Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBA ROMÂNĂ AZI

Metode de cercetare a conceptelor din perspectiva lingvisticii cognitive

Viorica LIFARI

Alte articole de
Viorica LIFARI
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

În ultimul timp cercetările lingvistice se axează pe individul vorbitor sau pe cel care utilizează limba ca instrument de exprimare a gândurilor şi a stărilor sale psihologice, iar centrul percepţiei se concentrează pe legătura dintre individ şi limbă, ideea antropocentrică profilându-se ca cea de bază. Încă mulţi ani în urmă, renumitul lingvist polonez Baudouin de Courtenay a accentuat că limba există în „minţi individuale”, numai în psihicul indivizilor care fac parte din această comunitate lingvistică [apud: 1, p. 247].

Antropocentrismul a orientat lingvistica spre individ şi cultură, astfel limba (sau mijloacele acesteia) utilizată(e) de un reprezentant al unei anumite culturi exprimă viziunea acestuia despre lume: existenţa lumii se egalează cu cea a limbii [2, p. 512].

Noile direcţii în cercetarea limbii necesită şi metodologii noi de studiere a acesteia. Atenţia lin-gviştilor este concentrată asupra legăturii limbii cu cultura şi cu mentalitatea naţională, a limbii şi a conştiinţei naţionale, a specificului naţional. O. M. Smirnova accentuează acest fapt şi declară că limba, cultura şi etnia sunt interdependente şi formează centrul personalităţii: „Eu-l fizic, cel spiritual şi cel social” [1, p. 247].

Un pas în direcţia paradigmei antropocentrice a cunoaşterii lingvistice este studiul conceptului ca fenomen format mintal ce comportă caracteristici lingvo-culturale. Conceptul ca un fenomen social este studiat în multiple domenii ale ştiinţei, iar metodele de cercetare variază de la un domeniu la altul, uneori intercalându-se în cele adiacente. În lingvistica cognitivă apar metode interdisciplinare din psihologie şi sociologie, fapt care trezeşte nemulţumirea printre lingviştii funcţionalişti.

Conform opiniei lui V. N. Nemcenko, metoda de cercetare este un mijloc de cunoaştere ştiinţifică, o anumită abordare faţă de materialul studiat, o complexitate a modalităţilor de cercetare a căror aplicare ne permite să studiem fenomenul cercetat [3, p. 278-281].

Paradigma antropocentrică de studiere a limbii a generat multiple cercetări interdisciplinare ale conceptelor în plan contrastiv, astfel metodele de cercetare aplicate la elaborarea studiilor sunt atât funcţionale, cât şi cognitive, daca ne referim la principalele direcţii în lingvistică [4]. Mai mult decât atât, cercetările limbii în strânsă legătură cu cultura acesteia au favorizat apariţia unor studii lingvistice care includ metode din culturologie şi psihologie, din antropologie şi sociologie, ce pot fi aplicate, după părerea noastră, ca elemente secundare într-o cercetare lingvistică a unui concept.

Studiile lingvistice elaborate reprezintă, de regulă, ideile unei anumite şcoli. Mai multe lucrări referitoare la acest subiect au scos în evidenţă metodologia de cercetare aplicată de școala lingvistică respectivă. O. M. Smirnova în lucrarea sa К вопросу о методологии описания концептов [1, p. 248] susţine că o metodă de analiză a unui concept este cea din domeniul lingvo-culturologiei, numindu-se metoda analizei conceptuale, şi presupune toate acţiunile cercetătorului pe care acesta le întreprinde pentru a studia conceptul cu ajutorul materialul lingvistic.

O varietate a analizei conceptuale este cea a structurii semantice şi a pragmaticii cuvântului cercetat ca fenomen cultural însoţit de o dezvoltare istorică specifică. Diferenţa dintre analiza structurii semantice a cuvântului şi analiza conceptuală a acestuia diferă prin faptul că semantica lexicală porneşte de la unitatea lexicală spre conţinutul semantic, iar analiza conceptuală are o direcţie inversă: de la unitatea de sens spre mijloacele de exprimare. Însă, după părerea cercetătoarei O. M. Smirnova, analiza conceptuală nu are succes printre savanţi, deoarece aceasta nu include o metodologie clară şi bine structurată  [1, p. 249].

Savanta consideră că lingvistica cognitivă reprezintă o direcție nouă în studiul relației limbii cu gândirea, fiind o metodă productivă de cercetare a sferei conceptuale naţionale în cadrul cercetărilor umanistice. O. M. Smirnova include în abordarea lingvo-cognitivă a limbii studierea semnificaţiei tuturor cuvintelor şi a expresiilor care se asociază cu un anumit concept în idiomul naţional şi include sistematizarea acestora. Astfel, cercetătoarea se axează pe analiza semică a cuvintelor şi pe combinatorica acestora, pe studierea dezvoltării sensului cuvântului, pe construirea câmpului lexico-frazeologic al cuvântului-cheie, pe construirea şi studierea câmpului derivaţional etc. [1, p. 250], ceea ce e legat de analiza componenţială a cuvântului şi semantica acestuia, dar nu de lingvistica cognitivă, care utilizează scheme imagistice sau scenarii cognitive prototipice ca metodă de determinare a conceptului.

Cercetătorul N. A. Krasavskiy [5, p. 4-7] determină grupuri semantice în cadrul câmpului cognitiv al conceptului de bucurie în limba rusă, însă nu este clar ce are în vedere acesta prin termenul câmpul cognitiv al conceptului. Totodată, savantul face analiza 1) utilizării metaforice a lexemului „радость” şi conceptul acestuia în îmbinări cu 2) lexeme cu sens antonimic precum „горе”, bunăoară: 1) Золотая радость, 2) Меж радостью и горем полусвет. Conceptul de bucurie din rusă e supus unei interpretări sociale şi a celei despre valenţa lexicală a cuvântului, astfel îmbinând metode de cercetare din mai multe domenii, axându-se în special pe cele din lexicologie.

În lucrarea autoarei N. A. Presneakova [6, p. 62-64], cercetătoare din şcoala lingvistică rusă, atestăm examinarea metaforelor somatice – mijloace de exprimare a conceptelor emotive. Cercetătoarea prezintă câteva metode din lingvistica cognitivă: determină conceptul denumit de expresiile somatice din limbile engleză şi rusă care includ lexemele inimă şi cap după definiţiile acestora şi după alte teorii despre localizarea emoţiilor în anumite părţi ale corpului omenesc, compară modul de localizare a emoţiilor şi asocierea lor cu anumite concepte emotive în cultura şi mentalitatea rusă şi engleză şi propune o analiză statistică a expresiilor frazeologice somatice care redau concepte emotive. În studiul prezentat, cercetătoarea aplică metoda localizării emoţiilor şi a asocierii lor cu anumite părţi ale corpului propusă de savanta A. Wierzbicka [7, p. 54-56] şi, tangenţial, se referă la clasificarea metaforei conceptuale introdusă de psiholingvistul american G. Lakoff [8, p. 195-208]. Lipsa analizei semice a expresiilor lingvistice propuse spre cercetare indică un grad de neclaritate şi, pe alocuri, interpretări eronate ale specificului cultural de percepere a conceptului de dragoste în engleză redat prin expresia to be head over ears in love în comparaţie cu cea rusească быть по уши в любви. N. А. Presneakova susţine că expresia din engleză ilustrează echivalenţa dintre cap şi inimă, organe în care se localizează conceptul de dragoste (capul iniţial asociindu-se cu raţionalul) [6, p. 63].

După părerea noastră, capul este organul suprem din corpul omenesc, iar sentimentul de dragoste sau, mai bine zis, starea de îndrăgostit este incontrolabilă de cel care o poartă, ea se localizează în inimă şi expresia to be head over ears in love din engleză doar indică superioritatea simţului asupra raţiunii şi nicidecum faptul că capul e organul de localizare a conceptului de dragoste în engleză, iar corpul serveşte în calitate de Сontainer, sentimentul de dragoste revărsându-se din inimă prin tot corpul și ajungând şi la cap, unde e localizată raţiunea. În rusă ne amintim expresia потерять голову (от любви).

Şcolile lingvistice americană şi cea australiană, reprezentate de savanţii G. Lakoff, M. Johnson şi A. Wierzbicka, cu orientare în lingvistica cognitivă, susţin că specificul conceptului este de natură culturală, iar termenii care denumesc, bunăoară, emoţiile depind nemijlocit de cultura în care s-au format şi nu pot fi universali [7, p. 23-69]. Aceștia demonstrează legătura dintre concepte prin teoria schemei imagistice (Image Schema Theory) propusă de M. Johnson [apud: 9, p. 10], care susţine că o modalitate de manifestare a experienţei memoriei biologice la nivel cognitiv ar fi forma schemei imagistice. Ea include concepte rudimentare, precum Contactul, Containerul şi Echilibrul. Aceste elemente sunt semnificative, deoarece ele sunt legate de experienţa pre-conceptuală a individului.  Savanţii G. Lakoff şi M. Johnson [apud: 9, p. 10] pun la îndoială ideea despre conceptele rudimentare din memoria biologică care oferă blocuri constructive conceptuale pentru concepte mai complexe. În opinia lor, motivul că vorbim despre aflarea în stare de dragoste şi necaz pornește de la structurarea conceptului abstract de dragoste şi înţelegerea lui prin prisma Сontainerului conceptului fundamental. Astfel, conceptele schematic-imaginare servesc pentru a structura concepte şi idei mai complexe, de exemplu: 1) James is in love. 2) Susan is in trouble.

Cercetările cognitive de tipologizare a emoţiilor, în baza cunoştinţelor despre ele şi în baza asemănării lor, au arătat că împărţirea emoţiilor în categorii orientate spre cunoştinţe este mai reuşită, deoarece principiul de asemănare şi diferenţiere a emoţiilor este neclar şi multe dintre ele trec una în alta sau chiar într-o stare opusă, reflectată, de exemplu, în expresia din limba rusă: от любви до ненависти один шаг [10, p. 54].

Diversele studii lingvistice despe emoţii acreditează ideea că acestea se formează prin cultură, însă teoriile despre universaliile lingvistice şi cele conceptuale demonstrează altceva. Teoria universaliilor conceptuale, ca metodă de studiere a semnificaţiei cuvintelor în diferite limbi,  a fost introdusă în circuitul ştiinţific de G. W. Leibniz [11, p. 326]. Fiind un adept convins al unităţii psihice a oamenilor, G. W. Leibniz recomanda studierea comparativă a limbilor lumii, pentru a descoperi esenţa internă a individului şi, în special, baza universală a cunoaşterii. La fel ca E. Sapir şi B. L. Whorf, criticaţi pentru scoaterea în evidenţă a diferenţelor esenţiale dintre limbi şi sistemele conceptuale asociate lor, G. W. Leibniz a fost criticat pentru accentuarea trăsăturilor comune ale acestora.

A. Wierzbicka observă că niciun grup de savanţi nu este gata să accepte ideea că limbile şi modul de gândire reflectat în ele manifestă atât diferenţe, cât şi asemănări esenţiale; iar studiul diversităţii poate duce la descoperirea caracteristicilor universale şi invers [7, p. 22-23], fapt susţinut de D. Matsumoto [12] şi la care ne raliem în această lucrare.

Astfel, A. Wierzbicka foloseşte metodologia metalimbajului semantic natural pentru a descrie termenii ce denumesc concepte, care poare fi aplicat atât la nivel naţional, cât şi intercultural. Un exemplu de analiză îl găsim în lucrarea savantului C. Goddard: Cum se deosebeşte conceptul de unhappiness de cel de sadness? De la bun început, acesta presupune că individul care simte unhappiness (nefericire) se gândeşte la ceva. În al doilea rând, din punct de vedere logic, enunţul „Sunt nefericiţi şi nu ştiu de ce” este incorect. Unhappiness presupune un sentiment mai profund şi o evaluare negativă mai intensă, care nu se îmbină cu calificative precum little sau slightly, de exemplu: She felt a little (slightly) sad. *She felt a little (slightly) unhappy (Ea s-a simţit un pic tristă. *Ea era un pic fericită [traducere – V. L.]) [13, p. 27].

În al treilea rând, unhappy are un caracter mai personal decât sad: un oarecare individ poate fi întristat de lucruri rele, care li se întâmplă altor oameni, dar, dacă cineva e nefericit, el / ea simte această stare din cauza lucrurilor rele care i s-au întâmplat personal.

În al patrulea rând, unhappy, în comparaţie cu sad, nu sugerează o stare resemnată a individului. Când este copleșit de sentimentul de tristeţe, acesta își spune: „Nu pot schimba nimic”, pe când simţindu-se nefericit, își reproșează nechibzuința „Mi-am dorit ca așa ceva să nu mi se întâmple”.

În cele din urmă, concluzionăm că elementul verbal unhappy semnifică o stare intensă în timp, iar sadness presupune o emoție de moment, scenariul cognitiv prototipic pentru conceptul unhappy fiind reprezentat în felul următor:

Unhappy (X era nefericit)

(a) X a simţit ceva, pentru că s-a gândit la ceva.

(b) Uneori individul se gândeşte la ceva.

(c) Nişte lucruri rele mi se întâmplă.

(d) Nu am dorit să se întâmple aşa ceva.

(e) Nu pot să nu mă gândesc la aceasta.

(f) Când X se gândeşte, el / ea simte ceva rău pe parcursul unei durate de timp.

(g) X a simţit ceva de acest gen, deoarece X s-a gândit la aşa ceva.

După cum vedem, pe lângă metoda scenariului cognitiv prototipic şi cea a analizei componenţiale, savanţii au pus în aplicare şi metoda valenţei lexicale a adjectivelor care denumesc concepte emotive, abordări funcţionale alături de cea cognitivă. 

Profesorul V. Shakhovsky, cercetător care aderă concomitent la teoria socioconstructivistă şi la cea cognitivă, nu este de acord cu afirmaţiile că toate emoţiile sunt modelate de cultură. Savantul rus declară că emoţiile fundamentale (numărul cărora variază de la o şcoală la alta) sunt universale şi recunoscute în toate culturile, deoarece ele reprezintă o parte din dezvoltarea speciei umane.  În continuare, V. Shakhovsky admite că emoţiile sunt construite de parametrii socioculturali, de aceea, pe lângă emoţii universale, mai putem distinge emoţii specifice unei anumite culturi, iar limba reflectă cultura dată [14, p. 17-18]. Pentru a argumenta cele spuse, vom recurge la câteva exemple din limbile engleză, română şi rusă, aplicând metoda analizei metalimbajului semantic natural, preluată de la  A. Wierzbicka, care explică diferenţele dintre cuvântul polonez tęsknota (în rusă – тоска, în română – dor, în engleză – fără echivalent (adăugat de V.L.)) şi  tesknic (în rusă – тосковать, în română – a(-ţi) fi dor, şi în engleză – to miss (adăugat de V.L.)).

Dacă descompunem cuvintele în componente mai mici (primitive semantice, considerate universale pentru orice limbă), care au echivalente în engleză, observăm că X tęskni /’teskni/ faţă de Y= ( (a) X simte ‘tęsknota’ / tesk’nota / pentru Y. (b) X este departe de Y. X se gândeşte la Y. (c) X simte ceva frumos faţă de Y. (d) X vrea să fie împreună cu Y. (e) X ştie că nu poate fi împreună cu Y. (f) X se simte prost din cauza această). În acelaşi timp, to miss din engleză nu implică nici [+Suferinţă], nici [+Distanţă] în semnificaţia sa [15, p. 587]. Vom pune la îndoială această concluzie, deoarece dicţionarul Collins Cobuild oferă următoarea explicaţie pentru cuvântul to miss: 1) cineva regretă că altcineva nu mai este cu el / ea, deoarece ei se plac sau se simt singuri unul fără altul (you regret that they are no longer with you because you like them very much or feel lonely without them). De exemplu: The two boys miss their father a great deal. Observăm „lipsa tatălui”, ceea ce implică sentimentul de distanţă şi „dorul băieţilor”, altfel spus, indică [+Suferinţă]. A doua semnificaţie a cuvântului to miss este to notice that they are not present (a observa lipsa cuiva) [16, p. 924], ceea ce înseamnă că A. Wierzbicka foloseşte doar cea de a doua semnificaţie în analiza sensului verbului to miss, excluzând astfel o parte importantă a semnificațiilor posibile ale verbului analizat. Un exemplu reușit pentru a arăta diferenţa dintre cele două sensuri ale verbului to miss este oferită de verbele din rusă тосковать şi скучать. Primul este foarte aproape de lexemul polonez tesknic şi implică faptul că X știe că nu poate fi cu Y, în timp ce al doilea sens este unul mai optimist şi nu presupune imposibilitatea realizării acţiunii, fiind mai aproape ca sens de termenul englez to miss, concluzie făcută de A. Wierzbicka [15, p. 587].

A fi dor din română poate fi descompus în următoarele seme: 1) o dorinţă puternică de a vedea pe cineva din nou, nostalgie; 2) suferinţă în urma dragostei pentru cineva care este departe, termenul român implicând [+Distanţă] şi [+Suferinţă], la fel ca în lexemele din limbile poloneză şi rusă. Termenul englez cuprinde doar [+Regretul] faţă de o situaţie imposibilă, sentimentul de suferinţă fiind opţional [17, p. 105-110].

În urma acestei sinteze am observat o claritate în metodologia de cercetare a conceptelor denumite de lexeme separate, cea de cercetare a frazeolgismelor fiind încă neclară, însă anume aceste mijloace verbale reprezintă mentalitatea cultural-specifică a indivizilor dintr-o etnie şi servesc în calitate de material pertinent pentru paradigma antropocentrică de studiere a conceptelor din categoria emotivităţii.

Din observaţiile făcute am dedus că terminologia pentru denumirea metodelor de cercetare în plan cognitivist este neuniformă, astfel cauzând unele neînţelegeri pentru cercetători, ne referim aici la scheme imagistice, scenarii cognitiv prototipice şi câmp cognitiv.

Considerăm că, alături de aplicarea scenariului cognitiv prototipic, un studiu al conceptului trebuie să includă şi analiza semică a lexemului ce denumeşte conceptul, valenţa lui lexicală, analiza etimologică a lexemului şi schimbarea de sens al acestuia prezentată în ordine cronologică.

În cazul expresiilor frazeologice somatice analiza etimologică este şi mai pertinentă, deoarece aceste mijloace sunt specifice unei culturi şi sunt legate de anumite situaţii sau scenarii din etnia de unde provin (numai dacă nu sunt împrumutate din alte idiomuri).

Astfel, ajungem la concluzia că studiul unui concept nu poate fi elaborat doar din perspectiva cognitivă a limbii, deoarece metodologia existentă este incapabilă de a oferi rezultate clare şi convingătoare. Introducerea analizei semice, a celei etimologice şi de identificare a valenţei lexicale a cuvântului ce denumeşte un concept aduce claritate şi corectitudine într-o cercetare de acest gen.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog