Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

REÎNTREGIREA ȘI NOI

Basarabia la Centenarul Marii Uniri

Dorin CIMPOEŞU

Alte articole de
Dorin CIMPOEŞU
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Anul acesta, națiunea română aniversează un secol de la Marea Unire, de la acel an astral 1918 când, prin voința politică aliniată și consensuală a românilor, cele trei provincii locuite de confrații noștri au revenit, rând pe rând, la matca civilizației românești, dând naștere unui trunchi viguros și durabil al poporului român pe care se sprijinea Coroana întregită a României Mari.

Ocupându-ne de istoria politică recentă a primeia dintre cele trei provincii românești, care, în 1918, și-a regăsit Patria-Mamă, considerăm că nu este lipsită de interes o paralelă istorică a pașilor pe care Basarabia i-a făcut atunci, la început de secol, precum și a celor pe care i-a parcurs la sfârșitul aceluiași veac.

În ultimele luni ale anului 1917 și începutul anului 1918, Basarabia a profitat de un context politic regional și internațional favorabil, creat de prima conflagrație mondială, care a dus la destrămarea imperiilor din Europa și formarea statelor naționale unitare. La această conjunctură s-a adăugat revoluția bolșevică din imperiul țarist, precum și războiul civil din Rusia, care au dus, inițial, la o anarhie quasi-totală, iar apoi, la apariția unui nou regim politic comunist totalitar, considerat un pericol și o amenințare pentru Europa întreagă.

Pe acest fundal, a început mișcarea națională a românilor basarabeni, au apărut primele inițiative de înființare a unor partide politice (Partidul Național Moldovenesc), s-au remarcat unele personalități locale proeminente, precum Constantin Stere, Pan Halippa, Ștefan Ciobanu, Ion Inculeț, Ion Pelivan și s-au înființat cele dintâi publicații („Glasul Basarabiei” și „Cuvânt moldovenesc”).

Aceeași Basarabie, devenită între timp republică sovietică socialistă unională, în urma ocupării prin forță de către URSS, în 1940, a încercat să folosească, în anii 1988-1991, noile circumstanțe favorabile, create de criza regimului comunist și declanșarea revoluțiilor anti-totalitare din Europa, care au dus la destrămarea sistemului comunist, inclusiv a imperiului sovietic, și revenirea țărilor europene la regimurile democratice parlamentare.

Ca și în 1918, și de această dată în Basarabia sovietică s-a dezvoltat o mișcare de redeșteptare a conștiinței naționale, au apărut unele formațiuni politice noi, precum Frontul Popular din Moldova (FPM), s-au înființat primele publicații libere și independente, cum ar fi „Glasul Națiunii” și „Sfatul Țării”, s-au remarcat unele personalități autohtone, între care Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Valeriu Matei, Vasile Nedelciuc și mulți alții.

Să vedem care au fost pașii următori făcuți de Basarabia în cele două momente istorice diferite.

La 21 noiembrie 1917, s-a format un organ reprezentativ al poporului, cunoscut sub numele de Sfatul Țării, care și-a deschis lucrările pe melodia și versurile imnului „Deșteaptă-te, române!”. La 2 decembrie 1917, acesta a proclamat Basarabia, în baza principiului wilsonian al autodeterminării popoarelor, în Republica Democratică Moldovenească (RDM). Evenimentul a fost urmat, la scurt timp, de declararea independenței noului stat românesc, care s-a produs la 24 ianuarie 1918. Pasul următor, și ultimul, a fost actul istoric de la 27 martie 1918, prin care Sfatul Țării a hotărât Unirea noului stat independent, recte a Basarabiei, cu România. Acesta a fost și primul pas făcut spre realizarea Marii Uniri.

Comparativ cu anul 1918, la 23 iunie 1990, R.S.S. Moldovenească își declară suveranitatea în raporturile cu Uniunea Sovietică. La o distanță în timp de aproximativ un an, respectiv la 23 mai 1991, aceasta își schimbă denumirea în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine Parlament și adoptă Imnul de Stat „Deșteaptă-te, române!”. După mai mult de un an, mai exact la 27 august 1991, Parlamentul a declarat Independența Republicii Moldova. În Declarația de independență se stipulează că Basarabia, devenită Republica Moldova, este un stat suveran, independent, democratic, liber să-și hotărască propria soartă.

Analiza noastră comparată arată că, în ambele perioade istorice, Basarabia, după ce s-a eliberat de aceeași ocupație rusească, a parcurs aproximativ aceleași etape. Singura diferență constă în faptul că, în prima situație, Basarabia a ales calea Unirii cu România, iar în cea de-a doua a optat pentru independență, respectiv pentru îndepărtarea de Patria-mamă.

O altă idee care se desprinde este aceea că același factor, comunismul, a determinat opțiuni diferite pentru Basarabia. Astfel, în primul caz, pericolul comunismului a făcut ca elita politică basarabeană să aleagă Unirea cu România, care era un stat democratic parlamentar. În cel de-al doilea caz, nomenclatura basarabeană neocomunistă, familiarizată cu statalitatea sovietică, impusă de același comunism, a optat pentru asigurarea continuității statale a Basarabiei, într-un cadru politico-juridic democratic și distanțarea de România.

Se pune întrebarea firească: De ce Basarabia a ales căi diametral opuse de evoluție politică?

Răspunsul ar putea fi următorul: dacă ne referim la anul 1918, politicienii basarabeni vizionari de atunci și, implicit, românii basarabeni, aveau conștiința apartenenței la neamul românesc, în ciuda regimului de rusificare forțată la care au fost supuși mai bine de un secol. Ca urmare, ei nu mai doreau să trăiască într-o gubernie rusească de la marginea imperiului țarist, unde au fost umiliți și discriminați mai mult de un veac, ci să fie respectați și să se dezvolte împreună și în același timp cu întreaga națiune română, într-un cadru socio-cultural, economic și politic natural, firesc.

Pe de altă parte, marii oameni de stat din România Mică aveau un grandios „Proiect politic de țară”, care era desăvârșirea unității naționale, pentru realizarea căruia românii au luptat atât în tranșeele de la Mărășești, Mărăști și Oituz, cât și în cancelariile occidentale, unde s-a dat bătălia hotărâtoare pentru recunoașterea României Mari.

În anii 1989-1991, lucrurile erau cu totul altfel. Sub presiunea „marilor adunări naționale” din acea perioadă, nomenclatura comunistă locală a conlucrat cu mișcarea de renaștere națională pentru realizarea primilor pași de desprindere a Basarabiei de imperiul sovietic. Ulterior, neocomuniștii au acaparat întreaga putere politică și au marginalizat forțele de redeșteptare națională a românilor basarabeni. Spre deosebire de înaintașii lor de la 1918, cripto-comuniștii, deși erau conștienți de originea lor etnică românească, aveau conștiința națională viciată și pervertită de ideologia sovietică, care le-a inoculat ideea falsă că ar aparține de „poporul moldovenesc”, total diferit de cel român. Pe de altă parte, după ce exponenții nomenclaturii comuniste gustaseră din „fructul statalității sovietice”, cu toate că era pur formală, au dorit să asigure o continuitate a acesteia, deoarece le aducea avantaje și beneficii personale sau de grup însemnate, pe care nu le-ar fi obținut în eventualitatea revenirii Basarabiei la România. Ca urmare, aceștia au ales calea edificării unui stat de sine stătător și a delimitării de Patria-mamă.

Ce-i drept, aceștia nu puteau conta nici pe ajutorul României, cum s-a întâmplat în 1918, întrucât țara noastră însăși parcurgea un proces de transformare sinuos și haotic, după ieșirea din comunism. În plus, în această perioadă de identificare a propriei căi de urmat, elita neocomunistă românească nu era preocupată de un „Proiect de țară”, ca cel din 1918, care să includă și revenirea Basarabiei la România.

La ceas aniversar, ne punem întrebarea firească: Unde se află astăzi Basarabia, când întreaga națiune română marchează Centenarul Marii Uniri?

Iată răspunsul: după ce și-a ales propria cale de evoluție politică, Basarabia s-a distanțat din ce în ce mai mult de România. Forțele proruse, care s-au aflat la putere în cea mai mare parte a acestei perioade, au impus populației românești o altă identitate etnică. Tezele moldovenismului, elaborate în perioada sovietică, cu care au fost îndoctrinate generații la rând, au fost incluse chiar și în Legea fundamentală, respectiv prima Constituție democratică a Republicii Moldova.

Mai mult, în timpul guvernării agro-socialiste (1992-1997), precum și a restaurației comuniste (2001-2009), moldovenismul a fost ridicat la rangul de ideologie de stat. Această politică provocatoare și ostilă a dus la o înghețare a relațiilor Republicii Moldova cu România pentru o lungă perioadă de timp, în special după declararea persona non grata a unor diplomați și expulzarea ambasadorului român la Chișinău.

Lucrurile nu stau foarte bine nici în prezent, dacă avem în vedere comportamentul actualului președinte al Republicii Moldova în relațiile cu România. Igor Dodon, noul șef al statului, fost lider al Partidului Socialiștilor, a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2016 focusându-și programul electoral pe tezele ideologiei moldoveniste. Fiind un pro-rus convins și un adept declarat al acestei ideologii nocive, Dodon a încercat, imediat după preluarea puterii, să transpună în practică ideile sale moldoveniste: schimbarea denumirii limbii de pe site-ul Administrației prezidențiale din „ro” în „md”; organizarea unor manifestări așa-zis științifice, dedicate statalității moldovenești; declararea zilei de 2 februarie drept Ziua statalității moldovenești; introducerea în curricula școlară a istoriei Moldovei în locul istoriei românilor, care se predă în prezent, precum și elaborarea unor manuale noi de istoria Moldovei; decernarea Ordinului „Bogdan Întemeietorul” unor personalități care s-au remarcat în apărarea statalității moldovenești; însărcinarea SIS și a Procuraturii să urmărească activitatea organizațiilor unioniste, antistataliste; elaborarea unui proiect de lege privind interzicerea unionismului și pedepsirea celor vinovați, inclusiv penal.

Din fericire, cea mai mare parte dintre măsurile preconizate de Igor Dodon, îndeosebi cele de ordin administrativ și legislativ, au fost respinse de actuala majoritate parlamentară social-democrată care, chiar dacă nu agreează unionismul, promovează o politică mai obiectivă și mai pragmatică în raporturile cu România.

Pentru a contracara manifestările consacrate Centenarului Marii Uniri, desfășurate pe teritoriul României, cu impact așteptat și în țările vecine, unde se află importante comunități de români, inclusiv în Basarabia, rusofonul Igor Dodon a declarat 2018 Anul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe care l-a deschis la 2 februarie 2018. A fost ales marele voievod deoarece, în viziunea lui Dodon, acesta a fost un statalist și apărător al neamului moldovenesc ca nimeni altul. În această perspectivă, la 28 decembrie 2017, președintele Dodon a aprobat, la finalul întâlnirii cu membrii unei Comisii speciale de stat, Planul de acțiuni pentru Anul Ștefan cel Mare și Sfânt, care cuprinde peste 50 de măsuri concrete.

În ceea ce privește democratizarea societății, Basarabia s-a angajat într-un lung proces de tranziție de la un regim totalitar comunist la unul democratic parlamentar, care nu s-a încheiat nici până acum. Acesta a fost destul de greoi, sinuos și plin de sincope în privința creării statului de drept și a reformării profunde a societății, menținându-se încă puternice mentalități din perioada sovietică. Spre edificare, menționăm că Republica Moldova este singura țară din Europa posttotalitară în care a avut loc o restaurație a regimului comunist de tip bolșevic, cu consecințe deosebit de grave asupra evoluției regimului politic democratic parlamentar. La aceasta s-a adăugat flagelul corupției, care a cuprins întreaga societate.

Aflându-se într-o zonă geo-strategică importantă, Basarabia a încercat să găsească și să mențină un echilibru în relațiile sale externe atât cu Estul, cât și cu Vestul. Această echilibristică destul de fragilă însă nu i-a reușit nici până astăzi, producându-i mai mult prejudicii și aducându-i neîncredere atât dintr-o parte, cât și din alta. Cauzele au fost multiple și diverse. Enumerăm mai jos doar unele dintre acestea.

În primul rând, acapararea puterii de către forțele politice proruse, care au condus Republica Moldova, în perioada 1992-2009 și au menținut-o în sfera de influență a Rusiei. Apoi, pârghiile economice, politice, energetice, militare și cele teritorial-separatiste (Transnistria și Găgăuzia), controlate și folosite de Moscova, care au făcut ca Basarabia să fie ținută de facto în captivitate de Federația Rusă. În al treilea rând, lipsa unei voințe politice puternice a partidelor pro-europene, aflate la putere în Republica Moldova din 2009 și până în prezent, care au fost incapabile să ia o decizie politică majoră de desprindere a Basarabiei pentru totdeauna de Rusia și de integrare a acesteia în structurile euro-atlantice.

Deși Republica Moldova a semnat, la 28 iunie 2014, un Acord de Asociere cu UE, pașii spre implementarea aquis-ului comunitar și integrarea deplină sunt încă timizi și șovăielnici, ceea ce anunță un proces îndelungat. Se pare că, în ultimul timp, forțele așa-zis proeuropene sunt mai hotărâte. Astfel, la începutul anului 2018, coaliția majoritară a decis să facă pași mai fermi în direcția integrării europene. În acest sens, a elaborat un proiect de lege de amendare a Preambulului și Art. 1 din Constituție, introducând drept obiectiv strategic de dezvoltare a țării integrarea europeană a Republicii Moldova.

Există, în același timp, și o inițiativă legislativă a unui număr de 35 de deputați privind schimbarea Art. 13 din Legea fundamentală referitor la limba oficială reală a populației majoritare din Republica Moldova. Aceasta are la bază Hotărârea Curții Constituționale nr. 36, din 5 decembrie 2013, potrivit căreia limba română prevalează sintagmei limba moldovenească, înscrisă în Constituție, corespunde adevărului științific și trebuie să-și recapete locul cuvenit. Proiectul de lege respectiv a fost aprobat de Comisia parlamentară pentru cultură, educație și mass-media, la 15 noiembrie 2017, are avizul Guvernului și urmează să fie supus votului în plenul Parlamentului. Adoptarea acestuia este pusă sub semnul întrebării atât timp cât coaliția politică actuală nu are cele 67 de voturi necesare, iar liderul grupului parlamentar majoritar, Marian Lupu, s-a pronunțat, la 9 februarie 2018, împotriva schimbării Art. 13 din Constituție.

Întrucât idealul Unirii nu există la liderii politici de la Chișinău, iar România nu are nici astăzi un „proiect de țară” care să cuprindă acest obiectiv național, singura posibilitate credibilă și realizabilă de regăsire cu frații din Basarabia este integrarea Republicii Moldova în UE.

Așadar, la ceasul aniversării Centenarului Marii Uniri de către românii de pretutindeni, Basarabia se află departe de România, deși este atât de aproape și, alături de Bucovina de Nord, Hotin și alte ținuturi românești înstrăinate, participă doar tangențial la Marele Jubileu.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog