Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

Ion Dumeniuk – patriot al limbii române

Claudia CEMÂRTAN

Alte articole de
Claudia CEMÂRTAN
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Evocarea unei personalităţi ca cea a lingvistului, publicistului şi omului de stat Ion Dumeniuk, care şi acum, după un sfert de veac de la trecerea în nefiinţă, rămâne un model de perseverenţă şi de verticalitate morală, este şi un privilegiu, şi o mare responsabilitate. Un privilegiu, pentru că mulţi dintre cei care l-au cunoscut ar dori şi ar putea să-i aducă un omagiu respectuos şi recunoscător; o responsabilitate, pentru că este foarte dificil a cuprinde într-un crochiu o viaţă scurtă, dar atât de concentrată şi bogată în realizări.

Viitorul filolog şi aprig luptător pentru drepturile limbii române s-a născut într-o frumoasă zi de florar – la 5 mai 1936, în satul Socii-Noi din judeţul Bălţi, prin părţile Făleştilor, într-o harnică familie de ţărani ucraineni, avându-i ca părinţi pe Zaharia şi Alexandra Dumeniuk sau Duminică, după cum afirmă cei care l-au cunoscut şi i-au cercetat genealogia [Ciubucciu: 1993].

Studiile primare şi le-a făcut în satul natal, mergând apoi la şcoala de şapte ani din satul vecin, Călugăr, ca apoi să bată la uşa Şcolii Pedagogice din Soroca, pe care o absolveşte cu succes în anul 1957. Această instituţie de învăţământ trebuie să-i fi descoperit vocaţia pentru munca de dascăl, fiindcă, în acelaşi an, tânărul ei absolvent se prezintă la viitoarea Alma Mater – Universitatea de Stat din Moldova, unde se înscrie la Facultatea de Istorie şi Filologie, ca să studieze şi să îndrăgească pentru tot restul vieţii limba noastră cea română, „acest grai dumnezeiesc de sfânt şi de frumos” [Dumeniuk, Mătcaș: 1990, 10].

Aici, la această facultate, fiind un student harnic şi însetat de cunoştinţe, s-a format ca filolog, ca pedagog, şi-a modelat fondul intelectual şi capacitatea de cunoaştere, alături de competenţele şi abilităţile cercetării lingvistice, frecventând diferite cercuri ştiinţifice studenţeşti şi statornicindu-se, în cele din urmă, la cel de lingvistică, organizat de regretatul profesor Anatol Ciobanu. Aici l-a cunoscut pe studentul Nicolae Mătcaş, şeful acestui cerc, şi, împreună cu el, şi-a plăsmuit spiritul polemic şi pasiunea pentru cercetare, care îl vor însoţi toată viaţa.

Performanţele academice şi calităţile pedagogice deosebite, confirmate prin diploma cu menţiune, obţinută la absolvirea facultăţii (în 1963), îi oferă tânărului specialist şi remarcabile oportunităţi de carieră: fie muncă de cercetare ştiinţifică în cadrul Institutului de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la sectorul de lexicologie şi lexicografie, fie activitate didactico-ştiinţifică la Catedra de limba „moldovenească” a Universităţii de Stat din Moldova. Pasiunea pentru educaţia celor tineri, încolţită încă pe băncile școlii pedagogice, l-a determinat pe proaspătul absolvent Ion Dumeniuk să aleagă catedra, începându-şi activitatea profesională în calitate de asistent şi dedicându-i-se plenar.

Însă o carieră academică presupune şi o muncă ştiinţifică pe măsură, de aceea harnicul asistent universitar se înscrie la doctorat, unde „investighează asiduu lexicul terminologic al limbii române cu aplicare la inovaţiile de cuvinte şi îmbinări de cuvinte apărute în procesul de industrializare a agriculturii în Moldova” [Ciobanu: 2012, 9], după care, în anul 1970, îşi susţine cu succes teza de doctor în ştiinţe filologice, revenind la catedră în funcţia de lector universitar şi, în scurt timp, obţinând-o şi pe cea de conferenţiar.

Conştient că a păşit pe un drum anevoios şi lung, pe care nu-l poţi parcurge fără pricepere, pasiune, ataşament şi sârguinţă, Ion Dumeniuk a depus tot efortul pentru a fi la înălţimea chemării sale, dedicându-se fără rezerve muncii de predare a unor cursuri fundamentale pentru pregătirea viitorilor specialişti-filologi: Introducere în lingvistică şi Lingvistică generală, Fonetică şi Morfologie, precum şi a celor opţionale de Lingvistică contrastivă şi Sociolingvistică. Prelegerile profesorului Ion Dumeniuk implicau participarea studenţilor la discuţiile în jurul unor subiecte controversate, dar de importanţă majoră. Substanţa problematicii cursurilor predate de Ion Dumeniuk era susţinută de modalitatea prezentării – cu o intonaţie calmă, dar fermă, cu paranteze interesante, menite a înviora expunerea şi a capta atenţia, menţinând interesul studenţilor pe toată durata prelegerii.

Peste tot a tras brazdă adâncă şi a lăsat urme de neşters şi prin activitatea sa de elaborare a materialelor didactice atât de necesare învăţământului naţional din Moldova. Scrie şi publică – singur şi în colaborare cu bunul său coleg şi prieten Nicolae Mătcaş – un şir de manuale şi lucrări ştiinţifico-didactice: Scurt istoric al scrisului (1974), Fonetica şi fonologia (1976), Lingvistica generală (1985), Introducere în lingvistică (1987), Limba română pentru autodidacţi (1988), Îndrumar de ortografie (1990), Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române (1990) etc. Lucrările sale reprezintă rodul unor fecunde eforturi profesionale, care se impun prin actualitatea informaţiei, prin obiectivitatea analizelor care sugerează eventuale reevaluări ale unor postulate, prin argumente solide şi pertinente, printr-un stil adecvat problematicii abordate şi accesibil cititorilor cu grad diferit de pregătire lingvistică.

Traseul intelectual şi profesional al lui Ion Dumeniuk a conturat de-a lungul anilor un orizont semnificativ şi din perspectiva activităţii sale de cercetător, Domnia Sa realizând o operă ştiinţifică impunătoare şi diversă, concretizată în peste 100 de studii şi articole cu o tematică variată: istoria limbii, lexicologie, fonetică, gramatică, stilistică, ortografie, cultivarea vorbirii. Extrem de tenace, meticulos, aproape tipicar, dotat cu o inteligenţă mobil-asociativă, care-i ordonează munca, Ion Dumeniuk sapă adânc la glia slovei strămoşeşti, pentru a-i descifra tainele şi a-i scoate la iveală comorile, ajungând la impresionante constatări şi rezultate.

Dar adevăratul temperament de militant înflăcărat şi intransigent al lingvistului şi cetăţeanului Ion Dumeniuk s-a manifestat în glorioasa perioadă a mişcării de renaştere naţională a românilor din Basarabia, a luptei pentru valorile neamului şi pentru drepturile fireşti ale limbii române. Anume în această perioadă, după cum subliniază prof. A. Ciobanu, tovarăşul său de baricade „Ion Dumeniuk s-a transformat într-un adevărat tribun, orator înflăcărat, publicist, critic necruţător, temerar şi foarte sarcastic” [Ciobanu: 2012, 11]. Alături de alţi patrioţi ai neamului şi limbii de pe aceste meleaguri, de scriitori, profesori universitari, intelectuali din toată ţara, Ion Dumeniuk a apărat vehement, cu pana şi cu vorba, adevărul ştiinţific despre unitatea etno-glotică a românilor basarabeni cu cei din dreapta Prutului, optând pentru a i se acorda limbii române statutul de limbă de stat şi pentru a se reveni la alfabetul latin.

Poziţia sa fermă de cetăţean şi de specialist în domeniu s-a vădit şi în fapte concrete, în procesul de elaborare a legislaţiei lingvistice. Încă în 1989, aflându-se în componenţa Comisiei Interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti, Ion Dumeniuk s-a manifestat plenar, contribuind la formularea unor propuneri în problemele discutate şi, în final, la elaborarea istoricelor decizii ale comisiei: recunoaşterea unităţii limbii române, legiferarea ei ca limbă oficială pe teritoriul Republicii Moldova, revenirea la tradiţionala grafie latină a limbii noastre – decizii devenite ulterior legi, după oficializarea lor prin acte parlamentare.

Însă deciziile bune au efectul scontat dacă are cine le pune în practică. Şi povara acestei sarcini i-a revenit tot neobositului nostru coleg şi înaintaş, însărcinat cu funcţia de director general al Departamentului de stat pentru asigurarea funcţionării limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Misiunea acestui departament era de a promova în rândurile populaţiei normele limbii literare, de a monitoriza funcţionarea limbii oficiale în toate sferele vieţii sociale, de a crea condiţii optime pentru învăţarea limbii de stat de către alolingvi ş. a. Toate aceste sarcini revendicau o mare responsabilitate şi un mare curaj, având în vedere şi obstacolele create de diferite structuri şi partide politice din acele timpuri. Şi temerarul nostru luptător s-a angajat şi aici în prima linie de bătaie. A colaborat la reviste şi ziare, la radio şi televiziune, susţinând rubrici şi cicluri de emisiuni speciale de propagare a normelor limbii literare, de iluminare lingvistică a maselor de ascultători şi telespectatori dornici să pătrundă în tainele limbii române [Eremia: 2012, 23].

Devotamentul şi dăruirea deplină slujirii limbii române s-a concretizat într-o altă faptă demnă de toată aprecierea şi admiraţia – fondarea, în 1991 și alături de Nicolae Mătcaș și Alexandru Bantoș, a revistei „Limba Română”, „publicaţie salvatoare a limbii noastre, a istoriei, a culturii strămoşeşti”, fiind şi primul ei redactor-şef [Ciobanu: 2012, 13]. Mesajul din primul număr al proaspetei reviste rămâne un adevărat testament pentru cei care l-au cunoscut pe prof. I. Dumeniuk: „Suntem convinşi că numai cu concursul energic şi concret al specialiştilor oneşti şi al marelui public vom putea stopa cu adevărat procesul dezrădăcinării limbii, vom ieşi odată şi odată din infernul lingvistic ai cărui captivi mai suntem, vom depăşi perimatele dogme de sorginte imperial-bolşevică privind etnogeneza, limba şi cultura poporului, vom traduce în viaţă apelul mereu actual al lui Alexei Mateevici: Să luminăm poporul cu lumina dreaptă!” [Dumeniuk: 1991, 4]. Astăzi, după un sfert de veac de activitate, lingvistul şi publicistul Ion Dumeniuk ar fi mândru de succesele şi prestanţa revistei căreia i-a dat binecuvântare în viaţă.

Printre frumoasele realizări întru cunoaşterea şi cinstirea limbii române şi a valorilor noastre naţionale se înscrie şi participarea activă la lansarea, în generosul an 1991, a ciclului de Conferinţe Naţionale de Filologie „Limba Română azi”, organizate de filologii din două centre universitare – Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi Universitatea de Stat din Moldova, încheindu-se apoi şi un Protocol de colaborare între cele două universităţi.

Dedicat până la epuizare cauzei nobile de propăşire a neamului român basarabean, angajat în soluţionarea unei multitudini de sarcini şi în onorarea atâtor responsabilităţi, Ion Dumeniuk a reuşit să se impună ca un adevărat și neobosit militant al cauzei naţionale. Însă Marea Trecere l-a oprit din acest marş triumfător, dar mistuitor. Savantul care a luptat toată viaţa de partea dreptăţii şi a adevărului a pierdut bătălia pentru propria viaţă. A căzut secerat de moartea neîndurătoare ca un stejar lovit de fulger. Însă lupta pentru adevăr a câştigat-o.

Şi totuşi amintirea lui, amintirea faptelor şi vieţii lui va trăi şi ne va inspira pentru noi realizări, pentru noi împliniri, aşa cum şi-ar fi dorit-o distinsul nostru profesor şi coleg Ion Dumeniuk, aşa cum o facem astăzi şi cum o vom face în viitor. Omagierea unor astfel de personalităţi este întotdeauna un prilej de autoanaliză, de aliniere la valorile perene pentru care au luptat şi au căzut, la propriu, apărătorii lor din alte timpuri.

Bibliografie:

1. A. Ciobanu, Ion Dumeniuk – înainte-mergătorul în lupta pentru triumful limbii române în Moldova, în Colocviul internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugen Coşeriu” (Chişinău – Suceava – Cernăuţi), ediţia a XI-a, „Normă – sistem –
uz: codimensionare actuală”
, volumul I, Chişinău, 2012.

2. V. Ciubucciu,  Marele român, ucraineanul, în „Literatura şi Arta”, 14 noiembrie 1993.

3. I. Dumeniuk, N. Mătcaș, Coloana infinită a graiului matern, Editura Hyperion, Chișinău, 1990.

4. I. Dumeniuk, Adresare către cititori, în „Limba Română”, nr. 1, 1991.

5. A. Eremia, Ion Dumeniuk – pedagog de vocaţie, exigent om de ştiinţă, în „Limba Română”, nr. 11-12, anul XXII, 2012.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog