Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Recitindu-l pe Coșeriu

Alexandru BANTOŞ

Alte articole de
Alexandru BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Imboldul acestor rânduri l-a constituit o nouă lectură a unor memorabile scrieri coșeriene despre identitatea și unitatea culturală și lingvistică a românilor și realitățile basarabene de la sfârșitul secolului trecut, despre discuțiile multiple și obsedante purtate atunci în societate, despre dilema „limba moldovenească” vs limba română și oportunitatea revenirii la alfabetul latin, la denumirea corectă și științifică a limbii și a poporului nostru etc.

Reîntors în 1991 „la ai săi” cu o excepțională biografie, după o jumătate de secol de peregrinări în lume (menționăm centrele universitare Iași, Padova, Milano, Montevideo, Tübingen, ca să punctăm doar câteva repere ale itinerarului de studii și de creație), Eugeniu Coșeriu, autoritate cunoscută și recunoscută în cultura și știința universală, se implică direct și în cel mai activ mod în elucidarea multiplelor și dificilelor controverse, implicit etno-lingvistice, participând la numeroase întruniri științifice organizate în Republica Moldova și în România, prezentând și publicând, inclusiv în revista noastră, comunicări, articole, studii, interviuri, în care, pentru prima dată în istoria spațiului din stânga Prutului, o notorietate mondială, originară din acest ținut, face o radiografie insolită a întregului spectru identitar basarabean, aflat mai mult de două secole într-un context politic marcat de ignoranță și de antiromânism.

„E cutremurător, mărturisește savantul, să constați că, atunci când vorbești – chiar şi eu am făcut-o dându-mi numele de moldovean din altă regiune – cu unii tineri derutați de propagandă în Basarabia, ți se răspunde, când întrebi dacă știu românește, că românește nu știu, dar știu moldovenește. Şi răspund exact cu același ton cu care vorbești tu, cu aceeași pronunțare şi cu aceleași cuvinte; deci ei răspund astfel numai dintr-o pornire provocată, fără îndoială, de răuvoitori sau de cei care erau binevoitori, însă nu pentru noi, ci pentru alții”. Este și unul dintre motivele principale care îl determină pe Coșeriu să se alăture, după 1991, celor care au apărat, „vreme de 50 de ani, ființa limbii române, ființa noastră națională, cu toată cizma rusească pe grumaz”, cum avea să declare în 1993, la ședința solemnă de decernare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

În comunicarea intitulată „Unitatea limbii române – planuri și criterii”, prezentată în cadrul Sesiunii științifice „Limba română și varietățile ei locale”, desfășurată la Academia Română pe 31 octombrie 1994, Eugeniu Coșeriu preciza că își asumă misiunea de călăuză în labirintul spinoaselor și complicatelor probleme identitare, deoarece: „eu reprezint, într-un fel, problema care ne preocupă, fiind român moldovean şi tocmai din actuala Republică Moldova. Eu am crescut ca român şi, pe vremea copilăriei şi adolescenței mele, petrecute în Basarabia – în Țara de Sus –, nu se punea această problemă a unei limbi moldovenești şi nici nu ne închipuiam că ea s-ar putea pune cândva şi cumva – fiind neștiutori de ceea ce se întâmplă dincolo de Nistru, unde se pregătea despărțirea limbii române din Basarabia de limba română ca atare în totalitatea ei. Deoarece eu nu sunt românist, ci sunt teoretician al limbajului şi romanist, voi vorbi din punctul de vedere al romanisticii, al lingvisticii romanice”.

De altfel, fenomenul „moldovenismului”, dintotdeauna armă a politicienilor cu vederi străine/rusești asupra esenței culturii și a valorilor noastre naționale, îl preocupă pe savant în mai multe studii, între care menționăm Latinitatea orientală, Unitatea limbii române – planuri şi criterii (în Limba Română este Patria mea. Studii. Comunicări. Documente. Antologie de texte, Revista Limba Română şi Fundația „Grai şi suflet”, Chișinău, 1996), Unitate lingvistică – unitate națională (Limba Română, 2002, nr. 10), Unitatea spirituală a românilor dincolo de frontiere (Limba Română, 1996, nr. 1), Credință, sacrificiu şi destin (Limba Română, 2001, nr. 4-8), Politici lingvistice (Limba Română, 2002, nr. 10) etc. Fenomenul este disociat de către reputatul savant nu doar în calitate de reprezentant eminent al științei lingvistice moderne, ci, așa cum accentua în discursul rostit pe 22 mai 2001 cu prilejul conferirii titlului de doctor honoris causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, și ca exponent/parte a populației românești din Basarabia, ca moldovean „care a fost toată viața lui moldovean, și anume din Basarabia, din Moldova dintre Prut și Nistru, și mai precis din Țara de Sus, din Ținutul Răutului Superior”. Înșiruirea cu neascunsă mândrie și demnitate a pitoreștilor însemne toponimice moldovenești stabilește cu exactitate locul geografic de unde a pornit autorul, continuitatea legăturii indisolubile dintre un anume individ social (în cazul dat fiind vorba chiar de autor) și traiectul istoric al etniei din care provine, sporind și pe această cale credibilitatea discursului.

Eugeniu Coșeriu demonstrează și apără unitatea și identitatea limbii și culturii românești, împletind sau alternând „fermitatea argumentării cu ascuțimea verbului sau cu umanitatea discursului” (D. Irimia), dezavuând, ca nimeni altul până la el, caracterul exclusiv politic și totalmente fals al tezei privind existența unei limbi moldovenești, distincte de limba română. Utilizând un limbaj simplu, nesofisticat, pe „înțelesul tuturor”, inclusiv al celor mai puțin versați în lingvistică sau a căror conștiință s-a îmbolnăvit „prin ignoranță și manipulare”, Eugeniu Coșeriu apelează, și în acest caz, ca, de altminteri, în întreaga sa operă, la principiul de bază ce definește atitudinea etică în raport cu știința și care te obligă „să spui întotdeauna adevărul, chiar dacă acest adevăr este periculos și plin de risc”. Iată de ce aserțiunile, judecățile, raționamentele profesorului, indiferent de complexitatea temei puse în discuție, sunt formulate limpede, concis, expunerea sobră, dezinvoltă, firească și accesibilă purtând încărcătura imbatabilă a argumentului ce își are sorgintea în vasta și multilaterala cultură profesională a autorului, în cunoașterea profundă a subiectului abordat.

Întemeietor al lingvisticii integrale, teorie care revoluționează știința lingvistică („integralismul, precizează magistrul, înseamnă a considera faptul lingvistic din toate punctele de vedere”), reputatul savant aplică, evident, teoria sa și cu privire la „diferendul identitar basarabean”. Eugeniu Coșeriu, despre care profesorul de filologie clasică și lingvistică latină la Universitatea Autonomă din Madrid Benjamin Garcia Hernandez afirmă că e „un om universal, a cărui știință o împărtășesc multe popoare și, prin urmare, fiecare îl consideră ca fiind al său”, iar lingvistul și profesorul clujean Mircea Borcilă susține că e „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”, construiește pentru basarabenii săi un trainic și impunător edificiu în care adevărul și argumentul primează, anihilând din start și irevocabil încercările aventurierilor politici de a reactiva „moldovenismul primitiv” și de a escalada antiromânismul într-un ținut în care spiritul românesc s-a aflat întotdeauna acasă, a rezistat și va rezista, indiferent de voința dușmanilor și a trădătorilor de neam.

Reluăm, începând cu acest număr de revistă, publicarea integrală sau fragmentară a unor opere din patrimoniul coșerian, invitând cititorul să parcurgă paginile rămase de la ilustrul nostru conațional. Este un îndemn adresat deopotrivă și politicienilor, care, plătind tribut intereselor efemere, distorsionează realitățile, inclusiv cele științifice. Anume politicienilor de azi și de mâine, cu sau fără simbrie la străini, basarabeanul din Mihăilenii Râșcanilor le spune: „dacă pot să-mi permit să dau un sfat politicienilor, este să fie ei mai întâi culți, ca să poată apăra cultura românească, în diferitele ei aspecte. Politicienii ar trebui să cunoască bine cultura românească, să şi-o însușească şi în mod critic, ca să știe ce anume apără, cum apără şi de ce trebuie să apere. Să aibă un jurământ de fidelitate față de această cultură”.

E un mesaj testamentar de luat în seamă pentru toată lumea. În special acum, când unii din nou încearcă să tulbure și să întineze izvorul nostru genetic și genealogic.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog