noi elemente în clasa prepoziţiei, fie prin recategorizare (prepoziţionalizarea adverbelor, a locuţiunilor adverbiale, a  unor substantive etc.), fie prin reactivarea prepoziţiilor latine: via, per, versus, pro, supra.

 

2. Contra – prepoziţie cu regim cazual multiplu

În limba română actuală, această prepoziție funcționează prototipic cu regim de genitiv. În DEX 1998, 2008  termenul este înregistrat atât ca adverb, cât și ca relator cu două sensuri: „împotriva (cuiva sau a ceva”), „În schimbul altei valori”. Prin urmare, semantica presupune trăsăturile [– Spațial, – Temporal], ceea ce înseamnă că termenul funcționează cu sens abstract pentru desemnarea unor relații de acest tip.1 Ca prepoziție de genitiv, se asociază numai cu nominalele cărora le impune formă specifică. Excepția o reprezintă situația de blocare a regimului cazual în anumite contexte gramaticale, comportament similar celorlalte prepoziții de genitiv: S-a pronunțat contra a doi dintre inculpați. Pentru regimul de acuzativ, gramaticile înregistrează puține contexte de utilizare a prepoziției contra. Mai mult, în capitolele de sintaxă se face abstracție de funcțiile sintactice realizate cu această prepoziție. Astfel, în GLR I (1966), prepoziția contra cu regim de acuzativ este înregistrată cu un singur sens, regăsit în limbajul comercial pentru a indica obiectul unui schimb (pachetul contra chitanţă, contra cost). În 1973, Al. Graur sesizează că rolul pe care îl are în contextele de acuzativ prepoziția contra este o dovadă a tendinței spre analitism – după o prepoziție cum este contra începe să se pună acuzativ, „egal cu nominativ, ceea ce înseamnă desființarea cazurilor” (ochelari contra praf și soare)2. C. Dimitriu (1979) înregistrează utilizarea prepoziției contra în limbajul administrativ și în cel jurnalistic, iar Mioara Avram (1986) adaugă noi situații de utilizare: asocierea cu un numeral în limbajul curent (doi contra trei); limbajul comercial: contra chitanță, contra cost, contra ramburs; limbajul sportiv: contra cronometru; limbajul juridic Kramer contra Kramer. În GALR I (2008) se amintește că prepoziția contra este singura care poate avea regim dublu în limba română, fără însă a se insista asupra contextelor și modului de funcționare a grupului sintactic generat.

 

3. Particularităţile grupului prepoziţional generat de prepoziţia contra

Vom evidenția, în cele ce urmează, particularitățile de construcție a grupului prepozițional format din prepoziția contra cu regim de acuzativ + nominal. De remarcat că această prepoziție nu se poate asocia cu părți de vorbire non-caz (adverb, verbe la forme non-finite). Am identificat, în limba română actuală, următoarele tipare:

- construcții cu substantivul repetat, nearticulat în ambele apariții: vot contra vot, mamă contra mamă, servicii contra servicii (internet)3;

- construcții cu două substantive nearticulate, în limbajul economic: bani contra produse, marfă contra bani, produs contra chitanță;

- structuri formate din contra + substantiv nearticulat: contra cost, contra ramburs;

- numeral + contra + numeral: luptă doi contra trei, erau cinci contra unu;

- substantiv propriu + contra + substantiv propriu nemarcat: Bibi contra Bibi, Sharapova contra Halep;

- contra + antroponim: votul contra Ionescu; votează contra Ionescu;

- pronume / adjectiv + prepoziție + pronume cu formă de acuzativ: unul contra toți, singur contra, cine contra cine, care contra care;

- contra + propoziție relativă: sunt contra a ceea ce spui, facem lucruri contra ceea ce simțim cu adevărat.

Analiza contextelor de utilizare a prepoziției contra cu regim de acuzativ relevă următoarele sensuri:

a. poziția sau sensul adversativ4 – în acest caz, prepoziția exprimă contactul dintre două forțe care par să fie egale, fiecare acționând asupra celeilalte, pe care o percepe drept limită. De cele mai multe ori, nominalele sunt fie antonime, fie presupun o dihotomie impusă de stereotipia de gândire, dat fiind faptul că aceste forțe se află permanent în conflict sau există disensiuni între ele. Construcția implică existența a două nominale ce întruchipează forțe active concrete sau abstracte: la mare preț au fost și jocurile pe echipe: tineri contra bătrâni, băieți contra fete, brunete contra blonde (DV, ianuarie 2012), [...] conflict generic arhetipal – mamă martiră contra fiică-scorpie nerecunoscătoare (DV, septembrie 2011), taximetriști contra clienţi, medici contra pacienți, șoferi contra pietoni, contra bicicliști (DV, august 2014). Schematic, construcția poate fi reprezentată astfel: A |←→| B. Vandeloise (1991) admite că acest sens al prepoziției reprezintă un transfer metaforic al ideii de forțe opuse, din domeniul spațial la domeniul interactiv sau social.

b. În strânsă legătură cu acest tipar, este acela în care elementul dominat de prepoziție nu este activ, dar devine o forță contrară pentru că se opune primeia: votează contra Rădulescu.5 Cu acest sens, prepoziția se coordonează adesea cu prepoziția neologică pro: votul de mâine: contra sau pro președinte?, votul nu este pro sau contra ruși, americani, chinezi sau papuași. Este pur și simplu pro sau contra foame personală. Tot o opoziție este indicată în structura contra cronometru. Am identificat și o extindere a tiparului spre o opoziție metaforică pentru indicarea contradicțiilor ce rezultă dintr-un sistem / doctrină, din măsurile luate de cineva sau din spusele cuiva: Capitalism contra capitalism (numele unei cărți scrise de Michael Albert), democrație contra democrație, Putin contra Putin, Merkel contra Merkel. De remarcat că, aflat în concurență cu structura prepoziție (contra, împotriva) + nominal în genitiv, tiparul cu substantiv în acuzativ este preferat de vorbitori atunci când termenul dominat este o abreviere sau un nume propriu mai greu de adaptat formei de genitiv: spune că se pregătesc revolte contra URSS (în loc de: contra URSS-ului); alianța contra OMG (în loc de: alianța contra OMG-ului); să protesteze contra ACTA (în loc de: contra ACTA-ei); licitează doar contra BCU și TVR (în loc de: contra BCU-ului și TVR-ului), contra Bolkenstein (în loc de: contra lui Bolkenstein); Simona Halep contra Maria Sharapova (în loc de: contra Mariei Sharapova6).

c. Schimbul – sensul s-a impus inițial în limbajul economic și administrativ dând naștere unor construcții fixe: contra cost, contra ramburs, contra semnătură, contra plată. Tiparul este frecvent în limbajul de astăzi și cu implicarea ideii de troc. În limba română actuală se observă extinderea acestui sens spre relații abstracte: un pact social de tipul „pâine contra libertate” (DV, februarie 2011); trec granița să facă schimbul bani contra diplome (DV, iulie 2013); bani contra timp, conștiință, suflet; bani contra viață (DV, februarie 2011); leucoplastul se poate obține numai contra rețetă medicală. (DV, ianuarie 2010); e reciprocitate: serviciu contra serviciu (DV, iulie 2010).

d. Proporția – construcțiile de factură nominală presupun o inegalitate a forțelor aflate în opoziție. Primul tipar de realizare este mai frecvent întâlnit: numeral + contra + numeral. De obicei, primul termen indică inferioritatea numerică, iar cel de-al doilea  superioritatea numerică: cu toate că luptau unu contra douăzeci, românii s-au ținut bărbătește (DV, ianuarie 2014); în mod paradoxal, dintr-un meci de fotbal 11 contra 11 nu se ajunge, automat, la 11 contra 10, ci, de multe ori la 11 contra 20 (DV, noiembrie 2011); 10.000 de militari contra 300 de rebeli (DV, martie 2012). Dat fiind faptul că numeralul de la doi în sus nu are în limba română flexiune, contra neologic câștigă teren în fața dubletului său etimologic. Astfel, exprimarea este mai concisă și mai facilă, spre deosebire de celelalte posibilități de realizare: 10000 de militari contra celor 300 de rebeli / contra a 300 de rebeli. Există și situații în care structura este: adjectiv / pronume nehotărât + contra + pronume nehotărât (singur contra toți, toți contra unu); la fel, structura este folosită pentru a indica ideea de nedreptate / de inegalitate a șanselor. Cel de-al doilea se utilizează pentru a indica proporția propriu-zisă: cu 13 voturi contra 4, Curtea a ajuns la concluzia că s-a violat articolul 14 (DV, ianuarie 2010).

 

4. Comportamentul prepoziției

În situațiile analizate, substantivul are formă nemarcată de caz; mai mult, contra cu regim de acuzativ reclamă prezența unui substantiv cu formă nearticulată: contra cost, *contra costul. În limba română, majoritatea prepozițiilor cu regim de acuzativ cer substantiv nearticulat: locuiește lângă parc, *locuiește lângă parcul; s-a așezat pe bancă, *s-a așezat pe banca. În prezența unui determinant, substantivul se articulează enclitic: locuiește lângă parcul acesta / parcul de lângă lac / parcul verde. În cazul prepoziției contra regula nu se aplică: *ofer servicii de întreținere a parcului contra costul precizat, *luptă mamă contra fiica ei.

În structurile cu nominale, prepoziția pare să aibă mai mult rolul unei interpoziții, astfel încât construcția, în ansamblu, ocupă o singură poziție sintactică, ceea ce înseamnă că funcționalitatea lui contra e aproape nulă: luptă mamă contra mamă.

 

5. Câteva concluzii

Prepoziția contra cu regim de acuzativ este frecvent utilizată în limba română actuală dat fiind faptul că nu presupune flexionarea termenului pe care îl domină – se asociază cu substantive care au formă de nominativ / acuzativ, cu numeralele care au paradigmă cazuală defectivă, mai rar, cu pronume personale / nehotărâte. Dată fiind identitatea formală cu prepoziția contra de genitiv, a ajuns să funcționeze în tipare contaminate: impune acuzativ, dar indică opoziția sau sensul adversativ.

 

NOTE:

1 Studiind evoluția acestei prepoziții în limba franceză, Walter de Mulder și Anne Vanderheyden (2001) observă că există un sens prototipic (cel spațial), respectiv angajări non-spațiale ale prepoziției, mai ales în franceza modernă (opoziția sau sensul adversativ, ideea de proporție, schimbul). În Dictionariulu limbei romana din 1871, Treboniu Laurian vorbește despre aceeași variație semantică: „in origine espreme una relatione locale, prin care unu locu e, prin positionea sea, corresponditoriu, oppusu sau facia in facia cu altu locu; apoi prin metafora, apllecatu si la una actione, care correspunde sau se oppone simplu altei actione, si in speciale, sta in oppositione inimica cu alta actiune. ” (DLR I 1871: 899). Sensul spațial este consemnat și în dicționarul lui Șăineanu: „contra prep. 1. în direcțiune opusă, față în față: în contra curentului; 2. fig. a se lua în contra cu cineva; 3. ceea ce-i opus: pro și contra; din contra, cu totul altfel.” (DULR 1929: 163).
2 Interesant este faptul că exemplul dat de Al. Graur reprezintă, de fapt, o contaminare a tiparului de genitiv cu acela de acuzativ: prepoziția contra cu regim de genitiv poate avea sensul împotriva, dar contra cu regim de acuzativ este echivalent cu în schimbul. În limba română actuală, această utilizare se extinde.
3 În ciuda coincidenței de construcție, structurile au sens diferit – în schimbul, respectiv împotriva, ceea ce întărește observația noastră că tiparul de genitiv s-a suprapus peste cel de acuzativ dând naștere unui sens nou al prepoziției contra neologice.
4 Aceeași relație poate fi exprimată în limba română actuală cu ajutorul prepoziției versus.
5 Construcția subordonată verbului pare să fie mai mult un genitiv nemarcat, adică o contaminare a construcției de genitiv de la care se preia tiparul sintactic, cu una nouă în care nominalul apare cu formă nemarcată. De remarcat că structura este preferată de vorbitori atunci când nominalul reprezintă substantiv propriu străin sau o abreviere: s-a pronunțat contra Merkel / BCR /UE.
6 În limbajul comentatorilor sportivi, am sesizat și o tendință inversă, de flexionare a numelui de familie, atunci când acesta se termină în vocală: contra Sharapovei, contra Azarenkăi, contra Gavrilovei.

 

BIBLIOGRAFIE:

Dicţionare:

DEX 1998 = Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București.
DEX 2009 = Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București.
DULR 1929 = Lazăr Șăineanu, Dicționarul universal al limbei române, Editura Scrisul Românesc, Craiova.
August Treboniu Laurian (1871), Dictionariulu limbei romane, vol. I: A-H, Bucuresci, Noua Typografia a Laboratoriloru Romani.

Lucrări de specialitate:

GLR I 1966 = Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti.
Mioara Avram (1973), Prepoziții neologice în limba română contemporană, în „Studii și cercetări lingvistice”, XXIV, p. 239–255.
Mioara Avram (1986), Gramatica pentru toţi, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti.
Walter de Mulder, Anne Vanderheyden (2001), L’histoire de contre et la sémantique prototypique, în „Langue français”, vol 130, p. 108–125.
C. Dimitriu (1979), Gramatica limbii române explicată. Morfologia, Editura Junimea, Iaşi.
GALR I 2008 = Valeria Guțu Romalo, (coord.), Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti.
Al. Graur (1954), Încercare asupra fondului principal lexical al limbii romîne, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, Bucureşti.
Claude Vandeloise, (1991), Spatial Prepositions. A case study from french, The University of Chicago Press, Chicago.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog