Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IUVENTUS

Ortografierea numelor proprii între pertinență și inadecvare

Liubomir GUȚU

Alte articole de
Liubomir GUȚU
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXVI, 2016

Pentru tipar

În contextul alert al noilor tehnologii informaționale, când comunicarea prin intermediul sms-urilor monopolizează celelalte practici comunicaționale, puțini se mai preocupă de respectarea normelor de ortografie și ortoepie, respectarea semnelor diacritice devenind în general o practică ignorată. Greșelile de limbă privesc atât lexicul și semantica, precum și gramatica, fonetica, ortografia, punctuația etc. Aceste inadvertențe nu ar fi atât de grave, dacă nu ar depăși cadrul privat, ieșind în stradă, unde își clamează babiloniile lingvistice, riscând să contamineze vorbitorii de bună credință. Un simplu tur al orașului Bălți scoate la iveală grave erori ortografice, ortoepice, morfologice, calcuri, tautologii, pleonasme, care figurează nestingherit pe pancarte, aviziere oficiale, pe indicatoarele străzilor. Citind plăcuțele inscripționate cu numele străzilor, se poate face o adevărată colecție de „perle” de ortografie.
 
Vom propune în cele ce urmează o serie de astfel de abateri de la normele limbii române, identificate pe străzile municipiului Bălți. Obiectivul nostru a fost depistarea greșelilor ortografice în scrierea numelor proprii românești, dar și în cele străine, în cazul personalităților notorii. Potrivit DOOM 2 , noțiunea de ortografie este termenul care se referă la scrierea corectă a cuvântului [1, p. 25] și, totodată, respectă grafia şi pronunțarea din limbile respective [1, p. 52], dicționarele de ortografie și ortoepie, fiind reperele esențiale de verificare, aflate la îndemâna oricărei persoane, ar vrea să se asigure de corectitudinea celor formulate.
În cazul unor nume românești de persoane, cu contribuții remarcabile într-un anumit domeniu, numele vor fi redate așa cum au fost scrise de purtătorii lor. Este cazul lui Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Anton Pann, Cezar Bolliac, Constantin Brâncuși ș. a. 
Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai influenți politicieni români ai epocii sale, a deținut funcții prestigioase, a fost avocat, publicist etc. Numele său se trage dintr-o tradiție familială, conform căreia, litera „K” înlocuiește litera „C” română. Plăcuța inscripționată cu numele politicianului, marcând numele unei străzi din mun. Bălți, arată în felul următor:
 
Monstruozitate ortografică, această inscripție ignoră tradiția de ortografiere a numelui Kogălniceanu cu „K”, ba mai mult, înlocuiește în mod eronat diftongul ea cu ia. 
Constantin Brâncuși este artistul cu contribuții excepționale la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană, devenind cartea de vizită a sculpturii românești. La fel ca și în situația lui Kogălniceanu, numele său își are rădăcinile în tradiția familială, la respectarea căreia obligă prestigiul personalității. Acesta nu poate fi modificat, prin urmare, după placul fiecăruia, așa cum vedem mai jos: 
 
Analizând structura numelui atât în prima imagine, cât și în cea secundă, remarcăm substituirea literei „â” cu „î” și, respectiv, „â” cu „ă”, dar și a omisiunii vocalei „i” după consoana „ș”. 
Bogdan-Petriceicu Hasdeu, scriitor și filolog român, descendent din familia Hâjdău, optează pentru ortografierea fără diacritice și cu atât mai puțin cu „j” – Hajdeu. Așa cum tendința de a fi mai catolici decât papa rămâne una actuală, întâlnim tot felul de alambicări ortografice, ca în imaginile ce urmează: 
 
Aleksandr Pușkin, unul dintre cei mai importanți poeți ruși, fondatorul literaturii ruse moderne nu a putut evita nici el rebotezările autohtonizate: Pușchin, Puschin, Pușkin, Puskin ș.a. De cele mai multe ori nu se ține cont de faptul că Pușkin este un nume propriu străin, în limba de origine ortografiindu-se Пушкин. În limba română litera „k” va fi menținută în structura numelui, nefiind susbtituită cu îmbinarea „ch”. Așadar, corect va fi Pușkin, nu Pușchin sau Puschin. Lipsa diacriticilor contează foarte mult, deoarece modifică semnificativ înțelesul cuvântului. Câți vor mai recunoaște în numele Puschin pe poetul rus?
 
În cazul numelui lui F. M. Dostoievski, unul dintre cei mai importanți scriitori ruși, atestăm o problemă similară: substituirea lui „k” cu îmbinarea „ch”. O altă greșeală este dublarea vocalei „i” la sfârșitul numelui. Concluzia, câte plăcuțe, atâtea soluții...
 
O altă improvizație nefastă vizează mutilarea numelui zeului căsătoriei, Himeneu:
 
Cu referire la acest nume, s-a exprimat autorul Dicționarului de greșeli uzuale, Valentin Jitaru: „Una din cele mai impozante unități comerciale de pe strada Ștefan cel Mare este Salonul pentru tinerii căsătoriți, ce poartă o denumire bine aleasă, dar, cu părere de rău, schimonosită: GHIMENEU, în schimbul lui HIMENEU – zeul căsătoriei (în mitologia greacă și romană). Totul ar fi fost bine, dacă nu s-ar fi încrucișat două cuvinte: cel rusesc ГИМЕНЕЙ cu cel românesc HIMENEU. Drept rezultat, a ieșit un centaur lingual – GHI capul rusesc + MENEU trup românesc. O gafă ușor de corectat: omițând doar litera G, va rămâne varianta corectă: HIMENEU” [2, p. 168-169]. Așadar, acest nume în limba de origine este scris Himeneu.
Să cunoaștem, prin urmare, limba și să încercăm să o vorbim corect, întrucât, așa cum afirma subtilul moralist francez Fr. de la Rochefoucauld, „limba ne fixează în lume; fără ea, ne-am învârti asemeni atomilor”.
 
BIBLIOGRAFIE:
1. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM 2), ediția a II-a, revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din București, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005. 
2. Jitaru Valentin, Dicționar de greșeli uzuale, Presa universitară bălțeană, Bălți, 2004.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog