Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

EX CIVITAS

Considerații sociologice privind competitivitatea satelor

Ion I. IONESCU

Alte articole de
Ion I. IONESCU
Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

1. Decalajele de dezvoltare dintre comunități rămân o problemă majoră a lumii actuale din considerente de supravieţuire a omenirii în ansamblu. Mulți dintre cei care își asumă responsabilitatea unor decizii „în numele celor mulți” ar vrea ca societăţile să depindă de un ansamblu de legi, principii, valori, care să asigure convieţuirea mondializată şi ecologică. E greu să se ajungă la o astfel de „dependenţă” a tuturor, din moment ce nu am ales și nu alegem calea hotărând împreună... În fiecare comunitate se redefinesc mereu interese, autoritățile și cetățenii au de răspuns zilnic unor solicitări complexe, complicate. Europenizarea și globalizarea sunt oportunități și ameninţări pentru comunități (oportunități – deoarece permit contactul oamenilor și punerea în valoare a resurselor, indiferent de starea de izolare, indiferent de distanţe; ameninţări – deoarece se suprimă bariere teritoriale, identitare care le asigurau până acum protecţia). Pentru a face faţă europenizării și mondializării, comunitățile locale ar trebui să-și afirme identitatea, să-și pună în valoare ce au specific, să devină conştiente de ele însele, să instaureze o bună comunicare publică, o intercunoaștere autentică a actorilor socioeconomici și culturali locali, să aibă acțiuni laolaltă, să dezvolte forme de solidaritate şi transfer, să-şi reînnoiască viziunea și să-și afirme identitatea uitându-se spre viitor, spre trecut, la stânga, la dreapta, în jos, în sus... Să facă toate acestea cu voința și dorința de a nu muri, în condiţiile în care le pleacă tinerii, le îmbătrânesc localnicii, iar alţii nu se întorc din oraşe sau din străinătate...

 

2.Competitivitatea economică a comunităților depinde de: tipul lor, de infrastructura şi serviciile existente, de activităţile productive și tehnologiile existente, de folosirea eficientă a NTIC, de competenţele umane implicate, de cantitatea şi calitatea produselor realizate, de posibilităţile reale de desfacere cu câștig a produselor. Deşi se face agricultură de mult timp la sate, dificultăţile practicării ei nu s-au diminuat, fiindcă agricultura competitivă depinde de: capacitatea locuitorilor de a asigura o gestionare eficientă a resurselor locale, publice şi private, de punerea în valoare a competenţelor şi savoir-faire-urilor, de crearea şi organizarea activității fermelor, firmelor, de crearea şi organizarea activităților nonagricole, de facilitarea accesului la pieţe pe care se câștigă bine. Ar  trebui analizate practicile de valorificare a resurselor, sistemele de organizare, valorile împărtășite de către membrii comunității, modul în care se formează și se menține ataşamentul locuitorilor faţă de comunitatea rurală etc. Strategia creșterii competitivității poate fi concepută plecând de la analiza oportunităţilor,  a  dificultăţilor  şi  a mijloacelor  de  a  le  surmonta, de la analiza priorităţilor, a posibilităților de a mobiliza locuitorii, de la acţiunile reuşite. În comunitățile locale din UE există numeroase exemple de strategii de creştere a competitivităţii economice prin: diversificarea producţiei, repoziţionarea pe anumite nişe ale pieţei, ameliorarea comunicării cu posibilii cumpărători, implicarea unor proprietari deschişi către investiţii locale (de exemplu, în turism), afirmarea specificității centrată pe ţinte locale şi grupuri-ţintă de vizitatori, valorizarea specificului local, viziune integrată a vieții economice, sociale, a mediului, loisir-ului și imaginii comunității, relansarea unor servicii locale pentru evitarea degradării patrimoniului, tehnici de luptă contra depopulării etc.

 

3. Analiza competitivităţii sociale a comunității înseamnă luarea în seamă a resurselor umane (persoane fizice, actori colectivi, promotori de proiecte), a legăturilor între cei care împărtăşesc aceleaşi valori, au competenţe, cunoştinţe de management social, de dezvoltare comunitară etc. Trebuie identificați cei care se mută la ţară după ce au trăit la oraş, cei cu cunoştinţe şi deprinderi ce le permit să se descurce rapid în situaţii complexe, cei cu o percepţie clară asupra necesităţii de a (re)crea legăturile sociale, de a mobiliza oamenii în jurul unor idei etc. Legăturile dintre generaţii au făurit configuraţia actuală a satelor (tiparele istorice, modul de producție, modul de folosire a resurselor, ataşamentul faţă de sat, instituții, limbă). Atunci când satul nu mai e capabil să-şi ţină tinerii, când dispar activităţi, meserii, ocupații, ţesătura locală se destramă, iar satul ajunge să-şi piardă (dacă a avut) capacitatea  de inovare, să-și piardă (dacă a avut) obiceiul acţiunilor laolaltă.

Cum poate fi concepută o strategie de creștere a competitivităţii sociale? Identificând numitorul comun, interesul comun al locuitorilor, apelând la simţul responsabilităţii lor, la folosirea cumpătată a resurselor, la tehnici de depăşire a blocajelor trecutului, de creare şi consolidare a încrederii reciproce, implicând oamenii care pot învăța și din greşeli etc.

În comunitățile locale din UE există exemple de strategii de creştere a competitivităţii sociale prin restaurarea încrederii în proiecte cu valoare demonstrativă, prin animarea comunității, consolidarea valorilor identitare, consolidarea ataşamentului faţă de comunitatea locală, cultivarea spiritului antreprenorial în rândul elevilor etc.

 

4. Odată cu agravarea problemelor de mediu, au apărut unele norme, legi pentru a sancționa exploatarea nechibzuită, poluarea, pentru a proteja patrimoniul natural. Mediul are influenţă asupra sănătăţii oamenilor prin factori sanogeni, dar şi prin factori patogeni. Poluanţii din aer, din apă, din sol sunt dăunători pentru sănătatea oamenilor, ca și efectele nocive ale incendiilor, inundaţiilor, secetei, furtunilor, cutremurelor, alunecărilor de teren, dar și ale intervențiilor nechibzuite ale oamenilor. Clivajele instituţionale au determinat fragmentarea abordărilor şi preocupărilor celor responsabili de salubrizare, de managementul integrat al deşeurilor etc. Încă se aruncă gunoi pe marginea drumurilor, în râuri, în gropi neîmprejmuite, fără sistem de drenare şi colectare a scurgerilor şi infiltraţiilor. Există legi, se fac „studii de fezabilitate”, dar în satele concrete situaţia nu se schimbă sesizabil. Mulţi nu se (mai) simt legaţi de satul în care s-au născut. Orbiţi de profitul pe termen scurt, unii nu sunt conştienţi de efectele negative pe care le produc mediului. Felul în care arată un peisaj local oferă informaţii utile despre competitivitatea mediului comunității, despre locuitori, despre modul în care înţeleg să valorifice resursele naturale, să îngrijească pădurile, toate componentele peisajului. Produsele locale sunt mai căutate dacă provin dintr-un sat nepoluat, cu peisaj armonios, cu aer pur și apă cristalină... 

 

5. Posibilitatea construcţiei competitivităţii comunităților ţine de legătura dintre aspectele materiale şi nemateriale, ține de resurse (materiale, financiare, umane), de identitatea culturală, de adeziunea locuitorilor la proiectele colective reuşite, de parteneriatul public-privat etc. Sunt competitive comunitățile rurale în care agricultura este mecanizată, tehnologizată, în care proprietarii funciari au grijă de spaţiile naturale protejate, dezvoltă reţele turistice, rezidenţe secundare, structuri de primire, aduc intreprinderi etc.

Nu există soluţii de creştere a competitivităţii „venite din cer”. Trebuie făcută analiza situaţiei existente, a practicilor de valorificare a resurselor, a valorilor împărtăşite. Ce atitudine au locuitorii faţă de riscuri? Ce atitudine au faţă de nou? Au fonduri? Sunt ele dirijate către puncte-cheie ale economiei locale? Ce blocaje există? Băncile se interesează de proiectele rurale? Există alternative la lipsa fondurilor băneşti? Populaţia se implică în proiecte? Sunt promotori de proiecte antreprenoriale? Au satele tradiţia cooperării, a colaborării? Sunt tineri în localitate? Vor să rămână? Vor să plece? De ce? Sunt ocupaţii sezoniere? Sunt asociaţii? Au raporturi cu învăţământul, centrele de cercetare, cu alte instituţii care pot sprijini dezvoltarea rurală? Cine şi cum identifică nevoile locale individuale şi colective? Este eficientă comunicarea publică? Analiza prospectivă urmăreşte identificarea de oportunităţi, de soluţii etc., analiza dificultăţilor şi a mijloacelor este însoţită de analiza priorităţilor privind informarea, animarea, mobilizarea, acţiunile reuşite.

 

6. Bune practici de creştere a competitivităţii satelor

Diversificarea producţiei. În Valea del Jerte (Estremadura, Spania), recunoscută pentru cultivarea cireşului, se face o ţuică de calitate din valorificarea cireşelor ce nu pot fi date la consum ca fructe, sau care nu pot fi culese fără să le fie afectată calitatea. S-a făcut câţiva ani cercetare în vederea promovării băuturii alcoolice obţinute acolo, au fost formaţi antreprenori locali în industria agro-alimentară şi turismul zonei. Imaginile cireşilor în floare a fost folosită pentru promovarea băuturii respective, dar şi a teritoriului local.

Crearea de activităţi complementare. În Sierra de Francia (Spania), cunoscută pentru producerea unui jambon crud („Pata negra”), un grup de acţiune locală a pus în act o strategie vizând lărgirea ofertei locale, începând cu reluarea unor meşteşuguri de altădată, cu sporirea capacităţii de găzduire de bună calitate. A fost creat un centru multifuncţional de servicii de redescoperire, păstrare, dezvoltare a unor tehnici tradiţionale, dar şi de sporire a capacităţii turistice prin reamenajarea unor case tradiţionale şi activităţi de formare a sătenilor implicaţi în reţeaua turistică.

Repoziţionarea pe anumite nişe ale pieţei. Identificarea electronică a animalelor, dezvoltarea unor noi tehnologii bio aplicate în agricultură, în mici crescătorii de vaci de lapte, pentru a le ajuta să pătrundă pe piaţă, a fost un obiectiv al proiectelor derulate în Pays de Gâtine (Poitou-Charentes, Franţa) şi Torridge (Anglia). A fost promovată strategia comercializării comune a produselor.

Ameliorarea calității produselor şi a comunicării cu posibilii cumpărători. Ameliorarea calităţii cărnii de viţel şi de miel a fost obiectivul principal al colaborării între producătorii din South Kerry (Irlanda) et Garfagnana (Toscana, Italia). A fost construită o „hartă a calităţii” şi au fost intreprinse acţiuni comune de ameliorare a comunicării cu potenţialii cumpărători din mai multe ţări.

Implicarea unor proprietari funciari deschişi către investiţii locale. În Terras Dentro (Alentejo, Portugalia) una dintre strategiile de dezvoltare a comunităţilor a vizat valorizarea identităţii teritoriale şi a culturii locale în jurul imaginii „Terras do Cante” (Ţinutul cântecului), prin mobilizarea unui număr mare de promotori de proiecte care voiau constituirea unui turism cultural de calitate, completat cu activităţi de construire a competitivităţii pe termen mediu şi lung, prin formarea profesională a şomerilor, prin noi strategii de comunicare etc.

Afirmarea specificităţii locului centrată pe grupuri-ţintă de vizitatori. Pentru a ameliora oferta turistică din Parcul Naţional Tauern (Austria), mai mulţi operatori locali s-au specializat în turismul familial. Au fost identificate tot felul de activităţi familiale menite să implice copiii şi părinţii turişti: activităţi exterioare (jocuri în pădurea din apropiere, amenajarea piscinei, prezentarea unor animale domestice, plimbări cu poneiul, admirarea unor colecţii de minerale, roci etc.) sau în gospodărie (jocuri de societate, gătitul preparatelor tradiţionale în bucătăria la care turiştii aveau acces). Fiecare element arhitectural şi de infrastructură a fost astfel conceput încât să reflecte gusturile membrilor fiecărei familii, iar unii au făcut cursuri pentru a fi pe placul clientelei.

Valorizarea specificului local. În Marsica, proiectul „Rădăcini” a avut ca scop păstrarea tinerilor în localitate. Educatorii şi elevii au fost principalii promotori şi actori ai unor  proiecte în acest sens. Elevii au fost sensibilizaţi să descopere locul, produsele locale, diferite ocupaţii şi activităţi, costume şi obiceiuri, fiind imaginate toate utilizările posibile a unor produse, sevicii, activităţi în colaborare cu antreprenori locali şi operatori locali din turism.

Constituirea unor oferte colective. Pe parcursul a patru ani s-a constituit „Way of Käse” (Drumul brânzei), în zona Bregenzerwald (Austria), şi „Cross-Strecke”, în Drenthe (Olanda), care au urmărit integrarea tuturor producătorilor bio din aceste zone.

Crearea unui „mediu imaginar”. Meşteşugari din Pays Cathare (Languedoc-Roussillon, Franţa) au creat produse ce amintesc de istoria religioasă a locului, de tot felul de mistere, dar și de lupta de rezistenţă etc.

Structuri de distribuţie şi promovare a produselor. „Bia Na Ri” (Hrana regilor) este numele unei structuri cooperative create pentru a comercializa specialităţi alimentare din Shannon (Irlanda). La ora actuală ea grupează oferta majorităţii producătorilor de brânzeturi din zonă şi are piaţă de desfacere printre toţi hotelierii, proprietarii de magazine din toată Irlanda.

Complementaritate între intreprinderi mici şi mari. În Navarra (Spania), o asociaţie regrupează 25 de producători de alimente, produse artizanale, industriale, intreprinderi din diverse sectoare care produc brânză (Roncal şi Idiazabal, „cuajada”, „natillas”), carne, „chorizos” (cârnaţi afumaţi, pipăraţi), lichioruri („Pacharan”), cidru, conserve de legume, marmelade, ciocolată, produse de patiserie tradiţională. Asociaţia s-a preocupat de câștigarea pieţei zonale, dar şi de promovarea şi vânzarea produselor la târguri internaţionale.

Adaptarea la cererea locală slabă şi dispersată. În Haut-Allier (Auvergne, Franţa), un proiect a vizat crearea unor servicii prestate de agricultori care au făcut contracte cu intreprinderi publice pentru întreţinerea cabinelor telefonice, restaurarea unor piese vechi de patrimoniu, fabricare de mobilier tradițional etc.

Activităţi plecând de la resurse neutilizate anterior. În zona Ross & Cromarty (Scoţia), o asociaţie a grupat 15 cultivatori de ciuperci, în cadrul unui proiect (Highlands Birchwood) care viza promovarea şi valorizarea unei varietăţi scoţiene de mesteacăn (lângă aceşti arbori cresc ciuperci de o foarte bună calitate). Membrii asociaţiei au cumpărat împreună materii prime şi echipamente la preţuri avantajoase, au cultivat ciuperci de mesteacăn care au fost foarte bine vândute pe piaţă.

Servicii locale pentru evitarea degradării localităţii. În insulele Gulholmen et Karingon (Suedia), în faţa declinului serviciilor şi a degradării infrastructurii localităţilor (consecinţe ale diminuării pescuitului), asociaţiile locale au decis să se organizeze pentru evitarea degradării patrimoniului local. Astfel, ei au început cu reabilitarea caselor, a serviciilor de transport, a altor servicii vitale care să împiedice plecarea tinerilor.

Lupta contra depopulării. În Jämtland (Suedia), când s-a ajuns la o densitate de 3 locuitori pe km2 – fapt care a dus la dispariţia serviciilor, la închiderea şcolilor etc., trei dintre satele zonei s-au mobilizat pentru a pune în act o strategie de repopulare. Au fost construite case pentru instalarea unor familii tinere, au fost reamenajate grădiniţa şi şcoala primară, au regenerat servicii esenţiale (dispensar, farmacie, sală de sport, echipamente de petrecere a timpului liber etc.). După ani de eforturi, tendinţa demografică a fost inversată.

Scoaterea la lumină a unor produse şi priceperi pe cale de dispariţie. „RELANCE” este numele unui proiect din Cévennes (Languedoc-Roussillon, Franţa) privind reluarea unor activităţi, intreprinderi, exploatăţii agricole pe cale de dispariţie din... lipsă de urmaşi. Membrii au alcătuit o bază de date privind toate aceste ocupaţii, iar cu sprijinul CCI şi al altor structuri publice au reperat antreprenori interesaţi să se instaleze în zonă şi să se implice în reluarea acestor activităţi.

Construirea de instrumente vizând competitivitatea pe termen lung. „Muzeul mierii” din Portodemouros (Galiţia, Spania) a devenit mai mult decât un muzeu: un spaţiu multifuncţional consacrat apiculturii. El găzduieşte o intreprindere care produce miere, un loc unde se furnizează sprijin tehnic crescătorilor de albine, un loc unde se pot închiria echipamente, unul pentru servicii de control al calităţii etc.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog