Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

Strategii în stabilirea valorii (ne)predicative a unor verbe

Marcela VÂLCU

Alte articole de
Marcela VÂLCU
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

În practica de predare a unor teme de morfologie, mai exact, a verbului, de multe ori ne confruntăm cu problema că elevii / studenții nu pot distinge verbele predicative de cele nepredicative, nu le pot stabili statutul, fapt  din care derivă  o altă problemă, mai gravă – cea a identificării predicatului propoziției, de multe ori greșind în cazul verbelor care pot avea diferite valori gramaticale. În majoritatea situaţiilor, ei analizează la întâmplare, „ghicesc” și de multe ori dau greș la identificarea predicatului, respectiv, la stabilirea valorii predicative sau nepredicative a unor verbe.

De aceea, în abordarea acestei teme, se va începe, evident, cu explicarea conceptelor de verb predicativ și verb nepredicativ. Pentru a facilita înțelegerea, putem să le propunem elevilor /studenților să determine valoarea predicativă /nepredicativă a verbului și să-și argumenteze opțiunea, pe baza unor exemple, cum ar fi: În magazinul de lângă casă pâine nu era și Fata moșneagului era. Ei vor constata cu ușurință că, în primul exemplu, verbul „a fi” este predicativ, deoarece exprimă un înțeles, iar în al doilea exemplu acest verb este nepredicativ, pentru că nu exprimă un înțeles și că mai e nevoie de o completare ca secvența să aibă sens și să devină propoziție (Fata moșneagului era harnică / frumoasă / cuminte etc.).

Astfel, se va construi o definiție a acestor concepte: verbele predicative pot îndeplini singure funcţia de predicat, pentru că au sens lexical de sine stătător; verbele nepredicative nu pot îndeplini singure funcţia de predicat, deoarece se desemantizează (nu exprimă un sens lexical de sine stătător).

După rolul pe care îl au, acestea din urmă se împart în verbe auxiliare (se desemantizează totalmente, devenind instrumente gramaticale: însoţesc alte verbe ca morfem de exprimare a modurilor / timpurilor compuse şi a diatezei pasive. Avestea sunt verbele a avea, a voi, a fi: De dragul tău m-am înnorat şi-am nins. (A. Suceveanu); Am s-ajung atunce, poate, la mijlocul ei aproape. (Gr. Vieru); Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, / Că sunt bătrân ca iarna, / Că tu vei fi murit. (M. Eminescu) și verbe copulative (își pierd conținutul lexical concret, exprimând doar un sens abstract, nedeterminat, intrând ca element gramatical în componenţa predicatului nominal) [1, p. 67].

Referindu-se la verbele auxiliare, lingvistul D. Irimia menționează: „un verb încetează de a mai fi predicativ când, odată cu substanţa lexicală, îşi modifică şi substanţa gramaticală. Verbul îşi pierde, în acest caz, capacitatea de a actualiza; el se poate transforma, printr-un indelungat proces de abstractizare, într-un simplu morfem auxiliar al unor categorii gramaticale” [2, p. 87]; substanța sa semantică se anulează până la dispariţie. O altă particularitate a verbelor auxiliare, pe care o menționează savantul, este pierderea accentului sintactic [2, p. 87]. Altfel zis, aceste verbe devin cuvinte neaccentuate, rostindu-se legat, doar împreună cu cuvintele / verbele alăturate.

În cele ce urmează, vom examina unele aspecte de abordare a verbelor nepredicative copulative. După ce sunt clarificate noțiunile de verb predicativ – verb nepredicativ, elevilor li se propune un set de enunțuri, de ex.: Tinerii sunt visători. Viaţa înseamnă luptă. Problema pare complicată. Noi rămânem aceiaşi. Copacii au devenit verzi. Noi vom ajunge prosperi. Ioana s-a făcut medic. Echipa noastră a ieşit învingătoare, din care să extragă verbele și să le stabilească valoarea predicativă / nepredicativă. În felul acesta, ei vor obține o listă cu principalele verbe copulative, grupate semantic în jurul a două verbe: a fi și a deveni (grupul lui „a fi” – a însemna, a părea, a rămâne; grupul lui „a deveni” – a ajunge, a se face, a ieși). Între elementele fiecărui grup există o oarecare relație de sinonimie: Viața este zbucium = Viața înseamnă zbucium = Viața pare zbucium = Viața rămâne zbucium; Echipa a devenit învingătoare = Echipa a ajuns învingătoare = Echipa a ieșit învingătoare = Echipa s-a făcut învingătoare.

Prin urmare, dacă într-un context verbele a însemna, a părea, a rămâne pot fi substituite cu verbul a fi, iar verbele a ajunge, a se face, a ieși – cu verbul a deveni, atunci ele au valoare copulativă: nu au un conținut lexical concret, au rol gramatical de element al predicatului nominal.

Aceleași verbe, în alte contexte, pot exprima un sens lexical și au, astfel, valoare predicativă: Elevii și-au însemnat operele pentru lectură (au notat), Ieri am rămas acasă (am stat), Mâine voi ieși cu prietenii la plimbare (voi merge / voi pleca), Am ajuns repede la destinație (am sosit) etc. În urma acestor observații, elevii / studenții vor constata că realizarea predicativă sau nepredicativă a verbelor depinde de condiţiile de funcţionare sintagmatică a acestora, adică de contextul în care ele apar. Unul și acelaşi verb poate fi predicativ sau nepredicativ, în funcţie de conținutul său lexical.

O atenție sporită necesită verbul „a fi” care, în calitate de verb copulativ, are cea mai frecventă utilizare, iar ca verb predicativ are o gamă largă de sensuri, și anume: a exista / a trăi (A fost odată o babă și un moșneag), a se afla (Noi suntem la bunici), a se întâmpla / a se produce (Ieri a fost un accident), a avea loc (Ședința va fi mâine), a costa (Pâinea este cinci lei), a sosi / a veni (Mâine voi fi la tine dis-de-dimineață), a trece (Ieri am fost pe la bunica), a proveni (Eu sunt din Moldova) etc. E bine ca elevii / studenții să rețină aceste echivalente semantice ale verbului „a fi”. În acest scop, li se va propune să alcătuiască enunțuri proprii cu fiecare sens / echivalent. Această activitate poate fi realizată frontal, individual sau în grup, propunându-se a alcătui enunțuri cu unu-două sensuri ale verbului „a fi”. De asemenea, se va solicita alcătuirea propriilor enunțuri, care să reflecte valoarea predicativă și valoarea copulativă a acestui verb.

În același mod se va lucra și cu celelalte verbe copulative, menționate mai sus. Mai întâi, elevilor / studenților li se va propune câte o fișă ce include un set de enunțuri-perechi, pentru fiecare verb, în care să stabilească valoarea predicativă / nepredicativă a verbelor. De exemplu: Subliniați verbele marcate din următoarele enunțuri în felul următor – cu o linie, verbele cu valoare copulativă, cu două linii, pe cele cu valoare predicativă:

a) A cunoaște-nseamnă iarnă,/ A iubi e primăvară. (L. Blaga); De pe galbenele file el adună mii de coji,/ A lor nume trecătoare le înseamnă pe răboj. (M. Eminescu); Pe cer nu e niciun nor.

b) S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă! (V. Alecsandri); Am s-ajung atunce, poate, la mijlocul ei aproape. (Gr. Vieru)

c) De-ar fi(1) să iasă(2) toți împărați! (I. Creangă); Ieși, soare, ieși, că ți-oi da cireși!; Limba noastră-i o comoară. (A. Mateevici) etc.

În procesul analizei sintactice, elevii trebuie să țină cont de următoarele particularități ale verbelor copulative:

aceste verbe sunt intranzitive, deci nu sunt determinate/urmate de un complement direct – ceea ce pare a fi complement direct este, de fapt, nume predicativ (S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă! Calea să-ți fie numai cu flori! (V. Alecsandri));

verbele copulative nu acceptă un complement circumstanţial de mod – ceea ce pare a fi complement de mod este, de asemenea, nume predicativ (Stelele par înghețate, cerul pare oțelit (V. Alecsandri);

verbul „a fi” este întotdeauna intranzitiv.

Dar, așa cum nimic nu este absolut, nici afirmația că verbul „a fi” este întotdeauna intranzitiv nu poate fi absolutizată. Drept dovadă, în acest sens, poate servi următorul exemplu din creația lui M. Cărtărescu: „Stilul nu îl ai, ci îl ești” (De ce iubim femeile?), în care constatăm că verbul „a fi” este determinat de un complement direct (pronumele îl).

În concluzie, subliniem că, pentru stabilirea valorii predicative / nepredicative a verbelor, este esențial să se pornească de la conținutul lexical pe care îl exprimă ele în context, deoarece valoarea verbului depinde de condițiile de funcționare sintagmatică în fiecare context.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog