Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SUFLET DE VEGHE

Ostașul român

Arcadie GHERASIM

Alte articole de
Arcadie GHERASIM
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

România este atât de tainică şi de fermecătoare, încât pe cerul ei norii îşi joacă nunţile, în munţii ei şi-au ales sălaş ultimele mituri ale Europei, în oglinzile apelor iuţi ale râurilor ei se joacă de-a ascunselea îngerii, iar pe drumurile ei, în nopţi fără de veghe, se mai aud şi azi şoaptele celui mai frumos poem pe care un oştean l-ar fi scris vreodată:

„De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne ești așa departe.
Te-am ruga, mări ruga
Să-mi trimiți prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că și eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele,
Şi să știi ca-s sănătos,
Că, mulțumind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos”.

România este măreață pentru că şi Eminescu a fost român. Or, numai zămislit fiind din genele celor mai de jertfă oşteni ai tuturor vremurilor, ale celor mai triști martiri ai tuturor războaielor, ale celor mai cuminți şi măreţi viteji gata să moară, la fel de împăcaţi cu destinul, atât pentru ţară cât şi pentru un dor nestăvilit şi care nu are traducere deplină în nicio limbă a altor seminții; numai simţind cum îţi curg prin vene oasele străbunilor şi bulgării acestei țărâne la care au râvnit, au tot râvnit şi încă mai râvnesc dușmani fără de ținere de minte; numai răstignindu-te în nopţi de nesomn pe crucea grea a regretelor că nu ai putut să te afli „cu arma în mâini” peste tot şi în toate vremurile de cumpănă ale poporului tău; numai simţind până la lacrimi fiorul despărțirii de cei dragi,  dar și durerea lacrimii de pe obrazul văduvei sau al copilului orfan de tată care a plecat să-i apere de răi; numai răvăşit de puterea sufletului românesc de a renaşte la nesfârşit şi din cenuşă, şi din ploaie, şi din arşiţe, şi din colbul şerpuind între bornele istoriei, şi din dorul nestăvilit de cuibul său dintotdeauna sedentar – numai astfel poți intui sublima nebunie a acestui neam care, plecând la bătălie, după ce dă ochii cu moartea şi şterge de pe faţa pământului mii de suflete păgâne, iar văile încă mai gem de convulsiile duşmanilor muribunzi, se aşază liniştit lângă cort şi... ne sugerează Eminescu, „zâmbind de-o amintire”, scrie:

„De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine...”.

Dar știți de ce se întâmplă aşa? Simplu: pentru că în casa lui, românul întotdeauna a fost acasă. Pentru că România este cea mai trainică şi pentru totdeauna casă a tuturor celor care simt ca Eminescu: „Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti”... 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog