Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM SILVIU BEREJAN

O conştiinţă a lingvisticii româneşti contemporane

Stelian DUMISTRĂCEL

Alte articole de
Stelian DUMISTRĂCEL
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

 

Mai întâi, cer permisiunea să pun prezenta intervenţie sub semnul unei precizări de tip liminar: atunci când se răspunde unei iniţiative de genul celei de faţă, nu este cu totul exclusă supoziţia că răspunsurile ar putea fi de circumstanţă (dat fiind şi faptul că... de mortuis nil nisi bene!). Aparţinând categoriei celor lipsiţi de spontaneitate, invoc astfel o scuză pentru faptul că cele mai multe dintre ideile şi cuvintele din răspunsurile de acum pot fi regăsite în texte scrise in honorem şi (din păcate) in memoriam Silviu Berejan; aşadar solicit bunăvoinţă: nu această împrejurare mi-au provocat cuvintele de preţuire şi de admiraţie de acum; aceste gânduri şi trăiri reprezintă pentru mine o constantă şi vor rămâne o permanenţă... Căci Silviu Berejan este simbolul omului de ştiinţă care a răspuns provocărilor istoriei şi, totodată, provocărilor oamenilor. Dacă asupra primului aspect ne propunem să ne oprim, ceva mai pe larg, în continuare, în ceea ce-i priveşte pe oameni ne putem referi la două categorii: cei care, într-adevăr, voiau să-i afle punctul de vedere în legătură cu problemele capitale cu care s-a confruntat (şi se confruntă încă) viaţa politică, ştiinţa şi contemporanii noştri după 1989 şi cărora savantul şi omul cetăţii le-a acordat interviuri, exemplare prin conţinut şi prin abordare, şi cei (fie daţi uitării!) care-l mai contestă (?), care-i aduc diferite imputări. Iar acestora omul de ştiinţă nu le-a rămas dator, căci nu s-a lăsat sedus de perfida lor inocenţă (de exemplu, de ce lingvistul a folosit înainte termenul de „limba moldovenească”, iar acum suţine că este limba română şi altele ca acestea!).
Chiar ca urmare a celor invocate, cer totodată permisiunea ca, în răspunsurile ce urmează, să preiau în felul meu tema de bază a discuţiei şi punctele de interes ale întrebărilor din chestionar.
 
1. Cu perspectiva cunoaşterii profunde a imperativelor etapei, a gravelor responsabilităţi ce le reveneau ştiinţei şi forurilor conducătoare ale instituţiilor acesteia, Silviu Berejan a fost figura centrală, prin conştiinţă, dar şi prin funcţie (în calitate de coordonator al Secţiei de ştiinţe Umaniste a Academiei Republicii Moldova), a mişcării pe care Magistrul Eugeniu Coşeriu, de care l-a legat o caldă prietenie şi care i-a apreciat opera, a numit-o „revoluţia lingvistică” de la Chişinău. În această ordine de idei, a fost şi trebuie elogiat modul în care Silviu Berejan s-a manifestat atât prin intervenţiile convingătoare şi decisive la precizarea atitudinii Academiei de ştiinţe a Moldovei cu privire la legiferarea statutului de limbă oficială de stat a limbii române în Republica Moldova şi faţă de utilizarea corectă din punct de vedere istoric şi ştiinţific a acestui glotonim, cât şi prin prezenţa, semnificativă, a lingviştilor moldoveni la reuniunile internaţionale, desfăşurate în special între anii 1991 şi 1996, având ca temă definirea conceptelor la care ne-am referit. Lingvistul, ca şi colaboratorii săi, şi-a(u) asumat misiunea de a „deschide ochii” autorităţilor, iar soluţionarea nedreaptă şi neadecvată a problemei limbii de stat a constituit, după analistul politic, o marcă a lipsei privind adevărata suveranitate şi independenţă a ţării. De exemplu, prin răspunsurile din cadrul a diferite interviuri (printre care şi cele acordate lui Alexandru Bantoş), luăm act de evocarea şi consemnarea celor mai multe aspecte din ceea ce a reprezentat activitatea Institutului de Lingvistică al Academiei (al cărui director a fost şi, în spirit, rămâne mereu), a relaţiilor acestuia cu instituţii de profil similar din România, a prezenţei, poziţiei şi a prestaţiilor lingviştilor moldoveni la manifestări ştiinţifice internaţionale consacrate stării limbii române, în general, şi statutului acesteia din perspectiva progresului cultural şi ştiinţific în Republica Moldova. Dintre numeroasele clarificări aduse aici privind situaţiile măcar confuze şi contradictorii, dacă nu de-a dreptul absurde, în care s-au desfăşurat discuţiile având ca obiect statutul limbii române în Republica Moldova, o reţinem pe aceea ilustrată de replica pe care academicianului Silviu Berejan a dat-o celor care îi impută că, înainte de 1989, a folosit el însuşi glotonimul „limba moldovenească”: aceştia sunt, de fapt, ei înşişi sau interpuşii lor, cei care, înainte, „ne impuneau această aberaţie, insuflându-ne frica de a fi consideraţi, în caz contrar, duşmani ai puterii şi ai poporului” (semnificativă expresie a limbii de lemn comuniste totalitare!). Reţinem, de asemenea, faptul că în „Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară”, al cărei redactor-şef a fost timp de mai multe decenii, au fost publicate numeroase şi semnificative studii şi articole privind statutul şi drepturile limbii române în Republica Moldova.
2. Mă voi referi, preferenţial, fireşte, la programele comune de cercetări ale colaboratorilor săi de la Chişinău şi ale celor de la Iaşi în domeniul dialectologiei şi limbii române literare, abordate începând din anul 1991. Formaţia ştiinţifică, multilaterală, şi competenţele, de excepţie, ale savantului Silviu Berejan şi-au pus amprenta asupra orientării şi desfăşurării acestor programe. Cu sprijinul clarvăzător şi eficient al lui Silviu Berejan (date fiind şi funcţiile menţionate), am proiectat anchetele din cadrul proiectului „Graiurile româneşti de la est de Carpaţi. Socio- şi etnotexte” (cercetări şi înregistrări de texte tematice în 30 de localităţi din România, Republica Moldova şi Ucraina), lansat printr-o masă rotundă „Cercetările de dialectologie” (Chişinău, martie 1992), şi tot atât de mult îi datorează colegii noştri de la Bucureşti în ceea ce priveşte proiectul, de aceeaşi viziune integratoare culturală şi ştiinţifică, „Graiuri româneşti din Basarabia, Transnistria, nordul Bucovinei şi nordul Maramureşului”, ca şi acela la care au participat universitari de la Iaşi şi de la Leipzig, finalizat în volumele tipărite sub titlul „Limba română vorbită în Moldova istorică”.
Amintim, cu recunoştinţă şi în aceeaşi ordine de idei, rolul important al celui evocat la fixarea obiectivelor, la fundamentarea principiilor şi la stabilirea metodei de lucru la alte teme de colaborare: Devierea de la normele limbii literare în publicaţiile periodice din Republica Moldova, redactarea de lucrări lexicografice, cercetări de toponimie de pe cele două maluri ale Prutului etc. Pentru desfăşurarea eficientă şi în condiţii favorabile a acestor colaborări, Institutul condus de acad. Silviu Berejan a organizat manifestări ştiinţifice şi a asigurat o permanentă confruntare de idei între lingviştii de la Chişinău şi cei de la Iaşi. Şi îi mai suntem recunoscători pentru onoarea ce ne-a făcut-o de a ne atrage în calitate de colaboratori la „Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară”, un adevărat copil de suflet al savantului, care avea grijă să primim, noi, colegii de la Bucureşti sau de la Suceava, dar şi lingviştii din Germania, fiecare număr nou apărut, o împrejurare de natură să cunoaştem şi să apreciem ştiinţa şi talentele lingviştilor şi literaţilor moldoveni. A fost, şi aceasta, una din preocupările care au făcut din Silviu Berejan o personalitate de profundă semnificaţie pentru profilul şi destinul unei comunităţi, profesionale şi de aspiraţii, în anii unor transformări definitorii pentru afirmarea etniei, a limbii şi a culturii româneşti în Moldova dintre Prut şi Nistru.
3, 4. De experienţa, de însufleţirea savantului-cetăţean au avut de profitat cercetători din diferite generaţii care i-au ascultat comunicările la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale dedicate studierii limbii, literaturii şi culturii, desfăşurate sub semnul „Zilelor academice ieşene”, la simpozioanele „Limba română azi”, la ediţiile „Conferinţei naţionale de lingvistică” sau la conferinţele Secţiei de Filologie a Academiei Române intitulate „Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor”, şi ne face plăcere să amintim, în mod deosebit, participarea acestui prieten de la Chişinău la simpozioanele Asociaţiei Culturale „Alexandru Philippide”. Astfel, Silviu Berejan ne-a ajutat, pe toţi, prin legături de ştiinţă şi de conştiinţă, să ne cunoaştem reciproc, să-i cunoaştem şi să-i preţuim pe colegii de la Chişinău, ca şi pe cei de la Bălţi, centru universitar de adopţie spirituală pentru marele dispărut, unde ne-am întâlnit de multe ori convocaţi spiritual de respectul şi admiraţia pentru devotatul Profesor bălţean.
Dacă poziţia ştiinţifică şi meritele celui evocat prin lucrările citate reprezintă, de drept, obiectul aprecierii celor care sunt implicaţi direct în cercetările de profil, în ceea ce mă priveşte, aş vrea să menţionez totuşi un anumit aspect. Pentru lingviştii din România, de la cărţile respective şi până la ultimele articole de teorie a limbii publicate, opera lui Silviu Berejan constituie o poartă deschisă spre valorile din literatura de specialitate rusă şi din aceea din spaţiul pe care astăzi îl numim „ex-sovietic”, mai puţin accesibilă nouă. Pe de altă parte, ca teoretician reputat şi slujitor consecvent al acestui (mai) arid domeniu de investigaţie, Silviu Berejan, chiar prin implicarea în dezbaterile de sociolingvistică, a răspuns, sui-generis, la comandamentul reprezentat de orientarea pe care Magistrul Eugeniu Coşeriu a readus-o în lingvistica de la sfârşitul secolului trecut şi pentru mileniul următor, reprezentând umanizarea acesteia. De altfel, fără nici o exagerare, putem raporta acţiunile filologilor moldoveni, şi în special cele ale lui Silviu Berejan, din anii „revoluţiei lingvistice”, la preocupările pentru limbă ale scriitorilor români de la 1848 şi din anii Unirii: spirit civic, angajare deplină în slujirea conaţionalilor, atât prin scris, cât şi prin fapte; ca publicişti şi editori ei s-au implicat direct în viaţa politică şi publică. Dar fapta lor nu s-a constituit şi nu se constituie doar într-un simplu demers de „politică lingvistică”, ci capătă prestigiul dat de întemeierea pe o solidă teorie, cu prestigiul pe care îl aduce aceasta.
5. Personal, am luat cunoştinţă de numele Silviu Berejan din paginile revistei „Limba şi literatura moldovenească”, dar, mai ales, atunci când, în 1963, fiind secretar ştiinţific al revistei Institutului (de astăzi) „Alexandru Philippide”, regretata profesoară Ecaterina Teodorescu a publicat, aici, o temeinică analiză, cuprinzând meritate aprecieri, asupra monografiei Contribuţii la studiul infinitivului moldovenesc. pe lângă aceasta, şi alte lucrări ale lingvistului Silviu Berejan erau de pe atunci bine cunoscute în România, fiind recenzate, respectiv citite şi citate în reviste de specialitate imediat după apariţie (mă refer, de exemplu, în spirit de solidaritate românească, şi la o recenzie, la acelaşi volum, a Feliciei şerban, de la Cluj-Napoca, din Cercetări de lingvistică, 1975). Dar preocupările sale au fost cunoscute şi datorită publicării unor studii în periodice de profil din ţară (Cercetări de lingvistică, 1958 – un volum omagial Emil Petrovici –, Revue roumaine de linguistique, 1971, Memoriile Secţiei de Filologie, Literatură şi Arte ale Academiei Române, 1989-1990 etc.). Lingvistul, profesorul Silviu Berejan a devenit reprezentantul autorizat şi recunoscut al cercetării lingvistice de mare performanţă din Republica Moldova; contribuţiile sale, originale şi provocatoare de emulaţie epistemologică, în domeniul teoriei limbii, al gramaticii, al lexicologiei, lexicografiei şi limbii literare, privitoare la câmpurile semantice, echivalenţa semantică a unităţilor lexicale, la sinonimie, referitoare la infinitiv (din punct de vedere morfologic şi sintactic), la terminologia tehnico-ştiinţifică şi având ca obiectiv major şi cultivarea limbii, sunt unanim apreciate şi puse în lucrare de specialişti.
Iar omul Silviu Berejan mi-a devenit cunoscut (şi binevoitor prieten) şi datorită participării sale la numeroase congrese internaţionale ale lingviştilor şi romaniştilor (mă pot referi doar la cele de la Bucureşti, 1967 şi 1968, de la Napoli, 1974, Aix-en-Provence, 1983). De neuitat sunt momentele de împărtăşire sufletească prilejuite de manifestările publice, ca şi discuţiile în grupuri de prieteni ce se formau instantaneu în jurul acestui mare suflet de om, care ne înfrumuseţa mintea şi inima prin dreapta judecată, prin bunătate şi umor.
Cu titlu de mărturie a unor satisfacţii personale, vreau să evoc întâlnirile şi colaborarea, de o factură deosebită, ocazionate de Colocviile Comitetului Internaţional pentru Atlas linguistique roman de la Aussois şi Barcelona, în 1994, la ultima dintre acestea, ca şi la München, în 1993, dar ca şi, anterior, la Napoli, în 1974, aflându-ne sub aripa ocrotitoare şi sub îndemnul stimulator, sub privirea de părintească bunăvoinţă ale Magistrului Eugeniu Coşeriu... Sub semnul acestei deosebite preţuiri pentru Coşeriu s-a desfăşurat colaborarea noastră, marcată de emoţii, dar eficientă, întru editarea volumului antologic Eugeniu Coşeriu, Lingvistică din perspectivă spaţială şi antropologică. Trei studii, pe care l-am editat împreună (tipărit în 1994, la Editura „ştiinţa”, Chişinău) şi pentru a cărui realizare ne-am bucurat de colaborarea unor colegi lingvişti de la Chişinău şi de la Iaşi. Aveam să cunoaştem cea mai mare satisfacţie prin aprecierea făcută de autorul studiilor tipărite în acest volum: pentru Coşeriu el a constituit încă un semn al întoarcerii acasă, de unde niciodată nu a fost plecat, o mărturie preţioasă de revenire, ştiinţifică, pe plaiurile natale, sub semnul unei revelatorii conlucrări moldovene, patronată de Silviu Berejan. Şi îmi permit să reiau, aici, o mărturisire: mi-a provocat o vie emoţie, păstrată până astăzi, faptul că academicianul, într-un interviu publicat în 1995 în revista „Limba Română”, enumera printre cele mai luminoase trei zile din viaţa sa şi pe aceea în care a văzut lumina tiparului această carte.
Ar mai fi de adăugat, cred, un anumit aspect, privind temperamentul celui evocat. Nu o dată, nu doar directorul, ci şi conferenţiarul, ridica tonul, izbucnea vulcanic spre tranşarea unei situaţii, în susţinerea unui punct de vedere. Mai mult, vehemenţa enunţului este uneori prezentă şi în scris. Mai ales în legătură cu o atare modalitate de comunicare trebuie să ne reamintim clarificarea pe care, din această perspectivă, i-o datorăm tot Magistrului; este vorba de răspunsul la întrebarea unui tânăr lingvist bucureştean, transmisă acestuia de Nadia Anghelescu: „De ce sunt basarabenii atât de patetici?”; Coşeriu, chiar supărat, a dat următorul răspuns: „Pentru că voi (adică românii de dincoace de Prut) nu sunteţi cât ar trebui de patetici” (cf. Eugeniu Coşeriu, profesorul nostru, în „Adevărul literar şi artistic” din 17 sept. 2002, p. 12). Dar, pentru a-l cunoaşte pe om, în complexitatea sa, dincolo de contactele personale, găsim pagini din care putem descifra registre ale unei firi sensibile, ba chiar ale unui sentimental. Acela care îşi povesteşte „amintirile grele” despre Chişinăul copilăriei şi adolescenţei, marcate de anul 1940 şi de anii de după război, un nostalgic, când evocă imaginea colegilor de liceu sau când îşi face cunoscută surprinderea că în staţiunea climaterică Vadul lui Vodă, de pe Nistru, nu poţi găsi la chioşcurile de presă nici o publicaţie în limba română. Şi un entuziast emotiv, prin cuvinte de preţuire la adresa magiştrilor şi colegilor: Eugeniu Coşeriu, Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu...
 
*
Vreau să închei cu următoarea observaţie. Dacă rememorarea unora dintre momentele de luptă din viaţa şi din activitatea lui Silviu Berejan dintre 1991 şi 1996 nu poate să nu fie marcată de un sentiment de insatisfacţie, de neîmplinire în ceea ce priveşte rezultatele imediate, tabloul general, sub semnul valorii umane, este unul luminat de victorii de etapă asupra presiunilor politicului şi neadevărului, asupra inerţiei şi indiferenţei.
Iar într-un portret de ansamblu Silviu Berejan se conturează trăsăturile unei personalităţi – adevărată conştiinţă a lingvisticii româneşti contemporane.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog