Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

RESTITUTIO

ECOURI DIN TRECUT

MEMORIALISTICĂ

PRECURSORII DESPRE UNIRE

REÎNTREGIREA ȘI NOI

LECŢIILE ISTORIEI

SEMNAL

RECURS LA PATRIMONIU

PLEDOARII PENTRU CAUZA NOATRĂ

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

COŞERIANA

Precizări

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Anul acesta, în care celebrăm un secol de la Marea Unire, este momentul să privim cu gratitudine către trecut şi cu speranţă în viitor

Daniel IONIȚĂ

Alte articole de
Daniel IONIȚĂ
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Anul acesta, în care celebrăm un secol de la Marea Unire, este momentul să privim cu gratitudine către trecut şi cu speranţă în viitor

Alexandru BANTOȘ: Excelența Voastră, Vă mulțumesc pentru bunăvoința de a accepta acest dialog și pentru posibilitatea oferită cititorilor revistei „Limba Română” de a-l cunoaște pe omul și diplomatul Daniel Ioniță. Cu certitudine, înainte de a prelua misiunea de la Chișinău, ați avut o anume imagine a Republicii Moldova. În ce mod această imagine a fost modificată de realitățile basarabene cunoscute și trăite de Dumneavoastră aievea?

Daniel IONIȚĂ: Da, am sosit la Chișinău din poziția de secretar de stat pentru afaceri strategice în cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe, având în portofoliu atât politicile de securitate, dezarmare, neproliferare, cât și pe cele privitoare la drepturile omului și evoluții democratice şi răspunzând de spații geografice ample – de la America de Nord și Canada până la Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă și tot spațiul CSI.

Așadar, când am ajuns în Republica Moldova am avut o anume idee despre ceea ce urma să încep să cunosc prin experiențe nemijlocite, pentru că oricât de mult te-ai informa din cărți, rapoarte de analiză și documente, într-un fel se văd realitățile Republicii Moldova din București și cu totul altfel din chiar Republica Moldova.

Vă asigur că postul la Chișinău este unul deosebit de dinamic, interesant și motivant pentru absolut oricine dintre diplomații români. Aici trebuie în permanență să ții cont de comunitatea de limbă, istorie și tradiție, care leagă indestructibil România de R. Moldova și, în egală măsură, să nu uiți nici pentru un moment că ești totuși diplomat român trimis la post.

Cum ar putea fi caracterizată actuala situație social-politică și economică din Republica Moldova?

În primul rând, nu este rolul unui ambasador să evalueze în spațiul public situația social-politică și economică din țara sa de reședință. Nu pot însă, de data aceasta ca simplu cetățean român, să nu remarc că printre principalele provocări cu care se confruntă în momentul de față R. Moldova se numără lipsa de încredere, dublată de persistența unor diviziuni în societate (de natură etnică, de bunăstare socială, de opțiune politică unionistă sau statalistă etc.). Nu în ultimul rând, migrația masivă a forței de muncă creează probleme serioase în ceea ce privește identificarea unor persoane calificate dispuse să-și asume responsabilități înalte.

De multe ori uităm că cea mai valoroasă resursă a unei țări este resursa umană. Într-o lume globalizată și într-un stat democratic, în care există respect pentru democrație, drepturile omului și libertatea de mișcare, este aproape imposibil să mai închizi granițele. Soluția aici pentru a-i ține pe oameni acasă ar reprezenta-o politici înțelepte, care să contribuie la sporirea gradului de încredere a cetățenilor în propriul lor viitor, dezirabil a fi european, prosper și predictibil.

De asemenea, trebuie să menționez faptul că, în urmă cu 25 de ani, produsul intern brut per capita (PIB) în R. Moldova era mai mare decât acest indicator în România. În momentul de față, PIB per capita în România este de circa 6-7 ori mai mare decât cel din Republica Moldova. Cifrele respective vorbesc de la sine. Realitățile economice dovedesc faptul că opțiunea strategică a României a influențat fundamental nivelul de trai al cetățenilor săi.

Asistența multilaterală acordată Republicii Moldova de către România este evidentă pentru oricine privește cu ochi obiectiv fenomenul. Totuși sunt voci care pun la îndoială sau interpretează distorsionat efortul României de a sprijini Republica Moldova în tendința ei de a supraviețui ca stat și de a urma vectorul european. Cum se prefigurează din punct de vedere statistic sprijinul constant și consistent acordat Republicii Moldova de către România, de către Uniunea Europeană, SUA, comparabil cu cel venit în ultimul sfert de veac dinspre Răsărit (Rusia, CSI etc.).

Nu dispun, cel puțin în momentul de față, de astfel de statistici – cât a oferit România, comparativ cu cât au contribuit alții și nici nu cred că cifrele sunt relevante. Sunt convins că, dincolo de cifre, efectele și durabilitatea investițiilor sociale realizate sunt cele care contează cu adevărat. Pot să afirm – fără nicio emoție că voi greși – că România este cel mai important partener pentru Republica Moldova. Nu e o afirmație gratuită, ci pur și simplu cifrele vorbesc de la sine. Suntem cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, schimburile noastre comerciale au depășit anul trecut frumoasa sumă de 1,7 miliarde de dolari americani, din ambele direcții, exporturi și importuri. Suntem unul dintre principalii susținători ai parcursului european al Republicii Moldova, iar vocea noastră se aude în corul european pe acest subiect. România a fost, este și va fi în continuare un avocat care n-are niciun fel de emoție să susțină cauza și parcursul european ale Republicii Moldova în diverse forumuri și organizații internaționale. Avem o serie lungă de proiecte pe care le-am realizat în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de limba, etnia, religia sau locul lor de apartenență geografică. Republica Moldova este o prioritate de prim rang pentru politica externă a României și vom continua această linie de acțiune atâta timp cât se menține vectorul european, iar evoluțiile de la Chișinău respectă pe deplin normele și principiile democratice.

Avem nevoie de mai multă limbă românească aici, pentru că, odată cu limba românească, sunt convins că vor veni și valorile europene care vor avea potențialul să schimbe spre bine destinul acestei țări” – afirmați Dumneavoastră într-un interviu. Este un raționament la care subscriem, dar care e departe de a fi transpus pe deplin în viață. Este încă reprobabilă tendința de a reanima și, respectiv, persistența (în discursul unor politicieni de la Chișinău) falsei teorii privind existența „limbii moldovenești” distinctă de „limba română”. Când, credeți, se va pune capăt acestei „aventuri ideologice” despre a cărei inconsistență, de altfel, au fost publicate, inclusiv în revista „Limba Română”, pe parcursul unui sfert de veac, „vagoane” de argumente?

Din punct de vedere strict științific nu avem voie să acceptăm teorii false, de sorginte sovietică, care sunt încă vehiculate în acest spațiu strict din considerente politice, electorale. Din dorința de a fi corecți din punct de vedere politic, unii consideră că vorbim „limba de stat” sau „limba noastră”, care evident este una și aceeași cu frumoasa limbă română. Noi, ca români, avem însă tot dreptul să afirmăm acest lucru. Mai mult, este datoria elitelor culturale să prezinte adevărul științific și să nu accepte compromisul. Pentru alții probabil că este mai grea confruntarea cu acest adevăr și va mai dura până când vor realiza pe deplin că „aventurile ideologice” nu au viitor.

Totodată, nu trebuie să uităm că avem același Poet național, pe Mihai Eminescu, aceleași legende şi basme populare, cântece și jocuri, religie și frumoase tradiții, că plângem și ne bucurăm la fel. Iar toate acestea împreună converg către ideea de unitate și spiritualitate comune.

Cine și de ce este interesat de „existența”, „derularea” războiului „lingvistic”, etnic, informațional etc.

Mentalitățile se schimbă cel mai greu într-o societate. Cum am spus anterior, pe de o parte, sunt unele forțe politice interesate să mențină confuzia și să profite, din considerente electorale, de pe urma acestei divizări pe considerente etnice și lingvistice. Pe de altă parte, este în continuare nevoie de educație, înțelegere și toleranță. Și, evident, trebuie ținut cont de experiențele istorice care i-au marcat atât de profund pe cetățenii Republicii Moldova.

Se vorbește insistent despre crearea unui spațiu informațional comun România–Republica Moldova, dar, cu părere de rău, vorbele „mari” nu sunt urmate, deocamdată, de fapte pe potrivă. Deși se întreprind anumite acțiuni, Republica Moldova este asaltată în continuare de prestația, trebuie să recunoaștem, calitativă în toate sensurile, a posturilor radio și TV, de presa scrisă în limba rusă, omniprezentă, și care se difuzează cu regularitate, în timp ce mass-media de expresie românească are un statut incert, iar din cauza handicapurilor la capitolul finanțare, adesea este făcută neprofesionist, cu impact minim în societate. Este previzibilă, întreabă și cititorii revistei noastre, elaborarea unei strategii de durată care ar favoriza consolidarea şi extinderea „spațiului informațional comun”, indiferent de culoarea politică a guvernanților de la București sau Chișinău?

Așa cum bine spuneți, este vorba de un spațiu informațional comun, deci de o responsabilitate împărtășită a mijloacelor media din România și din Republica Moldova. Limba noastră comună elimină, evident, orice bariere comunicaționale între noi, iar spațiul informațional comun presupune operarea în cadrul acelorași realități sociale, economice și politice, pe aceleași baze de cunoaștere și înțelegere. La modul ideal, ne dorim cu toții ca știrile toxice să fie imediat identificate și excluse din flux, însă pentru aceasta avem nevoie nu numai de un consumator conștient, educat și antrenat să se protejeze de acei factori care încearcă denaturarea realităților, dar și de aceleași reguli democratice de operare. În era digitală, în care aproape oricine dispune de un telefon mobil inteligent cu care teoretic poate interacționa în timp real cu toată lumea, nu este întotdeauna simplu să navighezi prin noianul informațional cu care ești zilnic bombardat. Este însă responsabilitatea primară a mijloacelor de presă, a jurnaliștilor, de a transmite cu acuratețe o informație utilă și de calitate, corectă și în interesul cetățenilor. Doar așa sporim reziliența în fața propagandei și manipulării, care sunt fenomene ample ce afectează, în măsuri diferite, toate statele.

În ceea ce ne privește, împreună cu partenerii noștri europeni și euro-atlantici încurajăm Republica Moldova să acționeze împotriva propagandei și să adopte măsuri legislative în concordanță cu normele democratice, menite să stimuleze competiția reală între mijloacele de presă – fie că vorbim de TV, radio sau presa scrisă – să ocrotească breasla jurnaliștilor și să garanteze libertatea acestora de exprimare. Doar prin adoptarea și implementarea unor astfel de măsuri poți crea un mediu favorabil investiților în mass media și astfel poți atrage trusturi de presă internaționale care să genereze competiție sănătoasă. Prezența în Republica Moldova a trusturilor consacrate de presă este cea care va da startul spațiului informațional comun, nu doar România–Republica Moldova, ci, aș putea spune fără ezitare, UE–Republica Moldova. Cu alte cuvinte, este atribuția suverană a Republicii Moldova să creeze premisele unui spațiu informațional comun, astfel ca jucători importanți din acest domeniu să fie interesați să activeze pe această piață.

Revistele culturale din R. Moldova, de care depinde, în mare parte, promovarea patrimoniului spiritual național, inclusiv a limbii române, tradițional nu au sprijinul adecvat din partea factorilor decidenți de la Chișinău, iar de câțiva ani buni sunt oarecum neglijate și de București. Din acest considerent, „resuscitarea” presei culturale e o chestiune de stringentă actualitate, în special, subliniam și mai sus, pe fundalul extinderii masive a presei de expresie rusă. Or, după reformarea în 2012 a ICR, ziarele și revistele sprijinite mai înainte de această instituție sunt amenințate cu dispariția, altele chiar și-au încetat deja activitatea. Ce perspective se conturează în sensul „salvării” presei culturale?

Revistele culturale sunt produse editoriale deosebite, care trebuie considerate principala rampa de lansare și prezentare a Culturii și care au și vor avea în continuare cititorii lor sensibili și avizați. Din păcate, în lumea actuală și revistele culturale trebuie să se adapteze gradual cerințelor pieței, piață aflată într-o transformare sistemică datorată migrației globale de la hârtie la mediul electronic. Plăcerea de a ține o carte sau o revistă în mână nu va putea însă dispărea. De aceea, România a decis să finanțeze în continuare o serie de publicații dedicate eminamente culturii, pentru a alimenta setea de cunoaștere a publicului, pe de o parte, și a le ajuta pe acestea să se adapteze gradual noilor exigențe ale pieței. Fie că vorbim de fondurile nerambursabile oferite de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni sau cele oferite prin intermediul Institutului Cultural Român, toate aceste programe urmăresc susținerea și sporirea calității, atractivității și impactului mediatic al publicațiilor culturale. La rândul lor, publicațiile culturale ar trebui să răspundă noilor cerințe ale publicului, să fie tot timpul actuale, să fie atrăgătoare pentru un cititor din ce în ce mai sofisticat și mai sedus de oferta on-line-ului.

Unirea Republicii Moldova cu România, subiect sensibil, din motive lesne de înţeles, este abordat cu pasiune și mult subiectivism mai ales acum, în anul centenarului de la constituirea statului român modern, în componența căruia a intrat şi fosta provincie Basarabia. În ce măsură Unirea de la 27 martie 1918 a întruchipat aspirațiile basarabenilor de acum un secol și cum trebuie tratat evenimentul azi, când Republica Moldova încearcă să parcurgă un itinerar propriu?

Anul acesta este plin de semnificații istorice. La 21 noiembrie 1917 a luat naștere Sfatul Țării, organismul care a votat în mod democratic și suveran, într-o conjunctură internațională complexă, la 27 martie 1918, revenirea Basarabiei la Patria–Mamă. Totodată, anul acesta, în care celebrăm un secol de la Marea Unire, este momentul să privim cu gratitudine către trecut și cu speranță spre viitor. Și, evident, trebuie să ni-i amintim pe cei care prin jertfă de sânge, muncă și năzuință au făcut posibilă această mare sărbătoare a întregii suflări românești: pe ostașii români căzuți pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial; pe oamenii politici și diplomații care s-au dedicat acestui deziderat; pe personalitățile marcante ale culturii române și, în mod special, pe oamenii simpli – români din toate provinciile istorice, munteni, moldoveni, transilvăneni, bănăţeni, bihoreni, bucovineni, basarabeni, maramureşeni, dobrogeni sau aromâni – care au crezut mereu în idealul nostru de unitate națională. Figuri marcante precum Regele Ferdinand, Iuliu Maniu, Ion Brătianu, Nicolae Iorga, Pantelimon Halippa sau Onisifor Ghibu trebuie să ne servească drept repere incontestabile ale ataşamentului românilor faţă de valorile libertății, patriotismului, echității sociale, respectului reciproc şi toleranţei.

Marea Unire din 1918 nu a fost însă posibilă fără sprijinul partenerilor internaționali și nici fără a beneficia, înțelept, aș spune eu, de conjuncturile istorice favorabile mișcării de renaștere națională. 27 martie 1918 a fost unul dintre foarte puținele momente istorice, astrale, în care Basarabia a decis în mod suveran pentru sine. Un alt moment l-a reprezentat Declarația de Independență a Republicii Moldova, din 27 august 1991.

România, alături de partenerii săi internaționali, inclusiv acele state care au recunoscut la Conferința de Pace de la Paris, la 28 octombrie 1920, unirea Basarabiei cu Patria–Mamă susțin acum fără rezerve parcursul european al Republicii Moldova, care reprezintă, de asemenea, tot o decizie suverană a actualei majorități guvernamentale de la Chișinău.

Unionismul este un fenomen distinct și exprimă dorința, tendința firească a unui important segment al societății de a menține și de a fortifica relațiile de colaborare cu România, patria istorică a tuturor românilor. Este unionismul un curent anticonstituțional, așa cum încearcă să-l califice unii politicieni din Republica Moldova?

Pe de o parte, este dreptul românilor – din România, din provinciile istorice și de pretutindeni – ca la o sută de ani de la Marea Unire să sărbătorească, să celebreze prin diferite evenimente, să se bucure. Evident că acest drept al românilor rezonează în anumite tonalități și în afara granițelor României.

Întrebarea Dumneavoastră vizează curentul unionist din Republica Moldova, pe care eu îl văd doar ca pe expresia unei opțiuni sociale, politice, care este liber-exprimată într-o societate democratică, tolerantă, diversă și inclusivă. Din ce știu, unioniștii sunt cetățeni buni ai Republicii Moldova, care își doresc doar un viitor european, sigur, stabil și prosper pentru ei și pentru urmașii lor. De asemenea, nu putem omite faptul că majoritatea celor care împărtășesc această opțiune sunt persoane cu un nivel de educație peste medie, cu un nivel al veniturilor peste medie, care au călătorit în repetate rânduri în afara granițelor Republicii Moldova și au o opinie nemijlocită cu privire la realitățile din Occident.

Este de datoria noastră, ca diplomați, să avem ca parteneri de dialog toate categoriile de populație din Republica Moldova, indiferent de limba vorbită, etnia pe care o reprezintă, religia împărtășită sau opțiunea politică sau geopolitică declarată.

Evident, nu pot să comentez declarațiile politicienilor din Republica Moldova și nici încercările acestora de a atrage în jocul electoral instituții ale Statului Român, care au o cu totul altă menire. Afirm cu tărie că diplomații români din Republica Moldova își respectă pe deplin statutul și nu doresc nici să fie amestecați în treburile interne și nici să fie folosiți în scopuri electorale. Astfel, îndrăznesc să sper că aceste derapaje politicianiste nu vor impieta asupra dinamicii relațiilor foarte bune de Parteneriat Strategic dintre România și Republica Moldova, care acoperă domenii ample de colaborare și care pornește de la susținerea fără echivoc a parcursului european al Republicii Moldova.

Acest număr de revistă va apărea în preajma Centenarului Unirii Basarabiei cu România. Ce mesaj ați dori să transmiteți cu acest prilej românilor de pe cele două maluri ale Prutului?

Nicolae Iorga spunea: „Unirea românilor trebuie înfăţişată totdeauna – potrivit adevărului – ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi şi de mucenici a izbutit să-şi apere cu uimitoare stăruinţă „sărăcia şi nevoile şi neamul”, rămânând, împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc în care, ca într-un liman de mântuire, şi-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie”.

Desigur, Marea Unire din 1918 a fost posibilă prin conjugarea tuturor energiilor pozitive și s-a înfăptuit printr-o coordonare înțeleaptă, desigur metaforic vorbind, între minte, inimă și brațe. Acum este cazul să ne amintim acel moment astral și să încercăm să-i învățăm lecțiile. Totodată, e dreptul și datoria noastră sfântă să înțelegem ce s-a întâmplat cu noi în ultima sută de ani, cu alte cuvinte să vedem cine suntem, ce am devenit și încotro ne îndreptăm, tocmai pentru a ști ce trebuie să facem pentru ca România să existe și să prospere și în următoarea sută de ani. Este de datoria noastră să purtăm cu cinste România, acolo unde ne aflăm: la Washington, Bruxelles, Londra, Madrid, Roma, Paris, Berlin, București, Chișinău și oriunde există suflare românească. Ne dorim tuturor să fim uniți în idealuri și să avem aspirații înalte!

La mulți ani, Români, oriunde v-ați afla!

 

 

Excelența Sa Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova

La 7 iulie 2016, și-a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova.

Este diplomat de carieră. Şi-a început activitatea în MAE în iunie 1996, parcurgând succesiv toate treptele diplomatice, de la atașat la ministru plenipotențiar.

Din ianuarie 2015 până în iulie 2016, a ocupat funcția de secretar de stat pentru afaceri strategice la Ministerul Afacerilor Externe. Portofoliul său a inclus politicile de securitate, problematica drepturilor omului, neproliferarea armelor de distrugere în masă și controlul armamentelor, lupta împotriva terorismului și securitatea cibernetică. A fost responsabil de organizații internaționale precum NATO, OSCE, Consiliul Europei, dar și de relațiile bilaterale cu Republica Moldova, SUA, Canada, Ucraina, Federația Rusă, Azerbaidjan, Armenia și statele din Asia Centrală.

Din octombrie 2011 și până la data preluării funcției de secretar de stat a fost Ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Regatul Norvegiei.

În intervalul 2010-2011 a ocupat funcția de director general pentru afaceri strategice în cadrul MAE.

Din decembrie 2006 până în septembrie 2010 a asigurat conducerea Direcției NATO, transformată ulterior în Direcţia politici de securitate. A răspuns de agenda politică a Summit-ului NATO de la București şi a fost membru al delegațiilor oficiale ale României la trei evenimente la vârf ale Alianței (București 2008, Strasbourg-Kehl 2009 şi Lisabona 2010), precum şi la Summit-ul OSCE de la Astana (decembrie 2010).

A efectuat misiuni diplomatice la Bruxelles şi Stockholm (2002-2006), în această ultimă locație în funcția de adjunct al Ambasadorului.

În perioada 2000-2002 a fost director adjunct la Direcţia NATO din MAE, fiind responsabil, în principal, de coordonarea aspectelor legate de pregătirea aderării României la NATO (MAP).

Are o bogată experiență de negocieri internaționale, fiind parte a delegației oficiale care a negociat Acordul bilateral cu SUA referitor la participarea României la sistemul de apărare antirachetă. De asemenea, în perioada octombrie 2010 – august 2011 a fost negociatorul-șef al României pentru un nou acord cadru al CFE (Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa), precum şi pentru negocierea Acordului de constituire a BLACKSEAFOR (1999-2001).

Are o diplomă universitară de inginer electro-energetician, însă s-a specializat în problematica de integrare euro-atlantică şi securitate națională. Este absolvent al mai multor cursuri de specialitate organizate în țară şi în străinătate (Colegiul Național de Apărare din România, Colegiul NATO de la Roma, Colegiul European de Securitate și Apărare, Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Colegiul Național de Apărare al Suediei).

A fost decorat de doi Președinți ai României cu: Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, în martie 2013; cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2008; cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în decembrie 2002. În luna mai 2014, Episcopia Europei de Nord a Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit „Crucea Nordului”, care reprezintă cea mai înaltă distincție pentru mireni. În decembrie 2016 a fost decorat de Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu „Ordinul de Onoare”, în semn de înaltă apreciere a meritelor în consolidarea relațiilor de prietenie şi colaborare dintre România și Republica Moldova

Este căsătorit cu Lavinia Cătălina și au împreună o fiică, Iris Maria (născută în anul 1994). 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog