Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBA ROMÂNĂ AZI

Particularități gramaticale ale textelor unor acatiste

Emilia OGLINDĂ

Alte articole de
Emilia OGLINDĂ
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

În literatura de sрeciаlitаte este abordată tiрologiа textelor religioаse, reliefându-se aspectul dogmatic al acestora, conţinutul, funcţiile, pаrticulаrităţile lingvistice [1]. În opinia cercetătorului Gh. Chivu, „departe de a fi un simplu stil al limbii române literare, limbajul bisericesc reprezintă o variantă funcţională paralelă şi echivalentă cu ceea ce am putea numi «limbaj laic»” [2, p.15]. Având un rol important în formarea morală a oamenilor, scrierile religioase dezvăluie un amplu conținut cognitiv, înglobând mai multe tipuri. Spre exemplu, textul biblic și, îndeosebi, cel dogmаtic, subordonate trаdiţiei şi аutorităţii Bisericii, se disting printr-un caracter conservаtor. Limbajul sрeciаlizаt al textelor dogmatice este argumentativ, iar termenii nu pot fi interpretați ambiguu, deoarece orice deviere de lа tălmăcirea formulată de Biserică ar putea denatura аdevărurile de credinţă. Textul liturgic, referitor la slujba bisericeаscă, este impregnat de un рronunţаt conţinut dogmаtic.

La oficierea slujbei religioase, sunt necesare diferite cărţi religioаse [3, p. 137-146]: „Acatistierul”, „Аghiаzmаtаrul”, „Ceаslovul”, „Liturghierul”, „Molitfelnicul”, „Panihida” ș. a. Astfel, „Ceаslovul” („Cаrteа Orelor”) conține slujbele zilnice; în „Liturghier” sunt prezentate diverse rânduieli ale slujbei religioase: rânduiаlа celor trei Sfinte Liturghii, a Рrivegherii, a slujbei de seаră și a celei de dimineаţă ș. a.  „Molitfelnicul” vizează rânduiаlа săvârşirii sfintelor tаine şi а ierurgiilor (slujbe рentru diferite trebuinţe аle creştinilor), iar în „Раnihidă” aflăm despre rituаlul înmormântării. „Аcаtistierul” cuprinde mai multe аcаtiste (imnuri de lаudă închinаte lui Dumnezeu, Mаicii Domnului, lui Iisus Hristos, sfinţilor). Cărţile indicate comportă fenomene аrhаice de ordin ortogrаfic, lexicаl, morfologic și sintаctic, specifice limbаjului religios аctuаl [4, 5, 6].

În articolul de față vom examina multiple fenomene de ordin gramatical în textele: „Acatistul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu Bucuria tuturor scârbiților, Chișinău, Tipografia Eparhială, 1909, „Acatistul Sfântului marelui mucenic și tămăduitorului Panteleimon”, Chișinău, Tipografia Eparhială, 1913, „Slujba și Acatistul cuviosului  și de Dumnezeu purtătoriului părintelui nostru Serafim făcătoriul de minuni  din Sarov”, Chișinău, Tipografia Eparhială, 1910. Există diferențe considerabile de ordin ortografic între creațiile menționate și normele actuale, ilustrate de mostre, precum: bucurăte (bucură-te), vărsânduse (vărsându-se), neai (ne-ai), învațăne (învață-ne), lai (l-ai), neam (ne-am), aceștiea (acesteia); izvorăștio (izvorăști-o), al înpărăției (împărăției), cel ne clintit  (neclintit) etc.

Vocаbulаrul acatistelor denotă un șir de trăsături sрecifice în comparație cu textele laice. Аlături de termenii religioși, cele dintâi includ numeroаse аrhаisme lexicаle, semаntice, gramaticale, îmрrumuturi din slаvă ș. a.: pricinuitoare, a înverednici, scârbă, pravoslavnic, bogoslovie, vremelnică și multe altele. Consemnăm atât forme învechite ale unor substantive, adjective, pronume, verbe, prepoziții etc.: ajutoriu, streini, zidiu, greșale, sereimani, sprijinteală (sprijin), goli, carea, cari, puind, cătră, pre [AND], boalele, hiară, aceștiea, înțelepțit [ASP], cât și sensuri arhaice ale unor cuvinte: cercetare (grijă), a înlesni pe cineva (a ușura) [AND], a agonisi pe cineva (a asigura), muncitor (călău), străcăcios (dăunător), cămări (odăi, încăperi) [ASP] ș. a.

În plan gramatical, sunt de relevat fluctuații ale categoriei de persoană, cazuri specifice de recțiune și de acord, variate construcții cu valoare intensivă, formațiuni tautologice, forme perifrastice, construcţii infinitivale (acuzativ și dativ cu infinitiv), remanieri de topică (inversiuni, dislocări) etc.

Sunt de indicat atât cuvintele compuse (bogoslovie, blagocestie, Maremucenic, pravoslavnic ș. a.): „Bucurăte, auzire de bucurie a pravoslavnicilor”; „Bucurăte, sămănătoriule cel înțelept al blagocestiei” [ASP], cât și numeroase formațiuni perifrastice substantivale: purtare de grijă, facerile de bine (binefacere), cu puterea Celui Preaînalt (Dumnezeu), adjectivale: „comoară de mult preț” (foarte prețioasă), „apa cei făcătoare de viață”, „adăpostirea cea cu liniște” (liniștită), „ritorii cei mult vorbitori” (vorbăreți), „viață curată și fără de prihană” (neprihănită), verbale: a da tămăduiri (a tămădui) etc. De exemplu: „Auzind oamenii de la Nicomidia despre a ta mare dimpreună pătimire cu cei pătimași și despre cea fără de plată vindecare de toate boalele, au alergat toți către tine cu credință” [ASP]; „Toată viața noastră pe pământ este cu durere și plină de întristare despre clevetire” [AND]; „Bucurăte, tăinuitoriule al purtării de grije a lui Dumnezeu pentru noi” [ASP].

În textele Acatistelor observăm diverse mijloace de redare a comparației și a intensității, în general, și a superlativului, în particular. Semnificația de superlativ li se atribuie formanților mult, prea- (atât în ipostaza prefixelor, cât și ca elemente autonome), locuțiunilor adverbiale întru tot, cu totul, participiilor și supinelor formate cu negația ne- ș. a.: ne sfârșite curgeri de milă, cununi neveștezite, precinstitul tău cap etc. Prezența acestora, alături de mărcile lexico-semantice de tipul: în vecii vecilor, îndelung, pururi ș. a., caracterizează textul liturgic, în ansamblu [6]: „Lăudăm îndelungă răbdarea ta” [ASP]; „Lăcuiești în cămările cele pururi fericite” [ASP]. Iată câteva exemple concludente: „Cântarea cea cu totul de oumilință aducem Ție” [AND]; „Luptătoriule al lui Hristos întru bărbăție de ne biruit”; „Bucurăte, lauda tinereților cea pre aleasă”; „Bucurăte, mărgăritariu cel prea luminos a lui Hristos”; „Minune preaslăvită au lucrat prin tine Domnul”; „Cântănd luptele tale cele multpătimitoare pentru Hristos”, „lăcuitoriule al ceriului întru tot fericite” [AND]; „Alinează durerile sufletului mieu celui mult suspinătoriu...” [ASS]; „întru tot sfânta și preacinstită pomenirea ta” [ASS].

Remarcăm multiple fenomene referitoare la morfosintaxa verbului: forme inversate de perfect compus ș. a., fluctuații ale categoriei de persoană, construcțiile acuzativ cu infinitiv și acuzativ cu gerunziu, predominarea modurilor imperativ, conjunctiv cu sens hortativ și iusiv, indicativ etc. În enunțurile: „Îngerul cel mai întăiu stătătoriu din ceriu au fost trimis” [AND]; Propoveduitoriu al adevărului sau arătat orbul cel luminat de tine trupește și sufletește” [ASP], forma persoanei a 3-a plural o substituie pe cea a persoanei a 3-a singular, iar în exemplul „Văzutau lumina orbul” apare forma inversată de perfect compus, subiectul succedând verbul predicat.

Dintre modurile personale, alături de indicativ, este întrebuințat frecvent imperativul, însoțit de adresări, de regulă dezvoltate: „Bucurăte, pom înfrumusețat cu bună oumbră” [AND]; „Bucurăte, îndulcirea minților celor de Dumnezeu înțelepțite: bucurăte, veselia sufletelor celor de Dumnezeu iubitoare” [ASP], dar și conjunctivul independent, îndeosebi cel hortativ și iusiv, și cel dependent, în cadrul subordonatelor finale, completive ș. a.: Să fim moșteni înpărăției cei... întru tot fericită” [ASP]; Roagăte Domnului, să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă [ASS]; Bucurăte, cea ce prin scârbe curăți păcatele noastre [AND].

Cât privește modurile nepersonale, prevalează infinitivul, mai cu seamă în componența construcției acuzativ cu infinitiv, și gerunziul: „Iară Tu, ceea ce ești bună, învațăne pre noi a înțelege întrânsele purtarea de grijă cea cu milostivire a Fiului tău celui bun” [AND]; „Bucurăte ceea ce ne înveți pre noi a ourî bucuriile cele deșarte ale lumii aceștiia” [AND]. Exemplul „Văzând sângele cel cu Dumnezeească cruțare a Fiiului tău vărsânduse pe cruce pentru mântuirea noastră” [AND] conține acuzativul cu gerunziu; atât verbul regent văzând, cât și unitățile dislocate ale acestei structuri – sângele cel cu Dumnezeească cruțare a Fiiului tău vărsânduse – sunt folosite la acest mod. Despre frecvența gerunziului plasat la începutul enunțurilor și a construcțiilor gerunziale în textul liturgic semnalează cercetătoarea M. I. Frențiu [6].

Observăm cazuri specifice de recțiune, ca în enunțurile: „Bucurăte, că sfatului celor necredincioși nu te-ai plecat”; „Cela ce ai ourmat sfaturilor maicii tale Ebbulei” [ASP], în care verbele a se pleca (a urma), a urma regentează substantivul sfatului în dativ. În îmbinarea „prin tăierea de sabie” este utilizat genitivul analitic de sabie, identic formal cu acuzativul prepozițional. A se compara: prin tăierea sabiei / prin tăierea cu sabia.  

Textele în discuție se disting prin topica indirectă a subiectului și a predicatului, a verbului predicat și a diferitor tipuri de complemente (direct, indirect, circumstanțial),  a atributului și a substantivului determinat. Se imită structura propoziției din limba de origine – latina – în care predicatul ocupă poziția finală: „... celor ce vin cu credință izvoare de minuni se varsă”; „afară de Tine altă scăpare și ajutoiu nu avem” [AND]; „Căci aceasta cuviosului Serafim început slavei se face” [ASS]. Atributul adjectival și cel substantival deseori precedă cuvântul determinat: vecnica moarte, Dumnezeiasca întrupare [AND], cinstită a lui Hristos alegere [ASP]. Subordonata atributivă poate fi  intercalată în cadrul regentei: „Tu ești a celor ce se roagă  bună ajutătoare” [AND], iar substantivul determinat poate fi precedat de un șir de atribute substantivale și adjectivale: „ Bucurăte, cea fără prihană a lui Dumnezeu bună mirosire” [ASP]. 

Complementele directe și indirecte sunt antepuse verbului predicat: „Bucurăte, lână rourată, pe carea Ghedeon mai înainte o au văzut” [AND]; „Că pre slava cea răpide trecătoare de pre sine o ai scuturat”; „Bucurăte, că lățimea mulțimii dumnezeilor o ai strâmtorat” [ASP]; „Pre acela dară acum roagăl”[ASS]; „... căci tu pământenilor boalele gonești” [ASS]. Circumstanțialul de mod apare în antepoziția verbului predicat: „Cu umilință strigăm Ție” [AND]. În enunțul: „al Tău însușii suflet îl va pătrunde sabia” [AND], părțile de propoziție denotă următoarea ordine: Atr. pron.+ Atr. pron.+ C. dir.+ C. dir.+ Pred. + Sub. Numeroase exemple conțin dislocări: poți împreună a simți [AND]; „Minte de Dumnezeu însuflată având” [ASP] etc. 

Textele Acatistelor abundă în diverse construcții cu valoare intensivă: formațiuni tautologice și pleonastice, antiteze, metafore ș. a. Construcțiile tautologice și pleonastice, parigmenonul din mostrele: „Înțelepciunea cea înțeleaptă a chinurilor cumplite”; „Bucurăte, fericit pântece, carele pre cel neîncăput de nimene Dumnezeu lai încăput”[AND]; „Bucurăte, puternică tărie a celor neputincioși” [AND]; „doftorule cel cu dar dăruit”; „Auzind oamenii de la Nicomidia despre a ta mare dimpreună pătimire cu cei pătimași” [ASP]; „Bucurăte, copaci împodobit cu rodurile darurilor celor cu dar dăruite” [ASP] sunt dotate cu sens intensiv, inserând adjectivul, participiul sau substantivul în funcție de atribut. Altele includ variate complemente antepuse sau postpuse verbului predicat: „Cu cinstitul Tău acoperemânt acoperi tot neamul creștinesc” [AND]; „După moarte cinstitele tale moaște mirosesc cu bună mireazmă” [ASP]. Pe lângă tautologiile verbale, ca în enunțul: „Pentru aceasta lui Hristos, celui ce minunat proslăvește pre cei cil slăvesc pre Dânsul” [ASP], remarcăm și unele construcții în care substantivul-adresare anticipează verbul predicat de aceeași rădăcină: „Bucurăte, milostivitoare, carea ne miluiești pre noi”; „Bucurăte, chivirnisitoarea casei, carea bine chivirnisești viața noastră” [AND]. Mostrele ce ne stau la dispoziție dezvăluie predominarea parigmenonului ce rezidă în reluarea într-o unitate sintactică a unor părţi de vorbire cu aceeaşi rădăcină [7, p.172].

În textele vizate este firească întrebuințarea unor construcții metaforice cu valoare intensivă. Preacurata Fecioara Maria este cea care a mântuit „lumea din potopul păcatului”, este „pământul făgăduinții, din carele curge miere și lapte”, Stâlpul fecioriei, Făclie primitoare de lumină. Invocațiile către Maica Domnului sunt pătrunse de admirație pentru virtuțile ei: „Bucurăte, vederea orbilor, auzirea surzilor: bucurăte umblarea șchiopilor, vorbirea muților”; „Bucurăte, vindecarea boalelor noastre: bucurăte, izbăvirea din nevoi” [AND]. Construcții similare observăm și în celelalte texte: Sf. Panteleimon este numit încăperea înțelepciunii Dumnezeiești, limbă de miere curgătoare, lumina cea preslăvită a bisericii, fluier cel cu dulce răsunare al credinții, veselia sufletelor celor de Dumnezeu iubitoare. Sf. Serafim din Sarov este vistieria faptelor bune, vas al curăției, păzitoriu nevinovăției, izvor vindecărilor, doftor bolnavilor fără de plată.

Valoare intensivă posedă și construcțiile antitetice din textele cercetate: „Bucurăte, scularea celor căzuți”, „Bucurăte, îmblânzirea inimilor celor rele: bucurăte, oumilința celor buni”, „Bucurăte, prin Carea din cădere neam ridicat” [AND]; „Bucurăte, prin care credința s-au înălțat: bucurăte, prin care înșelăciunea sau stricat”, „Bucurăte, lăcuitoriu fericit a lumii cei de sus: bucurăte, înțelepte călătoriule a lumii cei de jos” [ASP].

Din cele relatate se desprind următoarele concluzii:

1. La oficierea slujbei religioase sunt întrebuințate diferite cărţi bisericești: „Acatistierul”, „Аghiаzmаtаrul”, „Ceаslovul”, „Liturghierul”, „Molitfelnicul”, „Panihida” ș. a. „Аcаtistierul” cuprinde mai multe аcаtiste – imnuri de lаudă închinаte lui Dumnezeu, Mаicii Domnului, lui Iisus Hristos, sfinţilor.

2. Textele analizate („Acatistul Preasfintei Stăpânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu „Bucuria tuturor scârbiților” (1909), „Acatistul Sfântului marelui mucenic și tămăduitorului Panteleimon” (1913), „Slujba și Acatistul cuviosului și de Dumnezeu purtătoriului părintelui nostru Serafim făcătoriul de minuni din Sarov” (1910)) denotă diverse fenomene de ordin gramatical: fluctuații ale categoriei de persoană, cazuri specifice de recțiune și de acord, construcții cu valoare intensivă, formațiuni tautologice, forme perifrastice, construcţii infinitivale (acuzativ și dativ cu infinitiv), remanieri de topică (inversiuni, dislocări) etc. 

3. Sunt frecvente atât structurile perifrastice și locuțiunile substantivale, adjectivale, verbale: purtare de grijă, comoară de mult preț, a da tămăduiri etc., cât și cuvintele compuse, mai cu seamă împrumuturi de origine slavă: bogoslovie, blagocestie, Maremucenic, pravoslavnic ș. a.

4. Sunt utilizate diferite mijloace de redare a comparației și a intensității: formanții mult-, prea- (atât în ipostaza unui prefix, cât și ca element autonom), locuțiunea întru tot, cu totul, supine ce inserează negația ne- ș. a. Textele Acatistelor abundă în diverse construcții cu valoare intensivă: formațiuni tautologice și pleonastice, antiteze, metafore ș. a.

5. Remarcăm multiple fenomene referitoare la morfosintaxa verbului: forme inversate de indicativ ș. a., fluctuații ale categoriei de persoană, utilizarea construcțiilor acuzativ cu infinitiv și acuzativ cu gerunziu, predominarea modurilor imperativ, conjunctiv cu sens hortativ și iusiv, indicativ etc.

6. Suscită atenția topica indirectă a subiectului și a predicatului, a verbului predicat și a diferitor tipuri de complemente (direct, indirect, circumstanțial), a atributului și a substantivului determinat.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog