Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Toponimia Bugeacului: aspecte și conexiuni interdisciplinare (III)

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 2, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Tătarii nogaici au pătruns în Moldova la sfârşitul sec. al XV-lea şi începutul sec. al XVI-lea. În 1487, turcii, după ce au ocupat cetăţile Akkerman (Cetatea Albă) şi Chilia, au transformt ţinuturile lor în raiale turceşti (tc. raya „teritoriu cucerit, supus, cu populaţie nemusulmană”). În 1538 este prefăcut în raia şi ţinutul Tighinei. Hanul Mengli Ghirei, nu fără amestecul Porţii Otomane, strămută în aceste locuri hoarde de tătari ce se oploşiseră în Crimeea şi în stepele Donului.

Aşezările tătarilor în Bugeac sporesc mai cu seamă în a doua jumătate a sec. al XVI-lea. Dimitrie Cantemir ne relatează în legătură cu aceasta: „Bugeacul s-a dat ca loc de aşezare tătarilor nogaici, dintre care unii se numesc tătari de Bugeac, ceilalţi tătari din Belgorod. Căci pe la anul 1568..., la porunca lui Selim al II-lea, când hanul tătarilor încerca să lege Donul cu Volga, mai mult de treizeci de mii de tătari nogaici... s-au dus în Crimeea împreună cu toţi ai lor. Dar, fiind aceasta prea mică pentru a-i cuprinde pe toţi, li s-au dat alte locuri de aşezare în câmpia Bugeacului” [19, p. 29]. De la început tătarii, fiind la număr nu prea mulţi, s-au aşezat în raiaua Akkermanului şi de-a lungul ţărmurilor Mării Negre. Mai târziu însă, când de peste Nistru au început să se reverse valuri noi de tătari, sultanul turcesc le dădu spre locuire şi restul Bugeacului. „De atunci încoace, neamul acesta, primind din când în când familii noi din Stepa Nogaică, s-a înmulţit într-atâta, încât aproape nu stă mai prejos ca număr faţă de nicio altă hoardă tătărească” [19, p. 29].

Tătarii au adus cu ei de dincolo de Nistru mai multe toponime, pe care le-au transplantat în noile locuri de trai: Abaclia, Hagichioi, Acui, Baurci, Borogani, Gaidar, Caragaci, Comrat, Sucleea, Taraclia, Tomai, Şamalia ş. a. Lor le corespund în Crimeea denumirile: Abaklî, Agikioi, Akkuiu, Baurcea, Borogan, Aidar, Karagaci, Komrat, Sugakleia, Taraklî, Tomai, Aceamailî ş. a.

Înmulţindu-se, tătarii nu s-au mulţumit numai cu locurile de stepă ale Bugeacului, ei s-au extins spre apus până dincolo de râurile Lunga şi Ialpug şi spre nord până la hotarele ţinuturilor Lăpuşna şi Orhei. Spre sfârşitul sec. al XVII-lea ei ocupau aproape în întregime Bugeacul şi parțial pământurile de la nord de Valul lui Traian de Sus, care se măsurau prin „32 de ceasuri de-a lungul şi 2 ceasuri de-a curmezişul”. Pe harta lui Bawr din 1770 (1774), sub linia Mingir (Prut) – Bâcioc (Nistru), satele cu nume tătăreşti sunt notate atât de des, încât linia aceasta se conturează de la sine dinspre ţinuturile Lăpuşna şi Orhei.

Tătarii din Bugeac erau grupaţi în mai multe hoarde: edisan, orac-oglu, orumbet-oglu, geambulat-oglu, kirghiz, kezli ş. a. Triburile hoardei edisan locuiau în raialele Akkerman şi Tighina (Bender), de-a lungul râurilor Alcalia, Hagider, Sărata, Cunduc, Ceaga. Hoarda orac-oglu era aşezată în raiaua Tighina, pe râurile Cogâlnic, Ceaga, Saca. Cea mai numeroasă dintre ele era hoarda orumbet-oglu. Ea ocupa partea de vest a Bugeacului.

În sec. al XVIII-lea, în partea de sud a Basarabiei existau vreo 300 de aule şi câşle tătăreşti. Mai târziu majoritatea dintre ele au dispărut. Printre localităţile existente astăzi nu le găsim pe cele cu denumirile Geapar, Togai, Ciogalac, Calalar, Kiurt, Biuiuc, Chiciuc, Tontebe, Acbaş, Boceac, Cumrat (pe râul Sărata, raiaua Akkerman) ş. a. Dispariţia acestor aşezări este legată de strămutarea tătarilor din Bugeac. La 1759, hanul Mengli Ghirei a evacuat din raialele Akkerman şi Tighina triburile hoardei edisan. În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, guvernul ţarist a strămutat din Bugeac în Crimeea peste 12 mii de tătari. Restul triburilor tătăreşti, circa 5 mii de familii, au părăsit aceste locuri la începutul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, când de pe aceste pământuri au fost definitiv izgoniţi şi turcii. Majoritatea toponimelor tătăreşti reprezintă la origine denumiri de triburi şi ginţi nogaice: Abaclia, Albota, Baimaclia, Borogani, Cazaclia, Chiriet, Cimişlia, Comrat, Congaz, Copceac, Coştangalia, Mingir, Sadaclia, Şamalia, Taraclia, Tartaul, Tocuz ş. a. Actualmente aceste nume au forme deja modificate, adaptate în limba română, faţă de cele originare: Abakly, Akbota, Baimakly, Borogan, Kazaiakly etc. De origine tătaro-nogaică sunt şi numele unor râuleţe din cuprinsul Bugeacului: Alcalia, Aliaga, Ceaga, Sarâiar, Sasâghiol, Taşlâc.

După războiul din 1806-1812 stepele Bugeacului rămăseseră aproape fără locuitori. De aceea, printr-un decret imperial special, aceste locuri au fost date spre locuire altor populaţii: ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi şi, în rare cazuri, români moldoveni. Găgăuzii, populaţie turcică ce locuieşte şi astăzi pe teritoriul republicii, sunt originari din sudul Dunării. Ei au imigrat în Basarabia în timpul războaielor ruso-turce (sec. XVIII-XIX). Aici bejenarii găgăuzi au ocupat în temei aşezările părăsite de tătari, formând localităţile de astăzi: Avdarma, Başchiu (azi Chirsova), Baurci, Beşghioz, Gaidar, Dezghingea, Joltai, Enichioi, Etulia, Cazaclia, Ceadâr (azi Ceadâr-Lunga), Chiriet (azi Chiriet-Lunga), Cişmichioi, Cioc-Maidan, Congaz, Copceac (Tatar-Copceac) ş. a. Găgăuzilor le aparţin în fond numele topice minore din hotarul localităţilor respective. Exemple: Avdarma Deresi, Derea Pailarî, Ciocrac Iolu, Eschi Daalac, Ghiolgiuclear, Ingea Culac, Mezarlâc, Sârt, Taşlî Iol etc.

Toponimia de origine slavă din această regiune se reduce doar la denumirile satelor-colonii. Majoritatea toponimelor în -ovca / -evca denumesc localităţi cu populaţie rusă şi ucraineană, apărute în sec. XIX-XX pe calea colonizării: Alexandrovca, Alexeevca, Bogdanovca, Borisovca, Constantinovca, Dmitrievca, Egorovca, Elenovca, Grogorievca, Ivanovca, Nicolaevca, Petropavlovca, Petrovca, Romanovca ş. a. O categorie aparte formează toponimele noi, apărute în perioada postbelică: Iasnaia Poleana, Lebedenco, Pervomaisc, Svetlâi, Vinogradovca ş. a. Aceste nume topice sunt formaţii ruseşti, apărute pe cale oficială, la origine reprezentând creaţii comemorative, simbolice.

Nomenclatura topică a Bugeacului cuprinde şi o serie de nume de origine germană. Acestea nu datează mai înainte de sec. al XIX-lea, pentru că la începutul acestui secol apar la noi primele colonii nemţeşti. În 1814, administraţia rusă a aşezat pe pământurile libere din Bugeac 1443 de familii de colonişti germani, ţărani aduşi din ducatul Varşoviei. Mai târziu, aici s-au aşezat încă câteva sute de familii de nemţi, aduși din Rusia. Pe la mijlocul sec. al XIX-lea, în Basarabia existau 24 de colonii germane: Arciz, Caţbah, Cleasniţa, Culma, Laipţig, Lihtental, Paris etc. Multe dintre ele au fost denumite după numele proprietarilor de pământ din localităţile respective: Achendorf, Alexanderfeld, Bechendorf, Blumental, Deneviţa, Emental, Iacobstal, Iosefdorf, Marienfeld, Neifeld, Rozenfeld etc. Dat fiind faptul că aceste colonii au fost întemeiate după războiul din 1812, unele dintre ele au fost denumite în legătură cu biruinţele armatei ruseşti asupra celei franceze lângă Berezino, Borodino, Tarutino. În anii postbelici, după 1945, majoritatea numelor germane au fost substituite cu alte denumiri: Achendorf cu Doina (r-nul Cantemir), Deneviţa cu Svetlâi (r-nul Taraclia), Emental cu Pervomaisc (r-nul Căuşeni), Neifeld cu Tcacenco (UATSN), Iacobstal cu Lazo (r-nul Ştefan-Vodă) etc.

În prezent, în regiune, active şi productive sunt formaţiile onimice de limbă română, acestea reprezentând atât clasa numelor topice minore, a numelor de locuri, cât şi categoria de lexeme ce denumesc aşezări omeneşti (sate, cătune, cartiere, mahalale etc.).

Sub aspect lexical-semanic se disting două categorii principale de nume topice: topografice şi social-istorice. Din prima categorie fac parte grupurie semantice:

Oronimele: Arcaciul, vâlcea, s. Slobozia Mare (arcaci „ramificaţie a unei văi; vâlcea”); Chiscurile, dealuri, s. Câşliţa-Prut (chisc „deal înalt, cu vârf ascuţit”); Fundoaia, hârtop împădurit, s. Andruşul de Sus (fundoaie „terminaţia superioară a unei văi”, „hârtop”); Găvanul, vâlcea, s. Andruşul de Sus (găvan „depresiune de teren adâncă”, „văgăună”); Grindul Lung, loc în lunca Prutului, s. Crihana Veche (grind „ridicătură de teren de formă alungită în lunca inundabilă a unui râu”); Gropana, vâlcea râpoasă, s. Giurgiuleşti (gropană „depresiune de teren”, „vale adâncă”); Holmul, deal, s. Badicul Moldovenesc (holm „ridicătură de teren mai mică decât dealul”); Movila Străjii, movilă, s. Colibaşi (movilă „ridicătură mică de teren de formă rotunjită”, straja „loc de pază”); Podişul, parte de moşie, s. Badicul Moldovenesc (podiş „formă de relief de mare întindere, de regulă plană, la o anumită altitudine”); Zăpodia, parte de moşie, s. Manta (zăpodie „aşezătură mai mult plană la o anumită altitudine”)*.

Hidronimele: Bahna, fostă baltă, azi teren agricol, s. Paicu (bahnă „baltă cu apă stătută”, „loc mlăştinos pe valea unui râu”); Barcul Mare, lac în lunca Prutului, s. Crihana Veche (barc „lac mic”, „baltă”); Budăiul, vale, s. Chircani (budăi „izvor captat”, „fântână cu apa în faţa”); Bulboaca, sat în r-nul Reni, vale, s. Sătuc (bulboacă „lac mic”, „baltă”, „bulhac, băltoacă”); Bulboana, loc băltos, mocirlos, s. Tătăreşti (bulboană „ochi de apă cu nămol”, „izvor mocirlos”); Cişmeaua Văruită, sat, r-nul Bolgrad (cişmea „instalaţie prin care este adusă apa prin conductă; izvor captat”); Fântâna Zânelor, sat, r-nul Ismail; Iezărul, fost lac în lunca Prutului, azi teren agricol, s. Brânza (iezer „lac natural, foarte adânc”, „lac fără mlaştini”); Japşa, baltă în lunca Prutului, lângă lacul Beleu, s. Slobozia Mare (japşă „lac mic”, „baltă”); Privalul, curs mic de apă în lunca Prutului, s. Manta (prival „gârlă într-o luncă inundabilă”); Selul Mare, pârâu, s. Giurgiuleşti (sel „pârâu”, „gârlă”, „şuvoi de apă provenită din ploi”); Şomuldovul, fost lac în lunca Prutului, azi teren agricol, s. Paicu (şolmuldov/şomuldoc/șomuldog „lac mic”, „baltă”, „băltoacă”).

Floronimicele (fitonimicele): Brăniştioarele, foste lacuri în lunca Prutului, azi terenuri agricole, s. Zârneşti (brâniştioare, diminutiv plural al entop. branişte „loc de păşune sau fâneaţă”; „fâneaţă rezervată, unde este interzis păscutul vitelor”); Ceairul, loc de păşune, s. A.I. Cuza și Chioselia Mare (ceair „păşune pe valea unui râu”); Curnuţul, fost lac în lunca Prutului, azi teren agricol, s. Roşu (curnuţ „plantă cu frunze ghimpoase şi globuloase cu ghimpi îndoiţi la vârf; scai”); Dracile, lacuri în lunca Prutului, s. Manta (dracilă „arbust spinos cu flori galbene şi fructe în formă de boabe roşii”); Foltanele, lacuri, s. Crihana Veche (foltan „desiş de stuf şi papură”), Frunzariul, parte de moşie, s. Colibaşi (frunzar „pădurice”, „desiş de copaci; tufăriş”); Mlădiţele, lacuri în lunca Prutului, s. Crihana Veche (mlădiţe, diminutiv plural al apel. mladă „pădurice tânără şi deasă”, „desiş de copaci tineri şi arbuşti de răchită, salcie”); Sădăria, loc în hotarul s. Pelinei (sădărie „teren năpădit de sad, chirău, costei; paragină”); Scumpia, vale, s. Badicul Moldovenesc (scumpie „arbust cu flori verzi-gălbui”); Socăria, vale, s. Câşliţa-Prut (socărie „loc unde cresc mulţi soci; desiş de soci”); Suhatul, loc de păşune, s. A. I. Cuza (suhat / suat „păşune, imaş”).

Zoonimicele: Bătcăria, lac în lunca Prutului, s. Văleni (bătcărie „lacul bătcilor”, derivat colectiv cu suf. -ărie al apel. batcă „pelican”); Cărasul, lac în lunca Prutului, s. Crihana Veche (formaţie onimică prin metonimie (toto pro pars), având semnificaţia iniţială „lacul cu caraşi”, „lac unde se prind bine caraşii”); Ciorăria, vâlcea, s. Slobozia Mare (ciorărie, derivat colectiv cu suf. -ărie al apel. cioară, numele topic desemnând habitatul ciorilor – „valea cu multe ciori”, „valea ciorilor”); Crapul, lac în lunca Prutului, s. Colibaşi (din apel. crap, hidronimul redând la origine o particularitate a obiectului desemnat – „lac bogat în crapi”, „lac unde se prind bine crapii”); Gâscariul, fost lac în lunca Prutului, azi teren agricol, s. Chircani (gâscar, reg. gâscari – „lacul gâştelor sălbatice”); Hidrarea, gârlă în lunca Prutului, s. Crihana Veche (din entop. hidrar „habitatul hidrelor”; hidră / vidră „mamifer carnivor care trăieşte pe malul apelor” cu suf. -ar (-ea)); Răcariul, lac în lunca Prutului, s. Crihana Veche (din entop. răcar (reg. răcari) „habitatul racilor”, semnificaţia hidronimului fiind „lac cu mulţi raci”, „lac unde se prind bine racii”).

Grupurile semantice din categoria toponimelor social-istorice sunt, de asemenea, multiple şi variate:

Antroponimice: Andruşu, sat, reşedinţă de comună (din Andruşu / Andrieşu); Băcăianul, deal, s. Trifeşti (din Băcăianu / Băcăuianu); Bubuiogi, parte a s. Slobozia Mare (din Bubuiog, antroponim istoric); Burlacu, sat, reşedinţă de comună (din Burlacu, nume de familie predominant în localitate); Crihana, sat, reşedinţă de comună (din Crihan / Cârhan); Dumitreşti, sat în r-nul Chilia (din Dumitru şi suf. -eşti); Luceşti, sat, reşedinţă de comună (din Lucescu, prin pluralizare, sau Luca şi suf. -eşti); Manta, sat, reşedinţă de comună (din Manta / Mantu); Niculeşti, sat în r-nul. Chilia (din Nicula şi suf. -eşti); Paicu, sat în com. Zârneşti, (din Paicu „rom. paic” ostaş din garda domnitorilor români” < tc. peyk); Paşcani, sat în com. Manta (din Paşca şi suf. -ani sau Paşcanu prin pluralizare); Trifeşti, sat în com. Moscovei (din Trif / Trifu şi suf. -eşti) ş. a.

Etnonimice: Baurci-Moldoveni, sat, reşedinţă de comună (din antrop. Baurci şi num. grup. moldoveni / români moldoveni); Comrat, oraş în Găgăuzia (din num. trib. tăt. komrat / komürat); Copceac, sat în Găgăuzia (din num. trib. tăt. kipceak / kypceak); Lipovanca, cartier al or. Cahul (din lipovan / filipovan / filipovean „persoană care face parte dintr-o populaţie de ritual vechi rusesc”); Taraclia, oraş (din num. de trib. tăt. tarakly); Tătarca, râuleţ, afluent de stânga al Prutului, la s. Slobozia Mare (din etn. tătar şi formantul -ca).

Oiconimice: Bălţile Măntaşilor, bălţi în lunca Prutului, s. Crihana Veche (din balta, pl. bălţi şi num. grup. măntaşi, derivat cu suf. -aş (pl. -aşi) de la oicon. Manta); Barcul Renaşului, lac în lunca Prutului, s. Văleni (din entop. barc „lac”, „baltă” şi apel. renaş, pl. renaşi „persoane originare din or. Reni”, derivat cu suf. -aş); Bordeieni, cătun, şi Bordeiele, parte a s. Andruşul de Sus (bordei „locuinţă săpată în pământ şi acoperită cu ceamur din lut şi paie”); Cantonul, loc de agrement pe malul unui braţ al Prutului, la SV de Cahul (canton „pichet de grăniceri”); Câşliţa-Prut, sat, reşedinţă de comună (câşliţă, diminutiv al apel. câşlă „aşezare păstorească”, „cătun”); Crama, gospodărie vinicolă, s. Borceag (cramă „clădire, de obicei la vie, cu pivniţă, unde se prepară şi se depozitează vinul”); Făgădăul, parte a s. Lebedenco, altă dată cătun separat (făgădău „han la un drum mare”, „cârciumă”, „prăvălie, magazin”); Poşta Veche, loc în hotarul s. Alexanderfeld (poştă „staţie de poştă la un drum mare”); Sărăieni, parte a s. Slobozia Mare (serai / sărai „şură”, „şopron”); Standoală, vale şi parte de moşie la SV de Pelinei (standoală „hambar pentru cereale”, „adăpost pentru uneltele agricole”); Satul Nou, sat în r-nul Tatarbunar (sat „aşezare rurală”).

Fortonime: Cetatea şi Sub Cetate, locuri în hotarul s. Giurgiuleşti (cetate „loc fortificat”, „oraş-fortăreaţă”); Şanţurile, locuri cu urme de vechi fortificaţii în hotarul s. Giurgiuleşti (şanţ „săpătură lungă şi îngustă, element al unei fortificaţii de pământ”); Troianul, val de pământ la SE de Vadul lui Isac și loc în hotarul s. Goteşti, r-nul Cantemir, Troianul Vechi, sat în r-nul Chilia (troian „întăritură străveche constând dintr-un val lung de pământ, cu şanţ de apărare”); Valul / Valul cel Mare / Valul lui Traian / Troianul, acelaşi val de pământ care se întinde de la s. Vadul lui Isac până la Tatarbunar (val „întăritură străveche în formă de val cu şanţ de apărare”).

Profesionale: Dealul Mocanilor, deal la est de s. Slobozia Mare (din entop. deal şi num. grup. mocani „ciobani”, „păstori”); Hârtopul Harbuzarilor, teren agricol, s. Cotlovina (Bulboaca), r-nul Reni (din entop. hârtop şi num. grup. reg. harbuzari „cultivatori de pepeni verzi”); Mahalaua Grădinarilor, parte a satului Furmanca, r-nul Chilia (din entop. mahala şi num. grup. grădinari „cultivatori de legume”) etc.

Sub aspect derivaţional, se disting diverse tipuri de modele structurale, corespunzător procedeelor şi mijloacelor de formare a cuvintelor specifice limbilor din care provin formaţiile respective. După cum e şi firesc, mai active şi productive sunt tipurile şi modelele toponimice româneşti. Predomină derivatele în -a (Andruşa, Crihana, Cucoara, Manta), -ani / -eni (Burlăceni, Greceni, Chircani, Paşcani, Văleni) şi -eşti (Cârpeşti, Giurgiuleşti, Goteşti, Luceşti, Tătăreşti, Tudoreşti, Trifeşti, Zârneşti). Majoritatea acestora au ca bază onimică de formare diferite antroponime (Andruş, Crihan, Manta; Burlacu, Chircă, Paşca; Gotea, Luca, Tudor, Zârnă). Semnificaţia lor iniţială a fost „comunitatea de oameni trăitori pe moşia sau în satul fondat de Andruş, Crihan, Gotea, Luca etc.”.

Sunt frecvente şi formaţiile toponimice compuse, acestea semnificând la origine apartenenţa, vechimea, dimensiunile, poziţia geografică a obiectelor desemnate: Barcul lui Duia, Pădurea Liceului, Vadul lui Isac, Valea Poştarului; Larga Nouă, Larga Veche, Satul Nou, Trifeştii Noi; Balta Lată, Gârla Lungă, Movila Mare, Roşul Mare, Roşul Mic, Salcia Mare, Salcia Mică; Andruşul de Sus, Andruşul de Jos, Câşliţa-Prut, Dracile din Sus, Dracile din Jos, Taraclia de Salcie.

Formaţiile toponimice de origine slavă sunt relativ noi (din sec. XIX-XX) şi se reduc, în fond, la denumirile ruseşti în -ka, -ovka / -evka, acestea denumind mai cu seamă fostele colonii de ruşi şi ucraineni: Alexandrovca, Bogdanovca, Dimitrovca, Iurievca, Mihailovca, Nicolaevca, Petrovca, Petropavlovca, Vladimirovca etc. Ruseşti ca formaţii sunt şi compusele toponimice: Belolesie, Cervonâi Iar, Crivaia Balca, Novaia Ivanovca, Novâi Troian, Staraia Necrasovca, Svetlodolinscoe, Vesiolâi Cut etc.

Toponimele de provenienţă turcică aparţin populaţiilor turanice vechi (pecenegilor, cumanilor) şi celei de mai târziu (tătaro-nogaicilor). Sunt de mare vechime hidronimele: Cahul, Cogâlnic, Cunduc, Ialpug, Catlabug. Dintre numele topice tătaro-nogaice se impun numele de localităţi ce reproduc denumirile unor triburi şi ginţi turanice: Abaclia, Baimaclia, Cazaclia, Comrat, Congaz, Copceac, Coştangalia, Taraclia, Tartaul. Denumirile în -lia reprezintă formaţii adaptate în limba română, formele lor de origine conţinând formantul -ly / -li. Acestea atribuie derivatelor semnificaţia de apartenenţă, de proprietate: Abaclia < abak + -ly „trib cu dangaua în formă de idol”; Cazaclia < Kazaiakly < kaz aiak + -ly „trib cu dangaua în formă de labă de gâscă”; Taraclia < Tarakly < tarak + -ly „trib sau gintă cu dangaua în formă de pieptene”.

Studiul complex al toponimiei Bugeacului, în plan sincronic şi diacronic, cu aplicarea diverselor principii şi metode de cercetare şi cu utilizarea informaţiilor colectate prin anchete de teren şi din sursele documentare şi arhivistice va contribui la soluţionarea multor probleme ce ţin de diferite domenii ale ştiinţei: lingvistică, istorie, etnografie, geografie, sociologie. De aici interesul specialiştilor din domeniile respective care şi-au propus ca obiect de cercetare aspecte şi probleme de toponimie în special şi de onomastică în general.

 

BIBLIOGRAFIE:

1. N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1899.

2. Moldova în epoca feudalismului, Chişinău, vol. I-IX, 1961-2004.

3. Condica liuzilor pe 1886. În: „Uricariul”, Iaşi, vol. VIII, 1886.

4. Tabloul de toate comunele rurale din ţară, Ediţie oficială, Bucureşti, 1864.

5. Șt. Ciobanu, Basarabia, Chişinău, 1993.

6. Recensământul general al populației României, Bucureşti, vol. I, partea I, 1938.

7. Dicţionarul statistic al Republicii Moldova, Chişinău, vol. I-IV, 1994.

8. Z. Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, 2001.

9. I. Neamţu, Treimea de o fiinţă, Iaşi, 1991.

10. V. Creţu, Judeţul Cahul. Economic. 1927-1937, Cahul, 1938.

11. Gh. Ivănescu, Origine pre-indo-europene des noms du Danube. În: ,,Contributions onomastiques”, Bucureşti, 1958.

12. A. Eremia, Unitatea patrimoniului onomastic românesc, Chişinău, 2001.

13. I. Hâncu, Soarta băştinaşilor din spaţiul pruto-nistrean în Antichitate şi în Evul Mediu timpuriu. În: ,,Revistă de istorie a Moldovei”, nr. 1-4, 2001, p. 36-46.

14. Al. Philippide, Originea românilor, vol. II, Iaşi, 1923.

15. A. Gonța, Documentele privind istoria României. A. Moldova. Veacurile XIV-XVII (1384-1625). Indicele numelor de locuri, Bucureşti, 1990.

16. N. Iorga, Românii de peste Nistru, Olt, 1990.

17. A. Eremia, V. Răileanu, Toponimia Transnistriei: restabilirea fondului onimic românesc. În: „Buletinul Institutului de Lingvistică”, Chişinău, 2003.

18. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Bucureşti, 1975, vol. I şi urm.

19. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, Chişinău, 1992.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog