Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COŞERIANA

Lazăr Şăineanu şi Eugeniu Coşeriu despre metafora vegetală

Viorica VELECICO

Alte articole de
Viorica VELECICO
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

1. Dat fiind interesul meu particular pentru terminologia botanică populară, îmi propun să aduc în atenţia celor preocupaţi de un asemenea domeniu două contribuţii referitoare la metaforele vegetale. Contribuţiile (neglijate frecvent în lucrările de specialitate) – pe care mă voi mărgini doar să le semnalez aici, fără să întreprind o analiză extinsă – aparţin lui Lazăr Şăineanu şi Eugeniu Coşeriu, doi mari lingvişti români al căror destin este similar în unele privinţe1. Amândoi au ajuns la adevărata recunoaştere ştiinţifică mai degrabă (şi mai întâi) în străinătate, decât în propria lor patrie, semnându-şi lucrările cu nume occidentalizate (Lazare Sainéan şi Eugenio Coseriu); ambii s-au ocupat de teoria limbajului şi de istoria disciplinei lor; amândoi au avut un aport însemnat la constituirea şi dezvoltarea semanticii (fie în forma sa clasică – semasiologia, fie în cea modernă – lexematica) ş. a. m. d. Printre altele, este de remarcat un alt punct comun în activitatea ştiinţifică a celor doi, şi anume studierea metaforei lingvistice sau, mai precis, a „creaţiei metaforice”2.

2. Preocuparea deosebită a lui Lazăr Şăineanu pentru metafora lingvistică este foarte vizibilă încă din prima sa carte fundamentală, Încercare asupra semasiologiei limbei române (1887). Mai bine de 100 de pagini din această lucrare întemeietoare sunt rezervate temei în cauză, alcătuind amplul capitol IV, Metafora, capitol format, la rândul său, din următoarele subcapitole: 1. Viaţa metaforică a limbei; 2. Definiţiunea şi însemnătatea metaforei; 3. Simbolismul corpului omenesc; 4. Importanţa metaforei pentru precizarea caracterului naţional; 5. Abstractum ex concreto; 6. Psicologia populară română3.

2.1. În viziunea lui Şăineanu, metaforele dau specificul unei limbi istorice: „În metaforele şi în expresiunile metaforice stă originalitatea şi geniul limbei şi într-însele se oglindesc particularităţile spiritului naţional.”4; „[N]imic nu poate scoate mai bine în relief fizionomia specială a unui popor ca un studiu asupra expresiunilor sale metaforice. În aceste creaţiuni populare rezidă tot geniul unei limbi şi ele dau tiparul propriu fiecărei idiome.”5 Fără îndoială, dincolo de evidenţierea originalităţii sau specificului unei limbi, Şăineanu relevă şi similitudini în cazul unor limbi, chiar şi în legătură cu expresiile idiomatice. De exemplu, el remarcă faptul că „locuţiunea românească a fi unghie şi carne cu cineva” (semnificând „deplina brodire a două caractere, cel mai înalt grad de prietenie”) îşi are echivalentul perfect în limba spaniolă „Această frumoasă metaforă îşi găseşte o analogie tocmai la celalt capăt al lumii latine, în spaniolul ser uña y carne «haber estrecha amistad entre algunas personas» şi este vrednic de observat că ea există numai la aceste două popoare romanice...”6.

2.2. Pentru a arăta cât de general şi de obişnuit este fenomenul metaforei în limbă, Şăineanu oferă o serie de exemple dintre cele foarte curente: „Astfel, româneşte: uşa are o broască, trăsura o capră, puşca un cocoş, usturoiul un căţel, stativele două iepe (comp. cobila plugului) etc. toate împrumutate regnului animal şi aplicate la obiecte neînsufleţite. Iată încă câteva metafore poetice luate de la părţile corpului omenesc: româneşte plaiul are un picior, moneda o buză, carul o inimă, pământul o sprânceană, ziua o geană (geana zilei = aurora); asemenea un ochi de lanţ (= ineluş), de sticlă (= geam) sau de funie (= laţ); clopotul are o limbă şi cosciugul o pleoapă (= capac). Pe de altă parte, còpil (= copil «enfant») e «ţâţâna uşii», babă (= babă «vieille femme») e «grindă, tălpoaie», pop (= popă «prêtre») e «stâlp, proptea» etc.”7

2.3. Cu referire la terminologia botanică de sorginte metaforică, Lazăr Şăineanu subliniază bogăţia acestui domeniu, bogăţie conferită şi de diversitatea regională a denumirilor: „Flora românească este, mai cu seamă, bogată în asemenea poetice numiri. Una şi aceeaşi floare Convallaria majalis a fost împodobită, în diferitele regiuni româneşti ale Daciei, cu nestemate poetice ca: sufleţele «petites âmes», în Transilvania, lăcrămioare «petites larmes», în Moldova, mărgăritari sau mărgăritărele «petites perles», în Muntenia, şi cerceluşi «petites boucles d’oreille», în Dobrogea. Nu mai puţin admirabile sunt numirile de brânduşă, sinonim cu mângâioasă, şi primăveruţe, luminărica Domnului, luminiţa nopţii şi întreaga acea lume feerică de flori, ce poetul [= V. Alecsandri] face să treacă pe dinaintea noastră în [poezia] Concertul în luncă8.

2.4. Interesul lui Şăineanu pentru metafora lingvistică a rămas la fel de viu şi în activitatea ştiinţifică ulterioară. De pildă, în 1905, el a publicat o consistentă monografie intitulată La création métaphorique en français et en roman, în care a analizat nenumărate denumiri metaforice privitoare (în special) la animalele domestice. De asemenea, trebuie amintită în acest sens şi excelenta sinteză din 1907, L’argot ancien (1455-1850), în care originea multor elemente de argou vechi francez este explicată prin mecanismul metaforei.

3. Beneficiind de o solidă cunoaştere a filosofiei limbajului, Eugeniu Coşeriu publică în 1956, la Montevideo, un studiu de excepţie, La creación metafórica en el lenguaje, care dovedeşte, dincolo de erudiţia şi poliglotia autorului, preocuparea lingvistui român pentru surprinderea principiilor universale ale funcţionării limbajului omenesc. Astfel, Coşeriu, deşi nu neglijează diversitatea denumirilor metaforice, se arată interesat mai curând de ceea ce uneşte imaginaţia ori creativitatea oamenilor dintotdeauna şi de pretutindeni: „Într-adevăr, cunoaşterea lingvistică este de multe ori o cunoaştere metaforică, o cunoaştere prin imagini, care, de altfel, se orientează atât de des în aceeaşi direcţie încât ne face să ne gândim în mod serios la o anumită unitate universală a imaginaţiei umane, dincolo de diferenţele lingvistice, etnice sau culturale.”9.

3.1. Studiul Creaţia metaforică în limbaj conţine foarte multe exemple din limbi variate. Uneori, cuvintele de origine metaforică sunt ordonate tematic. Astfel, se poate observa că nici problema metaforelor vegetale nu i-a scăpat lui Coşeriu, care s-a oprit, mai întâi, asupra unor exemple preponderent greceşti (adică din greaca veche): „Grecii, mari creatori de metafore, vedeau într-o plantă o «barbă de ied» (tragopógon, lat. barba hirci), în altele, o «limbă de bou» (boyglósson, lat. lingua bovis), o «coadă de cal» (híppoyris, lat. cauda caballi). Asociau muşcata cu «cocorul» (geránion < géranos «cocor»), piciorul-cocoşului cu «broasca» (batráchion < bátrachos «broască», lat. ranunculus) şi rostopasca cu «rândunica» (chelidónion < chelidón «rândunică», lat. hirundinina). Vedeau crizantema ca «floare de aur» (chrysánthemon), iar în gladiolă vedeau «săbii» (xiphíon, lat. gladiolus; cf. sp. espadana) şi în nu-mă-uita, «urechi de şoarece» (myosotís, lat. muris auricula). Aproape toate aceste plante sunt denumite în latină, apoi în dialecte şi în limbile romanice cu nume ce conţin imagini identice sau analoge: de multe ori este vorba de simple traduceri, de «calcuri lingvistice», dar în unele cazuri s-ar putea vorbi şi de intuiţii analoge exprimate în termeni analogi.”10.

3.2. Aşadar, reflexe ale acestui procedeu se prelungesc şi în limbile romanice. Iată alte câteva exemple amintite de savantul român: „Fructele de mărăcine seamănă cu nişte «căţeluşi» şi aşa se şi numesc (fr. chien, cagnot, abr. catille, sp. cadillo; cf. rom. căţei de usturoi); amenţii salciei seamănă cu nişte «mâţişori» (fr. chats, catouns, mignons; it. dial. gatoli, gattun; rom. mâţişori; cf. sp. dial. gatillos «flori de salcâm»); florile de mac sunt ca nişte «cocoşi» cu creastă roşie (fr. coquelicot), iar pentru faptul că din ele copiii fac păpuşi sunt «păpuşi», «nevăstuici» sau «călugăriţe» (engl. poppy, it. dial. popa, popina, popola, femenota, tosata, siora şi alte imagini analoge: fantina, marioneta, madonina etc.; fr. moine, croată fratar); din acelaşi motiv până şi pentru armeni macul este o «soţioară» (harsnouk).”11.

4. Scopul acestui scurt articol este, cum spuneam, doar acela de a semnala două surse teoretice şi de material lingvistic ce nu au beneficiat întotdeauna de atenţia cuvenită în cercetările de profil. În concluzie, este recomandabilă (ba chiar obligatorie, aş zice) consultarea şi utilizarea lucrărilor celor doi mari lingvişti români de către toţi cei preocupaţi de metafora lingvistică, în general, sau de terminologia metaforică populară, în special.

 

Note:

1 Vezi, de pildă, pentru mai multe informaţii, Lucia Wald, Lazăr Şăineanu – Omul şi Opera, [republicat] în ***Lin-
gvi
şti şi filologi evrei din România, Editura Hasefer, s.l., 2011, p. 15-31, respectiv Eugen Munteanu, G. Ivănescu şi Eugeniu Coşeriu – semnificaţii ale unei prietenii, în „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, Tom LI (2011), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012, p. 63-72.

2 Într-adevăr, ambii savanţi au scris studii care conţin sintagma „creaţie metaforicăîn titlu: Lazare Sainéan, La création métaphorique en français et en roman [1905], în G. Gröber (Hg.), Beihefte zur Zeitschrift für Romanische Philologie, Halle A.S., Verlag Von Max Niemeyer, 1907, p. 1-174, respectiv Eugenio Coseriu, La creación metafórica en el lenguaje, Universidad de la República, Montevideo, 1956 (studiu reprodus şi în „Revista Nacional”, Montevideo, nr. 187, 1956, p. 82-109).

3 Vezi Lazăr Şăineanu, Încercare asupra semasiologiei limbei române. Studii istorice despre tranziţiunea sensurilor [1887], Cu o alocuţiune-prefaţă de B.-P. Hasdeu, Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi indice de Livia Vasiluţă, Editura de Vest, Timişoara, 1999, p. 146-263.

4 Ibidem, p. 153.

5 Ibidem, p. 224.

6 Ibidem, p. 225.

7 Ibidem, p. 152.

8 Ibidem, p. 155. În textul poetic al lui Vasile Alecsandri, reprodus în întregime de Lazăr Şăineanu, sunt evidenţiate cu caractere italice următoarele cuvinte (pe care le înşiruim aici în ordinea apariţiei lor): bujorel, odoleană, frăţiori, romăniţe, clopoţei, măzărele, sulcină, stelişoare, nalbe, busuioc, dediţei, garofiţe, toporaşi, lăcrămioare, cimbru, fetică, nufăr, viorele, condurii doamnei, rochiţi [sic] de rândunele.

9 Eugeniu Coşeriu, Omul şi limbajul său. Studii de filozofie a limbajului, teorie a limbii şi lingvistică generală, Antologie, argument şi note de Dorel Fînaru, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009, p. 179.

10 Ibidem, p. 193-194. Precizez că (din motive tehnice) am procedat la o transliterare a termenilor greceşti menţionaţi de Coşeriu.

11 Ibidem, p. 194.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog