Despre Mihai Ţăruş, fragmentar

Rândurile de faţă sunt rezultatul unei întâlniri prilejuite de revenirea în Moldova, la Chişinău, a pictorului Mihai Ţăruş. Şi nu numai de revenirea artistului „acasă”, dar şi de expoziţia vernisată pe 20 martie 2017 la galeria „12 Iulie” din Sankt Petersburg, oraşul-metropolă unde destinul a făcut să se stabilească şi să creeze artistul.

Expoziţia „Vizitka.Tarus@spb.com” a avut suficientă publicitate în presa de specialitate de limba rusă. La noi nu s-a scris, dar nici nu cunosc un studiu critic suficient de exhaustiv despre creaţia lui Mihai Ţăruş. Deşi ar fi nedrept să spunem că Mihai Ţăruş este ignorat de mass-media. În niciun caz. E poate unul dintre artiştii moderni în măsura în care termenul „modernitate” implică segmentul de artă din Petersburg descendent din avangarda rusă, prolific, mereu în faţa şevaletei şi mereu în atelierul din strada Dimo, unde se află mica colonie a unor artişti basarabeni.

Ineditul expoziţiei

Am fost curioasă să aflu care este elementul nou în expoziţia vernisată pe 20 martie şi ce mesaj aduce genericul Vizitka.Tarus@spb.com.

Starea lucrurilor de acum, din această clipă sau de ultimă oră, constituie ineditul! Pictorul a satisfăcut curiozitatea mea. Expoziţia a avut şi un concept, fiind divizată pe compartimente:

Pictură, Asamblaje, Grafică, Cărţi de vizită, Scânduri, Sticlă. Sunt lucrări din ultima perioadă de creaţie, iar exersarea şi trecerea de la o tehnică la alta, de la un material la altul au fost pe cât de provocatoare, pe atât de interesante. „Ultima experienţă a fost pictura pe sticlă, mi-am ocupat timpul şi am experimentat!”

O viziune altfel asupra lucrurilor

Mihai, în pictura ta există multă bucurie, armonie, puritate... Ce spun criticii de artă din Sankt Petersburg despre creaţia ta?

Cam acelaşi lucru, aceleaşi sentimente, gânduri pe care le declanşează pictura mea oriunde în lume, în orice spaţiu. Ceea ce fac, opera mea picturală este parte integrantă a unui anumit segment al artei din Petersburg și toate comentariile sunt pe această linie descendentă din avangarda rusă a anilor ’20, vizând problematica ei, marcate de un temperament şi o mentalitate sudică, filozofia lui Mircea Eliade, de pildă…

Despre receptarea mesajului pictural

Ţin minte, cu ani în urmă, aproape două decenii, Veaceslav Madan, pe atunci ministru al culturii, spunea, la vernisajul expoziţiei „Semne”, că tablourile lui Ţăruş sunt „incifrări din zăpadă, soare şi amintiri. În ele fiecare poate să-şi regăsească copilăria şi cosmosul interior”. Desigur, poate fi investigată lumea cu retina copilului, poate fi reconstituită lumea cu inocenţa şi candoarea „primului om care, privind cerul, s-a înspăimântat nu de vastitatea lui, ci de imobilitatea lui suspectă şi a început să-i caute, cu luciditatea copilului care nu greşeşte niciodată, înţelesuri de natura miturilor”. Poate fi percepută pictura în acest mod?

Pictura poate fi receptată în orice fel, e ca Opera deschisă, precum afirma Umberto Ecco. Domnul Madan a comentat-o prin metoda asociativă, de altfel, aproape de realitate.

Continuitate

Expoziţii, simpozioane, conferinţe, articole, cărţi, filme, muzee, licitaţii despre artişti, pentru artişti, despre artă, pentru artă. Continuă artiştii să urce frumosul pe trepte spre înălţime? E posibil încă, azi, când internetul oferă tot, a ocupat, a anihilat multe fragmente ale acestui domeniu? Mai ales în acest veac...

Nu cred că arta se limitează numai la o urcare către frumos, spre înălţimi ale frumosului.

Arta eliberată de convenţiuni mai are şi o latură ce ţine de subconştientul omului. Nu te poţi elibera de el şi nici nu trebuie, însă să-l ții oarecum în limite, să-l stăpâneşti ar fi bine. Pentru că ororile vieţii ne marchează şi se sedimentează în subconştient. Din acest dialog se formează ceva. Arta ar trebui să fie o expresie totală marcată de viaţă. Pictorul, prin formulări artistice, poate, într-un fel, direcţiona procesul.

Despre perenitate

Discuţia de duminică continuă. Dacă m-aş îndeletnici cu critica de artă, domeniu lăsat cam în voia sorţii pe la noi, aş investiga un subiect foarte interesant, în opinia mea, despre perenitatea operei de artă. Ce-i asigură perenitatea / durabilitatea: subiectul sau forţa morală care a stat la temelia creării ei?

Nici subiectul şi nici morala nu mă interesează în mod deosebit. Chiar dacă înţeleg importanţa subiectului sau cea a moralei, nu mă pot schimba, astfel am fost de la începuturi. Arta picturii nu trebue să moralizeze şi nici subiectul nu trebuie să fie unul de detectiv.

Mâine, ce ai să faci mâine?

Vreau sa încep să pictez cele două „pânzuliţe” de dimensiuni mici, pe care mi le-a dat Lilia Dragnev, directorul Centrului de Artă Contemporană KSAK. E un proiect-provocare: voi participa cu „lucrări de dimensiuni mici la mari manifestări posibile”. Interesant, poate fi ceva inedit! Şi-au anunţat participarea un număr mare de pictori basarabeni. Îmi plac provocările!

1 mai 2017