Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

LECŢIILE ISTORIEI

ADEVĂRUL DESPRE NOI

COŞERIANA

FAȚETELE CUVÂNTULUI

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CRITICĂ, ESEU

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

PRO DIDACTICA

BLAZON DE PROFESOR

ITINERAR LEXICAL

EX CIVITAS

SINTEZE

INEDIT

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

O contaminare frazeologică în contexte jurnalistice: a se duce pe apa Dunării

Cristinel MUNTEANU

Alte articole de
Cristinel MUNTEANU
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

1. Mai întâi de toate, trebuie să notăm că Dunărea a reprezentat pentru români (dar mai ales pentru strămoşii acestora), vreme îndelungată, un fluviu sacru, o divinitate. Lucrul acesta este susţinut cu argumente convingătoare, printre alţii, de Romulus Vulcănescu: „În conştiinţa mitică a poporului român Dunărea este înfăţişată atât ca un fluviu sacru, ca o divinitate acvatică (asemeni celor antice), cât şi ca un hotar mirific. Ca fluviu sacru şi ca divinitate acvatică poate asculta, dialoga cu cei ce-i solicită ajutorul, dar şi poate apăra şi răzbuna pe daci, daco-romani şi români împotriva duşmanilor lor seculari sau accidentali. Caracterul ei sacru de fluviu protector reiese din legendele, baladele şi poveştile despre Dunăre.” (Vulcănescu 1987: 476). Din câte ştim, în astfel de cazuri, nu era recomandat ca numele unei realităţi sacre să fie luat în deşert ori să fie folosit cu intenţii peiorative. Dar, între timp, după cum vom vedea, se pare că atitudinea celor mai mulţi dintre români faţă de acest fluviu şi faţă de numele acestuia s-a schimbat destul de mult.

2. Ne vom referi acum la o altă realitate, care, de data aceasta, aparţine unei dimensiuni negative în ansamblul credinţelor româneşti. Este vorba despre sâmbătă, care era asociată la români doar cu lucrurile rele. Ca zi, sâmbăta reprezenta moartea săptămânii, spre deosebire de duminică, văzută drept naşterea săptămânii. Nu era de bun augur să fie făcută sau începută vreo lucrare majoră în această zi, să fie săpată o fântână, de pildă, să se plece la drum ori să facă o nuntă etc. De altfel, sâmbăta este şi în prezent ziua în care sunt comemoraţi morţii. În mitologia română, sâmbăta (la fel ca şi celelalte zile) apare personificată ca Sfânta Sâmbătă, însă ca o (semi)divinitate care trăieşte în pădure şi care încearcă să facă rău drumeţilor întârziaţi (rătăciţi). În plus (ca influenţă ebraică, se pare; cf. râul Sambatyon), în aceeaşi mitologie românească există Apa Sâmbetei, un râu malefic, infernal (asemănător Styxului din credinţele grecilor antici), care curge spre iad, în opoziţie cu Apa Duminicii, care este benefică şi se varsă în Rai. Ca efect/ecou al acestei credinţe, în limba română a apărut şi s-a fixat în uz expresia idiomatică a se duce pe apa sâmbetei ‘a se pierde/distruge’ (pentru mai multe detalii, vezi Munteanu 2011: 45-47).

3. La prima vedere, judecând după vechile credinţe româneşti, fluviul Dunărea se aseamănă mai degrabă cu Apa Duminicii şi se opune Apei Sâmbetei. Altfel spus, Dunărea şi Apa Sâmbetei par să curgă (conform „geografiei” mitologice) în direcţii complet diferite. Asocierea lor ar fi, aşadar, o contradicţie. Şi totuşi, într-un dicţionar important al limbii române, DLRLC, găsim următoarea înregistrare: A se duce pe apa sâmbetei (sau a Dunării, a gârlei), cu semnificaţia ‘a se prăpădi, a dispărea’. Pentru atestare, autorii respectivului dicţionar oferă un (singur) citat din romanul masiv Lanţuri (publicat în patru volume în anii 1950-1954) al scriitorului Ion Pas: „Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sâmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău!”. Trebuie precizat că aceasta este, după cunoştinţele noastre, singura înregistrare lexicografică în care sintagma a se duce pe apa Dunării apare ca variantă a expresiei idiomatice a se duce pe apa sâmbetei. Însă un atare citat nu justifică înregistrarea sintagmei a se duce pe apa Dunării ca expresie idiomatică (chiar şi ca variantă frazeologică) într-un dicţionar. Normele lexicografice cer ca o expresie anume, pentru a fi considerată o unitate a limbii, să beneficieze de mai multe atestări. Probabil acesta este şi motivul pentru care întâlnim „expresia idiomatică” a se duce pe apa Dunării doar în dicţionarul mai sus amintit.

3.1. Să examinăm acum cu mai multă atenţie citatul din romanul lui Ion Pas. În acest context literar („Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării şi a sâmbetei...”), se poate admite că cele două expresii se găsesc într-o relaţie de sinonimie juxtapusă. De vreme ce lucrurile care se duc pe cursul unei ape nu se mai întorc, nu mai contează foarte mult cu ce fel de apă avem de-a face. După cum susţinea Heraclitus, ta panta rhei („totul curge”)... Deci, în acest caz, relaţionarea celor două expresii se face numai în baza „lucrurilor” pe care ele le desemnează. Să mai observăm că ordinea în care apar în contextul citat cele două sintagme nu este întâmplătoare. Mai întâi apare apa Dunării şi apoi apa sâmbetei, ca şi cum Dunărea ar comunica direct cu apa sâmbetei.

3.2. Pentru un scriitor cultivat (ca Ion Pas), relaţia dintre cele două expresii poate fi doar semantică, lăsând la o parte încărcătura conotativă ori simbolică asociată acestora (chiar dacă putem remarca faptul că citatul analizat este pus pe seama unui personaj, şi nu a scriitorului ca atare). Altfel spus, Ion Pas ştie că „apa sâmbetei” este ceva imaginar, în timp ce Dunărea este cât se poate de reală. În schimb, pentru o persoană necultivată, naivă (aşa cum era majoritatea oamenilor cândva), influenţată de gândirea magică, „apa sâmbetei” este la fel de reală ca Dunărea. În consecinţă, cele două realităţi, cele două râuri pot comunica destul de uşor. Apa Dunării se poate vărsa în Apa Sâmbetei2. În acest sens, vom prezenta un exemplu relevant nu foarte vechi. Într-un volum dedicat deportărilor în Bărăgan (din perioada anilor ’50) sunt înregistrate diverse mărturii ale celor implicaţi în respectivul eveniment. Printre acestea există şi unele scurte istorisiri, prezentate de povestitori ca fiind reale. Una dintre ele se intitulează Vrajă în apa Borcei. Cineva povesteşte că, stricându-i-se căruţa pe drum, a fost nevoit să înnopteze pe malul Dunării (pe braţul Borcea). În timpul nopţii, el vede cum nişte femei se scaldă în Dunăre, apoi dimineaţa constată că de căruţa stricată i-au fost legate tot felul de cârpe colorate: „Eu le-am dezlegat şi le-am dat drumul pe Dunăre, pe apa sâmbetei să se ducă. Şi uite-aşa nu s-o prins nimic de mine, nicio vrajă...” (Marineasa et alii 1996: 255-256). Aşadar, se observă că cele două râuri pot comunica în „geografia” magico-mitologică a oamenilor simpli.

3.3. Din cele spuse până acum, rezultă că cele două „realităţi” (şi expresiile lor corespondente) se pot relaţiona fie (i) la nivel strict semantic, printr-o desemnare comună  (vezi supra, 3.1.), fie (ii) la nivel mitico-magic, printr-o continuitate a credinţei (vezi supra, 3.2.). Mai poate fi identificat un tip de relaţionare: (iii) la nivel ludic, prin evocare ori prin utilizarea motivată a expresiilor. În cele ce urmează, ne propunem să ne ocupăm doar de acest ultim tip de relaţionare, alegând doar exemple din discursul jurnalistic. Este vorba de o serie de titluri jurnalistice în care utilizarea expresiilor discutate este motivată într-o măsură mai mare sau mai mică (cf. Munteanu 2013a: 116-128). Mai mult decât atât, expresiile respective pot suferi frecvent modificări formale în anumite contexte, în funcţie de intenţiile jurnaliştilor (vezi Munteanu 2013b: 11-19).

4. Aşadar, se constată că, pentru a atrage cititorii, unele ziare practică jocurile de cuvinte, aluziile, utilizând în acest scop – în titlurile jurnalistice – şi expresii idiomatice modificate. Cele mai frecvente sunt substituţiile. (Pentru tipologia modificărilor enunţurilor aparţinând «discursului repetat», pe linia E. Coşeriu–St. Dumistrăcel, vezi Munteanu 2008: 8-10.)

4.1. Iată câteva exemple în care „apa Dunării” înlocuieşte „apa sâmbetei”, fiindcă evenimentele produse sau oamenii implicaţi au de-a face cumva cu Dunărea:

• „Sâmbăta, moşia lui Dinescu s-a dus pe apa Dunării” (http://www.trombon.ro). Este vorba de speculaţiile fictive pe care un blogger le face cu privire la domeniul cu conac/casă boierească al poetului Mircea Dinescu, situat în lunca Dunării, în localitatea Cetate, domeniu pe care acesta l-ar fi pierdut chiar într-o sâmbătă în urma neachitării impozitelor la stat3.

• „Primul transfer al lui Dinamo s-a dus pe apa Dunării!” (http://www.prosport.ro). Motivarea: jucătorul Alexandru Giurgiu a refuzat oferta clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, optând pentru clubul... Astra Giurgiu. Întrucât oraşul Giurgiu este situat la malul Dunării, substituirea nu este deloc întâmplătoare.

• „Proiectul grecului s-a dus pe apa… Dunării!” (http://www.prosport.ro). Motivarea: un director de marketing, grecul Nikolaos Koropoulis, promisese că va resuscita, cu ajutorul unui amplu proiect, Clubul Sportiv Turnu Severin, dar nu a reuşit să facă mare lucru, fiindcă nu a găsit susţinere financiară. După cum se ştie, Turnu Severin se învecinează cu Dunărea.

• „Un miliard de euro aruncat pe apa Dunării: Turbinele modernizate de la Porţile de Fier crapă una după alta” (http://www.economica.net). Motivaţia se găseşte chiar în titlul foarte explicit.

4.2. Dacă în exemplele de mai sus exprimarea este una figurată, iată în cele ce urmează şi câteva cazuri în care obiecte concrete (şi chiar bani concreţi) se pierd în apa Dunării:

• „Pirita de la Valea Călugărească se va duce pe apa Dunării!” (http://www.ziarulprahova.ro). Motivarea: din zona fostului combinat Romfosfochim Valea Călugărească, pirita chiar ajunge, la propriu, purtată de vânt, în apa Dunării.

• „De pe apa sâmbetei, pe apa Dunării” (http://danielbotea.blogspot.ro). Motivarea: Este vorba despre o campanie de adunare şi de reciclare a pet-urilor, în cursul căreia jumătate dintre ele (cca 5000) au fost utilizate pentru construcţia unor ambarcaţiuni, lansate ulterior pe Dunăre.

• Titlul unei ştiri TV (din 7.12.2015) este următorul: „În Austria, banii nu se duc pe apa Sâmbetei, ci pe a Dunării” (https://www.youtube.com). Motivarea: peste 100 de mii de euro au fost găsiţi plutind pe Dunăre, în Austria, lângă Viena.

4.3. Există şi titluri în care găsim formulări aparent paradoxale, adică cele în care expresia a se duce pe apa sâmbetei apare ca atare, însă în titlu apare referirea sau aluzia la Dunăre:

• „Mărfurile de pe Dunăre s-au dus pe apa sâmbetei” (http://www.business24.ro). Motivarea: este vorba de scăderea traficului de mărfuri prin porturile Brăila, Galaţi şi Tulcea.

• „Un sfert din transporturile pe Dunăre s-au dus pe apa sâmbetei” (http://www.viata-libera.ro). Într-adevăr, este vorba despre reducerea traficului naval prin porturile dunărene.

• „S-a dus pe Apa Grea a Sâmbetei – moştenirea nucleară pierdută a lui Nicolae Ceauşescu” (http://adevarulfinanciar.ro). Motivarea: faptul că România va renunţa să mai producă apă grea la combinatul Romag – Drobeta-Turnu Severin. Exemplul acesta este interesant, deoarece prezintă şi un exemplu de adăugare (prin inserare), nu doar de substituţie.

• „FCM Dunărea se duce pe apa sâmbetei” (http://www.liga-1.ro). Motivarea: echipa de fotbal FCM Dunărea se găsea în acel moment în pericolul de a retrograda.

• „Management defectuos la malul Dunării: 50 de jucători s-au dus pe Apa Sâmbetei” (http://liga2.prosport.ro). Motivarea: Problemele pe care le-a avut la un moment dat CS Turnu Severin din cauza plecării unor jucători de fotbal.

4.4. Probabil că cel mai interesant titlu este următorul, cel în care întâlnim, într-adevăr, un caz de contaminaţie frazeologică: „Gălăţenii aruncă banii pe Dunărea sâmbetei” (http://www.catavencii.ro). Este vorba despre un articol apărut în publicaţia „Caţavencii” (din 25.06.2014), în care fostul primar al oraşului Galaţi era criticat pentru risipa de bani pe care avea să o facă între 27 şi 29 iunie 2014 cu prilejul desfăşurării festivalului „Dunărea noastră”.

 

Note:

1 Acest text (prilejuit de o conferinţă internaţională dedicată Dunării) a fost publicat deja într-o versiune englezească mai extinsă; vezi Cristinel Munteanu, On a Phraseological Contamination within Romanian Journalistic Contexts: a se duce pe apa Dunării (to be wasted), în „Journal of Danubian Studies and Research”, vol. 6, no. 2/2016, p. 136-142.

2 Cu atât mai mult cu cât Dunărea ca atare nu poate curge „în sus” pentru a ajunge în Apa Duminicii. În schimb, poate curge, fireşte, în jos spre apa infernală a sâmbetei. În plus, trebuie adăugată ipoteza potrivit căreia desacralizarea fluviului (în ipostaza sa de divinitate acvatică – zeul Danubius) s-a produs şi sub impactul creştinismului, care a înlăturat prin diverse strategii credinţa în divinităţile locale păgâne.

3 Desigur, astfel de exemple se găsesc şi în interiorul articolelor jurnalistice, nu doar în titluri, însă nu la fel de frecvent. De pildă, vorbind despre satul Rast afectat de inundaţii, un reporter de televiziune spune aşa: „Într-o noapte, 800 de familii s-au trezit în mijlocul puhoaielor, au privit neputincioşi (sic!) cum agoniseala de o viaţă se duce pe apa Dunării” (http://www.kanald.ro). La fel, pe un alt post de televiziune, se afirmă că s-au cheltuit sute de mii de euro pe studii de fezabilitate pentru a construi şase poduri peste Dunăre, dar nu s-a făcut nimic concret, fiindcă politicienii noştri sunt iresponsabili. Concluzia reporterului a fost următoarea: „Banii s-au dus pe apa Dunării” (http://www.digi24.ro).

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog